Teatrul Evreiesc din România își are începuturile oficiale în orașul Iași (Jassy/Yashi), când la 19 august 1876 artistul şi scriitorul Avram Goldfaden (Avrom Goldenfaden/Goldfadn 1840-1908) a pus bazele primului teatru profesionist în limba idiş din lume, prezentând un spectacol cu propria sa trupă.
Iașul avea atunci o populație de cca 100.000 de oameni, jumătate fiind evrei. Era un oraș cosmopolit, aici a fost lansat în 1855 ziarul Korot Haitim (Cronica/Evenimentele Timpului), primul ziar în limba idiş din lume şi cea mai veche publicaţie evreiască din România. Tot la Iași, în 1859 apare în limbile idiș și română „Iudiș-Moldoișe Țaitung" (Gazeta moldo-evreiască), iar cronicarul Iacob Psantir publică tot la Iași, în anul 1871, Divrei Haiamim Learțot Rumenie (Cronica Țărilor Române) scrisă în limba idiș, în care autorul prezintă, pe baza documentelor, evenimente petrecute cu șase secole înaintea erei noastre, urmărind istoria acestor meleaguri până în anii domniei lui Ștefan cel Mare. Chiar imnul național al Israelului ar fi fost compus de poetul Naphtali Herz Imber în anii 1876-1878 când se afla în Iași, pe muzica cântecului popular românesc Carul cu boi.
Chiar în timpul domniei lui Matei Ghica (1753-1756) în Iași a ajuns o trupă de evreice care "au jucat la curte în fața boierului și boieroaicei".
Dialectul idiș s-a format în Germania secolului al XI-lea, derivând din limba germană literară de mijloc, care s-a dezvoltat după legi specifice, desăvârșindu-se în răsăritul Europei ca limbă literară, în care s-a creat o bogată literatură modernă și care este utilizată și astăzi. Mai multe detalii găsiți pe wikipedia.
Teatrul nu este ceva nou în tradiția evreiască, la sărbătoarea Purim, care amintește de salvarea evreilor din Persia antică de către Regina Estera, se interpretau scene religioase purtând măști. Citirea legendei în sinagogă nu permitea folosirea satirei sau a parodiei, astfel că Purim spiel-urile se jucau în curtea sinagogii și mai târziu în casele oamenilor și în sălile de spectacole.
Avraham Goldfaden
Avraham Goldfaden s-a născut în 1840 în Starokostiantîniv, un orășel din Ucraina, unde a primit lecții particulare de rusă și germană. În 1865 a publicat primul său volum de versuri în ebraică intitulat Zizim u-ferahim, iar un an mai tarziu a publicat primul său volum de versuri în idiș. Se mută în Crimeea pentru a lucra ca profesor, apoi se transferă în Odesa locuind în casa unui unchi, unde fiul acestuia, bun pianist, îl ajută să pună unele din poeziile sale pe muzică. Atunci a scris și primele sale două piese de teatru în idiș: Cele două vecine (Di Tzvei Shcheines) și Mătușa Zose (Di Mome Zose), pe care le-a inclus, însoțite de câteva versuri, în volumul Evreica (Di Yidene) din 1869. În 1875 Goldfaden a plecat la Munchen cu gândul să studieze medicina, apoi s-a mutat în Lvov, iar în 1876 Golfaden se mută la Cernăuți unde redactează în idiș cotidianul Foaia populară israelită din Bucovina (Dos Bukoviner Israelitishe Folksblatt).
Avram Goldfaden a ajuns în Iași în anul 1876, unde locuia deja o numeroasă minoritate evreiască, cu gândul să înființeze un ziar în limba idiș, dar soţii Librescu îi sugerează să creeze un teatru al evreilor "la fel ca al românilor". Goldfaden era deja cunoscut de comunitatea de evrei din Iași datorită cântecelor sale interpretate de „cântăreții din Brody" prin cârciumi și cafenele.
Șimen Mark, aflând că Goldfaden este în Iași, i-a propus să-și prezinte singur lucrările în fața publicului de la grădina sa din Ulița Mare, oferindu-i drept onorariu 100 de franci. Goldfaden a acceptat propunerea, s-a prezentat la ora anunțată, cu frac și joben și a început să își recite poeziile în stilul cântăreților din Brod, dar nu a avut succesul dorit.
Mai mulți cercetători au demonstrat că au mai existat alte teatre evreiești înainte de cel format de Goldfaden, însă nu au avut succesul dorit și au fost desființate. De exemplu J. Schatzky, în lucrarea din 1926 "Goldfaden și teatrul său" amintea de directorul Limberg din Frankfurt care a încercat să pună bazele unui teatru evreiesc la începutul secolului al XVIII-lea, iar în anii 1830-1840 a funcționat un teatru evreiesc în Galiția, cu circa zece ani înaintea încercării lui Goldfaden se afla în turneu la Varșovia o trupă evreiască, iar în 1854 s-a jucat la Berdicev din Ucraina o piesă în limba idiș cu intenția de a lua în derâdere autoritățile orașului. Însă aceste teatre au dispărut repede. Cercetătorii Nahum Auslander, Uri Finkel, Iehezkiel Dobrușin au adus și ei o contribuție însemnată la istoria teatrului pregoldfadenian: „Goldfaden nu a inventat teatrul evreiesc. Teatrul popular evreiesc a bătut singur, cu încăpățânare, la poarta culturii evreiești. Iată un extras dintr-un ziar german apărut în anul 1838, adică circa patruzeci de ani înainte de întemeierea teatrului evreiesc de către Goldfaden la Iași, sau doi ani înaintea nașterii lui Goldfaden: Varșovia, 4 decembrie 1838, în Journal de Francfort se anunța că administrația comunității evreiești din localitate a primit aprobarea guvernului pentru un teatru în care să poată fi puse în scenă spectacole în limba care e formată dintr-un amestec de ebraică și germană și se scrie cu caractere ebraice, în dialectul pe care îl vorbesc o mare parte din evreii germani și polonezi. Acest teatru s-a deschis, în sfârșit cu o dramă în 5 acte Moses, scrisă în proză și versuri și este prima încercare dramaturgică aparținând tânărului artist și scriitor A. Schertspierer din Viena". De aceea termenul corect, când se vorbește despre Avram Goldfaden, este "părintele teatrului evreiesc modern" sau al "teatrului profesionist în limba idiș".
Grădina lui Șimen Mark
Șimen Mark (Șimen Marc/Simion Marcu), care avea o cofetărie în ospeția hanului Ilie Armeanul din colțul străzii Baston (azi strada C. Langa), a inaugurat în luna mai 1875 o grădină de vară în ograda casei Baștă/ Băștiței/Băștioaei ce aparținuse Ruxandrei Balș, în zona unde astăzi este Banca Națională din bd. Ștefan cel Mare. Ion Mitican descrie această grădină: "în spatele casei era o livadă cu arbori bătrâni mărginită de două șiraguri de prăvălii din piatră, sprijinite una în alta, făcând concurență grădinii Chateau aux Fleurs deschisă de frații Otto și Daniel Max".
2. - Grădina lui Simon Mark și frații Lemisch - ziar Perdaful - Iași 1876 mai 2
După ce și-a prezentat singur operele în Grădina lui Șimen Mark din Ulița Mare, Avram Goldfaden realizează că publicul preferă comediile presărate cu cântece satirice inspirate din folclor, așa că a format o trupă de teatru cu tineri cântăreți dornici să joace teatru, Goldfaden devenind astfel producător, dramaturg, regizor, compozitor și libretist.
Una dintre primele cronici consacrate teatrului evreiesc nou-înființat e semnată chiar de Mihai Eminescu, pe atunci gazetar la Curierul de Iassi, a participat pe 19 august 1876 la reprezentațiile a patru scenete în limba idiș despre care a scris în rubrica Notițe Teatrale că „nu au un mare interes dramatic, însă jocul actoricesc este excelent”.
Astfel, așa cum scrie Mihai Eminescu, Joi în 19 August s-a jucat: 1) "Lumea ca un paradis" (cântecel satiric), 2) "Filozoful amorezat și hasidul (habotnicul) luminat", dialog, 3) "Socrul și ginerele", 4) "Fișel harabagiul cu rândașul său Sider", comedie. Despre piese avem puține de zis, ele nu prezintă vreun mare interes dramatic, dar jocul actorilor a fost excelent. ... Directorul trupei are un glas simpatic (bariton) și figură plăcută. Ariile sunt evreiești, iar publicul, compus în mare parte din coreligionari ai actorilor, petrece bine.
Eminescu mai publicase articole despre teatrul din Iași, la 4 iulie publicase o cronică despre spectacolele tinerilor actori Manolescu, Ionescu, Arceleanu și Alexandrescu, prezentate în grădina Chateau aux fleurs (lângă Poșta de pe strada Cuza Vodă), iar mai târziu avea să publice și cronicile spectacolelor teatrului de vară, înființat de Petre Alexandrescu: Seratele teatrale din Grădina Primăriei (25 august) și Teatru în Grădina Primăriei (29 august).
Din cei „vreo 6 inși" actori evrei, trei ne sunt cunoscuți: Avram Goldfaden, Israel Grodner și Suher Goldștein. Grodner l-a însoțit pe Goldfaden în turneele din Botoșani, Galați, Brăila și București și a fost principalul actor din trupa lui Goldfaden până la apariția lui Sigmund Mogulescu.
Mihai Eminescu amintește că spectacolul a avut loc într-o grădină pe Ulița Mare, deci se referă la Grădina lui Șimen Mark, nu la Pomul Verde.
Cu acești doi actori Grodner și Goldștein, Avram Goldfaden a pornit la „crearea unui teatru permanent la Iași", cum îi scria la 4 octombrie 1876 lui Moise Finkel, un prieten cântăreț din Odessa, invitându-l să-i fie partener: Locurile s-au vândut de la 3 mărci și până la 50 centime. Primele reprezentații au fost în grădina lui Marcu, apoi în grădina Cazinoului La Pomul Verde.
Așa cum mărturisea mai sus, trupa de teatru se mută în grădina Pomul Verde unde va avea un succes răsunător, dar nici aici nu rezistă mult pentru că vremea s-a răcit și nu se mai putea juca în aer liber. Singura sală acoperită din oraș pe care o putea închiria Goldfaden i-a fost refuzată de proprietarul ei, un anume Reicher, așa că Goldfaden s-a văzut nevoit să părăsească Iașul după ce a activat aici mai puțin de un an.
Ajuns la Botoșani, a închiriat o sală mare, astfel, aici au avut loc primele spectacole ținute de Goldfaden într-o sală de teatru. Nici nu apucase bine să organizeze primul spectacol că a început înrolarea pentru războiul ruso-turc și a scăzut numărul spectatorilor, eveniment ce însă îl inspiră să scrie piesa Recruții.
Din Botoșani a plecat la Galați unde o va coopta pe Sara Segala, devenind prima actriță a teatrului evreiesc, tot aici, cu ajutorul unui pictor, realizează și decoruri speciale pentru spectacole. Trupa merge la Brăila și în cele din urmă la București unde a jucat în primăvara anului 1877 pe scena permanentă a salonului Lazăr Cafegiu de pe Calea Văcărești.
În București, fiind multă populație evreiască, piesele au avut și mai mare succes, deși presa israelită locală le primise cu răceală, din motive religioase. Viața teatrală evreiască cunoaște o rapidă înflorire, afișele anunțând spectacole în București la: Grădina națională izraelită, Societatea dramatică izraelită de sub direcția lui Moșe Horowitz, Primul teatru evreiesc din București de sub direcția renumitului poet popular A. Goldfaden, Marele teatru evreiesc la Lazăr Cafegiu, Grădina Jignița, Salonul Pomul verde din capitală, sau la Marele teatru evreiesc la Steaua Roșie.
Succesul pe care l-a înregistrat trupa sa, l-a determinat pe Avram Goldfaden să scrie și să prezinte peste douăzeci de piese de teatru între 1876-1877, printre care: Recruții (Di Rekruten), Șmendrik (Shmendrik, oder Di komishe Chaseneh), Mireasa mută (Di Shtumeh Kaleh), Guturaiul (Der Katar), Vrăjitoarea (Di Kishefmakhern) sau Cizmar și croitor (Shuster un Shnayder).
În vara anului 1879 trupa lui Goldfaden pleacă într-un turneu în Imperiul Țarist, având reprezentații în Odesa, Harkov, Moscova și Sankt-Petersburg, dar teatrul evreiesc va fi interzis în Rusia în septembrie 1883 așa că va prezenta spectacole în Polonia, Austria și Anglia, pentru ca apoi să se oprească în America (New York) în 1887 unde montează piesa Trompeta fermecată având un rol semnificativ în dezvoltarea music hall-ului new-yorkez.
Peste doi ani, Goldfaden se întoarce în Europa, activează la Paris și Lviv, apoi revine în București în anul 1892 ca director al teatrului Jignița lucrând alături de Lazăr Zuckermann, Marcu (Mordechai) Segalescu și mai târziu Iacob Kalich.
Prin 1895 venea în turneu la Iași, jucând pe scena de la Sidoli și Pomul Verde (aprilie-septembrie).
Avram Goldfaden a părăsit Bucureștiul în 1896 și pleacă în America, apoi se mută la Paris în 1903, dar nici aici nu a avut succesul dorit și revine în America unde "îndură lipsuri și trăind decepționat". Solicitat de Asociația tinerilor vorbitori de ebraică, scrie o piesă în această limbă, organizând și o trupă cu care în martie 1906 dădea primul spectacol de acest gen în America, devenind astfel părintele teatrului în limba idiș dar și în limba ebraică.
A murit pe 9 iulie 1908 la New York fiind numit de ziarul New York Times un Shakespeare al evreilor, dar lăsând familia în mare sărăcie încât soția era nevoită să ceară ajutor unui prieten din Polonia scriindu-i că America știe doar să facă înmormântări frumoase.”
Avram Goldfaden a publicat multe volume de versuri, a creat zeci de piese de teatru, de la lucrări revuistice și operete până la lucrări de anvergură cu subiecte biblice și caracter istoric, a scris nenumărate cuplete, a tradus și adaptat zeci de piese și a compus nemuritoare melodii care se cântă și astăzi. Mai multe detalii găsiți aici.
Pomul Verde din Iași
În scrisoarea din 4 octombrie 1876 trimisă lui Moise Finkel din Odessa, Avram Goldfaden povestește ca Primele reprezentații au fost în grădina lui Marcu apoi în grădina Casinoului La Pomul Verde.
Ion Mitican scrie ca Pomul Verde din Iași a fost deschis de Ușer Hirsehman în toamna 1876 într-o “căsuţă doar cu un singur etaj”, în vadul vechiului Casino de Viena din strada Primăriei, numit anterior Casino de Iassi și mai apoi Cazinoul La Pomul Verde. Era situat pe strada Gh. Mîrzescu, alături de tipografia de la nr. 17, întemeiată în 1865 de Herşcu Goldner, editorul lui Ion Creangă.
Evenimentul de deschidere a cazinoului din 1876 era adus la cunoștința publicului: “Subsemnatul antreprenor cazinoului comercial, pronumit astăzi “La Pomul Verde”, ce am mai ținut odată cu D. Buch, situat în orașul Iași, despărțitura III-a, strada Primăriei, am onoarea a face cunoscut onor public că aranjând zisul stabiliment nou, foarte elegant cu un bun biliard pentru kigel și carambollage și cu cele mai fine băuturi, cu prețuri foarte moderate, precum și serviciul prompt, rog pe onor publicul a ne onora cu vizite numeroase. Deschiderea va avea loc în sara de 30 octombrie 1876, cu muzică civilă”.
Trupa de teatru a lui Avram Goldfaden a avut un succes răsunător în Grădina Pomul Verde, însă vremea rece nu le-a mai permis să joace mult timp în aer liber așa că trupa lui Goldfaden părăsește Iașul.
Pe scena din grădina ieșeană de la Pomul Verde urcau alte trupe precum a lui Al. Evolschi și Mihai Popovici de la Teatrul Național, jucând prin 1877 piesele: "Doi surzi" și "Hoțul și fanaragiul".
Prin 1888, la Pomul Verde, antreprenorul Regenstreich deschide un cabaret cu muzica pianistului Braun și a violonistului Gh Borteanu, ieșenii fiind adunați în încăpătoarea odaie dinspre grădină, cântând șlagăre la modă împreună cu artistele de pe podium “franceze, picante, germane blonde, italience brunete”: Ce frumoasă melodie/ Într-un vals frumos! /Fie polca cât de vie/ Nu-i așa duios... ” (Rudolf Suțu)
Ion Mitican ne povestește destinul Grădinii Pomul Verde, astfel prin decembrie 1896 avea concurență, în rând cu Teatrul Național, în str. Căpitan Păun nr. 18, se deschisese cârciumioara “La respect General”, adresată celor ieșiți de la spectacole: “Un eveniment colosal, senzație care va zgudui High-Life-ul nocturn al urbei noastre. Mâine se inaugurează cu un program splendid noul local al lui Moise Zinger inventatorul fleicii naționale pur sang.”
Vechea clădire scundă a cazinoului Pomul Verde, așezată cam de-a hoarță pe strada Primăriei, este distrusă într-un incendiu, iar în vara anului 1899, pe locul căsuței de la nr 15, se construia un bloculeț modern și cochet aliniat după clădirea de la numărul 13, din colțul străzii Căpitan Păun (numită apoi 9 Mai și acum Agatha Bîrsescu). Strâmtorată de noua zidire, în dosul căreia rămăsese cu poarta prin strada Căpitan Păun numărul 23, în fața Teatrului Național, faimoasa grădină Pomul Verde pierdea prin 1901 zidul ce-i înconjura așezarea, cât și arcul de la intrare.
Pe scena de la Pomul Verde, mai ales vara, se organizau spectacolele trupelor de teatru și varietăți românești și evreiești, unele venite din străinătate.
Prin 1911 grădina este modernizată de Isidor Aschenazi “conducătorul trupei israelite din Iași” adăugându-i iluminare (ecleraj) electrică, iar în primăvara următoare îi construia un acoperiș din tablă pe stâlpi din fier. Sosind din America într-o vizită în România actorul Boez Yong/Young cu soția sa, renumita actriță Clara Yong/Young, jucau câteva spectacole la grădina Pomul Verde cu trupa lui Așchenazi. Entuziasmați de jocul Clarei, după spectacol, studenții o întâmpinau cu aclamații și o duceau la hotel într-o trăsură trasă de ei, uimind-o profund.
Rudolf Suțu a scris un articol în ziarul Opinia din august 1926 unde vorbește despre "Pomul verde, din strada Gh Mărzescu unde astăzi sunt niște case cu două etaje, alături de casele Goldner, era odinioară o căsuță mică cu un singur etaj unde se afla vestitul local de petreceri de pe vremuri zis Pomul Verde, după grădina aflată în dosul acestuia care exista și astăzi dar care actualmente servește pentru reprezentațiile de vară ale trupelor israelite în trecere prin Iași". Aici se serveau bucate alese: icre negre, curcan, pui, gerveuri, șampanie, cotnar, Feslaner ... bucuria tinerilor care făceau noapte albă după ce se închideau berăriile la 12 noaptea, aici continuând petrecerea.
Rudolf își amintește că Pomul Verde a ars iar în locul lui a fost construită o clădire modernă, rămânând grădina unde mai aveau loc reprezentații teatrale.
Revendicată când de cafeneaua de pe colț, de la numărul 13, când de depozitul de vinuri instalat la numărul 15, bătrâna grădină Pomul Verde ajungea până în zilele celui de-al doilea război mondial.
După abdicarea lui Carol al II-lea și instaurarea dictaturii
militaro-fasciste, la 9 septembrie 1940, Direcția Generală a Teatrelor
și Operelor Române interzicea artiștilor evrei să apară pe scenele teatrelor și operelor românești și să mai joace în limba idiș.
Bătrâna grădină Pomul Verde își închidea porțile după al doilea război mondial, dar în decembrie 1944 o formație de tineri actori evrei au începuse să țină spectacole în Sala Scala (strada Ştefan cel Mare, colţ cu Podul Vechi) numită de ei Teatrul Evreiesc.
Teatrul Evreiesc va fi recunoscut oficial abia la sfârșitul anului 1949 prin decizia nr. 419 din 15 noiembrie 1949, semnată de Președintele Marii Adunări Naționale, profesorul C. I. Parhon.
Grădina Pomul Verde va fi redeschisă în 1950 de Teatrul Evreiesc de Stat (TES) Iași.
În martie 1971, primarul Ioan Manciuc aprobă sistematizarea zonei iar clădirile sunt demolate pentru amenajarea unei esplanade între Teatrul Național și Mitropolie. A fost demolată și vechea tipografie a lui Herscu Goldner înființată prin 1865 unde Junimea tipărise Convorbirile literare și Ion Creangă operele, dar și imobilul familiei domnitorului Hangerli. Tipograful Herșcu Goldner murise în 1906, afacerea fiind preluată de Alexandru Țerek.
La împlinirea a 100 de ani de la înființarea primului teatru profesionist în limba idiș din lume, în data de 27 decembrie 1976, a fost inaugurat bustul lui Avram Goldfaden de lângă Teatrul Național, în apropierea fostei Grădini Pomul Verde. Lucrarea îi aparține sculptorului Iftimie Bârleanu iar pe soclu este următoarea inscripție: Avraham Goldfaden 1840-1908. Actor, dramaturg, întemeietorul primului teatru profesionist din lume în limba idiș.
În 2002, când s-a organizat prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru Avram Goldfaden, a fost dezvelit un obelisc amplasat în parcul unde a funcționat celebra grădină a teatrului Pomul Verde, având inscripția: "Aici a fiinţat primul teatru evreiesc din lume (Pomul Verde) întemeiat în 1876 de Avram Goldfaden".
%20%20by%20Prof.%20Horowitz%20at%20Pomul%20Verde,%20June%201892.%20-%20via%20YIVo%20muzeul%20evreiesc.jpg)
Interpretat de: Solomon Fridman, Nușa Grupp, Ruhele Heller Schapira, Sifre Goldenberg, Marcel Finchelescu, Schmery Linsche, Urn Segal, Jeni Kesler, Beatrice Simovici, Renee Tremurici, Avram Rotman, Fani Rotman, Aron Marmor, Marcel Sturm, Natan Barbălată, Natan Marcu, Sandu Scherer, Ițic Marcu, Eti Marmor, Nuți Sturm, Martin Bercovici, Mall Strul, Mona Iosub
Alte locații pentru Teatrul Evreiesc din Iași
Teatrul Evreiesc de Stat (TES) din lași (1949-1963)
Activitatea teatrului a fost bogată, cu peste o sută de premiere (prima în martie 1950, Comoara de Șalom Alehem), piese din dramaturgia clasică și contemporană, cărora li s-a adăugat un număr mare de spectacole cu păpuși și spectacole de revistă în limba română.
Teatrul din strada Gându
În Iași a mai existat un Teatru Evreiesc până prin anul 1960 situat în strada Gându, înspre strada Arcu, în apropierea Colegiului Național, unde în 1920 existase cinematograful Elisabeta, redenumit cinematograful Phoenix și apoi preluat de TES Iași prin 1949.
43. - Cinema Phoenix - 1932 - Ziar Noutatea
Pe măsură ce evreii din Iași emigrau în Israel și a scăzut numărul de spectatori, teatrul s-a desființat, iar datorită sistematizării zonei, clădirea Teatrului Evreiesc de Stat A. Goldfaden din strada Gându a fost demolată în 1963, la fel ca vechea clădire vecină, unde a existat Academia Mihăileană.
Pe harta din 1955 este identificat un Teatru în locul clădirii lungi a Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) de astăzi, cu observația că atunci nu exista porțiunea de stradă care ajungea în strada Arcu în continuarea străzii Gavriil Musicescu.
Ion Mitican amintește că din fostul teatru a rămas ca amintire doar zona din spate, unde era depozitul de decoruri. Imobilul rămas a fost naționalizat în 1950, iar până în 1989 aici au locuit diverse persoane sau au funcționat o serie de ateliere meșteșugărești. Terenul a fost retrocedat în anii '90 și clădirea a fost transformată într-un spațiu comercial prin 2004.
Pe Lista Monumentelor Istorice (LMI) din 1992, figura și această clădire pe strada
Arcu nr. 11, fosta strada Filimon Sârbu nr. 11, ca monument din secolul
al XIX-lea, deși e posibil ca anul construcției să fie 1920.
Suferind un amplu proces de degradare, clădirea a devenit o ruină și după ce a fost achiziționata de o firma privată locală, porțiunea dinspre strada Arcu a fost demolată în 2005 în doar câteva zile existând suspiciuni cu privire la modul în care a fost declasat de pe Lista Monumentelor Istorice.
Imobilul se remarca prin balconul în stil oriental, acum a rămas doar o parcare pentru Oficiul Registrului Comerțului de alături.
La Muzeul Teatrului Evreiesc de la Casa Muzeelor din strada Vasile Alecsandri nr. 6 sunt afișate machetele teatrului demolat în 1963 și o galerie cu fotografii ale colectivului artistic de la TES Iași.
- via Muzeul Teatrului Evreiesc Iași
46. - Academia Mihăileană și Teatrul Evreiesc în dreapta
48. - 1969 Teatrul evreiesc
Surse: Revista Teatrul, cărțile Evreii din Târgu Cucului de altădată de Ion Mitican, Anca Mocanu - Avram Goldfaden și teatrul ca identitate, Israil Bercovici - O suta de ani de teatru evreiesc în România, Itic Rubin - Teatrul evreiesc din Iași, Muzeul Teatrului Evreiesc din Iași, teatrul-evreiesc.com.ro, muzeon.ro/povestea-teatrului-evreiesc-din-romania, museumoffamilyhistory.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu