Statuia lui Stefan cel Mare din Iași

Istoricul Nicolae Grigoraș a realizat în 1972 un studiu despre Statuia lui Ștefan cel Mare din Iași, am să prezint mai jos câteva idei:

Povestea statuii lui Ștefan cel Mare începe în iulie 1818 când elevii lui Gheorghe Asachi au absolvit clasa de inginerie creată în anul 1813 în cadrul Academiei Domnești din Iași. La festivitate, un elev a prezentat planul unei clădiri în amintirea poetului Ovidius iar altul a prezentat un arc de triumf pentru comemorarea victoriilor domnitorului Ștefan cel Mare.

La mijlocul sec. al XIX-lea s-a vorbit tot mai mult despre realizarea unirii Moldovei cu Țara Românească și realizarea unui stat independent apelându-se la momentele de glorie din timpul lui Mihai Viteazul și a domnitorului moldovean Ștefan cel Mare.

Imaginea lui Ștefan cel Mare a fost folosită însă și de cei care erau antiunioniști cum ar fi caimacamul Teodor Balș (1856 - 1857) care primise promisiunea că i se va acorda domnia Moldovei dacă va reuși să împiedice Unirea așa că a făcut apel la trecutul de stat independent al Moldovei, în special la acela din timpul glorioasei domnii a lui Ștefan cel Mare. În octombrie 1856, Balș a trimis Sfatului Administrativ Extraordinar un document în care s-a referit la „păstrarea statului Moldovei cu drepturile sale naționale și de autonomie, pentru care au luptat domnii și patrioții din veacurile trecute, ce nu și-au  cruțat sângele și ostenelile, conducând astfel țara până în această epohă".
Nicolae Istrati, unul din principalii colaboratori ai caimacamului Teodor Balș, a afirmat că ideea Unirii a fost totdeauna străină moldovenilor pentru că exista o rivalitate între moldoveni și munteni iar unirea sub conducerea unui prinț străin era considerată  ca o „cursă, o nenorocire viitoare" și Moldova trebuia să rămână un stat separat „pe baza privilegiilor vechi apărate cu sânge de strămoși".

• Proiectul statuii lui Ștefan cel Mare. - 1856

Caimacamul Teodor Balș chiar recomanda Sfatului administrativ al Moldovei înființarea unui comitet „compus din spătarul Mihail Cantacuzino, postelnicul Gheorghe Asachi și postelnicul Nicolae Istrati, care trebuia să realizeze proiectul unei statui care să amintească de trecutul glorios al Moldovei în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Comitetul s-a întrunit la 2 noiembrie 1856 unde s-a discutat „proiectarea și măsurile ce trebuiau luate pentru a se putea înălța un monument în amintirea lui Ștefan cel Mare, al cărui eroism și prevedere politică asigurase existența Moldovei".

Gheorghe Asachi a pregătit „desenul cuviincios și descrierea istorică a activității lui Ștefan cel Mare".
Proiectul statuii și memoriul comitetului aprobat de caimacam a fost trimis unor artiști recunoscuți din mai multe țări iar după primirea machetelor și a devizelor, urma să se facă alegerea modelului potrivit. Comitetul urma să ceară artistului ca după terminarea lucrării să trimită în țară formele și un maestru care să toarne aici statuia, pentru a se evita cheltuielile și greutățile transportului de la Galați până la Iași.
Intenția caimacamului și a membrilor Comitetului a fost ca la subscripția publică să participe toți locuitorii țării, a fost scrisă o Proclamație către Compatrioți: „Ștefan cel Mare a întrunit în gradul cel mai glorios întreita virtute pe care se reazemă societatea omenească: evlavia, eroismul și înțelepciunea politică, iar faptele și amintirea lui trăiesc încă în inima și în gura poporului. Numai datorită politicii înțelepte a lui Ștefan cel Mare s-a putut păstra Moldova ca stat autonom. Ștefan cel Mare ar fi spus urmașului său Bogdan că Providența va salva Moldova. Zisele sale profetice s-au împlinit fiind cuprinse în Tratatul de la Paris (30 martie 1856). Așadar marelui nostru erou, prin a cărei prevedere s-a păstrat Moldova, patria noastră în această epocă i se cuvine pârga recunoștinței firești. Pentru acest motiv compatrioții au fost solicitați să contribuie după putință la acoperirea costului înălțării statuii".

Gheorghe Asachi îl informă pe Th. Balș că la concursul pentru realizarea statuii lui Ștefan cel Mare se prezentaseră artiști-sculptori din Roma, Munchen și Berlin. Dintre aceștia renumitul Rauch, autorul statuii din Berlin a lui Frederic cel Mare, a acceptat să execute și să toarne în bronz statuia lui Ștefan  cel Mare „prin elevul său cei mai ghibaciu".
Cu avizul Sfatului Administrativ și al caimacamului, Comitetul a hotărât ca statuia lui Ștefan cel Mare să fie amplasată în piața vechii Curți Domnești. Gheorghe Asachi a consemnat că înălțimea statuii cu cal și călăreț va fi plasată pe un piedestal de granit roșu, urma să aibă 16 palme domnești (circa 4 metri) iar pe fețele piedestalului trebuiau fixate basoreliefuri „înfățișătoare celor mai mari lucrări ale eroului". Costul statuii, fără cheltuielile de transport, se estima la 16.000 galbeni sau 52.000 de taleri.

La apelul adresat locuitorilor ca să contribuie la realizarea statuii, unii au răspuns imediat, un bucureștean, M. Fălcoianu, a trimis 109 ducați strânși după o listă proprie de subscripție subliniind în scrisoare „afinitatea de limbă, origine și naționalitate" dintre locuitorii celor două Principate, iar bunul simț impunea să nu se facă vreo deosebire între români, fie că locuiau la răsărit sau la apus de Milcov, deoarece cu toții aveau interese și tendințe comune și un asemenea efort va fi urmat de toți românii, datori să contribuie la realizarea unei opere naționale.

Carol Mihalic de Hodocin, inginer geolog care a fost trimis prin țară să caute minerale pentru Expoziția de la Paris, a raportat Departamentului lucrărilor publice în noiembrie 1856 că văzuse în orașul Piatra-Neamț, lângă malul Bistriței, trei-patru bolovani mari, cvadrați de marmură, care împreună cu alții au fost transportați cu cheltuieli însemnate. El aprecia că aceste blocuri erau de o calitate mult mai trainică decât granitul și se puteau folosi mai bine la postamentul proiectatului monument al lui Ștefan cel Mare decât la cișmeaua care urma să se construiască în Iași.

În ziarul l’Etoile du Danube din 11 februarie 1857 se menționa zvonul că în Moldova se propusese înălțarea unei statui lui Ștefan cel Mare de către oameni ostili ideei Unirii Principatelor.

Proiectul înălțării statuii lui Ștefan cel Mare a primit o lovitură grea prin moartea prematură și neașteptată a lui Teodor Balș la 17 februarie 1857.
Noul caimacam Nicolae Vogoride era un „inamic jurat al Unirii Principatelor" și nu a crezut că este cazul să susțină în continuare proiectul înaintașului său.

Ziarul l’Etoile du Danube din 12 iunie 1857 a publicat articole despre obiceiurile de la sărbătorirea Moșilor care se celebrau de toți românii în ajunul Duminicii Mari contrar ziarului l’Anunciateur, oficios al guvernului Țârii Românești, în care se susținea că sărbătoarea comemora o victorie a lui Matei Basarab din 1633 împotriva lui Vasile Lupu. Autorul articolului susținea că locuitorii Țării Românești, pentru a comemora această victorie, trebuiau neapărat să înalțe o statuie lui Matei Basarab.
Ziarul l’Etoile du Danube publică articolul din Țara Românească și propunea să se înalțe statuia lui Ștefan cel Mare, învingătorul muntenilor, care, deși victorios, a eșuat în tendința sa de a uni cele două țări românești.

Numeroși intelectuali au sesizat și discutat public intențiile antiunioniștilor, cum ar fi D. Ralett care într-o poezie publicată în anul 1857, afirma just că Ștefan cel Mare s-a străduit să realizeze Unirea Moldovei și Țării Românești, dar că împrejurările nu i-au permis să-și ducă planul la îndeplinire (Calendar pentru români -1859):

S-a pus vârf acum la toate cu proiectul cel frumos
Ce să-nceapă să ridice un monument glorios
Bărbatului ce a sa țară de străini o ocrotea
Și pentru a ei legi și drepturi cu vrăjmașii se bătea.
Vorbesc de Ștefan cel Mare ce dorea a ne-ntruni
Și prin a noastră Unire se silea a ne-ntruni (subl ns.).
Proiectul acesta este o ciudată ironie
Și-n adevăr se socoate vederată sumeție,
Când îl plăzmuiesc vrăjmașii de drepturi și de unire (subl. ns.)
Oamenii ce pe toți străinii îi slugăresc cu orbire.

• Reluarea ideii statuii lui Ștefan cel Mare. - 1871

În Calendarul pentru români din anul 1859 Gheorghe Asachi a reamintit că „moartea timpurie a lui Teodor Balș a împiedicat punerea în lucrare a acestui monument, dar își exprima încrederea că totuși va veni un timp în care „fiii Patriei vor depune Eroului și părintelui lor un public tribut de recunoaștere națională". Reproducând proiectul statuii prezentat de el și aprobat de caimacam și de Sfatul administrativ a publicat versurile în care îl asemăna pe Ștefan cel Mare cu Luceafărul tuturor românilor:

Iacă Eroul Moldovei, ce a Patriei au fost părinte,
Întru arme era ageru ca un fulger tunătoriu;
Umelit în zi de triumf și-n păzirea legii sfinte,
Pentru toată România luceafăru nemuritoriu.

Cu această ultimă intervenție ecourile acțiunii din anul 1856 au fost date uitării până în iulie 1871 când s-a propus să se facă „celebrarea solenelă (solemnă)" a națiunii române la mormântul lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Putna. Consiliul comunal al orașului Iași, în ședințele din 16 și 22 iulie 1871 a hotărât ca primarul Cristodulo Cerchez și consilierul George Mârzescu împreună cu M. Kogălniceanu, Vasile Alecsandri și D. Gusti să reprezinte „vechiul Municipium Iassiorum la serbarea de la Putna". Tot acum s-a reluat ideea înălțării în Iași a unei statui lui Ștefan cel Mare.

Propunerea s-a rediscutat de-abia în 1875 când s-a constituit și o Comisie care a lansat un apel adresat tuturor locuitorilor țării să contribuie la înălțarea „statuii ecvestră" a fostului mare domnitor al Moldovei. La 30 decembrie 1875, Consiliul Primăriei orașului București anunța Primăria din Iași că încă de la 4 martie hotărâse să contribuie la înălțarea statuii lui Ștefan cel Mare cu suma de 1.126 lei și 60 bani. Subscrierile nu se terminaseră până la începerea războiului româno- ruso- turc (29 aprilie/11 mai 1877).  Totuși, chiar în timpul războiului, Comitetul pentru ridicarea statuii lui Ștefan cel Mare și-a continuat activitatea și a cerut la 19 septembrie 1877, Consiliului municipal al Iașului, să fixeze locul unde se putea amplasa statuia, propunând „grădina Primăriei unde s-a construit Teatrul Național.
Într-o altă ședință a Consiliului municipal (4 ianuarie 1878), consilierul A. M. Siendrea a propus ca pe una din „fețele piedestalului statuii să fie săpate numele ostașilor din Regimentul 13 Dorobanți căzuți pe câmpul de luptă, apreciind că și acești ostași, ca și ai lui Ștefan cel Mare, au redat țării independența politică și recunoașterea pe plan universal a unui stat român, eliberat de orice formă de vasalitate.

Comitetul și-a reluat lucrările după terminarea Războiului de Independență și încheierea tratatului de la Berlin (1/13 iulie 1878). Sumele colectate fiind însă insuficiente s-a cerut din nou sprijinul altor instituții. La 5 martie 1879 Comitetul, care avea și o Comisiune executivă pentru ridicarea statuii lui Ștefan cel Mare, mulțumea Consiliului municipal al lașului pentru contribuția de 10.000 lei. Comisiunea executivă, pe lângă strângerea fondurilor, se ocupa și cu redactarea unui studiu istoric, care urma să servească drept bază de informare și inspirație pentru sculptor, precum și cu alegerea locului de amplasare a statuii.

Comisiunea executivă a făcut cunoscut că din răspunsurile primite de la diferiți „sculptori de seamă, că suma de bani avută la dispoziție este insuficientă. La intervenția fostului primar al orașului Iași, Scarlat Pastia, s-a putut colecta încă 451 de lei prin „agenții de urmărire, de la alegătorii" care-și ridicaseră legitimațiile.

1. - Proiectul statuii lui Stefan cel Mare

de Gheorghe Asachi

2. - Macheta statuii lui Ștefan cel Mare

de Emmanuel Fremiet

• Realizarea statuii și discuțiile despre adevăratul chip al domnitorului.

Executarea statuii a fost încredințată sculptorului francez Emmanuel Frémiet (1824-1910), apreciat ca unul din cei mai talentați artiști ai vremii. Documentația predată acestuia pentru executarea statuii se baza pe portretul făcut marelui domnitor de Grigore Ureche în cronica sa și pe tabloul în ulei de la Mănăstirea Putna, operă a pictorului Spulak și a celui din scena votivă de la Bădeuți, restaurat greșit, acceptate însă și folosite de Gheorghe Asachi în compozițiile sale și propuse ca veridice. Dacă portretul lui Ștefan cel Mare din cronica lui Grigore Ureche poate fi considerat fidel, celelalte sunt simple închipuiri.

În timp ce se executa statuia, s-a descoperit o pictură autentică, contemporană, care-l reprezenta pe Ștefan cel Mare. De-abia acuma s-a constatat cu surprindere că marele domn avea un alt chip, care nu semăna sub nicio formă cu cele din machetele prezentate lui Fremiet și că, după moda vremii, Ștefan cel Mare nu purtase barbă.

Pictura amintită a fost descoperită de episcopul Melchisedec Ștefănescu, membru al Academiei Române, cu ocazia unei călătorii făcută în septembrie 1881 în Bucovina ocupată de austrieci, pe una din paginile unei evanghelii dăruite de Ștefan cel Mare fostei Mănăstiri a Humorului.

În ședința din 13 noiembrie 1881, episcopul Melchisedec a făcut la Academia Română o comunicare asupra descoperirii sale, în care afirma just că autorul miniaturii fusese un pictor distins, contemporan, iar „trăsăturile fizionomice ale portretului corespund însușirilor eroului", cunoscute din izvoarele istorice. Studiind particularitățile îmbrăcămintei regale cu care apărea Ștefan cel Mare, Melchisedec a tras concluzia că evanghelia fusese în mâna domnitorului și nu mai rămânea nici o îndoială că reprezenta „adevăratul și autenticul portret al marelui Ștefan" ce „trebuia făcut grabnic cunoscut întregului nostru popor".
Melchisedec a mai informat plenul Academiei că angajase pe pictorul Epaminonda Bucevschi să reproducă câteva facsimile împreună cu portretul lui Ștefan cel Mare din evanghelia amintită, pe care le și trimisese Academiei și deci puteau fi studiate de specialiști. Pictorul Epaminonda Buoevschi descoperise la mănăstirea Putna și o broderie cu chipul lui Ștefan cel Mare, care semăna cu cel pictat în Evanghelia de la Humor.  

3. - Macheta statuii lui Ștefan cel Mare

executată de Emmanuel Fremiet 

Discuțiile asupra adevăratului portret al lui Ștefan cel Mare, având la bază descoperirea episcopului Melchisedec au început în ziua de 20 noiembrie 1881.  În continuare a luat cuvântul Iacob Negruzzi, care a spus că nu se îndoiește de „autenticitatea portretului" descoperit de Melchisedec, care se impunea prin „caracteristica timpului" și l-a apreciat ca „mult mai conform" cu ce se cunoștea despre caracterul marelui domn, în comparație cu plăsmuirea lui Gheorghe Asachi. Dimitrie Sturza a susținut de asemenea „autenticitatea portretului" din Evanghelia de la Humor și a cerut să se ajungă la o înțelegere grabnică, pentru a fi informat la timp sculptorul Emmanuel Fremiet, care se apropia de sfârșitul lucrării. Totuși, în mai 1881, Comisia executivă pentru ridicarea statuii lui Ștefan cel Mare anunța pe rectorul universității ieșene că statuia fusese terminată și trebuiau luate măsuri pentru a i se fixa locul pe care urma să fie amplasată.
La ședința din 20 noiembrie 1881 a Academiei Române a participat și Vasile Alecsandri, care, ca președinte activ al Comitetului pentru ridicarea statuii lui Ștefan cel Mare, a cerut membrilor Academiei să ia o hotărâre grabnică, deoarece figura domnitorului realizată de Emmanuel Fremiet, deși „era frumoasă, rămânea totuși o ficțiune" și, a susținut el, „se cade să nu neglijăm de-a pune în fața publicului adevăratul chip al marelui domnitor".
Gheorghe Asachi, a continuat Vasile Alecsandri, „a mai vulgarisatu alte tipuri de fantasia, ca aprodul Purice, Dragoș Vodă etc., acest bărbat era și puțin pictor și ca atare și l-a închipuit pe Ștefan cu barbă". Și Djmitrie Sturza și-a exprimat convingerea că portretul lui Ștefan cel Mare cunoscut și folosit de Gheorghe Asachi era „apocif, o „invenție ... patriotică", deci Fremiet trebuia informat, deși modificarea figurii voievodului ridica prețul lucrării cu încă 12 000 lei .
În ședința din 27 noiembrie 1881, B. P. Hașdeu a afirmat că portretul descoperit de Melchisedec este al lui Petru Rareș, nicidecum al lui Ștefan cel Mare, iar cel publicat de Asachi avea o bază reală, fiindcă semăna cu tabloul votiv de la Bădeuți în care Ștefan cel Mare era reprezentat cu o barbă de „culoare închisă" și figura aceasta „imberbă și rubicundă (îmbujorat) nu îl amintea pe Ștefan cel Mare mai bine închipuit la Bădeuți sub aerul de călugăr șiret" dar V. A Urechia, Melchisedec, Gheorghe Chițu și N. Ionescu i-au combătut argumentele, considerându-le nefondate. Ca să se poată ieși din impas s-a cerut aducerea la București a evangheliei de la Humor, pentru a fi studiat portretul în discuție.

La reluarea discuțiilor, în ședința din 11 decembrie 1881, D. A. Sturza a spus următoarele: „Țara a voit s facă statuia lui Ștefan cel Mare, dar după ce portret? Trebuia să se facă prealabile investigațiuni la mănăstiri ca să se afle adevăratul portret. În loc de a se face aceasta, ni se dă un chip al fantasiei. Lipsa de pășire critică în privirea cestiunilor istorice este învederată la noi. Dacă astăzi s-ar dovedi definitiv că portretul tetraevanghelului de la Humor este în adevăr al lui Ștefan cel Mare, ce va fi cu statuia"?

Deoarece ziarele au scris că membrii Academiei Române au ajuns la concluzia că Ștefan cel Mare purtase barbă în timpul vieții sale, ceea ce nu era adevărat, președintele Academiei a invitat la București pe pictorul Epaminonda Bucevschi care fusese angajat să cerceteze toate bisericile cu tablouri votive din Bucovina, construite în timpul lui Ștefan cel Mare și să facă copii după acestea. La ședința extraordinară a Academiei, convocată pentru 24 ianuarie 1882 când statuia era deja terminată, pictorul Epaminonda Bucevschi, a prezentat copiile făcute după tablourile votive din bisericile lui Ștefan cel Mare din Bucovina. Acuma s-a putut face constatarea că în tablourile votive de la Voroneț, Sf. Ilie și Părhăuți, Ștefan cel Mare era pictat fără barbă. Pentru comparație, Epaminonda Bucevschi a înfățișat și o copie a portretului lui Petru Rareș din biserica fostei mănăstirii Humor, dovedind astfel că teza lui B. P. Hașdeu nu se poate susține. Tot în această ședință, prof. Grigore Tocilescu a adus în ședință epitrahilul (veșmânt liturgic) fost al mănăstirii Dobrovăț, pe care sunt brodate chipurile lui Ștefan cel Mare și al soției sale. S-a văzut acuma că figura domnitorului brodată și pe acest epitrahil semăna izbitor cu portretul pictat în evanghelia de la Humor. Din materialele avute la dispoziție membrii Academiei Române s-au putut convinge clar că Ștefan cel Mare fusese un bărbat blond, că avusese fața bucălată și că nu purtase barbă. Tot acuma pictorul Epaminonda Bucevschi a făcut cunoscut că portretul marelui domnitor pictat în biserica de la Bădeuți fusese refăcut ulterior și chiar el făcuse copia pe care i-o trimisese lui B. P. Hașdeu. În sesiunea generală a Academiei din 23 februarie 1882  s-a admis fără nici o obiecție că portretul lui Ștefan cel Mare din Evanghelia de la Humor este cel adevărat și s-a propus editarea unui album care trebuia să cuprindă portretele marelui domnitor și monumentele principale construite de el.

Dar ce concluzii au tras membrii Comitetului pentru ridicarea statuii lui Ștefan cel Mare și ce măsuri au luat ca să poată fi corectată greșeala grosolană făcută atunci când s-a acceptat macheta statuii după descrierea și documentația dată de ei? Nimic, deoarece statuia fusese terminată și turnată, astfel că astăzi ni se prezintă o figură total străină și nicidecum aceea a marelui nostru domnitor.

Nu este exclus totuși să se fi făcut și intervenții contrare, deoarece în partea stângă a chenarului documentului solemn conceput și redactat cu ocazia dezvelirii statuii, sub figura lui Alexandru cel Bun, reprezentat ca un om în vârsta înaintată și cu o barbă impresionantă ca volum, este și așa zisa figură a lui Ștefan cel Mare, împodobită de asemenea cu mustăți și cu o barbă neobișnuit de bogată. Probabil că artistul care a desenat chenarul cu figurile amintite a lucrat după indicații date de unii dintre membrii Comitetului, care, credem și-au închipuit că dacă în tinerețe Ștefan cel Mare nu a purtat barbă, și-ar fi lăsat-o spre bătrânețe. Ei însă nu au voit să țină seama, sau nici nu au fost informați că pe dvera de la Putna terminată în anul 1500, Ștefan cel Mare este brodat fără barbă, ca și pe epitrahilul de la Dobrovăț, a cărui executare început probabil în anul 1503 și la fel în tabloul votiv din biserica acestei mănăstiri, pictată în anul 1529, în timpul domniei fiului său Petru Rareș.

Deci, discuțiile din ședințele Academiei și din presa timpului nu au dus la modificarea chipului statuii lui Ștefan cel Mare, ba mai mult încă, după figura de pe chenarul documentului amintit se observă că s-a făcut o intervenție grosolană, pentru a deruta încă o dată opinia publică.

4. - Chipul lui Ștefan cel Mare de pe Evanghelia de la Mănăstirea Humor
și Pictura lui Epaminonda Bucevshi

• Serbările dezvelirii statuii lui Ștefan cel Mare. - iunie 1883

La 7 mai 1882, Comitetul pentru ridicarea statuii a făcut cunoscut Primăriei din Iași că statuia fusese terminată și cerea să se numească curând o comisie compusă din delegați ai Consiliului municipal al orașului, al Corpului tehnic din Ministerul lucrărilor publice, al Academiei Române, al Universității din Iași și directorul Școalei de Arte Frumoase din Iași, care să aleagă locul unde urma să fie amplasată  Ca delegați au fost numiți Miltiade Tzoni, din partea Ministerului lucrărilor publice, Gheorghe Chițu, din partea Academiei Româno și Panaiteanu-Bardasare, directorul Școalei de Belle-arte din Iași .    
Încă de la 20 mai 1882, deoarece se credea că solemnitatea dezvelirii statuii urma să se facă în curând, primarul orașului Iași a invitat pe rectorul Universității să-i comunice urgent numele profesorilor cărora urma să le trimită invitații de participare.

Comisia compusă din Dimitrie Gusti, Miltiade Tzoni, N. Culianu și G. Panaiteanu-Bardasare s-a întrunit în ziua de 13 iulie 1882. Având în vedere sosirea în curând a statuii lui Ștefan cel Mare, au propus amplasarea ei pe „locul ales de marele voievod a se închina, adică piața Palatului Administrativ și în fața bisericii zidită de el (Sf. Nicolae Domnesc). Membrii Comitetului și-au exprimat speranța că guvernul va fi „bucuros, generos și mândru de a da acest loc gratis pentru ca statuia să poată fi așezată „lângă Palatul unde se făcea dreptate" chiar de Ștefan cel Mare. În fața Palatului Administrativ se afla însă o cișmea și un bazin de apă a căror mutare trebuia grăbită. Autoritățile municipale au luat toate măsurile cuvenite și au făcut amenajările cerute de comisie. Până la 16/28 septembrie 1882 toate livrările, inclusiv amplasarea statuii, fuseseră terminate și se aștepta ca guvernul să fixeze data solemnității dezvelirii, căreia s-a căutat a i se da „un caracter cât mai solemn".

Înainte de 16/28 septembrie 1882 se terminaseră lucrările fundației și s-a redactat un document închis într-o cutie de metal așezată sub soclul statuii. În document s-a consemnat numele membrilor Comitetului (Grigore M. Sturza - vicepreședinte, Vasile Alecsandri, Nicolae Gane, Scarlat Pastia, Leon Negruzzi și arhitectul A.  Stamatopulo), specificând că suma de 135.000 lei, cât a costat statuia, s-a strâns prin „subscripție națională".
La 20 mai 1883 Consiliul municipal Iași a anunțat că s-a fixat ziua de 5-7 iunie 1883 pentru „descoperirea statuii lui Ștefan cel Mare" în cadrul unei mari serbări naționale. Și-au  anunțat participarea regele Carol I, delegațiile tuturor „corpurilor constituite și ai tuturor județelor".

5. - Statuia lui Ștefan cel Mare

În vederea solemnității s-a amenajat și decorat piața Palatului Administrativ, s-au construit tribune și acoperit ruinele din apropiere, iar în cortul ridicat lângă stradă s-a așezat „tronul lui Ștefan cel Mare, săpat în piatră“, adus în Iași din satul Vânători - Neamț, unde fusese găsit. S-au trimis invitații de participare prefecturilor de județ, primăriilor orașelor (doi delegați din fiecare județ și câte un delegat din fiecare oraș) și câte un delegat din fiecare localitate în care Ștefan cel Mare avusese vreo luptă. Toți delegații trebuiau să poarte costume naționale, la fel și damele române.
Începând din colțul format de str. Sf. Vineri și str. Mare (actuala Ștefan cel Mare), prin curtea Palatului Administrativ și până la poarta bisericii Sf. Nicolae Domnesc s-au așezat „catarguri mari împodobite cu drapele și ghirlănzi" pe care s-a scris numele localităților în care au avut loc principalele lupte ale lui Ștefan cel Mare și datele lor. D. Gusti a propus ca piața palatului să fie numită „Piața Ștefan cel Mare , ceea ce nu s-a făcut nici până astăzi. B. P. Hașdeu a fost delegat să reprezinte corpul didactic din Oltenia, deși Primăria orașului Craiova nu contribuise cu nicio sumă la cheltuielile ridicării statuii.

6. - Chipul lui Ștefan cel Mare de pe actul de inaugurare al statuii

Iașul, cum scria un ziar local, de obicei „trist și posomorit, a îmbrăcat în ziua de 5 iunie 1883 „haina serbării pentru a serba cu multă strălucire această mare festivitate națională la care va lua parte întreaga țară prin delegațiuni". Zorile zilei de 5 iunie au fost salutate cu 21 lovituri de tun iar solemnitatea a început la orele 10 printr-un serviciu religios oficiat la Mitropolie în prezența tuturor delegaților participanți, a școlilor de toate gradele etc. Procesiunea, în frunte cu muzicile militare care intonau marșuri naționale, s-a îndreptat la orele 12 spre piața Palatului Administrativ. La orele 12:30 toți invitații trebuiau să-și ocupe locurile indicate.
La intrarea în piață procesiunea a fost întâmpinată de D. Gusti, președintele Comisiei pentru organizarea festivităților. Pe „estrada principală" au luat loc regele, miniștrii, membrii Comitetului pentru ridicarea statuii și ofițerii superiori și generali, iar împrejur un foarte numeros public.
Începutul ceremoniei s-a anunțat tot prin 21 lovituri de tun, iar după un scurt serviciu religios oficiat de mitropolitul Iosif Naniescu, a intonării rugăciunii de către muzicile militare, a urmat, la un semnal prelung de bucium, dezvelirea statuii. Unitățile militare participante au prezentat armele, muzicile militare au intonat imnul lui Ștefan cel Marc și cântecul lui V. Alecsandri Ștefan, Ștefan domn cel Mare, pe muzică de Gavriil Musicescu.
Au urmat vorbitorii în ordinea următoare: Regele, Nicolae Gane ca delegat al Comitetului pentru ridicarea statuii, Leon Negruzzi primarul orașului Iași, C. A. Rosetti președintele Adunării Deputaților, Dimitrie Sturza ca delegat al Academiei Române, Nicolae Ionescu din partea Universității ieșene, B. P. Hașdeu în numele corpului didactic din Oltenia și un delegat al studenților Universității din București.

În discursul său, Carol I s-a referit la dragostea și „admirația cu care poporul nostru a păstrat memoria faptelor lui Ștefan cel Mare, care împreună cu Mihai Viteazul a întemeiat renumele armelor noastre. România recunoscătoare i-a înălțat în Iași, a doua sa capitală, un monument în amintirea faptelor mărețe cu care el a împodobit istoria națională. Jurăm în fața monumentului său ca în împrejurări grele vom fi pururea strâns uniți, având ca țel, ca și Ștefan cel Mare, independența, suveranitatea și fericirea Patriei". Discursul și l-a încheiat cu următoarele cuvinte: „încredințez Iașului, leagănul Unirii, această statuie, împreună cu două tunuri udate cu sângele prețios al generațiunei prezente, spre a le păzi ca un sfânt odor, în onoarea neamului românesc".
Niculae Gane aminti că la înălțarea monumentului marelui domnitor „au contribuit cu dărnicie patriotică toți românii ... căci nu există suflare românească care să nu cunoască numele lui Ștefan, nu exista colț de țară unde să nu se găsească vreo urmă amintitoare despre dânsul". Primarul Leon Negruzzi a subliniat și el că statuia marelui, „înțeleptului și viteazului domnitor s-a înălțat prin contribuția tuturor românilor" iar B. P. Hașdeu a spus între altele că Ștefan cel Mare era după tată moldovean, dar oltean după mamă.

A urmat defilarea participanților la solemnitate în următoarea ordine: școlile de fete, școlile de băieți, delegații județelor și ai comunelor, Garda Civică, unitățile militare cu drapelele tuturor regimentelor din țară trimise special la Iași. Depunerea coroanelor pe soclu s-a făcut de către delegați în ordinea trecerii lor prin fața statuii.

Delegația Adunării Deputaților a depus o coroană turnată în bronz, jumătate în forma frunzelor de stejar, iar cealaltă a frunzelor de dafin. Pe prima jumătate s-a scris, cu litere în relief: „Lui Ștefan cel Mare, iar pe cealaltă: Adunarea Deputaților. Pe cele 32 de ghinde ale părții turnate în forma frunzelor de stejar, ca și pe unele frunze în forma celor de dafin, s-au înscris  numele celor 32 județe de atunci ale României.

După terminarea defilării și depunerii coroanelor corurile s-a intonat un cântec, se zice, pe cuvinte „din timpul lui Ștefan", pe muzică de Teodor Burada.
Ceremonia s-a terminat la orele patru și jumătate după masă.

7. Statuia lui Ștefan cel Mare (detaliu)

8. Statuia lui Ștefan cel Mare (detaliu)

Pentru relatarea festivităților cu ocazia acestui eveniment ziarul Timpul l-a trimis la Iași pe Mihai Eminescu dar acesta nu s-a prezentat la solemnitate pretinzând că este bolnav, iar ziarul Timpul a fost nevoit să relateze festivitatea după un ziar local, conform scrierilor lui G. Călinescu în lucrarea Viața lui Mihail Eminescu.

La Iași, în serile zilelor de 4 și 5 iunie muzicile militare au cântat în Grădina publică de la Copou, în Grădina Primăriei, în Grădina Barnovschi, în Piața Primăriei și în fața clădirii Bursei.
În seara zilei de 5 iunie s-au organizat retrageri cu torțe pe străzile principale până la statuie. Orașul a fost iluminat, iar la Copou în rondul II s-a instalat „un soare electric și s-au tras focuri de artificii".
În aceeași zi s-au organizat ceremonii speciale în toate bisericile construite de Ștefan cel Mare și în toate localitățile în care a avut lupte, în prezența autorităților civile și militare locale.

Ziarele au publicat largi dări de seamă despre festivități, discursuri și un număr de poezii ocazionale dintre care menționăm: Imn lui Ștefan cel Mare de Vasile Alecsandri, Inaugurarea statuii lui Ștefan cel Mare de Emanoil Pîrîianu, Cântec la statuia lui Ștefan cel Mare de I. G. Holban. La statuia lui Ștefan cel Mare și Hora lui Ștefan cel Mare, ambele de prof. Aron Densușianu, Odă la statuia lui Ștefan cel Mare de Vasile Alecsandri. La monumentul lui Ștefan cel Mare de D. Gusti, Odă la statuia lui Ștefan cel Mare de Ioan lancu, Cântecul lui Ștefan cel Mare, poezie populară din colecția de poezii culese de Vasile Alecsandri etc. 

• Conflictul diplomatic cu Austria izbucnit cu prilejul dezvelirii statuii lui Ștefan cel Mare.

Festivitățile de la Iași din zilele de 4-5 iunie au dat naștere unui conflict diplomatic cu Austria, care se întrevedea încă de la aducerea în țară a statuii. Din această cauză s-ar părea că și solemnitatea dezvelirii a fost amânată aproape un an de zile.

În seara zilei de 5 iunie, la orele șase și jumătate după masă, Primăria orașului lași, a oferit un banchet în sala Teatrului Național de la Copou pentru 450 dintre delegații participanți la solemnitate. A toastat Carol I, ministrul de interne Gheorghe Chițu, deputatul Petre Grădișteanu, primarul Leon Negruzzi, deputatul Nicolae Voinov și Dimitrie Cariagdi, primarul Bucureștilor.

Este de reținut că în toastul său deputatul Petre Grădișteanu, „om politic cunoscut prin sinceritatea unui temperament nesupus obișnuitei discipline diplomatice și de partid", s-a referit la absența de la festivitate a delegaților români din Transilvania și Bucovina. Deocamdată nu s-a acordat atenție celor rostite de Petre Grădișteanu, dar curând, ziarele austro-ungare au publicat articole despre „politica fără cap și sălbatecă a României". Unele ziare austriece au scris chiar că monarhia habsburgică putea să anexeze această țară turbulentă și dacă n-a făcut-o până acuma, o putea face oricând, „în câteva ceasuri". Aceleași ziare au reamintit și pasajul din discursul lui C. A. Rosetti în care l-a intitulat pe Carol I „domnul tuturor românilor". Oamenii politici austrieci cereau „represalii imediate“, iar șeful Statului major al armatei habsburgice a început să facă o inspecție a forțelor armate din Transilvania, concentrate la pasurile Carpaților.
Ministerul de Externe al României a trebuit să trimită guvernului habsburgic o explicație în care a precizat că cele spuse la Iași de anumite persoane sunt exagerate, chiar reproduse inexact. Asemenea persoane nu aveau nici un rol în Guvernul Român, care regreta incidentul și-1 dezaproba energic. În nota Ministerului de Externe s-a mai subliniat că Guvernul Român „nu a avut niciodată o atitudine care ar putea face să se creadă că ar avea tendințe ostile monarhiei austro-ungare", a condamnat mereu „orice ațâțare ilegală îndreptată împotriva siguranței și liniștii statelor vecine" și dezaproba pe cei oare atribuiseră „regelui un titlu ce provoacă legitime susceptibilități".

Ziarul austriac Wiener Abendpost a apreciat ca satisfăcătoare declarația guvernului român, socotită la fel și de „guvernul imperial", care totuși a atras atenția celui român că incidentul ar trebui să „probeze oricăror politicieni români cât de puțin patriotice sunt o atitudine și o agitație ce ar putea să creeze propriei lor țări nu numai încurcături ci și pericole".

 

Peste doi ani de la eveniment, Consiliul municipal al orașului Iași a trebuit să acorde un credit de 1.311 lei și 20 bani pentru „întreținerea piedestalului statuii lui Ștefan cel Mare" deoarece se constatase că avea nevoie urgentă de reparații.

De-abia la 15 decembrie 1888 s-a hotărât darea lucrării în antrepriză acordându-se totodată și un credit de 35 lei pentru repararea roților tunurilor plasate de o parte și de alta a statuii. Totuși, până în anul 1891, datorită incuriei (neglijenței) recunoscute a administrației timpului, nu se făcuse nici un fel de reparații la piedestalul statuii sau la roțile tunurilor. Ba mai mult încă, deși primarul fusese informat că mai căzuse un basorelief de pe laturile piedestalului, nu se luase nicio măsură. Și inginerul-arhitect al Municipiului ceruse o intervenție grabnică pentru că piedestalul statuii era prea slăbit dar i s-a răspuns că Primăria nu dispunea de fonduri pentru întreținerea statuii. De-abia la 26 septembrie 1891 s-a aprobat încă o dată creditul amintit iar reparațiile de întreținere ale statuii și roților tunurilor s-au făcut târziu, la începutul anului 1904, în vederea serbării a patru sute de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare.

La 27 martie 1912, Comisariatul Circumscripției a V-a de poliție a Iașului făcea cunoscut primarului că soclul statuii lui Ștefan cel Mare era slăbit pe locul unde erau „fixate picioarele de dinainte ale calului, iar cele dinapoi se clatină". Inginerul șef al Primăriei a constatat justețea celor reclamate și a cerut la 5 aprilie 1912 să se facă un postament nou, deoarece, credea el, cel existent nu era destul de monumental ci disproporționat față de statuie și ca atare nu mai putea rezista.

• În zilele noastre

În Iaşi există astăzi trei statui ale lui Ştefan cel Mare: ecvestră în faţa Palatului Culturii, opera sculptorului francez Emmanuel Fremiet (1883), statuia din grupul statuar Voievozii (1934) realizată de sculptorul Ioan C. Dimitriu şi statuia din faţa clădirii Brigada 15 Mecanizată Podu Înalt realizată de sculptorul Dan Covătaru (1995).

Doina - Mihai Eminescu

Ştefane, Măria Ta,

Tu la Putna nu mai sta....

Tu te-nalţă din mormânt

Să te-aud din corn sunând

Şi Moldova adunând.

De-i suna din corn odată,

Ai s-aduni Moldova toată...

• Imagini 

9. - Gheorghe Asachi - Ştefan cel Mare,

Domn şi Erou al Moldovei

10. - Evangheliarul de la Humor a fost scris din porunca lui Ștefan cel Mare, de către ieromonahul Nicodim, la Mănăstirea Putna, pentru Mănăstirea Humorului, fiind finalizat pe 17 iunie 1473.

Pe fila 265 verso este caligrafiat textul de danie în limba slavonă: "Binecredinciosul și de Hristos iubitorul țar, Io Ștefan voievod, domnul Țării Moldo-Vlahiei, a dat să se scrie acest Tetraevanghel cu mâna ieromonahului Nicodim și l-a dăruit mănăstirii de la Humor, întru pomenirea sufletului său și al părinților săi și al copiilor săi, egumen fiind atunci popa Gheorghe, și s-a sfârșit

 în luna iunie 17, în anul 6981 (= 1473)”. - link

11. - Desen - La statue d'Etienne le Grand de Iassy

12. - Emmanuel Fremiet și statuia lui Diego Velázquez (1890)

13. - Statuia Sf. Gheorghe de Emmanuel Fremiet

14. - Statuia Ioana d'Arc (Paris) de Emmanuel Fremiet

15. - Salonul Național de Sculptură din Paris în anul 1882 cu statuia lui Ștefan cel Mare
via culture.gouv.fr

16. - Statuia lui Ștefan cel Mare și Palatul Administrativ - 1902

17. - Statuia lui Ștefan cel Mare - Jași 1900

18. - Statuia lui Ștefan cel Mare - 1901

19. - Monument to Stephen III of Moldavia

20. - Statuia lui Ștefan cel Mare - Jassy 1904

21. - Statuia lui Ștefan cel Mare

22. - Statuia lui Ștefan cel Mare

23. - Statuia lui Ștefan cel Mare

24. - Statuia lui Ștefan cel Mare

- sursa N. Grigoraș - Statuia lui Ștefan cel Mare (cimec.ro), delcampe.net, gallica.bnf.fr, fb.com/iasifotografiivechi

Orasul Iasi in 1919

1. - Soldați la brutăria Klein despre care am scris aici
 

2. - Armata rusă în Iași în Piața Unirii - ianuarie 1919
Se observă Palatul Braunstein și Hotelul România. 

Reclama N. Stangulescu

3. - bd. Ștefan cel Mare de astăzi, în stânga este fosta clădire BNR iar 

în față se observă silueta Palatului Administrativ

4. - Ambulanțe americane lângă un spital de campanie

5. - Plutoneri lângă spitalul de triaj

 6. - Spital

7. - Ambulanțe americane

8. - Lângă un Spital

9. - Soldați români bolnavi de tifos transportați la spitalul din Jassy

10. - Soldați români bolnavi de tifos transportați la spitalul din Jassy

11. - Sinistrați
 

12. Zona gării din Iași

13. -  Infanteria rusă, Jassy - ianuarie 1919

 14. -  Infanteria rusă, Jassy - ianuarie 1919

  15. -  Infanteria rusă, Jassy - ianuarie 1919

  16. -  Infanteria rusă, Jassy - ianuarie 1919

   17. -  Infanteria rusă, Jassy - ianuarie 1919

  18. -  Infanteria rusă, Jassy - ianuarie 1919

Poze realizate de Emile Camille Albert (1875-1964) depozitate la Musée de l'Armée din Paris

Alte poze din Primul Război Mondial găsiți pe turistiniasi

Iași în 1874 via Annuaire général officiel de Roumanie

Conform statisticilor din cartea Annuaire général officiel de Roumanie, orașul Iași avea în anul 1874 aproximativ 59.340 de locuitori, 10.000 de case, o universitate cu 2 facultăți, 2 licee, o școală militară, un seminar teologic, 18 școli primare, 13 școli private și 5 pensionate, 48 de biserici ortodoxe, 58 sinagogi (case de rugăciuni), o biserică catolică, una armeană, una luterană, una lipovenească și 3 spitale.

 1. - Iași în 1874 via Annuaire général officiel de Roumanie

  2. - Iași în 1874 via Annuaire général officiel de Roumanie

 3. - Iași în 1874 via Annuaire général officiel de Roumanie

Banquiers - Banca Moldovei (1860), Michel Daniel et fils, J. Neuschotz el C-ie
Comptoirs d’escompte - Lewin et Goldbaum. - W. Lothringer et C-ie. - Leib M. Yerrhofer - Popper.
Courtiers de change. - B. L. Rokeach. - Leib Jaubes.
Bijoutiers-Horlogers. - G. Natansohn, Nat. Silherstein , Aug. Donath.
Drapiers. - W. Cruchol. Ch. Walter.
Tailleurs. - Ch. Walter, N. Gropper.
Libraires - Dem. Daniel, J. Lewandoski, Lascar, Bobea, J. Petrini, D. Proch.
Papetiers. - Otto Hildebran, J. D. Maugsch.
Modes. - Mme Eugenie Cordiez, Babette Hahn, Malvina, Jenny.
Bandagiste. - Michel Eumann.
Dentelles. - Mme Caroline.
Confections. - Mittler, Miklasiewici, W. Mandelbaum, A. Braunstein,
Comestibles. - Iby freres.
Institutions. - Bolomey freres,
Pharmaciens. - I. Czencly, Car. Conya, Al. Racovitz, S. Blaustein.
Professeurs. - Bonifaciu Florescu (Universite), V. I. Castanu. (lycee), G. Cobalcescu (Universite), Dr Brânză (Universite).
C-ies d’Assurances. - Assicurazioni generali din Trieste; Isaac Leibovitz, represent.;
Avocats. - C. G. Popescu, - N. Istrati, doct, en droit; - Al. Botez.
Photographe. - Nestor Heck.
Relieur. - Frenkel.
Armuriers. - Ap. Leibchutz, J. Pimsner.
Theâtre National. - Theodore Aslan, directeur.
Architecte. - Nitschmann.
Medecins. - Dre Dobanici, Santivan, Zissi, Cucevici, Russ.
Articles de Luxe, Nouveautes, etc. - J. Darmet, (Meubles, chaussures. etc. Mme Poitevin, (Meubles, bronzes, chapeaux, lingerie, etc.) Au Bazar Parisien, (Chapellerie, Ganterie, Parfumerie, Bonbons, Bronzes, Jouets etc.) Goldenweiser, Pruncul et Caracash.
Magasin de Pianos. - Ernest Burhar. lt (pianos a queue et pianos droits. Reparations.)
Nouveautes, etoffes. - Wolf, A. Hermann, Mendel Iacovitz. Jos. Wasermann.
Cordonniers. - Cari et Wilhem Briese.
Fabrique d’eau de Seltz. - M. le Dr. Conya, pharmacien.
Confiseur. - Al. Zevetkowitz, Georges et C-ie.
Articles de voyage, equipem. militaires. - A. Hajeck.
Journaux. - Curierul, bi. hebd (IIe Ann.) Dir. Th. Balassan. Abon. 20 fr. - Curierul de Iassi, tri-hebd. (VIIe Ann). Abon. 20 fr. par an.
Imprimeurs. - A. Bermann, - Typographia Nationale, - Typographia Moderna.
Proprietaires de vignobles. - J. Ph. Suss. Dr Zissi, Stamatopulo, Dr Gucevici, J. D. Maugsh, Dr Russ, G. Hornholler.
Hotels. - Grand Hotel de l’Europe, Hotel Binder, Hotel de Roumanie, Hotel d’Angleterre, Hotel du Nord, Hotel de Russie, Hotel Concordia, Hotel Parlita.

Biserica Sf. Lazăr

Inițial, pe locul bisericii de astăzi, era o biserică din lemn cu hramul Sf. Lazăr, construită prin 1703-1704 de domnitorul Mihai Racoviță în apropiere de vama domnească (cărvăsăria) și de casele părintești ale voievodului. 
Lăcașul de cult a fost incendiat de turci, fiind refăcut din cărămidă pe temelie de piatră, de către Sandu și Luca Grigorie pe la anul 1785.
În anul rectitoririi sale, Biserica Sf. Lazăr, numită și Biserica de la Vama cea Mare a fost ridicată la rangul de mănăstire și închinată la Sfântul Mormânt de la Ierusalim. Călugării greci stabiliți aici au construit case egumenești și chilii pe ruinele caselor domnitorului Mihai Racoviță și au înzestrat biserica cu părticele din moaștele a trei sfinți: Haralambie, Teodor Stratilat și Mihail Sinador (Mihail al Sinadelor) existente și astăzi. Prin Legea secularizării averilor mănăstirești din 1863, Mănăstirea a fost desființată, și-a pierdut proprietățile, iar călugării greci au părăsit-o.
În exteriorul bisericii, lângă peretele nordic al pridvorului, se află o piatră funerară de marmură cu următoarea inscripție în limba română cu litere chirilice: "Supt această peatră odi[hnesc] robii lui Dumnezeu Hristodulo și [...] sa Despina cea întâi născută la anul 1805 mai 5 și săvârșit[ă] la anul 1835 martii 13 iar acea din aldoile născută la 1790 și săvârșită la anul 1835 mai 2".
Biserica a ars pe la 1822, fiind reparată de Grigore Luca.
Are mai multe vitralii realizate de Constantin și Ana Ichim la 1981 iar frescele sunt opera din 1984 a pictorului Constantin Călinescu.
Între 1977-1987 când s-au construit blocurile de la nord de biserică și Teatrului Luceafărul, s-a găsit fostul cimitir al bisericii.

Sfântul Lazăr a fost unul din primii ucenici ai lui Iisus Hristos. El a fost înviat după patru zile de către Iisus în ziua dinaintea intrării Sale triumfale în Ierusalim. Mai târziu, Lazăr din Betania a devenit primul episcop de Kittium (Cipru).

via sflazar.mmb.ro

Zi de târg în Iaşul anului 1944

 

1. - Zi de târg în Iașul anului 1944

via framepool.com