Gară feroviară în regiunea Iaşi 1954 - azi Gara Nicolina

Continuăm articolele despre sistematizarea orașului Iași publicate în revista Arhitectura din 1954 cu Gara Nicolina din bd. Nicolae Iorga.

Gară feroviară în regiunea Iaşi 1954 (azi Gara Internațională Nicolina) - Arh. T. ELIAN

1. - Gară feroviară în regiunea Iaşi - Autori; arhitecţii T. Elian, N. Georgescu; ing. C. Seni

Clădirea de călători, care se execută după proiectul arhitecţilor T. Elian, N. Georgescu şi ing. C. Seni, va satisface o parte a traficului internaţional; în această construcţie vor fi instalate şi birourile serviciului de exploatare feroviară ale regionalei, care actualmente sunt dispersate la distanţe mari unele de altele. Construcţia va avea parter, etaj 1 şi etaj 2 parţial, parterul cuprinzând piesele necesare exploatării staţiei, iar etajele, birourile serviciului de exploatare feroviară, cu acces din piaţa clădirii de călători prin două scări dispuse simetric faţă de axa principală a clădirii.
Planul simetric a fost considerat cel mai adecvat pentru o construcţie cu caracter monumental. Toate încăperile sunt centrate în jurul unui hol care formează elementul principal de compoziţie, fiind grupate de o parte şi de alta a unui coridor, întrerupt de alte două holuri mai mici din care pornesc scările la etaje.

2. - Fațada 

3. - Fațada în 2022 via Street View

Pentru rezolvarea plasticii s-a căutat de la început realizarea unor volume care să exprime caracterul monumental necesar şi în aceleaşi timp să satisfacă cerinţele de ordin economic, care impuneau o desfăşurare cât mai mică de parter, având în vedere fundaţiile foarte costisitoare. Astfel s-a ajuns la îmbinarea a trei volume, un volum central dominant, dezvoltat pe parter şi două etaje, calat de două volume laterale mai mici, cu un parter şi un etaj.

4. - Plan etaj II

Corpul central este retras faţă de corpurile laterale, creându-se un efect de perspectivă care accentuează monumentalitatea prin punerea în valoare a volumului dominant.
Cele trei corpuri sunt legate spre peron cu un portic; acest portic nu a putut fi realizat, din motive constructive, cu desfăşurarea stâlpilor pe o linie dreaptă, aşa cum a fost studiat iniţial şi după cum ne-a fost recomandat de către C.S.A.C. la avizarea sarcinii de proiectare.

5. - Plan etaj I - 1. Hol - 2. Informaţii - 3. C.A.M. - 4. Ziare - 5. Casa de bilete - - 6. Bagaje - 7. Casă de schimb - 8. Vamă - 9. Birou - 10. W.C. bărbaţi - 11. W.C. femei - 12. Bufet - 13. Oficiu - 14. Cămară - 15. Salonul oficial - 16. Vestiar - 17. Arhivă — 18. Depozit - 19. Organizaţii de masă - 20. Sală de şedinţe.

Pentru a evita o tasare inegală a stâlpilor, ceea ce ar putea influenţa placa peronului, aceasta a fost legată de scheletul construcţiei, fiind calculată în consolă, fapt care a determinat o lăţime constantă a marchizei de-a lungul frontului clădirii, urmărind linia frântă a planului. Nemaifiind legaţi de structura construcţiei, stâlpii au fost calculaţi izolat, devenind simple elemente decorative.
În plastica faţadelor s-a căutat să se prelucreze unele elemente ale valoroasei arhitecturi clasice din regiune.

6. - Parter

Fiind amplasată pe un teren care prezintă o stratificaţie neuniformă, construcţia e fondată pe un radier general.
Pentru a uşura construcţia şi a-i da rigiditate la tasări neuniforme, sistemul static, care iniţial era prevăzut din ziduri purtătoare, s-a schimbat în schelet de beton armat cu ziduri de umplutură. Din trei în trei cadre, s-au introdus diagonale de la etaj până în subsol, care servesc ca o rigidizare la sarcini orizontale. Între cadre planşeele se execută din grinzi prefabricate de beton armat cu corpuri de umplutură, cu unele excepţii impuse de funcţiuni şi de necesităţi plastice.
Pentru a economisi cofraje, zidurile exterioare de beton ale subsolului au fost executate din zidărie mixtă din beton şi cărămidă.
Ca materiale de faţadă, s-a ales piatra de Tg. Ocna pentru profilaturi, ancadramente, bosaje şi motive ornamentale; restul faţadei se va executa din tencuială cu praf de piatră în compoziţia căreia se vor introduce coloranţi, pentru a obţine tonuri mai calde şi a mări efectul decorativ, punând în valoare culoarea naturală a pietrei.
În interior încăperile principale au fost tratate amplu; holul public a fost decorat cu pilaştri şi elemente de mode-natură clasică, tencuielile fiind din calcio vechio în care s-au realizat panouri pentru fresce decorative; plafonul a fost casetat.
În proiect sunt de relevat unele lipsuri, atât în rezolvarea compoziţiei cât şi în tratarea ornamentaţiei, deficienţe datorite în special termenului de proiectare extrem de scurt.
Porticul spre peron nu oferă o tratare destul de monumentală, proporţiile nefiind cele mai juste în raport cu faţadele.
Dimensiunile au fost însă determinate în mare parte de sistemul de construcţie, înălţimea plăcii marchizei în consolă fiind legată de planşeul peste parter, interaxul stâlpilor peronului de interaxul stâlpilor clădirii, adâncimea lui de posibilităţile de a scoate în consolă placa peronului.
Volumele clădirii nu au fost diferenţiate suficient pentru a acuza corpul central.
Formele ornamentaţiei nu au fost suficient prelucrate, fiind prea aproape de elementele de inspiraţie, procesul de creaţie nefiind dus mai departe.
Ajutaţi de C.S.A.C., care atât la avizarea sarcinii de proiectare cât şi pe parcursul proiectării ne-a dat un ajutor preţios prin îndrumări şi sugestii, s-a realizat un proiect satisfăcător, atât din punct de vedere funcţional, cât şi ca plastică monumentală.

- via revista Arhitectura 1954

Cvartalul Dr. C.I. Parhon - bd. Socola - Iasi - 1960

Continuăm articolele despre sistematizarea orașului Iași publicate în revista Arhitectura din 1960 cu zona de blocuri cuprinsă între intersecția de la Podul Roş şi Fabrica Ţesătura, astăzi bd. Socola având în 1960 denumirea de Dr. C. I. Parhon.

Cvartalul Dr. C. I. Parhon - Autor arh. Mihai Lupu

1- Desfășurarea laturii de nord a străzii Dr. C. I. Parhon, 2 - Desfășurarea laturii de sud a  străzii Dr. C. I. Parhon

Cvartalul Dr. C. I. Parhon (azi bd. Socola) este situat în partea de sud-est a oraşului Iaşi, unde s-a prevăzut construirea unui număr de 350 de apartamente în blocuri.
Cvartalul este actualmente slab construit, cu locuinţe vechi şi în parte insalubre. În partea de est a teritoriului se află o zonă industrială puternic reprezentată  prin fabrica de textile, fabrica de mobilă şi altele. Amplasamentul blocurilor a urmărit închiderea pieţei Podul Roşu şi crearea unui front pe str. Dr. С. I. Parhon (azi bd. Socola).
Blocurile sunt p+4 etaje, din panouri mari prefabricate, cu 20—40—60 de apartamente.
Energia termică pentru întreg complexul este asigurată de o centrală de cvartal.

2. - Plan de Sistematizare. A. - Construcţii care se păstrează, B. - Construcţii în etapele I și II, C. - Construcţii în etape următoare

3. - bd. Socola dinspre Podu Roș - 2022 via Google Maps

Propunerea de a se abandona partea din oraşul Iaşi situată în lunca Bahluiului, făcută în prima schiţă de sistematizare a oraşului elaborată în 1954 de ISPROR, a fost respinsă de forurile de avizare ca neraţională. În consecinţă, al doilea studiu de sistematizare întocmit în 1956—1957 de I.C.S.O.R. a prevăzut, nu numai menţinerea acestei părţi a oraşului, dar şi ridicarea nivelului de trai al locuitorilor din aceste cartiere. Reconstrucţia străzii Dr. С. I. Parhon reprezintă o primă etapă de realizare pentru îndeplinirea acestui scop.
Strada Dr. С. I. Parhon este una dintre arterele principale de penetraţie în oraş, ea reprezentând continuarea drumului naţional ce leagă Iașii, prin Vaslui, cu capitala. În acelaşi timp, în reţeaua interioară a oraşului, ea formează legătura centrului cu zona industrială din sud-est, cu zonele exterioare de agrement şi cu viitoarea staţiune balneară Bucium. Datorită acestei situaţii în reţea, str. Dr. С. I. Parhon este una dintre magistralele cele mai importante ale oraşului. Studiul priveşte porţiunea din această magistrală cuprinsă între piaţa de la Podul Roşu şi fabrica Ţesătura.

4. - Locuințe pe strada Dr. С. I. Parhon din Iaşi - Tronson tip

Caracteristica de magistrală a străzii a avut o influenţă preponderentă asupra sistematizării ansamblului. Ea a dictat în cea mai mare măsură profilul transversal şi distanţa dintre fronturile sau alinierile clădirilor riverane. Pentru profilul transversal s-au propus trei benzi carosabile, din care una centrală pentru circulaţia de tranzit şi viteză, şi două laterale pentru deservirea locală.
A doua caracteristică, de data aceasta a terenului, a influenţat la rândul ei ideea de sistematizare. Este vorba de faptul că terenul respectiv este aproape plan şi aproape orizontal
Această caracteristică favorabilă utilizării mijloacelor de ridicare mecanice a dictat soluţia de construcţie a blocurilor după cea mai înaintată metodă de industrializare, aceea a panourilor mari. Alegerea acestei soluţii constructive a determinat până la urmă aşezarea blocurilor. Pentru o desfăşurare economică a liniilor macaralelor, aceste blocuri au fost aşezate paralel cu alinierea străzii, iar pentru crearea unei zone de izolare a locuinţelor de la stradă s-a creat între trotuarul străzii şi clădiri o zonă verde de cca. 10 m lăţime.
Blocurile riverane magistralei au aceeaşi lungime şi cuprind câte 60 de apartamente. Aşezarea lor rigid simetrică faţă de axa străzii, cu o variaţie a intervalelor simetrică faţă de o axă transversală, este într-o măsură oarecare justificată de caracteristica acestei porţiuni din magistrala care face legătură între două pieţe având caracter diferit. Desfăşurarea ei pe o lungime de cca. 500 m poate duce însă la un aspect de monotonie nedorit. Acest aspect nu va putea fi evitat decât prin tratarea diferită a plantaţiilor din lungul străzii şi printr-un studiu atent al tratării coloristice a faţadelor. Orientarea blocurilor, deşi nu lipseşte camerele total de lumina solară, nu este optimă, o faţadă fiind spre nord-est, în bătaia crivăţului, iar alta spre sud-vest, toridă în lunile de vară.
Unele deficienţe ale compoziţiei ansamblului se observă şi în felul în care a fost soluţionată piaţa de la Podul Roşu care reprezintă, în reţeaua de străzi a oraşului, un nod foarte important de circulaţie. În acest punct se întâlnesc o serie de magistrale principale: str. Dr. С. I. Parhon, al cărei rol a fost arătat mai înainte, str. Suzana Pîrvulescu (azi strada Nicolina), care leagă oraşul cu Bârnova şi reprezintă a doua legătură cu Vasluiul, drumul dinspre vest şi străzile 7 Noiembrie (azi str. Sf. Lazăr) şi Mareşal Malinovski (azi strada Palat) care leagă cartierul din lunca Bahluiului cu centrul oraşului.
Tratarea plastică a unui asemenea nod de circulaţie este în toate cazurile dificilă. Aici intervine contradicţia dintre cerinţele de închidere a spaţiului — legate de noţiunea de piaţă — şi cerinţele de vizibilitate întinsă, legate de o bună rezolvare a circulaţiei. Propunerea făcută de proiectant urmăreşte să răspundă ambelor necesităţi. Prin aceasta ajunge la o soluţie cu caracter hibrid, un fel de lăţire a magistralei principale în punctul de întretăiere. Lipsa unui caracter hotărât în înfăţişarea pieţei este agravată de existenţa în acest punct a unei clădiri noi aşezate paralel cu alinierea străzii Suzana Pîrvulescu, ale cărei proporţii nu pot susţine pasul cu amploarea compoziţiei din lungul străzii Dr. С. I. Parhon. Este deci necesară reluarea studiului acestei pieţe, urmărindu-se obţinerea unui caracter mai hotărât în înfăţişarea ei.
În celălalt capăt al tronsonului de magistrală, în dreptul fabricii Ţesătura, proiectantul a reuşit o soluţionare mai satisfăcătoare în urmărirea punctării magistralei pentru evitarea aspectului de rigiditate şi monotonie inerent soluţiei generale alese.

5. - Perspectiva de ansamblu în 1960

6. - Perspectiva de ansamblu în 2022

În concluzie, considerăm că prin aplicarea corectivelor propuse mai înainte, realizarea primului tronson din str. Dr. С. I. Parhon va forma una dintre realizările urbanistice cu care se va putea mândri oraşul Iaşi.
Arh. T. EVOLCEANU 

7. - Vedere generală a cartierului C. I. Parhon (Socola) 1963

8. - bd. Socola dinspre Podu Roș

9. - Între bd. Țuțora și bd. Socola - cu Școala nr. 11, azi Școala Otilia Cazimir

- via Revista Arhitectura 1960

Cvartalul 23 August - Copou - Iasi

Continuăm articolele despre sistematizarea orașului Iași publicate în revista Arhitectura din 1960 cu zona de blocuri de vizavi de Parcul Copou, între complexul Super Copou și Centrul Gaudeamus.

- Cvartalul 23 August - Iași - Autori: arhitecţii G. Hussar, A. Mureşan, Coautor: arh. Sulamita Cleja, Colaborator pentru rezistenţă: ing. A. Boverman, Întocmitori de la D.S.A.P.C. Iaşi pentru blocurile A şi C, arhitecţii M. Lupu, Draga Marinescu şi Monica Staadeker

1. - Cvartalul 23 August - Perspectivă de ansamblu

Terenul pe care se construieşte Cvartalul 23 August în suprafaţă de cca. 6 ha, este situat în zona terasei superioare a dealului Copou şi are o pantă continuă de aproximativ 10%. Cele patru fronturi ale cvartalului sunt determinate de trei străzi existente: 23 August (azi bd. Carol I), Oastei, Codrescu şi o alee proiectată, care separă terenul cvartalului de locuinţe de complexul social-studenţesc din vecinătate, proiectat tot de I.S.C.A.S. şi în curs de realizare.
Frontul principal al cvartalului este orientat către calea 23 August, arteră importantă a oraşului, constituind şi o zonă de agrement, deoarece este puternic înverzită.
Compoziția de ansamblu a urmărit integrarea cvartalului în caracterul zonei şi al construcțiilor existente: Universitatea A. I. Cuza, Institutul politehnic şi spitalul Dr. C. I. Parhon.
Frontul dintre aceste clădiri reprezentative este alcătuit din alveole formate din blocuri p+3, perpendiculare pe stradă şi blocuri punct p+8, retrase la 60 m de artera de circulaţie. Spre strada Codrescu s-au amplasat blocuri liniare cu p+4 niveluri, alternate cu blocuri punct de aceeaşi înălţime.
Investiţia în valoare totală de 27.800.000 lei, cuprinde: locuinţele (472 apartamente în trei blocuri liniare p+3 tip A, patru blocuri punct p+4 tip C, proiectate de D.S.A.P.C. Iaşi, patru blocuri punct p+8 tip B şi trei blocuri liniare p+4 tip D proiectate de I.S.C.A.S. Bucureşti) precum şi dotările social-culturale (magazine, dispensare, o creşă de 80 de locuri, o grădiniţă de 100 de locuri), centrala termică provizorie şi lucrările de amenajare exterioară.

2. - Plan de situație 1960 - blocurile numerotate C (p+4), D (p+4), B (p+8)

3. - Planul via Google Maps 2022

Lucrările de construcţii pentru clădirile de locuit au intrat în faza finală. Blocurile tip C, tip D şi A3 sunt date în folosinţă.
Panta destul de accentuată a necesitat importante lucrări de sistematizare verticală, care au dus la crearea unei succesiuni de terase, cu scări şi alei, şi a determinat compoziţia spaţiilor cu diverse destinaţii.
Dispoziţia blocurilor permite realizarea unei insule de verdeaţă în interiorul cvartalului, legată prin punctele verzi ale alveolelor de zona înconjurătoare de grădini.
Parcul din interiorul cvartalului cuprinde spaţii de odihnă, spaţii pentru jocuri de copii şi masive de verdeaţă.
Pentru punctele gospodăreşti s-au utilizat proiectele tip ale I.S.C.A.S. Amplasamentul lor a fost ales astfel ca ele să fie cât mai uşor accesibile din blocuri şi mascate total de verdeaţă.
Pentru accesul în cvartal şi deservirea blocurilor p+8 s-a proiectat o alee carosabilă, care deserveşte şi două dotări grădiniţa şi creşa, precum şi centrala termică provizorie prevăzută până la realizarea termoficării oraşului Iaşi.
Din punct de vedere plastic s-a căutat obţinerea unor volume simple; pentru agrementare s-a preconizat utilizarea culorilor diferite pe faţade, la balcoane şi loggii. S-au prevăzut tencuieli exterioare cu terasit colorat.

4. - Perspectivă bloc B

5. - Bloc punct B - Detaliu de apartament și Plan etaj curent

Sistemul constructiv - Cvartalul fiind compus din două tipuri de construcţii radical deosebite — blocuri p+3 și p+4 şi blocuri p+8 — a fost necesară alegerea unor soluţii constructive deosebite.
La blocurile punct p+8 se folosesc ziduri portante de beton groase de 15 cm. Zidurile se toarnă în panouri de cofraj de inventar din placaj special de construcţie de tip Tego lipit cu film. La exterior se prevăd stâlpi și grinzi cu zidărie de umplutură din cărămidă eficientă de 30 cm.
Pentru blocurile p+3 şi p+4 se prevede un sistem constructiv cu zidărie portantă din cărămidă obişnuită şi planşee din beton monolit şi prefabricat (fâşii cu goluri) la blocurile liniare D.
Terenul fiind macroporic, la blocurile punct p+8 niveluri s-a prevăzut compactarea solului cu piloţi de pământ.

 

6. - Vedere de pe șantier - 1960

Toate construcţiile vor avea învelitori în terasă, elementul termo-hidroizolator prevăzut fiind praful hidrofob. În cadrul acestui proiect sunt remarcabile, din punct de vedere economic şi constructiv, blocurile punct p+8 realizate după o secţiune proiectată în atelierul Iaşi din I.S.C.A.S. Această secţiune are şase apartamente la scară (în total 53 de apartamente pe bloc), cu ascensor, cameră pentru evacuarea gunoiului şi trei uscătorii peste nivelul terasei. La parter s-au prevăzut spaţii pentru cărucioare şi biciclete; evacuarea gunoiului se face direct la exterior, printr-un canal subteran.

7. - Perspectivă blocuri D

8. - Bloc liniar D și A - plan etaj curent, Bloc D - detaliu de apartament

Soluţia arhitecturală şi constructivă fiind foarte economică, s-au putut prevedea în cadrul preţului-plafon o serie de îmbunătăţiri ale finisajelor, menite să ridice confortul apartamentelor, precum şi aspectul exterior al clădirilor.
Printre acestea sunt: folosirea faianţei în băi şi bucătării, executarea de dulapuri.
Suprafaţa apartamentelor de două camere este de 30,68 m2, iar a celor de trei camere, 41,98 m2.
Indicii de consum realizaţi la fier-beton, ciment şi material lemnos sunt deosebit de favorabili, după cum rezultă din tabelul alăturat.

9.- Indici de consum

 

10. - Vedere de pe șantier 1960

În urma rezultatelor bune obţinute, secţiunea a fost preluată şi de celelalte ateliere din cadrul institutului.
- Arh. A. MUREŞAN şi arh. SULAMITA CLEJA

11. - Cartierul 23 August în 1963

 

12. - Blocurile Turn (B1-4) din Copou - 1963  

 

13. - Blocul B 

- via Revista Arhitectura 1960

Teatrul evreiesc din Iasi

Teatrul Evreiesc din România își are începuturile oficiale în orașul Iași (Jassy/Yashi), când la 19 august 1876 artistul şi scriitorul Avram Goldfaden (Avrom Goldenfaden/Goldfadn 1840-1908) a pus bazele primului teatru profesionist în limba idiş din lume, prezentând un spectacol cu propria sa trupă.

Iașul avea atunci o populație de cca 100.000 de oameni, jumătate fiind evrei. Era un oraș cosmopolit, aici a fost lansat în 1855 ziarul Korot Haitim (Cronica/Evenimentele Timpului), primul ziar în limba idiş din lume şi cea mai veche publicaţie evreiască din România. Tot la Iași, în 1859 apare în limbile idiș și română „Iudiș-Moldoișe Țaitung" (Gazeta moldo-evreiască), iar cronicarul Iacob Psantir publică tot la Iași, în anul 1871, Divrei Haiamim Learțot Rumenie (Cronica Țărilor Române) scrisă în limba idiș, în care autorul prezintă, pe baza documentelor, evenimente petrecute cu șase secole înaintea erei noastre, urmărind istoria acestor meleaguri până în anii domniei lui Ștefan cel Mare. Chiar imnul național al Israelului ar fi fost compus de poetul Naphtali Herz Imber în anii 1876-1878 când se afla în Iași, pe muzica cântecului popular românesc Carul cu boi.  

Chiar în timpul domniei lui Matei Ghica (1753-1756) în Iași a ajuns o trupă de evreice care "au jucat la curte în fața boierului și boieroaicei".

Dialectul idiș s-a format în Germania secolului al XI-lea, derivând din limba germană literară de mijloc, care s-a dezvoltat după legi specifice, desăvârșindu-se în răsăritul Europei ca limbă literară, în care s-a creat o bogată literatură modernă și care este utilizată și astăzi. Mai multe detalii găsiți pe wikipedia. 

Teatrul nu este ceva nou în tradiția evreiască, la sărbătoarea Purim, care amintește de salvarea evreilor din Persia antică de către Regina Estera, se interpretau scene religioase purtând măști. Citirea legendei în sinagogă nu permitea folosirea satirei sau a parodiei, astfel că Purim spiel-urile se jucau în curtea sinagogii și mai târziu în casele oamenilor și în sălile de spectacole.

• Avraham Goldfaden
  

Avraham Goldfaden s-a născut în 1840 în Starokostiantîniv, un orășel din Ucraina, unde a primit lecții particulare de rusă și germană. În 1865 a publicat primul său volum de versuri în ebraică intitulat Zizim u-ferahim, iar un an mai tarziu a publicat primul său volum de versuri în idiș. Se mută în Crimeea pentru a lucra ca profesor, apoi se transferă în Odesa locuind în casa unui unchi, unde fiul acestuia, bun pianist, îl ajută să pună unele din poeziile sale pe muzică. Atunci a scris și primele sale două piese de teatru în idiș: Cele două vecine (Di Tzvei Shcheines) și Mătușa Zose (Di Mome Zose), pe care le-a inclus, însoțite de câteva versuri, în volumul Evreica (Di Yidene) din 1869. În 1875 Goldfaden a plecat la Munchen cu gândul să studieze medicina, apoi s-a mutat în Lvov, iar în 1876 Golfaden se mută la Cernăuți unde redactează în idiș cotidianul Foaia populară israelită din Bucovina (Dos Bukoviner Israelitishe Folksblatt).   

Avram Goldfaden a ajuns în Iași în anul 1876, unde locuia deja o numeroasă minoritate evreiască, cu gândul să înființeze un ziar în limba idiș, dar soţii Librescu îi sugerează să creeze un teatru al evreilor "la fel ca al românilor". Goldfaden era deja cunoscut de comunitatea de evrei din Iași datorită cântecelor sale interpretate de „cântăreții din Brody" prin cârciumi și cafenele.

Șimen Mark, aflând că Goldfaden este în Iași, i-a propus să-și prezinte singur lucrările în fața publicului de la grădina sa din Ulița Mare, oferindu-i drept onorariu 100 de franci. Goldfaden a acceptat propunerea, s-a prezentat la ora anunțată, cu frac și joben și a început să își recite poeziile în stilul cântăreților din Brod, dar nu a avut succesul dorit.

Mai mulți cercetători au demonstrat că au mai existat alte teatre evreiești înainte de cel format de Goldfaden, însă nu au avut succesul dorit și au fost desființate. De exemplu J. Schatzky, în lucrarea din 1926 "Goldfaden și teatrul său" amintea de directorul Limberg din Frankfurt care a încercat să pună bazele unui teatru evreiesc la începutul secolului al XVIII-lea, iar în anii 1830-1840 a funcționat un teatru evreiesc în Galiția, cu circa zece ani înaintea încercării lui Goldfaden se afla în turneu la Varșovia o trupă evreiască, iar în 1854 s-a jucat la Berdicev din Ucraina o piesă în limba idiș cu intenția de a lua în derâdere autoritățile orașului. Însă aceste teatre au dispărut repede. Cercetătorii Nahum Auslander, Uri Finkel, Iehezkiel Dobrușin au adus și ei o contribuție însemnată la istoria teatrului pregoldfadenian: „Goldfaden nu a inventat teatrul evreiesc. Teatrul popular evreiesc a bătut singur, cu încăpățânare, la poarta culturii evreiești. Iată un extras dintr-un ziar german apărut în anul 1838, adică circa patruzeci de ani înainte de întemeierea teatrului evreiesc de către Goldfaden la Iași, sau doi ani înaintea nașterii lui Goldfaden: Varșovia, 4 decembrie 1838, în Journal de Francfort se anunța că administrația comunității evreiești din localitate a primit aprobarea guvernului pentru un teatru în care să poată fi puse în scenă spectacole în limba care e formată dintr-un amestec de ebraică și germană și se scrie cu caractere ebraice, în dialectul pe care îl vorbesc o mare parte din evreii germani și polonezi. Acest teatru s-a deschis, în sfârșit cu o dramă în 5 acte Moses, scrisă în proză și versuri și este prima încercare dramaturgică aparținând tânărului artist și scriitor A. Schertspierer din Viena". De aceea termenul corect, când se vorbește despre Avram Goldfaden, este "părintele teatrului evreiesc modern" sau al "teatrului profesionist în limba idiș".

1. - Avram/Abraham Goldfaden

•  Grădina lui Șimen Mark

Șimen Mark (Șimen Marc/Simion Marcu), care avea o cofetărie în ospeția hanului Ilie Armeanul din colțul străzii Baston (azi strada C. Langa), a inaugurat în luna mai 1875 o grădină de vară în ograda casei Baștă/ Băștiței/Băștioaei ce aparținuse Ruxandrei Balș, în zona unde astăzi este Banca Națională din bd. Ștefan cel Mare. Ion Mitican descrie această grădină: "în spatele casei era o livadă cu arbori bătrâni mărginită de două șiraguri de prăvălii din piatră, sprijinite una în alta, făcând concurență grădinii Chateau aux Fleurs deschisă de frații Otto și Daniel Max". 

În gradina lui Marcu erau organizate și concerte, în anul 1876 aici erau prezentate piese și cântece vesele de frații Lemisch, cântăreți din Brod (Polonia) cu faimosul Berl Broder (Margulis), de trupa lui Israel Grodner care interpreta cântece hasidice sau de trupele de comedianți evrei din Odesa. Piesele erau inspirate de moravurile cotidiene: Fabricantul de tutun, Femeiușca din Odesa sau Dame de la Odesa care i-au adus reclamații pentru repertoriul scandalos și dialogurile decoltate.  Aici actorul Israel Grodner împreună cu ajutorul său Suher Goldștein, cânta diferite cuplete printre care și cele scrise de Goldfaden.

 

2. - Grădina lui Simon Mark și frații Lemisch - ziar Perdaful - Iași 1876 mai 2

După ce și-a prezentat singur operele în Grădina lui Șimen Mark din Ulița Mare, Avram Goldfaden realizează că publicul preferă comediile presărate cu cântece satirice inspirate din folclor, așa că a format o trupă de teatru cu tineri cântăreți dornici să joace teatru, Goldfaden devenind astfel producător, dramaturg, regizor, compozitor și libretist.

Una dintre primele cronici consacrate teatrului evreiesc nou-înființat e semnată chiar de Mihai Eminescu, pe atunci gazetar la Curierul de Iassi, a participat pe 19 august 1876 la reprezentațiile a patru scenete în limba idiș despre care a scris în rubrica Notițe Teatrale că „nu au un mare interes dramatic, însă jocul actoricesc este excelent”.  

3. - Cronica scrisă de Mihai Eminescu în august 1876

Astfel, așa cum scrie Mihai Eminescu, Joi în 19 August s-a jucat: 1) "Lumea ca un paradis" (cântecel satiric), 2) "Filozoful amorezat și hasidul (habotnicul) luminat", dialog, 3) "Socrul și ginerele", 4) "Fișel harabagiul cu rândașul său Sider", comedie. Despre piese avem puține de zis, ele nu prezintă vreun mare interes dramatic, dar jocul actorilor a fost excelent. ... Directorul trupei are un glas simpatic (bariton) și figură plăcută. Ariile sunt evreiești, iar publicul, compus în mare parte din coreligionari ai actorilor, petrece bine. 

Eminescu mai publicase articole despre teatrul din Iași, la 4 iulie publicase o cronică despre spectacolele tinerilor actori Manolescu, Ionescu, Arceleanu și Alexandrescu, prezentate în grădina Chateau aux fleurs (lângă Poșta de pe strada Cuza Vodă), iar mai târziu avea să publice și cronicile spectacolelor teatrului de vară, înființat de Petre Alexandrescu: Seratele teatrale din Grădina Primăriei (25 august) și Teatru în Grădina Primăriei (29 august).

Din cei „vreo 6 inși" actori evrei, trei ne sunt cunoscuți: Avram Goldfaden, Israel Grodner și Suher Goldștein. Grodner l-a însoțit pe Goldfaden în turneele din Botoșani, Galați, Brăila și București și a fost principalul actor din trupa lui Goldfaden până la apariția lui Sigmund Mogulescu.

Mihai Eminescu amintește că spectacolul a avut loc într-o grădină pe Ulița Mare, deci se referă la Grădina lui Șimen Mark, nu la Pomul Verde. 

Cu acești doi actori Grodner și Goldștein, Avram Goldfaden a pornit la „crearea unui teatru permanent la Iași", cum îi scria la 4 octombrie 1876 lui Moise Finkel, un prieten cântăreț din Odessa, invitându-l să-i fie partener:  Locurile s-au vândut de la 3 mărci și până la 50 centime. Primele reprezentații au fost în grădina lui Marcu, apoi în grădina Cazinoului La Pomul Verde.   

Așa cum mărturisea mai sus, trupa de teatru se mută în grădina Pomul Verde unde va avea un succes răsunător, dar nici aici nu rezistă mult pentru că vremea s-a răcit și nu se mai putea juca în aer liber. Singura sală acoperită din oraș pe care o putea închiria Goldfaden i-a fost refuzată de proprietarul ei, un anume Reicher, așa că Goldfaden s-a văzut nevoit să părăsească Iașul după ce a activat aici mai puțin de un an. 

Ajuns la Botoșani, a închiriat o sală mare, astfel, aici au avut loc primele spectacole ținute de Goldfaden într-o sală de teatru. Nici nu apucase bine să organizeze primul spectacol că a început înrolarea pentru războiul ruso-turc și a scăzut numărul spectatorilor, eveniment ce însă îl inspiră să scrie piesa Recruții.

Din Botoșani a plecat la Galați unde o va coopta pe Sara Segala, devenind prima actriță a teatrului evreiesc, tot aici, cu ajutorul unui pictor, realizează și decoruri speciale pentru spectacole. Trupa merge la Brăila și în cele din urmă la București unde a jucat în primăvara anului 1877 pe scena permanentă a salonului Lazăr Cafegiu de pe Calea Văcărești.

În București, fiind multă populație evreiască, piesele au avut și mai mare succes, deși presa israelită locală le primise cu răceală, din motive religioase. Viața teatrală evreiască cunoaște o rapidă înflorire, afișele anunțând spectacole în București la: Grădina națională izraelită, Societatea dramatică izraelită de sub direcția lui Moșe Horowitz, Primul teatru evreiesc din București de sub direcția renumitului poet popular A. Goldfaden, Marele teatru evreiesc la Lazăr Cafegiu, Grădina Jignița, Salonul Pomul verde din capitală, sau la Marele teatru evreiesc la Steaua Roșie.

Succesul pe care l-a înregistrat trupa sa, l-a determinat pe Avram Goldfaden să scrie și să prezinte peste douăzeci de piese de teatru între 1876-1877, printre care: Recruții (Di Rekruten), Șmendrik (Shmendrik, oder Di komishe Chaseneh), Mireasa mută (Di Shtumeh Kaleh), Guturaiul (Der Katar), Vrăjitoarea (Di Kishefmakhern) sau Cizmar și croitor (Shuster un Shnayder).

În vara anului 1879 trupa lui Goldfaden pleacă într-un turneu în Imperiul Țarist, având reprezentații în Odesa, Harkov, Moscova și Sankt-Petersburg, dar teatrul evreiesc va fi interzis în Rusia în septembrie 1883 așa că va prezenta spectacole în Polonia, Austria și Anglia, pentru ca apoi să se oprească în America (New York) în 1887 unde montează piesa Trompeta fermecată având un rol semnificativ în dezvoltarea music hall-ului new-yorkez.

Peste doi ani, Goldfaden se întoarce în Europa, activează la Paris și Lviv, apoi revine în București în anul 1892 ca director al teatrului Jignița lucrând alături de Lazăr Zuckermann, Marcu (Mordechai) Segalescu și mai târziu Iacob Kalich.

Prin 1895 venea în turneu la Iași, jucând pe scena de la Sidoli și Pomul Verde (aprilie-septembrie).

Avram Goldfaden a părăsit Bucureștiul în 1896 și pleacă în America, apoi se mută la Paris în 1903, dar nici aici nu a avut succesul dorit și revine în America unde "îndură lipsuri și trăind decepționat". Solicitat de Asociația tinerilor vorbitori de ebraică, scrie o piesă în această limbă, organizând și o trupă cu care în martie 1906 dădea primul spectacol de acest gen în America, devenind astfel părintele teatrului în limba idiș dar și în limba ebraică.

A murit pe 9 iulie 1908 la New York fiind numit de ziarul New York Times un Shakespeare al evreilor, dar lăsând familia în mare sărăcie încât soția era nevoită să ceară ajutor unui prieten din Polonia scriindu-i că America știe doar să facă înmormântări frumoase.”

Avram Goldfaden a publicat multe volume de versuri, a creat zeci de piese de teatru, de la lucrări revuistice și operete până la lucrări de anvergură cu subiecte biblice și caracter istoric, a scris nenumărate cuplete, a tradus și adaptat zeci de piese și a compus nemuritoare melodii care se cântă și astăzi. Mai multe detalii găsiți aici.

• Pomul Verde din Iași
  

În scrisoarea din 4 octombrie 1876 trimisă lui Moise Finkel din Odessa, Avram Goldfaden povestește ca Primele reprezentații au fost în grădina lui Marcu apoi în grădina Casinoului La Pomul Verde.  

Ion Mitican scrie ca Pomul Verde din Iași a fost deschis de Ușer Hirsehman în toamna 1876 într-o “căsuţă doar cu un singur etaj”, în vadul vechiului Casino de Viena din strada Primăriei, numit anterior Casino de Iassi și mai apoi Cazinoul La Pomul Verde. Era situat pe strada Gh. Mîrzescu, alături de tipografia de la nr. 17, întemeiată în 1865 de Herşcu Goldner, editorul lui Ion Creangă.

Evenimentul de deschidere a cazinoului din 1876 era adus la cunoștința publicului: “Subsemnatul antreprenor cazinoului comercial, pronumit astăzi “La Pomul Verde”, ce am mai ținut odată cu D. Buch, situat în orașul Iași, despărțitura III-a, strada Primăriei, am onoarea a face cunoscut onor public că aranjând zisul stabiliment nou, foarte elegant cu un bun biliard pentru kigel și carambollage și cu cele mai fine băuturi, cu prețuri foarte moderate, precum și serviciul prompt, rog pe onor publicul a ne onora cu vizite numeroase. Deschiderea va avea loc în sara de 30 octombrie 1876, cu muzică civilă”.

Trupa de teatru a lui Avram Goldfaden a avut un succes răsunător în  Grădina Pomul Verde, însă vremea rece nu le-a mai permis să joace mult timp în aer liber așa că trupa lui Goldfaden părăsește Iașul.
Pe scena din grădina ieșeană de la Pomul Verde urcau alte trupe precum a lui Al. Evolschi și Mihai Popovici de la Teatrul Național, jucând prin 1877 piesele: "Doi surzi" și "Hoțul și fanaragiul".

Prin 1888, la Pomul Verde, antreprenorul Regenstreich deschide un cabaret cu muzica pianistului Braun și a violonistului Gh Borteanu, ieșenii fiind adunați în încăpătoarea odaie dinspre grădină, cântând șlagăre la modă împreună cu artistele de pe podium “franceze, picante, germane blonde, italience brunete”:  Ce frumoasă melodie/ Într-un vals frumos! /Fie polca cât de vie/ Nu-i așa duios... ” (Rudolf Suțu)

Ion Mitican ne povestește destinul Grădinii Pomul Verde, astfel prin decembrie 1896 avea concurență, în rând cu Teatrul Național, în str. Căpitan Păun nr. 18, se deschisese cârciumioara “La respect General”, adresată celor ieșiți de la spectacole: “Un eveniment colosal, senzație care va zgudui High-Life-ul nocturn al urbei noastre. Mâine se inaugurează cu un program splendid noul local al lui Moise Zinger inventatorul fleicii naționale pur sang.”

Vechea clădire scundă a cazinoului Pomul Verde, așezată cam de-a hoarță pe strada Primăriei, este distrusă într-un incendiu, iar în vara anului 1899, pe locul căsuței de la nr 15, se construia un bloculeț modern și cochet aliniat după clădirea de la numărul 13, din colțul străzii Căpitan Păun (numită apoi 9 Mai și acum Agatha Bîrsescu). Strâmtorată de noua zidire, în dosul căreia rămăsese cu poarta prin strada Căpitan Păun numărul 23, în fața Teatrului Național, faimoasa grădină Pomul Verde pierdea prin 1901 zidul ce-i înconjura așezarea, cât și arcul de la intrare.

Pe scena de la Pomul Verde, mai ales vara, se organizau spectacolele trupelor de teatru și varietăți românești și evreiești, unele venite din străinătate. 

Prin 1911 grădina este modernizată de Isidor Aschenazi “conducătorul trupei israelite din Iași” adăugându-i iluminare (ecleraj) electrică, iar în primăvara următoare îi construia un acoperiș din tablă pe stâlpi din fier. Sosind din America într-o vizită în România actorul Boez Yong/Young cu soția sa, renumita actriță Clara Yong/Young, jucau câteva spectacole la grădina Pomul Verde cu trupa lui Așchenazi. Entuziasmați de jocul Clarei, după spectacol, studenții o întâmpinau cu aclamații și o duceau la hotel într-o trăsură trasă de ei, uimind-o profund.

Rudolf Suțu a scris un articol în ziarul Opinia din august 1926 unde vorbește despre "Pomul verde, din strada Gh Mărzescu unde astăzi sunt niște case cu două etaje, alături de casele Goldner, era odinioară o căsuță mică cu un singur etaj unde se afla vestitul local de petreceri de pe vremuri zis Pomul Verde, după grădina aflată în dosul acestuia care exista și astăzi dar care actualmente servește pentru reprezentațiile de vară ale trupelor israelite în trecere prin Iași". Aici se serveau bucate alese: icre negre, curcan, pui, gerveuri, șampanie, cotnar, Feslaner ... bucuria tinerilor care făceau noapte albă după ce se închideau berăriile la 12 noaptea, aici continuând petrecerea.
Rudolf își amintește că Pomul Verde a ars iar în locul lui a fost construită o clădire modernă, rămânând grădina unde mai aveau loc reprezentații teatrale.

Revendicată când de cafeneaua de pe colț, de la numărul 13, când de depozitul de vinuri instalat la numărul 15, bătrâna grădină Pomul Verde ajungea până în zilele celui de-al doilea război mondial.

După abdicarea lui Carol al II-lea și instaurarea dictaturii militaro-fasciste, la 9 septembrie 1940, Direcția Generală a Teatrelor și Operelor Române interzicea artiștilor evrei să apară pe scenele teatrelor și operelor românești și să mai joace în limba idiș. 

Bătrâna grădină Pomul Verde își închidea porțile după al doilea război mondial, dar în decembrie 1944 o formație de tineri actori evrei au începuse să țină spectacole în Sala Scala (strada Ştefan cel Mare, colţ cu Podul Vechi) numită de ei Teatrul Evreiesc.

Teatrul Evreiesc va fi recunoscut oficial abia la sfârșitul anului 1949 prin decizia nr. 419 din 15 noiembrie 1949, semnată de Președintele Marii Adunări Naționale, profesorul C. I. Parhon.

Grădina Pomul Verde va fi redeschisă în 1950 de Teatrul Evreiesc de Stat (TES) Iași. 

În martie 1971, primarul Ioan Manciuc aprobă sistematizarea zonei iar clădirile sunt demolate pentru amenajarea unei esplanade între Teatrul Național și Mitropolie. A fost demolată și vechea tipografie a lui Herscu Goldner înființată prin 1865 unde Junimea tipărise Convorbirile literare și Ion Creangă operele, dar și imobilul familiei domnitorului Hangerli. Tipograful Herșcu Goldner murise în 1906, afacerea fiind preluată de Alexandru Țerek.

La împlinirea a 100 de ani de la înființarea primului teatru profesionist în limba idiș din lume, în data de 27 decembrie 1976, a fost inaugurat bustul lui Avram Goldfaden de lângă Teatrul Național, în apropierea fostei Grădini Pomul Verde. Lucrarea îi aparține sculptorului Iftimie Bârleanu iar pe soclu este următoarea inscripție: Avraham Goldfaden 1840-1908. Actor, dramaturg, întemeietorul primului teatru profesionist din lume în limba idiș.

În 2002, când s-a organizat prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru Avram Goldfaden, a fost dezvelit un obelisc amplasat în parcul unde a funcționat celebra grădină a teatrului Pomul Verde, având inscripția: "Aici a fiinţat primul teatru evreiesc din lume (Pomul Verde) întemeiat în 1876 de Avram Goldfaden".  

4. - Ziarul Lupta, 1886 - D. I. Cuperman - antreprenorul gradinei Pomul Verde 

5. - Gradina Pomul Verde 1892 - Die Grunhorn sau Miska si Moska, A. Friedman, Solomonescu, Schonsohn, Rachela, Silbermann - Tipografia H. Goldner - sursa

 

6. - 1892 - M. Horovitz, Hellmann, Friedler, Goldring, Friedman, Stirk, Bernstein, A. Axelrad, Solomonescu, Albert - Adolf Blanc, Tipografia H. Goldner - sursa

7. - Grădina Apollo, fost Pomul Verde - august 1896 - via Muzeul Teatrului Evreiesc Iași. 

8. - Gazeta de Iassi, 1897 - Caffene Pomul Verde - Herman Ehrlich - str. Primăriei nr 15

9. - Grădina Pomul Verde - iulie 1903

9b. - Gradina Tanasache - trupa istraelită de Operete și Comedii Jsidor Aschkenazy, 

Adolf Segal, Clara Young 24 iulie 1915 

- via Israil Bercovici- O sută de ani de teatru evreiesc în România

10. - Poarta de la Pomul Verde în 1936 - via Ion Mitican

 

11. - Clădirile din Parcul Teatrului și casa Rocafux-Froim

12. - Clădirile din Parcul Teatrului

13. - Ghid Iași 1927 - Cafenea La Pomul Verde - Iancu Nader - str. G. Mârzescu 12

14. - Cafenea La Pomul Verde - str. Gh. Mârzescu - Iancu Nadler

 

15. - Ziarul Opinia 1930 - trupa israelita I. Askenazy 

 

16. - Ziarul Opinia, 1931 - Sidy Thal și A. Teffner în Țipke Faer

 

17. - 1932 - Deschiderea stagiunii teatrului Pomul Verde - ziarul Opinia, mai 1932 

18. - Gradina Pomul Verde - 1933 - Mișa Fiszon

 

19. - 1936 - Gradina Pomul Verde - Iacob Șternberg, Sidy Thal

20. - Scenă din revista Perfect Egal de Ion Pribeagu la teatrul Pomul Verde din Iași 

- Realitatea Ilustrată, 1938

 

21. - Opinia, 1950 - Teatrul Evreiesc de Stat Iasi, Gradina Pomul Verde

 - Jso Schapira, Bernard Segal, Nutzi Grunea

22. - Teatrul Evreesc de Stat - Iași - Grădina Pomul Verde - iunie 1952

Texte: Israel Bercovici, Zelig Bardicever, Eugen Frunza, M Isacovchi, I. Kara, A Kovalenkov, Lev Oșanin, A Pascali, Simele Schneider, Iulian Schwartz, Hary Segalovici, Beri Snabi, A. Spigelblat, H. Stolper
Interpretat de: Solomon Fridman, Nușa Grupp, Ruhele Heller Schapira, Sifre Goldenberg, Marcel Finchelescu, Schmery Linsche, Urn Segal, Jeni Kesler, Beatrice Simovici, Renee Tremurici, Avram Rotman, Fani Rotman, Aron Marmor, Marcel Sturm, Natan Barbălată, Natan Marcu, Sandu Scherer, Ițic Marcu, Eti Marmor, Nuți Sturm, Martin Bercovici, Mall Strul, Mona Iosub 

23. - Intrarea la Pomul Verde dinspre Teatrul Național și statuia lui V. Alecsandri - via iasifotografiivechi

 

24. - Interiorul gradinei Pomul Verde

- via Gherner H. şi Beno Wachtel - Evreii ieşeni în documente şi fapte (1939)

25. -  Scena gradinei Pomul Verde 

- via Gherner H. şi Beno Wachtel - Evreii ieşeni în documente şi fapte (1939)

26. - Grădina de la Pomul Verde - via Florin Țugui

 

• Alte locații pentru Teatrul Evreiesc din Iași

Trupele de teatru evreiești au dat spectacole și în strada Banu nr. 4 în grădina farmacistului Blumenfeld, numindu-se Teatrul Tivoli şi era locul preferat de trupele ce jucau în limbă germană. Rudolf Suțu a scris despre teatrul Tivoli unde jucau și artiști români sau reprezentanți ai operei italiene care veneau în fiecare an în Iași. În 1885 grădina era administrată de Adolf Buch.

Spectacole sezoniere avut loc în mai multe locații: Grădina Tanăsache de lângă Poșta din strada Cuza Vodă, Cinematograful Sidoli din Piața Unirii, Cinematograful Scala de pe str. Ștefan cel Mare sau mai târziu la căminele culturale Șulem Aleichem, Șloime Mihoels și Eliezer Șteinbarg din Tg. Cucu și Podu Roș.

27. - 1897 - Gradina Tivoli - Șir hașirim sau Eroina din Varșovia

28. - Gradina Tanasache - trupa israelita de operete și comedii Isidor Askenazi - Opinia, 1916

 

29. - Teatrul Lyric din strada Saulescu - trupa Aschkenazi- Siegler - Opinia, 1921

30. - Teatrul Sidoli - Grupul de arta Idis Ikuf - Iacob Mansdorf - Opinia 1947

 

31. - Teatrul Scala - trupa de operete în idiș Sevilla Pastor și Max Morrison, Opinia, 1947

 

32. - Opinia 1947 - Teatrul Popular Idiș - I. Panner, Dr. I. Goldenberg, 

B. Sadigursky, dr. Benno Mayer - Sala Scala

33.  - Ziarul Opinia 1948 - Cinema Scala - Teatru idiș, Jenny Seltzer

 

34. - Opinia, 1949  - Comitetul Democrat Evreiesc Iași și Ikuf Iași - sala Scala

•  Teatrul Evreiesc de Stat (TES) din lași (1949-1963) 

În 1945, la București a luat naștere asociația culturală Idischer Kultur Ferband (IKUF), care a desfășurat o bogată activitate în domeniul culturii idiș: a organizat diferite conferințe, a înființat revista IKUF Bleter și trupa de teatru IKUF.

La 1 august 1948, la propunerea Comitetului Democrat Evreiesc și a Asociației culturale evreiești IKUF, a fost înființat Teatrul Evreiesc de Stat din București iar Teatrul Evreiesc de Stat (TES) din Iași a luat ființă prin decretul nr. 419 din 15 noiembrie 1949 și semnată de profesorul Constantin Ion Parhon, președintele Marii Adunări Naționale. 

Odată cu decretul de recunoaștere oficială a Teatrului evreiesc i se predase clădirea fostului cinematograf Phoenix din strada Gându nr. 2-4 și Grădina Pomul Verde din strada 9 Mai, nr 4 (numită acum strada Agatha Bârsescu), fostul cinematograf Scala din strada Ștefan cel Mare fiind sortit dărâmării pentru lărgirea bulevardului.

La 21 decembrie 1950 Teatrul evreiesc începea oficial stagiunea, iar din anul 1956 lua numele inițiatorului primului teatru evreiesc, Avram Goldfaden, cu prilejul aniversarii a 80 ani de la înființarea teatrului.

TES Iași a fost condus de actorul și regizorul Iso Schapira, secretar a fost istoricul Ițic Șvarț-Kara, scenograf Izu Schärf și compozitorul Bernard Segall, dirijorul teatrului.
Activitatea teatrului a fost bogată, cu peste o sută de premiere (prima în martie 1950, Comoara de Șalom Alehem), piese din dramaturgia clasică și contemporană, cărora li s-a adăugat un număr mare de spectacole cu păpuși și spectacole de revistă în limba română. 

Repertoriul era clasic evreiesc, precum și creații noi autohtone, personificate în scenă de actorii Solomon Friedman, Abram Naimark, Marcel Finkelescu, Nușa Grup-Stoian, Ruhele Heller-Shapira, au fost prezențe constante pe afișe.

Pe scena teatrului și a grădinii se jucau piesele Tevie Lăptarul, Herșele Ostropolier, Bravo mie sunt ieșean, Punctul pe i...   și multe spectacole de varietăți cu traducere în limba română prin căștile introduse la bănci.

În condițiile în care populația evreiască a fost puternic afectată de Pogromul de la lași, din iunie 1941 și de emigrările în masă ce au urmat războiului, numărul de spectatori ai Teatrului Evreiesc de Stat (TES) din lași a scăzut constant. În ultimii ani de activitate, s-a jucat mai mult în limba română, considerându-se probabil că, în felul acesta, spectacolele vor mai atrage public. 

Din păcate TES lași s-a desființat în 1963 după cele patru premiere din 1962: Să cânte muzica, Punctul pe i (spectacol de revistă în limba română), Simpaticul Charlie, Dumbrava minunată.

 

35. -  Repetiții pentru piesa Zu singen un zu sogn, de Y. Kara și Simele Schneider, Aprilie 1956

 - The State Yiddish Theater, Iasi, Romania - sursa

 

36. - Scenă din piesa Hershele Ostropoler, 1950 - The State Yiddish Theater, Iasi - sursa

 

37. - Scenă din piesa Der bester husn (The Best Fiancé), de Y. Kara, 1952 - sursa

 

38. - Scenă din piesa The Bewitched Tailor bazată pe opera lui Sholom Aleichem, 1953 - sursa  
 

• Teatrul din strada Gându
  

În Iași a mai existat un Teatru Evreiesc până prin anul 1960 situat în strada Gându, înspre strada Arcu, în apropierea Colegiului Național, unde în 1920 existase cinematograful Elisabeta, redenumit cinematograful Phoenix și apoi preluat de TES Iași prin 1949.

39 . - Teatrul Cinema Elisabeta - strada Gându - ziarul Opinia 1918

40. - 1925 - Teatre și cinematografe în Iași - Cinema Elisabeta - str. Gândul

Cinema Trianon, Elisabeta, Sidoli, Elysee, Ateneul Tătărași

 

41. - Cinematografe în 1927 - Cinema Elisabeta - str. Academiei (Arcului)

 

42. - 1932 - Cinema Phoenix - 

Cabaretul Tingl Tangl vorbit și cantat în limba germană

 

43. - Cinema Phoenix - 1932 - Ziar Noutatea

44. - Teatre și Cinematografe - Cinema Phoenix

Pe măsură ce evreii din Iași emigrau în Israel și a scăzut numărul de spectatori, teatrul s-a desființat, iar datorită sistematizării zonei, clădirea Teatrului Evreiesc de Stat A. Goldfaden din strada Gându a fost demolată în 1963, la fel ca vechea clădire vecină, unde a existat Academia Mihăileană. 

Pe harta din 1955 este identificat un Teatru în locul clădirii lungi a Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) de astăzi, cu observația că atunci nu exista porțiunea de stradă care ajungea în strada Arcu în continuarea străzii Gavriil Musicescu.

Ion Mitican amintește că din fostul teatru a rămas ca amintire doar zona din spate, unde era depozitul de decoruri. Imobilul rămas a fost naționalizat în 1950, iar până în 1989 aici au locuit diverse persoane sau au funcționat o serie de ateliere meșteșugărești. Terenul a fost retrocedat în anii '90 și clădirea a fost transformată într-un spațiu comercial prin 2004. 

Pe Lista Monumentelor Istorice (LMI) din 1992, figura și această clădire pe strada Arcu nr. 11, fosta strada Filimon Sârbu nr. 11, ca monument din secolul al XIX-lea, deși e posibil ca anul construcției să fie 1920.  

Suferind un amplu proces de degradare, clădirea a devenit o ruină și după ce a fost achiziționata de o firma privată locală, porțiunea dinspre strada Arcu a fost demolată în 2005 în doar câteva zile existând suspiciuni cu privire la modul în care a fost declasat de pe Lista Monumentelor Istorice. 

Imobilul se remarca prin balconul în stil oriental, acum a rămas doar o parcare pentru Oficiul  Registrului Comerțului de alături.

La Muzeul Teatrului Evreiesc de la Casa Muzeelor din strada Vasile Alecsandri nr. 6 sunt afișate machetele teatrului demolat în 1963 și o galerie cu fotografii ale colectivului artistic de la TES Iași.

45. - Teatrul Evreiesc de Stat Iași - str. Gându nr 2 - stagiune 1952
- via Muzeul Teatrului Evreiesc Iași

 

46. - Academia Mihăileană și Teatrul Evreiesc în dreapta

47. - Strada Arcu - Cinema Victoria și clădirea Teatrului Evreiesc în stânga

 

48. - 1969 Teatrul evreiesc

49. - 1996 - Teatrul evreiesc dinspre strada Arcu

 

50. - Clădirea teatrului demolată în 2005

Surse: Revista Teatrul, cărțile Evreii din Târgu Cucului de altădată de Ion Mitican, Anca Mocanu - Avram Goldfaden și teatrul ca identitate, Israil Bercovici - O suta de ani de teatru evreiesc în România, Itic Rubin - Teatrul evreiesc din Iași, Muzeul Teatrului Evreiesc din Iași, teatrul-evreiesc.com.ro, muzeon.ro/povestea-teatrului-evreiesc-din-romania, museumoffamilyhistory.com