Casa cu absida

1. - Casa cu absidă via google maps

În spatele blocului Muntenia, construit în anul 1984, se află Casa cu absidă, primind numele după tavanul boltit ca al unei biserici.

Casa cu absidă a fost construită între anii 1983-1989 păstrând amintirea unei vechi zidiri ce a aparținut cronicarului Ienache Kogălniceanu (1730 - 1795), autorul „Letopiseţul Ţării Moldovei de la domnia întâi şi până la a patra domnie a lui Constantin Mavrocordat (1733-1774)”.

Imobilul se degradează și se concepe un plan de reparare a Casei Kogălniceanu la care fusese implicat și Ion Iliescu, pe atunci președintele Consiliului Județean Iași (1974-1979) și viitor președinte al României între 1990-1996 și 2000-2004. 

Vizitând locul în vara anului 1974, când începuse sistematizarea centrului civic, scriitorul Mircea Radu Iacoban, secretar al Asociaţiei Scriitorilor, găsea vechile clădiri ruinate şi înconjurate încă de străvechiul zid ocrotitor groase de vreun metru. Coborând în beciul Casei cu absidă rămânea uimit de lărgimea şi înălţimea bolţilor din piatră din subteranul inundat pe care îl cercetă într-o barcă de cauciuc. Mircea Radu Iacoban a publicat în revista Cronica un articol pe această temă, intitulat „Pogorâre în istorie”.

Casa a fost afectată de cutremurul din martie 1977 și s-a luat decizia de a fi demolată. Atunci a intrat în vigoare decretul "stării de necesitate" ce a dus la reconfigurarea străzii Anastasie Panu, fostă Sfânta Vineri și transformată în  bulevard, dispărând astfel casa poetului Dimitrie Anghel, casa unionistului Anastasie Panu, casa Balif monument de arhitectură moldovenească, farmacia Beceanu și alte clădiri importante.

Seismul din 4 martie 1977, de o intensitate de 7,2 grade pe scara Richter, cu epicentrul în zona Vrancea, s-a produs la ora 21:22 și a deteriorat în județul Iași aproximativ 4.000 de imobile, din care 297 s-ar fi prăbușit, au murit 4 persoane, din cele 1.570 de persoane decedate în întreaga țară și au fost rănite alte 204, la nivel național fiind 11.275 de răniți. Cutremurul a fost folosit ca pretext pentru a accelera sistematizarea teritoriului și locuințelor.

Noua construcție a fost realizată cu pietre și cărămizi din vechiul imobil, mai înspre Palatul Culturii, pe strada Grigore Ureche, ce pornește de la Palat spre Biserica Barnovschi, pe făgașul celei mai vechi trecători ieşene, numită pe la 1700 „Uliţa Târgului de Jos” iar din 1911 a fost numită C. A. Rosetti şi mai târziu 6 martie.

Arhitectul noii clădiri a fost Vasile Nacu iar lucrarea a fost încredințată maistrului Gheorghe Stănescu din Trustul Local de Construcții (T.A.G.C.M). Imobilul a fost sediu al Asociației Scriitorilor, a unui "Atelier de țesut covoare pentru Cooperativa Miorița" iar la subsol a fost prevazută o centrală de distribuire a căldurii la blocurile din jur.

Astăzi, în aceasta clădire se afla filiala Institutului Cultural Român din Moldova și filiala ieșeană a Uniunii Scriitorilor din România.

Pe la 1900, în zonă exista Hanul Daniel devenit mai apoi banca Daniel, clădire construită de hatmanul Costache Ghica prin 1717, la îndemnul lui Gh. Asachi, „drept clădire teatrală” (Zărăfia Daniel). Pe altarul sistematizării zonei cădea şi străvechea zidire din Strada de Jos (fostă 6 martie) despre care se spunea că era „o clădire teatrală ce a fost construită de hatmanul Costache Ghica la îndemnul lui Gheorghe Asachi şi a lui Veniamin Costachi” prin 1816-1817 şi folosită pentru clase de Liceul „Mihail Kogălniceanu” între cele două războaie şi ca internat al Şcolii Sanitare înaintea demolării. Avea odăi încăpătoare şi boltite la parter, iar la etaj un hol rotund cu picturi şi stucaturi spre care urca o scară elegantă din lemn. Potrivit descrierii unui vizitator al clădirii cu prilejul decesului fostului locatar, bancherul I. Ch. Daniel (septembrie 1902), la etaj se afla un „salon măreţ” şi „luxos mobilat” ce putea „cuprinde până la 200 persoane”. Din el se intra în altul mai mic „cu mobilă roşiatică”, după care apărea odaia cu mobilier albastru „de o frumuseţe extraordinară”. Exista şi un salon turcesc dotat cu mobilier oriental, urmat de alte patru încăperi mari, deasupra vestibulului fiind şi o galerie pentru muzică.

via Ion Mitican, ziaruldeiasi, curierul-iasi.ro