26 decembrie 2021

Strada Lascar Catargi din Iasi

Strada Lascăr Catargi începe de lângă Policlinica Municipală, de la intersecția cu strada Vasile Conta, ajungând până în partea nordică a orașului, la intersecția cu strada Sărărie.
Între sec. XVII-XVIII ulița Muntenimii de Sus era principalul drum spre Botoșani, înainte de deschiderea uliței Podul Verde.
Așa cum spune Mircea Ciubotaru în lucrarea Misterele onomastice ale Iașilor, strada Lascăr Catargi, axă a Muntenimii de Mijloc, a avut numele de strada/ulița Asachi, apoi strada Română în anul 1866, după ce s-a realizat prin 1861 străpungerea spre Piața Sturzoaiei, adică zona de nord spre Sărărie.
Numele onorific strada Lascăr Catargi(u) a fost atribuit la 20 februarie 1907, în memoria cunoscutului om politic conservator (1823-1899), ieșean, fost prim-ministru în patru guverne.
Rudolf Șuțu a scris despre găzduirea ieșeanului Lascăr Catargiu în casa lui Leon Bogdan, prefect de poliție, aflată chiar pe strada care peste un deceniu avea să-i poarte numele.
În februarie 1948 strada a fost redenumită Mareșal Tito și apoi Karl Marx, dar și-a recăpătat numele anterior în 1991. 

1. - Strada Lascăr Catargi în anul 1928 - sursa

În data de 3 ianuarie 1859 Lascăr Catargi a fost prezent și la alegerea candidatului pentru scaunul domnesc în Sala Elefantului (Muzeului de Științe Naturale), fiind unul dintre candidați, alături de Costache Negri, Vasile Alecsandri și Scarlat Roset din partea liberalilor, iar pe de altă parte Mihai Sturza, fostul Domn al Moldovei și unul din fiii săi, Grigore Sturza. Cum nu se ajungea la un consens, deputatul Pisoschi a emis ideea de a se da la o parte toți candidații propuși și să fie ales colonelul Alexandru Ion Cuza.  

În cartea Iașii de Odinioară Vol. II, Rudolf Suțu realizează o descriere a străzii Română în perioada 1880-1890, în acele vremuri era considerată cea mai liniștită și retrasă stradă a Iașului nostru. În Ghidul orașului din 1904, pe strada Romînă, în Despărțirea III, erau 45 de case.

Pe strada Lascăr Catargi s-ar fi aflat colonelul Al. I. Cuza în noaptea alegerii ca domn al Moldovei, deși unele legende îl localizează la Hotelul Europa din zona Unirii, însă Neculai Gane spunea ca Al. Ioan Cuza dormea în casa socrului său, Pavel Stoianovici în casa părintească din strada Română.

2. - În colțul din dreapta este strada Lascăr Catargi spre zona Independenței 
- 1916 - sursa

- Lascăr Catargi, cunoscut și sub numele Catargiu (1823 Iași – d. 1899, București) a fost un om politic din secolul al XIX-lea, ministru în varii guverne, președintele Camerei Deputaților și cel de-al șaselea prim ministru al României pentru patru mandate.
Aparținea unei vechi familii muntene stabilite în Moldova după ce un membru a fost exilat de Matei Basarab în secolul XVII.
A aderat la petiția-proclamație adresată domnitorului Mihail Sturza la 28 martie 1848, ceea ce a dus la surghiunirea sa pe una din moșiile familiei sale din ținutul Neamț.
În timpul lui Grigore Alexandru Ghica (1849 - 1856), Catargi a ajuns prefect al poliției (agă) din Iași. În 1857 face parte din "divanul ad-hoc" al Moldovei, o comisie aleasă conform Tratatului de la Paris din 1856, pentru a vota unirea propusă a Moldovei cu Țara Românească. Vederile sale puternic conservatoare, în special în legătură cu reforma agrară, l-au făcut să devină candidatul conservatorilor la tron în 1859, în Moldova, însă a refuzat. În timpul lui Alexandru Ioan Cuza (1859 - 1866), Catargiu a ajuns unul din liderii opoziției și a primit ajutor din partea lui Barbu Catargiu, primul prim-ministru al României, asasinat la București pe 20 iunie 1862.
În 1866 a devenit unul dintre cei trei membri ai Locotenenței Domnești care a condus statul român de la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza și până la înscăunarea lui Carol I.
După ascensiunea Prințului Carol I al României, în mai 1866, Lascăr Catargiu devine președintele consiliului de miniștri (prim-ministru), dar demisionează în iulie neputând coopera cu colegii săi liberali, Ion Brătianu și C. A. Rosetti.
După încă opt funcții ministeriale Catargiu a format, pentru prima dată în istoria română, la 22 martie 1871 un cabinet conservator stabil, care va rămâne la putere până în aprilie 1876. 
Când la București pornise o violentă campanie împotriva regelui Carol I - pe seama afacerii Strusberg - aducându-l în pragul abdicării. Socotind că este periclitată Unirea “crescută în leagănul Iașului și cu sacrificiul său de capitală“, mai mulți politicieni ieșeni s-au întrunit în casa senatorului Neculai Drossu și au trimis o telegramă de atenționare a colegilor bucureșteni în 25 ianuarie 1871. Semnau: Vasile Pogor, N. Drossu, Iacob Negruzzi, Grigore Sturza, N. Gane, Leon Negruzzi și alte personalități. Onorând invitația lor și la îndemnul lui Lascăr Catargi ca prim ministru, prințul Carol și doamna Elisabeta, soseau în 12/24 aprilie 1871, la Iași. Primiți cu căldură și găzduiți în palatul Roznovanu, rămâneau aici două săptămâni, declarând la plecare “am luat acum din nou curagiul a lucra cu inimă și energie la frumoasa misiune ce mi s-a încredințat”.
În 16/28 octombrie 1875, principele Carol I vizitează din nou fosta capitală, fiind găzduit în palatul lui Dimitrie Cozadini din Copou, azi Palatul Copiilor. De la fereastra balconului, familia regală și Lascăr Catargi au admirat manifestațiile de simpatie ale ieșenilor.
Prim Ministrul Lascăr Catargi a fost prezent în data de 23 mai 1893 la vizita alteței Sale Ferdinand, principele moștenitor, venit cu fiul Carol al II-lea, pentru așezarea pietrei fundamentale la noul sediu al Universității ieșene ce se construia pe dealul Copoului.
La începutul anului 1876, guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu căuta căi de folosire a crizei orientale în scopul obținerii independenței României.
Prin politica sa, care a prevenit o revoluție și a revitalizat popularitatea coroanei, a fost considerat ca nepatriot și reacționar de liberali, care au ajuns la putere în 1876.  În anul 1884, Catargiu a unit partidul său cu o grupare liberală dizidentă, condusă de Gheorghe Vernescu, pentru a forma Partidul Liberal Conservator, în care Catargiu și Petre Carp își disputau conducerea partidului.
Pentru a realiza această fuziune, Catargiu a fost nevoit să adere la principii liberale: descentralizarea administrativă și libertatea presei. Noul partid va constitui cel mai important element al așa-numitei "Opoziții Unite", față de guvernul liberal Brătianu, dar conservatorii s-au dovedit ineficienți în parlament între 1883 și 1888.
Catargiu a rămas în opoziție până în 1889, când a format un nou cabinet, fiind ministru al internelor, dar acest cabinet a căzut după doar șapte luni. În guvernul Florescu din martie 1891, a ocupat aceeași poziție, iar din noiembrie 1891 va deveni din nou președinte al așa-numitului "mare guvern conservator" care reprezenta un partid conservator unificat (prin unificarea dintre liberal-conservatori și conservatorii "puri" conduși de Nicolae Filipescu), păstrându-și funcția până în 1896. În această perioadă a fost responsabil pentru câteva reforme utile, mai ales financiare și comerciale.

3. - Lascăr Catargi(u) - via wikipedia
 
4. - Primul Minister al Principelui Carol I la 1866 - C.A.Rosetti, D. Leca, P. Mavrogeni, Joan Ghica, Lascar Catargiu, Dim. Ghica, Joan Cantacusin, Dim. Sturdza

- Str. Lascăr Catargi nr. 1 
- pe partea stângă, unde astăzi este o terasă, a existat o casă demolată prin anii '80 pentru reconfigurarea zonei spre casa A. D. Xenopol (Vila Riria) din strada Vasile Conta și spre fostul imobil Adacea din bd. Independenței.  În anii 70-80 aici era tutungeria lui Dima Mihai, o cizmărie și un studio foto.  - detalii
 
5. - În dreapta se observă casa de la intersecția cu strada Vasile Conta - 1928
 
6. - Pe stânga se observă casa de la intersecția cu strada Vasile Conta,
în dreapta este Policlinica

7. - Piața Dimitrov spre strada Vasile Conta, intersecție cu fosta stradă A. D. Xenopol în anul 1983

7b. - Casa de la intersecția cu strada Vasile Conta - sursa
 
8. - Terasa dinspre strada Vasile Conta

9. - Imobilul de lângă terasă
 
- Pe dreapta sunt 2 case la care au supraviețuit gardurile vechi de metal.
 
10. - Strada Lascăr Catargi nr. 6 

11. - Strada Lascăr Catargi nr. 6 

12. - Strada Lascăr Catargi nr. 6 - 1928

- Strada Lascăr Catargi nr. 8

În 1923 la adresa str. Lascăr Catargi nr 8 locuia avocatul Poni P. Alex.

13. - Strada Lascăr Catargi nr. 8
 
- Str. Lascăr Catargi nr. 3 - pe stânga este un imobil Art Deco

14. - Strada Lascăr Catargi nr. 3A

- Casa Haimovici - str. Lascăr Catargi nr. 5
Casa Haimovici a fost realizată după planurile arhitectului Grumăzescu de antrepriza D. Grossman.
Pe strada Lascăr Catargi nr. 7 a fost sediul Asociației Naționale a Veteranilor de Război Iași

16. - Casa Haimovici  - nr. 5

17. - Casa Haimovici  - nr. 5
 
18. - Ziarul Opinia 1913 - Catargi 5, Jeanne Unter
 
- Laboratorul de Sănătate Mintală (LSM) administrat de Spitalul Socola
Aici a fost Laboratorul de Sănătate Mintala (LSM) condus de Spitalul Socola, în curte sunt clinici medicale private și un Centru de recuperare Medicală.
În una dintre clădiri a locuit și lingvistul și filologul Iorgu Iordan (1888-1986) fost membru titular și vicepreședinte al Academiei Române. Între anii 1945-1947 a fost ambasador al României la Moscova apoi fondator și primul director (1949-1962) al Institutului de Lingvistică al Academiei Române. 
 
19. - Laboratorul de Sănătate Mintală (LSM)
 
20. - Casa unde a locuit Iorgu Iordan - sursa 

Pe dreapta sunt 2 clădiri noi

21. - str. Lascăr Catargi nr. 10
 
22. - str. Lascăr Catargi intersecție cu str. Buna Vestire

- intersecție strada Buna Vestire, unde există pe dreapta o clădire cu un detaliu interesant.

23. - Detaliu casă

Despre casele de aici din 1890 a scris Rudolf Șuțu: înspre colţul str. Română cu str. Buna Vestire, erau fostele case Făurescu, astăzi ale d-nei Maria S. Zăhărescu. Dinspre colţul celălalt al str. Buna Vestire, sunt vechile case Cozadini, iar alături a fost vestita crâşmă La Greci, astăzi casă, prefăcută mai târziu, a d-lui C. Tăutu. Un loc viran, se’ntindea în spre str. Sf. Neculai, în dosul Medianului, unde apoi s’au construit mai recent diferite case.

- La intersecția cu strada Buna Vestire este o casă pe al cărui fronton scrie anul 1894?

 24. - Casa de la intersecția cu strada Buna Vestire

 25. - Casa de la intersecția cu strada Buna Vestire - 1928

- Casa Possa - str. Lascăr Catargi nr. 9 
Pe stânga este o casă despre care a scris Rudolf Șuțu în cartea Iașii de odinioară: fostele case Gherghel, cumpărate mai târziu de preotul Possa. Aici a fost și Școala primară de sub direcțiunea d-nei Profira Giurcănescu, mama d-nei Maria S. Zăhărescu. Mai târziu a fost și Institutul Rang, iar ceva mai în susul străzii, tot în casele Possa, multă vreme a fost Institutul Schenk. În locul actualelor case ale d-lui dr. Possa, erau mai demult niște case mici locuite de fostul perceptor Iasinschi
Aici a locuit prin 1885 doctorul St. Possa de la Spitalul Paşcanu care a militat pentru ca statul să asigure țăranilor asistență medicală gratuită.  În jurul anului 1902, împreună cu un colaborator al său dr. Al. Ananiescu încearcă în tratamentul tuberculozei Lecitina, iar mai târziu cura cu carne crudă (Zomoterapia)
În 1923, locuința medicului Possa Ștefan era la adresa str. Lascăr Catargi nr 42.
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 9 era Centrul de recoltare și conservare de sânge. 
Aici a funcționat un timp Laboratorul de Sănătate Mintala ce aparținea de Spitalul Socola, Policlinica Sportivă în anii 70 și a fost Centru de Transfuzie.

26. - Casa Possa - sursa
 
27. - Școala de fete nr. 1 Sărăria - casele D. Gherghel din strada Română 

27b. - Institutul Frebelian Rang - strada Română nr 3
 
În 1909, ziarul Dimineața a organizat o tombolă având ca premiu o casă din Iași în strada Romană nr. 9, situată în cea mai frumoasă poziție a orașului, cu 6 încăperi, tramvaiul electric în fața casei, stradă canalizată și luminată electric, premiul în valoare de 20.000 lei. - sursa
 
28. - Casa din strada Romană nr. 9 - anul 1909
 
- Rudolf Sutu descrie câteva case de pe la 1890 aflate până la intersecția cu strada gen. Berthelot, case mai greu de identificat: Mai sus, veneau vechile case clădite de către preotul Andrei Panuş. Casele au fost vândute mai târziu drului Russ junior lui Papa Russ cum i se spunea de către colegii săi medici şi studenții de la medicină. Alături erau casele clădite de către fostul consilier de curte Meleghi şi moștenite de către d-na dr. Hurmuzescu, apoi trecute d-nei maior Văleanu, iar astăzi aparținând d-lui Wachtel. Urmau: casele Triandafil, foaste ale unei d-ne Carp; casele Cervinov, donate epitropiei casei Sf. Spiridon, de la care le-a cumpărat d-ra dr. Macarovici, astăzi fiind proprietatea d-lui inginer Hurmuzescu; casele foaste ale Anicăi Borş, apoi ale d-lui dr. M. Manicatide, astăzi ale d-lui avocat L. Pilat; casele Neculai Gheuca, care dimpreună cu alți doi cunoscuți ieșeni de pe vremuri Iancu Botez şi Iancu Alexandrescu, făceau parte trustrei în permanență din consiliul județean. Au rămas de spirit cuvintele lor, de atunci, în mintea ieşenilor, când erau întrebaţi de ce mereu fac parte din consiliul judeţean: „Noi nu ne schimbăm niciodată; guvernele se schimbă". Neculai Gheuca a fost un om avut, vesel și bisericos. De sfântul Neculai onomastica sa şi a Țarului Rusiei, se ducea la biserica Sf. Neculai cel domnesc, îmbrăcat în frac, clac, ghete de lac şi punându-și toate decorațiile ce le avea. Cu Neculai Gheuca a dispărut un bătrân ieşan simpatic, cu un suflet foarte larg şi bun. 
 
- Casa Stog - str. Lascăr Catargi nr. 11 - 
Aici a locuit medicul pediatru Stog. În 1945, casa de pe strada Lascăr Catargi nr. 11 bis, cu suprafață de 565 metri pătrați și 16 camere era în proprietatea Ecaterinei Dumitrescu care a închiriat casa Ministerului Educației Naționale apoi imobilul a fost preluat de stat.
Acum este sediul unei Grădinițe.

29. - Grădiniță - Afterschool
 
- Casa prof. dr. Dobrovici - str. Lascăr Catargi nr. 13?
Profesorul Dobrovici era recunoscut și după mașina sa, un Mercedes cu nr. 1-IS-314.
În 1923 la adresa str. Lascăr Catargi nr 13 locuia medicul Mârzescu Constantin.

30. - Casa prof. dr. Dobrovici
 
31. - Casa în 1928
 
La adresa Lascăr Catargi nr. 15A este imobilul numit Blocul Academiei construit prin 1955 după ce terenul a fost oferit angajaților ce lucrau în mediul academic.

- Casa Măzăreanu - str. Lascăr Catargi nr. 12-16 ? 
- pe partea dreaptă, la nr. 16 sunt 2 clădiri, una lungă cu etaj și una cu un singur nivel.
Aici a locuit generalul Sotir Măzăreanu 1893-1982, director al instituțiilor de învățământ din armată, a participat ca tânăr ofițer în Primul Război Mondial. În septembrie 1916 a fost luat prizonier de trupele germane iar după doi ani de prizonierat în Germania a fost eliberat și s-a întors în țară unde și-a continuat studiile la Facultatea de Drept din Iași.
Pe soția sa, Octavia, a cunoscut-o la Cernăuți, după înfăptuirea Marii Uniri, în casa lor se vorbea germana, fiica lor studia pianul și se citea mult, biblioteca familiei conținând numeroase volume ale marilor clasici. În timpul celui de al doilea război mondial a fost comandant al Regimentului 50 Infanterie din cadrul Diviziei 10 Infanterie, comandant al Regimentului 2 Grăniceri, comandant adjunct al Diviziei 4 Infanterie și comandant adjunct al Diviziei 4 Munte. După război, a fost aghiotant la Casa Regală, comandant al Garnizoanei Iași și director general al școlilor și liceelor militare din România.
Pe timpul când era Comandantul Garnizoanei Iași, a locuit la etajul casei din strada Lascăr Catargi nr. 16. În fiecare dimineață, trăsura, trasă de doi cai, îl ducea, pe distinsul general la cazarmă.
În anul 1948, regimul comunist l-a dat afară din armată fără drept de pensie. A urmat o perioadă foarte grea pentru familia sa, au fost nevoiți, pentru a se întreține, să vândă mai toate obiectele de valoare din casă, inclusiv pianul și sabia generalului.
Ginerele generalului a fost prof. dr. Mircea Rusu personalitate marcantă a Facultății de Stomatologie din Iași, unul dintre întemeietorii Clinicii de stomatologie infantilă de pe str. Lăpușneanu. Generalul Sotir Măzăreanu a fost rudă cu regretatul poet ieșean Mihai Ursachi.
În 1923 la adresa str. Lascăr Catargi nr 16 locuia avocat Eraclide Xenofon iar în 1932 la adresa str. Lascăr Catargi nr 12 locuia avocata Iacoby Lucia

32. -  Casă

33. -  Casă
 
- Restaurant Oscar fost Corrido - str. Lascăr Catargi nr. 12-16
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 14 era Biroul teritorial de informare și documentare tehnică.
Pe strada Lascar Catargi nr. 14 exista Școala de sericicultură Vitlimescu-Mironeanu

34. - Casă 
-  Lascăr Catargi nr. 15
- pe stânga este o casă veche unde în anii '70 a fost Institutul de Istorie.


35. - Casă nr. 15

- intersecție strada Logofăt Tăutu (fostă strada Sulfinei) - face legătura între strada Nicolae Gane (ulița Butu din 1841) și ulița Buna-Vestire, nume primit în 1866. Prin 1861 acest tronson era numit Ulița Asachi. Mircea Ciubotaru descrie istoria acestei străzi: în 1948 a primit numele de Pavel Tcacenco (1892-1926), activist comunist român de etnie rusă, unul din principalii lideri ai mișcării comuniste din Basarabia și România anilor 1920, ucis la capătul unui șir de arestări, evadări și încercări de trecere a Nistrului în U.R.S.S. În 1964 strada primește numele de Str. Sulfinei până în 2012 când a fost redenumită în Logofătul Tăutu, probabil o confuzie pentru că boierul lui Ștefan cel Mare nu are o legătură directă cu Biserica Buna Vestire (numita și Blagovișteniei) din capătul străzii, biserica fiind o ctitorie mai nouă, prin reclădirea în 1818-1820 de vornicul Ioan Tăutu și soția sa Maria a unei biserici mai vechi (ante 1744). Printre personalitățile istorice care au sprijinit aceasta biserică se numără Theodor Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Vasile Pogor și Petru Poni.

35b. - Portretul banului Ioan Tăutu și al soției Maria - Biserica Buna Vestire

Rudolf Șuțu pomenește de Pensionatul Weitzecker din strada Tăutu care se deosebea prin frumoasele producții de scrimă. Aici printre alții a învățat şi Paul Ventura, fratele aceleia care a fost o distinsă doamnă din Iaşi Lucia N. Cananău.  

- cam din această zonă a fost luată perspectiva pentru tabloul realizat de pictorul polonez Ludovic Stawski - Vederea Iaşului la 1842  - detalii

36. - Ludovic Stawski - Vederea Iaşului la 1842 - donaţie Iancu Codrescu, 1880
Muzeul de Artă Iaşi

- pe stânga, lângă intersecție

În 1932 la adresa str. Lascăr Catargi nr 17 locuia avocat Gherculescu Dan-Ranol

37. - Casa pe stânga
 
38. - Bloc interbelic pe dreapta

- pe stânga 2 case frumoase
 
39. - Lascăr Catargi nr 19

40. - Lascăr Catargi nr 21
 
- peste drum este Institutul de Arheologie Iaşi (IAI)
 
 - Fostul Institut de Arheologie Iaşi (IAI) - str. Lascăr Catargi nr. 18, fost nr. 43 - 
IAI este un institut de cercetare în domeniul arheologiei care funcționează sub egida Academiei Române. Institutul a fost fondat în 1990 prin desprinderea secției de arheologie a Institutului de Istorie și Arheologie A.D. Xenopol înființat în 1941 de profesorul Ilie Minea.
Pe la 1910 aici locuia prof. dr. Leon Sculi Logoteti care a studiat medicina în Franța, iar în 1879 se întoarce la Iași ca profesor de anatomie și histologie la nou înființata Facultate de Medicină, ajungând primul decan al Facultății de Medicină. Se formează ca chirurg în clinica profesorului Ludovic Russ senior și este numit profesor de chirurgie în 1881, fiind precursorul neurochirurgiei la noi în țară. A introdus asepsia și antisepsia precum și radiologia la spitalul Sf. Spiridon și a format chirurgi precum Ernest Juvara, Ion Tănăsescu, Paul Anghel și Nicolae Hortolomei. A decedat în 1912 având domiciliul în casa din str. Lascăr Catargi, nr 43 (actual 18). Pe la 1930 casa aparținea lui Eduard și Esmeraldei Sculy Logotheti (Logothetides). În 1939, după decesul celor doi, casa este împărțită între moștenitori: Maragreta Herescu, Şerban Sturdza, Geta Iarca și Enric Sculy. detalii
În perioada interbelică proprietarii imobilului erau Sofia și Heinrich Wachtel. Familia Wachtel era cunoscuta în Iași încă din  1886 când Moritz Wachtel și partenerul său Dinescu au înaintat Primăriei o cerere în care  solicitau înființarea unei fabrici de frânghie și țesături în zona numită Longa Vita (azi Târgușor Copou). În 1890, Moritz Wachtel și W. Dinerman au fondat Banca Moldova de pe strada Cuza Vodă, unde astăzi este Oficiul Poștal.  La 11 iunie 1948 are loc actul de naționalizare a fabricilor primind numele de Fabrica Textila Roșie din cartierul Târgușorul Copou. Pe locul fabricii Textila din Copou a fost construit cartierul Exclusiv Residence.
Imobilul IAI a fost cumpărată de Șerban Dimitrie Sturdza iar Institutul s-a mutat pe strada Codrescu Nr. 6.
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 16 era sediul pentru Academia de științe sociale și politice - Institutul de istorie și arheologie A. D. Xenopol .
Astăzi, clădirea unde marii cercetători și istorici ai țării, precum Vasile Pârvan, Orest Tafrali, Ion Nestor, Vladimir Dumitrescu sau Mircea Petrescu-Dîmbovița, au activat, se degradează și riscă să se dărâme. 
Rudolf Șuțu a scris despre casele dr. Sculy care au fost ale bătrânului bogat Brănişteanu, despre care ieșenii cei vechi știau mereu, că e bolnav, că nu iesă deloc din casă, că e aproape paralizat și că, aproape de sfârșitul vieţei sale, nici nu mai știa ce face. Înspre vale, era crâșma lui Varzare, apoi casa zidită de către avocatul Constantinescu, pe care a cumpărat-o după ce ajunsese proprietatea vărului lui Constantinescu, Cerbu, d-na Profira Giurcăneanu, astăzi (1890) aparținând d-nei dr. Bălăceanu.

41. - Lascăr Catargi nr 18
 
41b. - Fostul Institut de Arheologie 
 
- Lascăr Catargi nr. 23
- pe stânga este o casă veche

42. - Lascăr Catargi nr 23
 
- Lascăr Catargi nr. 18A 
- pe dreapta găsim un bloc interbelic
În 1923 la adresa str. Lascăr Catargi nr 20 era medicul Anghel D. Paul.
 
43. - Lascăr Catargi nr. 18A

- Clădirea fostului Tribunal militar din Iași - pe stânga, str. Lascăr Catargi nr. 25
În 1923 pe str. Lascăr Catargi nr 25 era Școala de croitorie bărbătească V. Mălinescu numită Școala de Meserii Inferioare
În 1932 Şcoala industrială de Ucenici Nr. 1 era în localul Școalei de meserii V. Mălinescu. În 1932 era Şcoala comercială elementară de băieți Gh. Mârzescu, iar cea de fete era mai jos pe str. Tăutu.
În 1923 la adresa str. Lascăr Catargi nr 25 locuia medicul Nubert Nadejde Elena și medicul Nubert Grig.
În comunism aici a fost Tribunal militar din Iași, în Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 25 era Colegiul de avocați ai județului.

44. - Lascăr Catargi nr. 25
 
- Lascăr Catargi nr. 27 - 
lângă fostul Tribunal militar este un șir de case cu un singur nivel
 
45. - Lascăr Catargi nr. 27 

46. - În 1930 la nr 27 locuia Alexandru Zarifopol deținând unul 
dintre puținele automobile din județul Iași

- Fostul Azil Balș - str. Lascăr Catargi nr. 20 fost nr 41 sau 37 - pe dreapta este o casă care a fost mult modificată în ultimii ani 
Inițial, imobilul a fost deținut de contesa Eliza Balş (1841-1898), fiica lui Lupu Balș (1791-1844) logofăt al Moldovei în vremea domniei lui Mihail Sturza (domn intre 1834-1849) și fiica Efrosinei Ghika. Eliza a avut un fiu din căsătoria cu Alexandru Moruzi de la Pechea (1817-1878) de care a divorțat în 1857 și o fiică din cea cu Matache Dumitru Beldiman. Se mută în Italia împreună cu soțul  dar după câțiva ani  îl părăsește pe Beldiman pentru un conte italian. În 1863, la Florența, Beldiman îl provoacă pe conte la duel, pentru a-și repara onoarea de soț înșelat dar niciunul dintre protagoniști nu a fost rănit.
Eliza este descrisă în cartea Din prima tinerețe, amintiri de Radu Rosetti ca fiind o femeie deosebit de frumoasă, foarte înaltă, cu trăsături clasice și ochi negri.
În testamentul datat 1897, Eliza a lăsat lăsa moștenire fiicei sale, Maria Beldiman, o jumătate din avere, cealaltă epitropiei Sf. Spiridon, inclusiv casele de pe fosta str. Română de la nr. 41, actuala strada Lascăr Catargi. În aceste case, epitropia trebuia să înființeze Azilul de bătrâni Logofeteasa Efrosina Balş și „să îngrijească animalele din casă până la moartea lor”. Azilul își începea activitatea în 1899 care va dura până în 1948, când a fost naționalizat. În curte se observă un alt imobil cu un fronton interesant. 
În cartea Cel mai nou ghid al Iașului din 1932 este specificat Azilul de bătrâni şi infirmi Logofeteasa Eufrosina Balș la adresa de atunci Str. Lascăr Catargi nr. 37, despre care autorul N.A. Bogdan declară: "în mai toate aceste stabilimente, lumea nevoiașă găsește oploșire și căutare, sau lecuire fără plată, așa că este o adevărată binefacere opera acestor instituții, ce fac podoaba sentimentelor de umanitate ale vechilor ieșeni, ce au contribuit cât se poate de mult la crearea și continuarea lor". În 1913 azilul avea 24 de locuri.
Despre Azilul de bătrâne Logofeteasa Balş din str. Lascăr Catargi 37 a scris și Rudolf Șuțu: asilul Elisa Balş, foaste dintâi ale mamei contesei Elisa Balş, la moartea ei, printre diferite danii şi testamentul ce l-a lăsat, s’a găsit şi rândurile scrise de mâna ei că lasă un fond pentru întreținerea bufnițelor din grădină. Tribunalul de atunci a numit un custode pentru a se ocupa de aceste bufnițe. La inventarierea averei ş’au găsit cusute printre perdele şi ascunse prin canapele bonuri cu cupoane neîncasate şi prescrise. Până şi în rochia cu care a ținut să fie îngropată, s’au dat de fișicuri cu bani, lucruri de artă, dantele scumpe etc. În ograda caselor pe care le locuia, trecătorii admirau zilnic o cușcă piramidală în care își trăiau traiul sute de păsări, iar în casă era o armată de... mâți şi câni, cari nu știau şi nu au știut niciodată ce însamnă lipsa şi foamea, atât de bine erau îngrijiți. De pe urma Elisei Balş totuși a rămas o instituție atât de umană: asilul de bătrâne din strada aceasta.
 
În 1923 la adresa str. Lascăr Catargi nr 20 locuia medicul Anghel D. Paul.
 
47. - Lascăr Catargi nr. 20 

48. - Casa Elizei Balș înainte de modificări
 
48b. - Casa Balș și casa Ronetti Roman - via Ion Mitican
 
49. - Modificările casei Eliza Balș
 
- Casa Ronetti Roman - str. Lascăr Catargi nr. 22 (fosta str. Romana nr. 39) 
Aici a locuit Ronetti Roman (născut Aron Blumenfeld 1853? 1847-1908),  poet, scriitor și dramaturg român de etnie evreiască care a scris la 1900 piesa de teatru Manasse, dramă în patru acte despre dragostea imposibilă dintre doi tineri, un român și o evreică - Lelia, nepoata lui Manasse Cohen din Fălticeni. La 12 martie 1901 a avut loc premiera în limba română pe scena Teatrului Național din Iași, a iscat controverse, chiar în sânul comunității evreiești. În 1925, piesa Manasse a făcut subiectul unui film după scenariu scris de Scarlat Froda și regia Jean Mihai.
Ronetti Roman fost prietenul și colegul lui Mihai Eminescu și I. L. Caragiale la gazeta Timpul din București (1878). Mai multe detalii pe wikipedia.
Aici a funcționat o Policlinică cu plată și un Afterschool.
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 22 era Policlinica specială cu plată.
 
50. - Lascăr Catargi nr. 22
 
- Vila Irimia  - construcție G. & N. -  strada Lascăr Catargi nr. 24
după intersecția cu Fundacul Lascăr Catargi urmează două case vechi
 
 
51. - Vila Irimia - via Cel mai nou ghid al orașului Iași 1932
 
52. - Lascăr Catargi nr. 24 
 
53. - Pe alee, în spate este Vila Tălmăcescu - 1932

- alături este o casă frumoasă - Lascăr Catargi nr. 26
 
54. - Lascăr Catargi nr. 26
 
- Casa Petre Andrei - str. Lascăr Catargi nr. 29 - Monument istoric IS-II-m-B-03796 
- peste drum este casa unde a locuit Petre Andrei (1891-1940), savant, sociolog, filosof, profesor și om politic, membru post-mortem (1991) al Academiei Române. Voluntar în Primul Război Mondial, a fost profesor la Catedra de Sociologie a Universității din Iași, deputat din partea Partidului Național-Țărănesc, subsecretar de stat și apoi ministru în mai multe guverne din România interbelică.
În 1910 urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie ale Universității din Iași unde profesorii Dimitrie Gusti și Ion Petrovici sunt impresionați de calitățile tânărului student, oferindu-i acestuia distincția „Magna cum laude”. Obține o nouă bursă pentru continuarea studiilor doctorale și se specializează la Universitatea din Berlin, unde urmează cursul de logică și istoria filosofiei dar și la Universitatea din Leipzig.
Deși era scutit de serviciul militar, fiind orfan de tată și singurul susținător al familiei, se înrolează ca voluntar în Primul Război Mondial. Participă la luptele de la Oituz, Slănic și Valea Cașinului, în care se distinge prin acte de bravură, fiind decorat cu „Steaua României”, „Coroana României” și „Crucea de război cu bare”.
Imediat după Primul Război Mondial, obține doctoratul cu teza Filosofia valorii. Devine profesor în învățământul liceal, iar din 1922 este profesor la Catedra de sociologie a Universității din Iași. Ca profesor, se numără printre cei care se opun introducerii politicii în Universitate, fiind, de altfel, de-a lungul întregii sale vieți, un adversar al extremismului, atât fascist, cât și bolșevic. Intră în politică în Partidul Național-Țărănesc, alături de numeroase personalități ale culturii și științei iar între 1928 și 1933 este deputat, apoi subsecretar de stat la Departamentul Agriculturii și Domeniilor (1930–1931), subsecretar de stat la Ministerul Instrucțiunii Publice și Cultelor (1932–1933) și ministru al Educației Naționale (1938–1940), în această din urmă calitate inițiind o lege de organizare a învățământului superior.
Schimbarea regimului politic din România, prin renunțarea la tron a regelui Carol al II-lea și instaurarea regimului legionaro-antonescian de extremă dreapta, a avut unele urmări pentru Petre Andrei: a fost scos din învățământul superior, urmărit, anchetat și persecutat. În timpul unei percheziții domiciliare pe în 1940, când urma să fie arestat pe nedrept de legionari, pentru a evita situația în care se afla Nicolae Iorga la acea vreme, a ales să își pună capăt zilelor.
Lucrările filozofului Petre Andrei au fost redescoperite după 1970, când a început culegerea și retipărirea operei sale. Petre Andrei a reușit să realizeze 15 lucrări, 5 cursuri universitare, peste 40 de studii și articole de specialitate, 25 de recenzii, 35 de conferințe și cuvântări, 3 rapoarte la legi și peste 75 de discursuri și intervenții parlamentare. Savantul este considerat drept unul dintre întemeietorii sistemului științelor sociologice din România. A fost numit post-mortem membru al Academiei Române în 1991.

55. - Lascăr Catargi nr. 29 
 
- Casa Balmuș-Nupert 
- La intersecția cu strada Nicolae Gane este un fost sediu al CAR Moldova. 
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 31 era Balmus Petre

56. - Lascăr Catargi nr. 31  - Casa de Ajutor Reciproc Moldova

- urmează pe stânga intersecția cu strada Nicolae Gane, pe peretele clădirii a rezistat o veche placă cu numele străzii Neculae Gane - DISP. III - (Disp = Dispărțirea).
 
57. - Indicator stradal

- intersecție strada Nicolae Gane - strada a avut numele de Ulița Butu numita astfel prin 1841 după numele unui proprietar, probabil vel stolnicul Ioniță Bută (Buta), mort pe la 1827. A primit numele fostului primar Nicolae Gane (1838 - 1916) deputat în 1870 din partea grupării junimiste, prefect și de cinci ori primar al orașului Iași: 1872 –1876,  aprilie - iunie 1881, 1887 – 1888, 1895 – 1899 și 1907 – 1911. A fost membru al societății Junimea, publicând nuvele și poezii lirice în revista Convorbiri literare. În calitate de primar, s-a remarcat prin următoarele realizări: aducțiunea apei potabile la Iași din sursa Țimișești, proiect pentru care a fost atacat în presa vremii, a încheiat în anii 1872-1873 un contract de asfaltare și întreținere a străzilor și trotuarelor cu un englezul W. O. Callender, în perioada administrației sale a fost întocmit un studiu asupra diverselor sisteme de tracțiune pentru realizarea transportului public urban, a inaugurat în 1896 clădirea Teatrului Național, la data de 6 mai 1899 a inaugurat Uzina Electrică Comunală, iar un an mai târziu începea exploatarea tramvaielor electrice. A devenit membru al Partidului Național Liberal în anul 1883 fiind ales de mai multe ori deputat și senator din partea acestei formațiuni politice. În martie 1888, pentru o scurtă perioadă, a îndeplinit funcția de ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor în Guvernul lui Ion C. Brătianu.  Pe aceasta stradă se află și casa unde a locuit, azi muzeu în renovare.
 
- Școala Primară nr. 33 Mihail Kogălniceanu - str. Lascăr Catargi nr. 28  - Monument istoric IS-II-m-B-03795 
- Școala a fost construită în 1895 ca parte a programului național de edificare a învățământului românesc din acea perioadă, condus de Spiru Haret, motiv pentru care și întreaga sa arhitectura se înscrie in stilul recunoscut astăzi sub denumirea scoală tip Spiru Haret.
În 1932 Școala primară de băieți  M. Kogălniceanu avea numărul 9.
În 1959 era numită Școala Elementară Mixtă de 7 ani Mihail Kogălniceanu, iar în anii 70 avea numele de Școala nr. 12.
Între 1919 - 1922 aici a învățat și George Emil Palade (1912-2008) născut pe stradela Sărăriei, fost biolog, medic și om de știință american de origine română, specialist în domeniul biologiei celulare, laureat în 1974 al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină împreună cu Albert Claude și Christian de Duve pentru descoperiri privind organizarea funcțională a celulei ce au avut un rol esențial în dezvoltarea biologiei celulare moderne. Pe peretele școlii, lângă intrare, a fost amplasată o placă memorială.
În 1923 la adresa str. Lascăr Catargi nr 28 locuia avocat Ionaşcu Traian.
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 28 era Școala Generala nr 12
 
 58. - Lascăr Catargi nr. 28
 
- Grădinița nr. 20 - str. Lascăr Catargi nr. 30
În 1932 la adresa str. Lascăr Catargi nr 30 locuia avocat Pilat Laurenţiu
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 30 era Casa de ajutor reciproc in învățământ
  
59. - Lascăr Catargi nr. 30
 
- urmează Lascăr Catargi nr. 32 și 34
În 1890, pe partea aceasta erau proprietățile deținute de Natalia Turculet nr 25, Lupu Zalmanovici nr 23, Gheorghe Crupenschi nr. 29, până la intersecția cu strada Th. Pallady.

60. - Lascăr Catargi nr. 32

61. - Lascăr Catargi nr. 34 

- Palatul Grigore Sturdza - Școala Varlaam Mitropolitul - peste drum, la adresa str. Lascăr Catargi nr. 33 - Monument istoric IS-II-m-B-03797
În anul 1850 a fost construit în stil neoclasic Palatul Sturdza deținut de Grigore (Grigorie) Sturdza, fiul mai mic al domnitorului Mihail Sturdza.
În 1919 a fost cumpărat de către principesa Olga Sturdza pentru Societatea Națională Ortodoxă a Femeilor din România, filiala Iași. 
În lucrarea Călăuza Orașului Iași din 1923 în lista de Scoli Private apare și Institutul de Domnișoare al Societății Ortodoxe Române din str. Lascăr Catargi. Între 1939-1942 a existat Liceul Ortodox de fete Doamna Elena Cuza al Societății Naționale a Femeilor Române pe str. Lascăr Catargi nr. 46. A mai avut numele de Școala ortodoxă națională Elena Odobescu, în timpul comunismului a fost sediul Școlii de partid Ștefan Gheorghiu, iar după 1990 aici au funcționat Studioul Teritorial TVR Iaşi (SRTV) și Studioul Radio Iași. 
În lucrarea Cel mai nou Ghid al Iașului din 1932 avem o descriere a Liceului Ortodox de fete Elena Odobescu din strada Lascăr Catargi Nr. 20. Aflăm astfel că Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române a fost înființată în anul 1910 cu un Liceu de fete în București, iar în anul 1915 a luat ființă cea mai însemnată dintre filiale, Liceul Ortodox Elena Odobescu din Iaşi, luând locul renumitului Liceu Humpel. La început a funcționat în localul din Str. Carp, aparținând mai târziu Şcolii Normale de Conducătoare, iar în anul 1920 Societatea Ortodoxă a cumpărat fostul palat Mihail Sturza din Str. Română amenajându-l pentru școală. Localul e înconjurat de un parc vast, frumos îngrijit, unde elevele îşi petrec recreațiile. Directoarele care au condus această instituție, în care educația națională şi religioasă vin în primul rând, au fost: D-ra Ana Severin, D-na Victoria Constantinescu, D-ra Semiramiza Dimitriu, D-na Maximovici, D-na Elvira Balmuş (1924). În anul 1928 liceul a obținut dreptul de publicitate. Corpul didactic e format din cei mai distinși profesori din Iaşi, unii universitari, contribuind cu toții la o temeinică pregătire a elevelor şi la justificarea numelui de una din cele mai bune instituții românești de cultură, pentru educația fetelor din întreaga Moldovă.
Într-o prezentare din 1930 aflăm că liceul a fost condus de doamnele profesoare Ana Severin, Victorie Constantinescu, Artemiza Dimitriu, Sofie Maximovici până în 1925, apoi de prof. Elvira C. Balmuș. Atenție se dă învățării limbilor străine prin aducerea de pedagoage din străinătate, precum și pregătirea temeică a fetelor pentru toate îndatoririle sociale.
În anul 2004, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a reintrat în posesia Palatului și a inițiat ample lucrări de renovare, iar în 2019 a inaugurat un corp nou de clădire dedicat liceului. Mitropolitului Varlaam a fost un cărturar de seamă al veacului al XVII-lea și a înființat prima școală superioară din Moldova în 1640. 
Sediul școlii este înconjurat de un parc dendrologic cu arbori seculari.
Între 1939-1942 a existat Liceul Ortodox de fete „Doamna Elena Cuza” al Societății Naționale a Femeilor Române pe strada Lascăr Catargi nr. 46. 
În 1950 aici era Școala Pedagogică nr. 2.
Mai multe detalii scoalavarlaam.ro
 
62. - Liceul ortodox de fete Elena Odobescu - sursa
 
63. - Palatul Grigore Sturdza - sursa
 
64. - Palatul Sturdza - via delcampe
 
65. - Palatul Sturdza
 
66. - Liceul de fete ortodox Elena Odobescu

67. - Liceul ortodox - via BCU Iași
 
68. - Liceul ortodox de fete
 
69. - Școala ortodoxă națională Elena Odobescu - sursa
 
70. - Regina Maria la Școala Ortodoxă a Femeilor Române din Iași - iunie 1916 - sursa
 
71. - Eleve la Școala ortodoxă Iași - anul 1935 - via delcampe
 
72. - Clădirea dinspre strada Nicolae Gane

73. - Școala Varlaam Mitropolitul 
 
74. - Liceul ortodox de fete Elena Odobescu 
- str. Lascar Catargiu nr 20, director Elena C. Balmuș
 
- mai sus este un bloc de locuințe Lascăr Catargi nr.33A

75. - str. Lascăr Catargi nr. 33A
 
- Rudolf Sutu a relatat situația caselor din aceasta zonă, pentru perioada 1880—1890: Alături sunt casele mai recent clădite, ale d-nei Maria Tulbure, după care urma palatul Sturdza, care ocupa parte din str. Română, din str. 40 de Sfinți (astăzi general Berthelot) şi str. N. Gane.
Când bezede Grigorie Sturdza a cumpărat acest palat, s’a mutat din fosta locuință domnească din str. Lozonschi, care a fost vândută pentru construirea Seminarului Veniamin Costachi. Palatul din str. Română a fost transformat cu totul, construindu-se încă o casă mai mică pentru fiul lui bezedea Grigorie, unde era şi o sală pentru diferite sporturi, gimnastică şi scrimă. Pentru a face un parc mare împrejurul casei şi a avea spațiu larg, bezede a răscumpărat toate proprietățile dimprejur, dărâmând-le şi făcând o frumoasă grădină, în care a cultivat singur tutun bectimis, cel mai bun tutun ce se găsea pe atunci la Iaşi. S’a lovit fiul de domn însă de încăpăținarea unui vecin al său, conu Iancu Vidraşcu, proprietarul imobilului care astăzi face colțul între strada Lascăr Catargi şi str. foastă 40 de Sfinţi, imobil încunjurat de proprietatea lui bezede, care dorea, foarte mult să nu aibă nici într-o parte vre’o altă proprietate străină. A oferit lui Iancu Vidraşcu o sumă însemnată de bani, pentru ca să’i răscumpere imobilul; totul a fost în zadar, căci Vidraşcu ca şi morarul dela Sans-Souci, a vrut să-şi păstreze casa.
Se mai putea vedea în palatul Sturdza, în timpul răsboiului nostru, când era instalat aici ministerul munițiilor, inițialele şi stema familiei Sturdza, frumos lucrate, deasupra uşelor, a sobelor, precum şi deasupra geamurilor de sticlă mat de la ambele mari saloane din etajul de sus şi cel de jos. In palatul Sturdza, în ziua de Sf. Grigorie, onomastica lui bezede Grigorie Sturdza, se’ntindea în totdeauna o masă mare, iar după masă cunoscutul avocat ieşan de pe vremuri Ion Barozzi, care era şi avocatul casei lui bezede, făcea împreună cu soţia sa muzică, amândoi fiind pianiști talentați, iar cei mai tineri dansau. Printre musafirii obișnuiți erau căpitanul Găluşcă şi soția sa, Costică Bogonos, Vlad Cuzinschi, prieteni de ai fiului lui bezede; Leon Gheorghiu cu soția sa, profesorul tânărului fiu al lui bezede; Vântu, cunoscut la Iaşi şi la Huşi. La sfârșitul mesei Vântu rădica un toast în sănătatea principelui şi a elevului său, adăugând și citatiuni latinești, pe care a doua zi le dădea elevului său, să le traducă.
Tânărul Sturdza, care era foarte vesel, se ruga de profesorul său Vântu să danseze. Acesta habar n’avea de dans, însă cedând rugămintelor şi ale lui bezede Grigorie, se amesteca şi dânsul la joc, în hazul tuturora.
Dincolo de palatul Sturdza, după ce treceai partea despărțitoare dintre imobilul Vidraşcu şi spitalul de copii Caritatea, veneau casele unde au fost cândva instalate şi secțiile III şi IV ale tribunalului Iaşi, după arderea tribunalului dela Palatul Administrativ. Aici a stat multă vreme și Al. Ghica Brigadir, căsătorit pe atunci cu d-na Maria Mavroeny, în urmă Dahon. Multe petreceri frumoase au avut loc în această casă primitoare. Alături, era o grădină care se prelungea până la casele locuite astăzi de d. C. Sturdza, unde odinioară locuia colonelul Boronescu. În spre deal, a fost de mult şi Institutul Daudin de Perier şi locuința bătrânului fost profesor Pangrati, tatăl d-lui E. Pangrati, rectorul Universității din București. Astăzi o alee frumoasă leagă strada aceasta de fundacul 40 de Sfinţi.  
Înspre piaţa Sturzoaei, era un întins loc viran, unde de câțiva ani încoace s’au construit mai multe case; apoi o casă veche, pe locul căreia astăzi este orfelinatul Principesa Maria; apoi piaţa Sturzoaia, unde a fost şi Pensionatul Curius.

- peste drum, la intersecția cu strada Theodor Pallady - drumul se numea în 1853 Ulița Paladi, după aga Teodor Paladi, atunci la colțul cu Ulița Asachi (str. Lascăr Catargi) era casa maiorului Vasile Mălinescu. Strada a fost redenumită Theodor Pallady înainte de 198 cinstind memoria marelui pictor Theodor Pallady (1871-1956), nepotul agăi Teodor.
 
- Casa Emil Racoviţă - str. Lascăr Catargiu, nr. 36 - Monument istoric IS-II-m-B-03798 - azi Grădinița cu program prelungit nr. 8 
Emil Racoviță (1868–1947) a fost un savant, explorator, speolog și biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran - peșteri și pânze freatice de apă).
Emil Racoviţă s-a născut în această casă pe data de 15 noiembrie 1868, a fost elevul scriitorului Ion Creangă, studiind bazele științelor naturii cu savantul Grigore Cobălcescu la Liceul Institutele Unite. A studiat la Facultatea de Științe din Universitatea Sorbona, apoi lucrează la laboratoarele din stațiunea de biologie marină de la Banyuls-sur-Mer, unde efectuează o serie de scufundări pentru a studia viața subacvatică. La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societății zoologice din Franța.
Participă ca naturalist al Expediției antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache. La aceasta expediție a luat parte și tânărul Roald Amundsen - în calitate de ofițer secund al navei, cel care a devenit ulterior primul om care a ajuns la Polul Sud (1911) și unul dintre cei mai mari exploratori ai tuturor timpurilor. 
Emil Racoviță a rămas în istoria științei ca descoperitor al balenei cu cioc. În apropierea regiunii Palmer din Antarctida, expediționarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei Belgica și oferă nume unor insule, una numită de Racoviță insula Cobălcescu. În perioada când Belgica a fost prizoniera ghețurilor în martie 1898 - februarie 1899, naturalistul expediției, împreună cu ceilalți oameni de știință, au întreprins numeroase observații și cercetări științifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuție științifică mai mare decât a tuturor expedițiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a întreprins un studiu aprofundat asupra vieții balenelor, pinguinilor și a unor păsări antarctice, care i-a adus o reputație bine meritată.
În 1900, Emil Racoviță devine director-adjunct al Laboratorului Oceanologic Arago din Banyuls-sur-Mer unde va iniția un program internațional de cercetare numit Biospeologica, care să studieze fauna peșterilor.
Ideea lui Emil Racoviță de a se organiza în România o instituție de stat pentru un turism care să respecte natura, se materializează în anul 1926 când fondează Oficiul Național de Turism (ONT), oficializat în 1936 prin decret regal.
Emil Racoviță a fost ales academician în 1920 și a fost președinte al Academiei Române în perioada 1926 - 1929.
În casa în care s-a născut Emil Racoviță au funcționat alte instituții de învățământ, precum Școala Elementară Comercială de băieți la vechea adresă strada str. Lascăr Catargi nr. 25, din anul 1924 până în 1936, când s-a unit cu Școala Comercială Superioară (Şcoala publică de comerţ şi finanţe) formându-se Liceul Comercial de Băieți, iar localul în care a funcționat Școala Comercială Elementară a devenit sediul Inspectoratului Școlar Iași din strada Muzelor (azi str. Nicolae Bălcescu).
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 36 era Grădinița de copii cu orar normal Nr. 8 iar la nr. 38 era Institutul de cercetări în construcții și economia construcțiilor I.N.C.E.R.C.
Astăzi aici este Grădinița cu program prelungit nr. 8. 

Rudolf Șuțu a scris despre casele din această zonă, coborând dinspre Sărărie: casele Luca de odinioară sunt ocupate astăzi de către Școala de sericicultură; apoi casele de astăzi ale generalului Gherculescu; casele foaste Ciupercescu, mai târziu ale lui A. D. Holban; casele foaste Mălinescu, unde e acum o şcoală de croitorie; casele unde astăzi e şcoala comercială gr. I, mai înainte vreme aparținând defunctei Aristia Bossie; apoi foastele case Zalmanovici; şcoala primară M. Kogălniceanu;

76. - str. Lascăr Catargi nr. 36
 
77. - Emil Racoviță - sursa
 
78. - Posibil Émile Racovitza în prima fotografie subacvatică - 1899 de Louis Boutan 
 
- Clubul Sportiv Politehnica Iași și Centrul Cultural German - str. Lascăr Catargi nr. 38
Urmează Corpul C al Politehnicii, sediul Clubului Sportiv Politehnica Iași și Centrul Cultural German Iași, o instituție culturală înființată în 1994 la inițiativa Societății Culturale Româno-Germane cu scopul de a promova în Iași limba și cultura germanofonă prin cursuri de limbă și examene, prin biblioteca pedagogică și o gamă variată de evenimente culturale. - kulturzentrum-iasi.ro
La intrare se observă sigla Facultatea de Construcții.
În 1923 la adresa str. Lascăr Catargi nr 38 locuia medicul Gancevici Corneliu. 

În 1890, pe partea aceasta erau proprietățile deținute de Anna Malinescu la nr 27, iar în spate era Iorgu Holban. Mai sus, lângă strada Ralet era proprietatea Ecaterina Luca la nr. 25.
 
79. - Clubul Sportiv, Centrul Cultural German - fost Facultatea de Construcții
 
80. - Casa Holban - strada Română 
- școală pe locul doamnei Aglaia A. D. Holban
 
- Lascăr Catargi nr. 35
- peste drum este o casă ascunsă de copaci
În 1923 la adresa str. Lascăr Catargi nr. 35 locuia ing. arhitect L. Goldenberg
 
81. - str. Lascăr Catargi nr. 35

- intersecție Strada General Henri Mathias Berthelot - strada și-a primit numele în 1930 în amintirea generalului Henri Mathias Berthelot (1861-1931) care a fost găzduit în anii 1916-1918 în casa medicului profesor George Bogdan. Strada s-a mai numit Biserica Sfinții 40 de Mucenici, după numele bisericii ridicate de  hatmanul Vasile Roset la 1760, peste drum era terenul spătarului Ioan Gheuca, apoi a lui Costache Sturza, ocupată de Liceul Militar în 1880 și apoi de Spitalul Militar din 1948.
În cimitirul bisericii, dezafectat până în 1890, au fost mormintele lui Gheorghe Asachi, ale poetului Alexandru Hrisoverghi și pictorului bisericesc Eustatie Alțini. Aici a fost diacon Ion Creangă în perioada 1859-1863.
 
81b. - Stradă în Iași  - de Adam Bălțatu - sursa

- Pictorul Adam Bălțatu (1889-1979) a realizat lucrarea de mai sus, de la intersecția străzii Lascăr Catargi cu strada gen. Henri Mathias Berthelot, în fundal se observă turla Bisericii 40 de Mucenici, clădirea fostei grădinițe de copii de pe locul actualei Filiale Iași a Academiei Române și o clădire auxiliară a Spitalului Militar, astăzi, dezafectată; în prim plan-dreapta, clădirea triajului fostului Spital Caritatea, casa Măgureanu, casa prof. Ioan Lupu și casele Dediu. Pictura a fost realizată după 1960, anul sistematizării parțiale a străzii prin demolarea părții de la stradă (trei camere) a caselor Dediu din centrul imaginii. sursa
Tabloul Stradă în Iași  - de Adam Bălțatu se găsește în colecția MNAR București.
 
- la intersecție este un bloc - str. Lascăr Catargi nr. 37
La parter a existat cafeneaua Maideyi. 
În 1890, pe partea aceasta erau proprietățile deținute de Iancu Vidrașcu la nr 12, învecinate mai jos cu cele deținute de Principele Grigorie Sturza.
 
 
82. - Imobil nr. 37
 
- pe dreapta este intersecția cu strada Ralet - numele provine probabil de la Ioan Ralet proprietar pe aceasta stradă la 1880. 

- Casa Casetti - urmează un bloc interbelic în stil Art Deco, pe perete a supraviețuit un indicator stradal cu numele vechi al străzii Karl Marx - str. Lascăr Catargi nr. 40 
Aici a locuit familia Casetti.
 
83. - Bloc art-deco
 
84. - Decembrie 1989
 
- este urmata de o clădire în stil neromânesc - brâncovenesc - str. Lascăr Catargi nr. 42
 
85. - Imobil

- Fost Spital Caritatea - azi Spitalul de Urgență Sf. Ioan - Ambulatoriul IRO (Institutul Regional de Oncologie)
Încă mai există vechea clădire a Spitalului Caritatea de la intersecția străzilor Berthelot cu Lascăr Catargi, acum Spitalul de urgențe, parte din Institutul Regional de Oncologie (IRO) inaugurat în 2012 după o investiție de 85 milioane euro, construit în curtea fostului Spital de Urgențe Sf. Ioan din Copou. 
Casa a aparținut familiei Al. Ghica Brigadir. În ultimul sfert al veacului al XIX–lea intră în proprietatea Elenei Rosetti - Cuza care înființează Spitalul Caritatea împreună cu doctorul Russ - senior. 
N. A. Bogdan descrie în 1904 istoria Spitalului de Copii Caritatea: a fost înființat prin inițiativa unei Societăți de Doamne, în frunte cu D-na Eva de Basily născută Calimachi-Catargi şi Doctorul L. Russ senior, pe la sfârșitul anului 1879, acest spital fusese instalat mai întâi în câteva odăi din spitalul S-ta Treime din Tătăraș. S-au strâns fonduri prin diferite ofrande, serbări şi conferințe iar în ziua de 17 Iunie 1890 s-a putut inaugura deschiderea acestui spital într-un local propriu, din strada 40 de Sfinți, unde fu instalat cu tot confortul necesar și după toate cerințele igienei şi științei. Între cei mai însemnați donatori ai acestei instituții se numără M. M. L. L. Regele şi Regina, Măria sa Doamna Elena Cuza, Principesa Maria Cuza-Moruzi, Charles Batiques, Principesa Aglaia Moruzi, Ec. Teodosia Andriowna, Eug. Ghica-Comănești, Ana Catargi, Natalia Ghica, Maria Haritonescu, E. și D. Suceveanu, Alex Plaino, etc.
În 1904 acest spital avea un venit anual de 64.568 lei iar cheltuieli 64,110 lei  şi întreținea un număr de 40 paturi pentru copiii bolnavi. În anul 1899, spitalul Caritatea a primit dela Principesa Maria Moruzi, fostă Cuza, donația moșiei Ruginoasa, cu condiție de a înființa şi acolo un spital de Copii.
 
În 1890 aici era Spitalul de Copii Caritatea, la nr. 2, urma proprietatea lui Neculai Făgărășanu, a lui Petru Poni, urma terenul deținut de Principeza Maria de România, apoi Feldman și în spate proprietatea lui Jaques Leibovici.
În 1932 aici era Spitalul de copii Caritatea cu adresa  Lascăr Catargi nr. 16 iar la nr. 18 era Serviciul central medical C.F.R..
 
86. - Fostul spital Caritatea

87. - Spitalul de copii Caritatea înființat în 1880

88. - Casă
 
89. - Casă 

- Casa Levin (Leon Bogdan) -  peste drum de spital este o clădire istorică și în spate Studioul teritorial Iași al Radiodifuziunii Române (1956) - str. Lascăr Catargi nr. 44
În 1890, de la intersecția cu strada Ralet începea proprietatea lui Leon Bogdan nr. A23, apoi urma cea a lui Alexandru Volutză până în strada Ianov (azi B. P. Hașdeu).
În casa lui Leon Bogdan (viitoare casă J. Lewin - Levin) poposea adeseori și Lascăr Catargi, (1823-1899), ieșean care a dat numele acestei străzi, a întemeiat Partidul Conservator, ajuns ministru în varii guverne, președinte al Camerei Deputaților și cel de-al șaselea prim ministru al României. De la balconul acestei case, Catargi le-a mulțumit ieșenilor pentru alegerea sa ca senator în Parlamentul de la București.
Aici a locuit și prim ministrul Ionel Brătianu, în casa bancherului Levin, unde aveau loc consiliile urgente, uneori ținându-se și la Take Ionescu, reprezentantul Partidului Conservator Democrat, pe strada Lățescu nr. 4 (azi strada Titu Maiorescu), în locuința farmacistului Konia, sau la primarul George Mârzescu în Copou lângă Universitate. Casa de pe strada Română a fost martora informațiilor privind căderea, sub ocupație germană a Munteniei, Olteniei, Dobrogei, a orașelor București, Ploiești (23 noiembrie/6 decembrie 1916), Buzău, Brăila și Focșani (în ziua de Crăciun – 25 decembrie/7 ianuarie 1916). În același birou au avut loc tratativele cu trimișii țărilor aliate (Albert Thomas, ministrul Apărării francez și Emile Wandervelde, ministrul belgian; au mai ajuns emisari din America, Italia, Anglia) sosiți la Iași (prin mai-iunie) pentru a vedea situația de pe frontul răsăritean. Tot aici s-a cristalizat înțelegerea cu ministrul Rusiei pentru ca aproximativ 30.000 de ostași și ofițeri români ardeleni, prizonieri din armata austro-ungară, aflați în lagărul de la Darniţa-Kiev, să formeze un corp de voluntari capabili să lupte alături de armata română pentru eliberarea Transilvaniei.

Din această casă a emis Radio Moldova începând din 1941. Pe perete este o placă comemorativă: "În această casă, unde în timpul primului război mondial marele om politic Ion I. C. Brătianu a lucrat pentru România Mare. Aici s-au inaugurat la 2 noiembrie 1941 emisiunile postului de radio Moldova".
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 44 era Radio Iași.
 
90. - Sediul Radio Iași
 
- Rudolf Sutu a descris casele din aceasta zona pornind dinspre Sărărie, pe partea stângă: După vechile case Voluţă, fost consilier la curtea de apel, urmau apoi casele foaste ale lui Leon Bogdan, unde găzduia în totdeauna Lascăr Catargi când venea la Iași. Lascăr Catargi, ieşan de origină, avea o nespusă plăcere să vie cât de des în orașul în care s’a născut. Pe când era șeful guvernului conservator, amicii săi politici când îl primeau la gară, ca să’l conducă la locuința din str. Lascăr Catargi, îi cântau cam, cu glas când mai domol, când destul de tărișor pe melodia ariei din M-me Angol - Baras est roi, Lange est sa reine:
Lascăr e rege
Frosa’i regină,
Şi toţi lingăii
Cu guşa plină.
Nu era zor
Numai decât,
Fostul guvern
Să-l dăm de gât.
Cântec, ce din Iaşi a pornit și și-a făcut drum şi la București şi de care conu Lascăr făcea şi dânsul haz întotdeauna.

- Leon Bogdan - În cartea Iașii de Odinioară Vol. II, Rudolf Sutu povestește despre Leon Bogdan, fiul cel mare al vornicului Emanuel Bogdan şi al Anei Ghica. Leon Bogdan a fost căsătorit pentru prima oară cu Natalia Mavroeny, una din frumusețile Iașului de pe vremuri şi care odihnește acum în cimitirul Eternitatea, alături de surorile ei Lucia Mavroeny şi Maria Dahon.
Era şi un devotat membru al Jockey Clubului, având o mare pasiune pentru cai şi echipagiile sale erau date ca model. Trăsurile lui, totdeauna în cea mai bună stare, lustruite, cu alămurile şi nichelurile strălucitoare. Avea doi cai negri, înalți, cu coamele şi cozile lungi, pe cari adeseori Leon Bogdan îi mâna cu măestrie la Copou, înhămați la un frumos docar, sau la un brec înalt, boit în negru şi cu caroseria roșie, care’i servea la dresarea cailor. Leon Bogdan era şi un călăreț eminent, călărind cu eleganță cai frumoși şi de rasă, în Aleia călăreţilor dela Copou. Era şi un devotat membru al Jockey Clubului nostru, făcându-și partida zilnic cu intimii săi.  
La moartea sa prematură, a lăsat fiicelor şi soției sale de a doua, Lucia Bogdan, fiica marelui Mihail Cogălniceanu, mai multe moșii şi o frumoasă casă în Piatra Neamț. 
La Iași a locuit în str. Lascăr Catargi, în frumoasa casă, actuala proprietate Lewin. Pe vremuri, în casa aceasta trăgea totdeauna în gazdă Lascăr Catargi, de câte ori venea la Iaşi.
Silit de prietenii săi politici şi în centra voinței sale a ocupat şi funcțiuni publice fiind prefect de poliție la Iaşi sub ultimul guvern al lui Lascăr Catargi. Mai în urmă, dorind a fi mai aproape de frumoasele sale moșii din jud. Neamț, a vândut casa din Iaşi şi şi-a cumpărat o frumoasă vilă la Piatra Neamț, unde s’a instalat cu familia sa, iar după rugămințile localnicilor şi mai cu samă ale lui P. P. Carp, a primit prefectura județului Neamț pe timpul când Carp a fost prim ministru. 
Leon Bogdan a murit încă tânăr, la moşia sa Dobreni, regretat de o lume întreagă.

91. - Leon Bogdan
 
- Ion I. C. Brătianu -  cunoscut și ca Ionel Brătianu, (n. 20 august 1864 – d. 24 noiembrie 1927), a avut un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă. 
Ion I.C. Brătianu era fiul cel mare al oltencei Pia Pleşoianu și al lui Ion C. Brătianu, fost prim-ministru și fondator al Partidului Național Liberal. A fost de cinci ori prim-ministru, de trei ori ministru de interne, de două ori ministru al apărării naționale și de două ori ministru al afacerilor externe, fiind considerat cel mai mare om politic și de stat al României.
În 1907, Ion I.C. Brătianu, ministru de interne, împreună cu ministrul de război gen. Alexandru Averescu, au condus cu mână forte acțiunea de reprimare a țăranilor răsculați. Conflictul a culminat în 18 martie când a fost declarată starea de urgență, fiind mobilizați 140.000 soldați, armata română a deschis focul asupra țăranilor folosind chiar artileria în Oltenia, sate întregi fiind distruse și peste 11.000 de țărani au fost omorâți.
Pe 8 decembrie 1909 acesta a fost victima unui atentat, Gheorghe Stoenescu, lucrător C.F.R., l-a împușcat în timp ce se îndrepta spre casă de la ședința Senatului. Ulterior, atentatorul și-a justificat acțiunea ca un protest împotriva clasei politice, considerându-l pe primul ministru vinovat de scumpirea traiului zilnic.
În anii 1914-1916, Ion I.C. Brătianu a fost marele artizan al alianței României cu Antanta, negociind cu abilitate și tact condițiile intrării țării în război.  
A fost criticat în urma înfrângerilor armatei române din 1916, Octavian Goga, care considera compromisă unirea Transilvaniei cu România, a scris despre „epidemia de meningită morală” care bântuie România: „Brătienii, mici negustori sectari, girează cu numele lor falimentul public... Va mai avea atâta putere furnicarul ăsta nenorocit, să-i măture cândva, cu toată șleahta de bandiți și găinari care mișună în umbră”.
În timpul refugiului familiei regale și a Guvernului la Iași din noiembrie 1916, primul-ministru Ion I.C. Brătianu a locuit pe strada Lascăr Catargi, aproape de casa unde era găzduit Saint Aulaire, ambasadorul Franței. Întrunirile guvernamentale se țineau în locuințele miniștrilor, liberalii se întruneau pe strada Gheorghe Asachi la Emil Costinescu, ministrul de Finanțe, la primarul Mârzescu din strada Carol, conservatorii la ministrul D. Grecianu tot din strada Carol, Parlamentul la Teatrul Național, iar Senatul în Aula Universității.
Șederea în Iași a lui Ion I. C. Brătianu a durat până pe 27 octombrie/9 noiembrie 1918 când guvernul dădea ultimatum trupelor ocupante să părăsească teritoriul României și se pregătea întoarcerea la București.
Războiul României cu Puterile Centrale și aliații lor s-a încheiat printr-o înfrângere, consfințită prin Pacea de la București (24 aprilie/7 mai 1918). Marea Unire nu a fost rezultatul războiului României alături de Antanta, ci consecința a două evenimente: căderea țarismului și destrămarea monarhiei austro-ungare.
Ion I.C. Brătianu a fost conducătorul delegației române la Conferința de Pace de la Versailles, convingând aliații de justețea revendicărilor teritoriale ale Regatului Român. Similar cu tatăl său, politica acestuia a fost orientată împotriva străinilor, în special a evreilor, luând o varietate de măsuri antisemite. De asemenea, acesta a refuzat inclusiv să semneze "Tratatul asupra minorităților" cu puterile aliate, părăsind clădirea Conferinței de la Paris.
În 1922, după ce avuseseră loc realizarea și recunoașterea Marii Uniri, a preluat guvernarea, asumându-și reforma agricolă și votarea noii constituții din 1923.  
A fost căsătorit de două ori, prima dată cu Maria Brătianu, cunoscută ca prințesa Maria Moruzi-Cuza, văduva lui Alexandru Al. Ioan Cuza, fiul domnitorului Cuza Vodă. A doua soție a fost Eliza Brătianu, născută Știrbei, nepoata dinspre tată a lui Barbu Știrbei, ultimul domnitor al Valahiei și fosta soție a conservatorului Alexandru Marghiloman.
Regele Ferdinand I a fost puternic influențat în deciziile sale de fruntașul liberal, pe care îl considera zodia bună a României, iar pentru acest lucru și-a atras de la opozanți renumele de rege neîncoronat.
Când regele Ferdinand I a murit în 1927, guvernul condus de Ionel Brătianu a rămas în fruntea țării, sub domnia regelui minor Mihai.
În același an, Ionel Brătianu a murit subit pe 24 noiembrie 1927 în urma unei laringite infecțioase la numai 63 de ani, „mâna de fier” care conducea statul român moare în condiții extrem de suspecte, asemeni regelui Ferdinand, cu câteva luni înainte. Moartea sa a determinat și reacția ziarului de opoziție Dreptatea: „S-a stins încă unul dintre cei care au ținut pe umerii lor greaua sarcină a realizării celui mai mare ideal românesc: întregirea neamului.”  
 
92. - Ionel Brătianu - via wikipedia
 
93. - Discursul lui I.C. Brătianu în Piața Unirii - ziarul  Le Miroir din 21 Octombrie 1917
 
94. - Societatea română de Radiodifuziune - studioul teritorial Iași
 
- Radio Iași - str. Lascăr Catargi nr. 44
Legăturile Iașului cu radioul încep în 1 octombrie 1896 când Dragomir Hurmuzescu, „părintele radioului românesc” este numit conferențiar la catedra de matematică a Facultății de științe a Universității din Iași, iar o lună mai târziu primește şi postul de profesor de fizică la Liceul Internat din Iași. În anul 1901, Hurmuzescu realizează la Iași, experimentele de comunicație prin radio ale lui Guglielmo Marconi, Alexandr Stepanovici Popov şi ale altora, din perioada 1895-1901.
În iunie 1902 are loc la Iași primul Congres al Societății pentru înaintarea științelor, ocazie cu care Hurmuzescu prezintă trei lucrări științifice şi susține conferința „Telegrafia fără sârmă”.
La 11 septembrie 1941, Consiliul de Administrație al SRR, prezidat de prof. univ. dr. Ion Petrovici a hotărât înființarea Postului de Radio Moldova, a cărui misiune era să acopere zona Moldovei, Basarabia, Bucovina și Transnistria.
S-au realizat amenajări în imobilul din str. Lascăr Catargi nr. 19, destinat să adăpostească postul de 5 kW, iar la 2 noiembrie 1941 răsunau pentru prima dată în eter cuvintele „Aici Radio Moldova, pe frecvența de 259 de metri”, aceste vorbe fiind rostite de Petre P. Andrei, cel care, timp de mulți ani a fost crainicul postului. Directorul postului era G. Iamandi, iar director tehnic ing. R. Rusănescu, secondat de inginerii Valentin Bude, Radu Marian, M. Breviman și Marcu Filip. 
Postul, conceput după ultima tehnică a momentului, a fost construit de casa italiană Magnet Marelli, în licență americană R.C.A., prevăzut cu lămpi italiene Fivre, un post identic fiind instalat în acea perioadă şi la Veneția.
Conținutul emisiunilor programului vorbit al oricărei stații sau oricărui post de radio-emisie avea un conținut propagandistic, iar sursele de informare erau agențiile de presă Reuters, Stefani, Transocean, D.N.B., T.A.S.S. şi posturile de radio-emisie Roma, Daventry, Beyrenth, Budapesta.
După război, radioul își încetează activitatea pana pe 1 mai 1956 când funcționează ca studio teritorial sub denumirea Radio Iași până în anul 1985 când toată activitatea studiourilor teritoriale, inclusiv a Radio Iași a fost desființată.
Emisia postului a fost reluată odată cu Revoluția Română din 1989, începând cu data de 22 decembrie, ora 15:00, în aceeași zi cu celelalte 6 studiouri teritoriale şi 2 locale din țară.
La 2 noiembrie 1996, la 55 de ani de emisie, Radio Iaşi deținea un emițător de 1000 de Kw, pe unde medii 1053 KHz şi deservea opt județe din România şi Republica Moldova
La 60 de ani de la prima emisiune radiofonică din vechea capitala a Moldovei, pe 2 noiembrie 2009, în spatele vechiului sediu s-a inaugurat noul Bloc de Producție al Radio Iași. Mai multe detalii aici.
 
 95. - Radio Iași
 
96. - Noul bloc de producție Radio Iași - inaugurat în 2009 - via Agerpress

- urmează un bloc vechi
 
97. - Imobil

- peste drum este o casă veche, renovata recent - str. Lascăr Catargi nr. 41
În strada Lascăr Catargi nr 39 era Căminul studenților evrei.

98. - Casă
 
99. - Casă

- Casa Teleman - pe stânga este o casă cu iederă și un salon de înfrumusețare Victor's Salon  - str. Lascăr Catargi nr 43
Casa verde cu două intrări separate a aparținut prof. dr. Vasile Rășcanu în perioada interbelică, iar în anii '70 a intrat în posesia prof. dr. Gheorghe Teleman și dr. Constantin Raut. Medicul Gheorghe Teleman a condus Maternitatea Elena Doamna și în 1972 clinica de Obstetrică și Ginecologie de la Spitalul C. I. Parhon, s-a stins din viață în 1992 la vârsta de 70 de ani.
Aici a locuit și Cezar Petrescu (1892-1961), romancier, nuvelist, traducător și gazetar român, redactor la Adevărul, Dimineața, Bucovina, Țara nouă, Voința, fondator și codirector al revistei social-politice și culturale Hiena și din 1955 membru titular al Academiei Române.
Cezar Petrescu s-a născut în 1892 în cătunul Hodora din comuna Cotnari. A fost primul dintre cei șapte copii pe care inginerul Dimitrie Petrescu și Olga Comoniță i-au avut, fiind urmat de un frate și cinci surori. Copiii au rămas fără tată în 1907 când scriitorul nu împlinise încă 14 ani. Devenită văduvă, mama le repeta copiilor. “Aveți grija, eu nu o să pot să dau nici averi băieților, nici zestre fetelor, dar am să mă străduiesc să vă dau un singur lucru: o diplomă universitară“.
Familia Petrescu s-a mutat la Iași unde mama sa avea o casă moștenită. Cezar Petrescu a locuit împreună cu familia pe strada Albineț nr. 36 în perioada 1907-1910 când era elev la Liceul National, unde a susținut bacalaureatul în anul 1911.
În perioada 1910 – 1914 Cezar Petrescu a locuit in casa de pe strada Lascăr Catargi la nr. 32, fostă Asaki, Română, Karl Marx.
De aici, Cezar pleca la cursurile de la Universitate unde a obținut licența în drept în anul 1915, deși nu a profesat niciodată ca jurist. Sora sa Corina a fost elevă a Liceului Oltea Doamna.
Își continuă studiile în drept la București, iar familia s-a mutat în casa cu nr. 48 din str. Păcurari ce aparținea părinților lui Petru Comarnescu care locuia împreună cu fratele său în apropiere, pe strada Carp, în zona blocurilor rusești.
După obținerea licenței, Cezar se reîntoarce la Iași şi începe să publice în ziarele din localitate: Opinia şi Iașul, fără semnătură sau cu pseudonime : C.P., C. Zar sau Iago. 
Mihai Gafiţa amintea că Cezar Petrescu pleca de la redacție, trecea prin piața Unirii și ajungea acasă în Păcurari.  
În 1918, el a părăsit Iașiul si s-a mutat la București, continuându-și activitatea de gazetar, a debutat ca prozator abia în primăvara anului 1922, la 30 de ani, cu volumul de nuvele „Scrisorile unui răzeș” încununat de două premii, Premiul Academiei Române și Premiul Societății Scriitorilor. Aceste distincții l-au determinat pe Cezar Petrescu să se dedice definitiv scrisului.
Opera lui Cezar Petrescu cuprinde circa 70 de volume publicate: romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie și memorialistică.
În anul 1927, îi apare primul roman Întunecare, carte considerată de critica literară drept vârful întregii sale opere scriitoricești. Inspirat de Balzac, Cezar Petrescu și-a propus să realizeze o cronică a societății românești a veacului XX, cronică pe care a împărțit-o în șase cicluri: Rodul pământului - prezintă viața oamenilor de la țară și, ca o mențiune, în cadrul acestui ciclu este cuprins și romanul Apostol, care poartă o dedicație pentru profesorul Nicolae Apostol, cel care i-a intuit talentul și l-a îndemnat să scrie. Celelalte cicluri au fost „Război și pace”, „Târgurile unde se moare”, „Capitala care ucide”, „Fantasticul interior” și „Satyricon”. În afară de cronica societății românești a secolului XXI, Cezar Petrescu și-ar fi dorit să scrie și o cronică a veacului XIX, intitulată „Rădăcinile din celălalt veac”. „Romanul lui Eminescu” ar fi trebuit sa facă parte din acest ciclu.
Literatura pentru copii este, fără îndoială, la fel de valoroasă, „Fram, ursul polar” fiind cartea cea mai cunoscută a lui Cezar Petrescu, opera fiind scrisă în doar doua săptămâni.
Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului - în colaborare cu Mihail Novicov. În 1955 este ales membru titular al Academiei Române.
O pasiune mai puțin cunoscută a scriitorului Cezar Petrescu a fost grafica. Printre cele mai elaborate se numără câteva portrete inspirate din operele unor artiști români cunoscuți, precum Iosif Iser (1881-1958), sau străini, precum Jean-Louis Forain (1852-1931).
La 45 de ani se mută la Bușteni, casa unde a locuit începând din 1937 este acum Muzeul Cezar Petrescu. La moartea sa, în 1961, casa a fost donată de către familie statului român, una dintre surorile scriitorului devenind primul muzeograf al acestui lăcaș memorialistic. Este înmormântat în Cimitirul Bellu. În Iași există o stradă Cezar Petrescu înspre Valea Adâncă. - via prof. Coman Corneliu 
În 1932 la adresa str. Lascăr Catargi nr 43 locuia avocat Raicu Ioan

100. - Casă
 
101. - Covoare Tebriz - 1936
 
- intersecție strada Pinului - Mircea Ciubotaru ne descrie și istoria străzii Pinului, o frumoasă alee spre Fundacul Patruzeci de Sfinți, ce a fost deschisă în 1930 și numită atunci Str. Nouă, apoi redenumită în 1932 Str. Dimitrie Greceanu, în memoria fostului primar al Iașilor (1911-1912), om politic conservator (1859-1920), ministru al Justiției, mort după atentatul din 8 decembrie 1920 de la Senat. În 1948 aleea a devenit Str. Olga Bancic după numele activistei comuniste din Basarabia, luptătoare antifascistă, eroină a Rezistenței franceze din perioada ocupației naziste a Franței. În 1964 strada a fost redenumită din nou Str. Pinului.
 
- Fost Casa g-ral. adj. D. Gherculescu - demolată, str. Lascăr Catargiu nr. 48. 
În casa generalului Gherculescu a fost reședința ambasadorului Franței în România, contele Saint-Aulaire, în perioada 1916-1918.
Casa construită în 1896 era mai sus de cea cu numărul 44 unde în timpul refugiului a locuit primul-ministru Ionel Brătianu, probabil primarul Gheorghe Mârzescu a dorit ca cei doi să locuiască în apropiere, mai ales că în august 1916 România s-a aliat cu Antanta alături de Franța, Anglia, Rusia, Italia și Belgia. Legația franceză era adăpostită în Palatul Ghica din strada Gavriil Musicescu (fostă Banu). Regina Maria a subliniat virtuțile contelui de Saint-Aulaire care a știut să întrețină „flacăra entuziasmului atunci când nici o încurajare nu venea de nicăieri“.
În curte exista și un salcâm japonez, Monument al naturii, care a avut aceeași soartă cu a vechii clădiri demolate în 2018.
Inițial terenul aparținea consilierului local PSD Gabriel Surdu, apoi a fost vândut lui Bogdan Alexandru Ionascu, cel care controlează societatea Help Flux SRL, Adriana Farm și Farma Rod. detalii.
Imagini găsiți la prof. Coman Corneliu.

102. - Casa G-ral.Gherculescu unde a locuit ambasadorul 
Franței - Charles de Saint-Aulaire - via prof. Coman Corneliu

- Auguste-Félix-Charles de Beaupoil (1866-1954), conte de Saint-Aulaire, a venit în România ca ambasador al Franței în tumultuoasa vară a anului 1916, an în care România intra în primul război mondial.
A scris cartea Însemnările unui diplomat de altădată. În România, 1916–1920 despre profundele transformări care aveau loc sub ochii lui, o importantă sursă de informații despre jocurile politice și despre tragediile care aveau loc la finele Marelui Război.
A fost alături de regele Ferdinand, regina Maria, Barbu Știrbey, I.G. Duca etc., a participat la negocierile privind Tratatul de la București (1916) și a solicitat ajutor militar francez în Misiunea Militară Franceză condusă de generalul Berthelot. A ajutat România în relația cu Aliații și la reorganizarea țării atât în timpul refugiului la Iași împreună cu familia regală, cât și după încheierea războiului. Și-a pus în mod deosebit amprenta pe destinul țării noastre în cursul negocierilor de pace, în urma cărora s-a înfăptuit România Mare.
A fost director al prestigioasei publicații Revue d’histoire diplomatique, semnând și cronici politice în cotidianul conservator Le Figaro.
După Primul Război Mondial a servit pentru scurt timp în 1920 ca ambasador al Franței la Madrid, înainte de a fi promovat în 1921 în funcția de ambasador în Marea Britanie, pe care a îndeplinit-o la Londra până în 1924.
Contele de Saint-Aulaire s-a retras la Castelul La Malartrie de pe malul râului Dordogne, unde s-a concentrat pe scrierea unor lucrări istorice, inclusiv despre cardinalul Richelieu, prințul Talleyrand, împăratul Franz-Joseph și cardinalul Mazarin.

103. - Contele de Saint-Aulaire

104. - Miniștrii aliați ai Antantei la Iași: sir George Barclay (Anglia), Charles J. Vopicka (Statele Unite ale Americii), contele de Saint Aulaire (Franța) și baronul Carlo Fasciotti (Italia) - sursa

- pe stânga este un imobil cu intrarea dinspre strada Pinului
 
107. - Imobil

- alături este Cafeneaua Retro Cafe - str. Lascăr Catargi nr. 50
Pe la 1900,  aici era casa Alexandru Voluţă, despre care Rudolf Șuțu amintește că a fost consilier la Curtea de Apel.
Casa a aparținut directoarei liceului Mihail  Sadoveanu, profesoara de limba germană Simion.

108. -  Cafeneaua Retro Cafe
 
109. -  Casa în anii '80 - via studiourilebuftea
 
- Institutul de Cercetări Biologice (ICB) Iași - str. Lascăr Catargi nr. 47
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice (INCDSB) a fost înființat în 1996 și este în subordinea Ministerului Educației și Cercetării. În 2002 a fuzionat prin absorbție cu fostul Institut Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologie. https://icbiasi.ro
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 47 era Centrul de cercetări biologice
 
110. -   Casă
 
- intersecție strada Bogdan Petriceicu Hasdeu - în 1874 era numită Str. Ivanov-Urzică sau Ianov și Str. 1907 de după 1953, primind numele de astăzi în 1985. Ioan Ianov (1834-1903) a fost avocat, viceprimar, autor de monologuri interpretate cu succes de Matei Millo. Un bust al său a fost dezvelit în curtea casei Gane în anul 2003, la comemorarea unui veac de la dispariția sa. Ar fi locuit în ultima casă de pe stânga, colț cu Str. Sărăriei, nr. 155.

- Fosta casă Pavloff - pe dreapta str. Lascăr Catargi nr 50-52?
În 1890 aici incepea proprietatea Gheorghe Pavlov, urma Vasile Lazaride, Toader Anastasiu, ing. Grigorie Bejan, în spate Leib Feldman, Moise Grinberg și în spate Mani Marcovici după care urma Piața Sturzoaei în proprietatea lui Jaques Leibovici. 
Pe acest loc existau până pe la 1955 vechile case Pavloff (Pavlofî) despre care vorbește Rudolf Șuțu în cartea Iașii de odinioară. Gheorghe Pavloff, secretar al Epitropiei, a cumpărat în 1887 de la Vasile Pogor terenul de la străzile Ianov (str. Bogdan Petriceicu Hasdeu, fosta 1907) și Română (azi str. Lascăr Catargi). Casa cu 7 saloane a fost ridicată de arhitectul ceh Karel Liman care a restaurat Biserica Trei Ierarhi și a fost arhitectul Palatului Peleș. Casa a ajuns mai târziu în proprietatea lui C. Mârzescu.
Acum locul este ocupat de o clădire cu etaj și mansardă.
 
111. - Fosta casă Pavloff
 
112. - Casă nr. 52

- Rudolf Suțu a descris casele din aceasta zonă coborând dinspre Sărărie, pe partea stânga: De partea cealaltă a străzii dinspre piața Sturzoaiei, în spre vale, între casele vechi Lazaride și Dochiţă, erau casele cunoscutului avocat de pe vremuri Gh. Pavloff, tatăl magistratului ieşan L. Pavloff, case construite de fostul epitrop al liceului din Pomârla (jud. Dorohoi). Gheorghe Pavloff a fost un foarte simpatic şi bun ieşan, care în societatea ieşană de pe vremuri, nu număra decât amici. Casele sale aparțin astăzi d-lui dr. C. Mârzescu, care le-a înfrumusețat simțitor. Veneau apoi vechile case Angonescu, date de zestre Sevastiei Pascu, soția colonelului, mai târziu generalului Şerban Pascu, amândoi decedați. Astăzi aceste case aparțin d-lui Gh. Lascăr, fostul primar căruia Iaşul îi datorește în mare parte multă recunoștință pentru tot ce s’a făcut bun în acest oraș. Alături, în valea străzii, erau vechile case Voluţă, fost consilier la curtea de apel.
 
- strada Lascăr Catargiu nr 52. A
 
113. -  Casa alăturată nr. 52A
 
- peste drum este un bloc Art Deco și o clădire cu un turn - nr. 51 și 53
 
114. -  Imobil nr. 51

115. -  Casă nr. 53

- intersecție strada Gheorghe Asachi
 
- Casa Gheorghe Asachi - Strada Codrescu nr. 2
Dacă facem stânga pe strada Asachi vom găsi o casă impunătoare unde a locuit inginerul, arhitectul, profesorul, poetul, prozatorul și dramaturgul Gheorghe Asachi, casa fiind realizată după planurile sale. A adăpostit și sediul tipografiei unde se tipărea Albina Românească primul ziar în limba română din regiunea Moldovei dar și ziarul Icoana Lumii (1846) care populariza cuceririle științei. Cândva clădirea avea un balcon în care era o placă cu litere de zinc: „Lucrul și al meu repaus“, ce reprezenta crezul renumitului inginer Gheorghe Asachi. În fața casei a ridicat un mic monument în amintirea fiicei sale Eufrosina (1832 - 1848), pe care o va jeli în poeziile Eufrosina și Fiicei mele Eufrosina (1848).
În 1879 aici era Pensionul de băieți Fajard și în 1890 cel de fete numit Grandjean
Casa a fost cumpărată în 1903 de Regina Maria pentru o fundație de binefacere. În 1912 aici era Școala de Menaj Principesa Maria apoi imobilul a fost donat Academiei Române de către Regele Mihai I.
În 1976 devine sediu pentru Institutul de Filologie Română A. Philippide şi Institutul de Cercetări Economice şi Sociale Gh. Zane ale Academiei Române prin adăugarea unei anexe moderne, construită special pentru funcţionarea acestor instituţii. 
 
Prof. univ. dr. Mircea Ciubotaru a scris povestea acestei case, aflăm astfel că după cumplitul incendiu din 19 iulie 1827, care a distrus mare parte din vestul orasului, populatia instarita s-a mutat pe dealul Muntenimii, pe bulevardul Carol (Podul Verde), pe strazile actuale Lascăr Catargi, Nicolae Bălcescu şi Sf. Atanasie.
În 1833 Asachi cumpără de la Lupu Balş un teren în Muntenimea de Sus, aproape de Piaţa Sturzoaiei. Aici a construit o casă în care a instalat în 1834 litotipografia unde s-au tipărit istoricele Albina românească, Alăuta românească, Gazeta de Moldavia, Foaia sătească, publicaţiile oficiale ale vremii şi multe cărţi cu menţiunea Institutul Albinei.
Mai înainte, începând cu 1829, Albina românească a fost tipărită la un teasc din casele Mitropoliei, mutat la Şcoala Vasiliană în 1831, apoi  din 1832 tipografia particulară a lui Gh. Asachi a funcţionat cu chirie în casele lui Iordache Drăghici, străbunicul matern al lui N. Iorga, case situate în perimetrul Cercului Militar de pe bulevardul Carol.
Într-o Listă a caselor şi a dughenilor Capitaliei din 1853, pe Uliţa Asachi din despărţirea a 3-a, sunt înregistrate două case ale postelnicului Gheorghe Asachi, o căsuţă mică şi o casă boierească existentă şi astăzi, construită prin 1833–1834 după planurile lui Gh. Asachi, arhitect calificat.
Lângă casa cea mare, Gh. Asachi a aşezat un mic monument „stâlp amintitoriu” în memoria fiicei sale Eufrosina, moartă la vârsta de doar 19 ani în timpul holerei din vara anului 1848 şi deplânsă în două poezii Eufrosina și Fiicei mele Eufrosina (Viziune 1848), şi altul pentru nepotul său, George Moruzi (1839–1856), fiul Hermionei (fiica soţiei lui Asachi din prima căsătorie, adoptată, ca şi fraţii ei Dimitrie şi Alexandru) şi al lui Alexandru Moruzi (1815–1878), nepotul fostului domn Alexandru Moruzi.
Implicat în toate marile proiecte ale culturii naţionale din vremea sa, Gh. Asachi a fost mereu strâmtorat din punct de vedere financiar şi presat de creditori. La căsătoria fiicei vitrege Hermiona cu Edgar Quinet (1852), casa fusese ipotecată în 1857 pentru asigurarea dotei sale, împreună cu o pivniţă de piatră, existentă şi în prezent, via boierească şi locul de pe „strata numită Asachi”. În anul 1862, casa a fost scoasă la vânzare prin licitaţie pentru creditorul Solomon Theiler, dar datoria a putut fi plătită la timp şi procedura a fost oprită.
Gheorghe Asachi a murit la 12 noiembrie 1869 şi a fost înmormântat în cimitirul Bisericii 40 de Sfinţi în a cărei parohie se afla şi casa sa. În 1890, osemintele sale şi ale soţiei Elena au fost reînhumate în soclul statuii de pe bulevardul Ștefan cel mare și sfânt din faţa şcolii care astăzi îi poartă numele.
După dispariţia bătrânului cărturar, proprietatea a fost moştenită de fiul său, locotenent-colonelul Alexandru (Alecu) Asachi mort în 1875. Tipografia nu a mai funcţionat după anul 1867, între 1860-1869 Asachi încercase să vândă statului tipografia, dar nu a reuşit, fiind nevoit să contracteze împrumuturi pentru întreţinerea familiei.
Soția Elena Asachi a locuit în această casă până la decesul din 1877. Theodor Codrescu îşi amintea că, în jurul anului 1878, casele şi parcul au fost vândute cu 1800 de galbeni către creditoarea Czapcay şi că legenda „Lucrul şi al meu repaos” pe care Asachi o pusese pe balcon a fost scoasă şi aruncată în podul casei.
În 1875, Malvina Czapkai a cerut vânzarea casei pentru recuperarea unor datorii făcute de Gh. Asachi în 1868 şi de Alexandru Asachi în 1870 şi 1872. Procedurile au durat patru ani, fiindcă Hermiona, văduvă şi fără copii, locuia la Paris, iar fiul lui Alecu Asachi, Gheorghe Asachi, viitor medic şi profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti, lipsea din ţară în acei ani. Evaluările şi inventarele averii, făcute atunci, înregistrau: o casă de cărămidă acoperită cu şindrilă, cu 13 odăi (la etaj şapte, iar jos cinci odăi, un gherghir, bucătărie şi antreu), cu o bucătărie lungă, patru odăi de cărămidă, spălătorie, grajd, şură, pivniţă şi fântână în ogradă. Peste strada Asachi era un loc „sterp”, îngrădit, mărginit de casele colonelului Vârnav şi ale lui Mihalache Caţichi. Locul va fi vândut de Malvina Czapkai în 1884 şi va ajunge în proprietatea Cugler–Poni, azi, pe acest loc se află un restaurant. Fiindcă Gh. Asachi nu mai avea alţi moştenitori la Iaşi, casa a fost închiriată până la încheierea litigiului. În 1875–1877, rândul de sus al casei şi atenansele au fost folosite de Maria Costandachi, apoi, din octombrie 1877 şi până în aprilie 1878, casa a fost închiriată pentru un spital rusesc şi s-au produs stricăciuni.
După unele reparaţii casa a fost închiriată din nou, pe trei ani, începând cu 16 iunie 1879, unei institutoare, Eugénie Fajard, care a avansat 200 de galbeni pentru alte reparaţii ale imobilului. Atunci a fost strămutată fosta tipografie a lui Gh. Asachi din salonul de jos, unde rămăsese nefolosită încă din anul 1868. Pentru lucrurile lui Gh. Asachi rămase în casă şi pentru maşinile tipografiei s-a construit un paravan. Mai târziu, cărţile şi lucrurile au fost depozitate într-un grajd al lui Teodor Codrescu, unde au rămas multă vreme. Teodor Codrescu a adăpostit într-o magazie şi tipografia pe care apoi a cumpărat-o. Şi Rudolf Suţu nota peste ani că în casa lui Asachi era instalat Pensionatul francez al unei bătrâne doamne Fajare. Contractul de închiriere a fost însă reziliat, proprietatea fiind adjudecată definitiv de Malvina Czapkay în 1880, cu 2005 galbeni. În deceniul următor casa fost reînchiriată de mai multe ori. De pildă, în ziarul Curierul din 1890 se anunţa începerea cursurilor la Pensionul de fete condus de Anna Grandjean, pension pe care Rudolf Suţu îl ştia şi în strada Toma Cozma.
În anul 1892, un comitet de doamne prezidat de Eufrosina L. Catargi a adunat o mare sumă de bani (cca 200 000 de lei), dăruită Principesei Maria cu prilejul căsătoriei sale cu Principele Ferdinand. Din această sumă, în 1893, Principesa Maria a cumpărat prin împuternicitul său, Ion Kalinderu de la Malvina Czapkai, casa şi terenul, cu o grădină mare şi una mică (acum cu adresa pe strada Codrescu) care aparţinuseră lui Gh. Asachi. Achiziţia avea în vedere înfiinţarea unui aşezământ de binefacere, care trebuia să poarte numele Şcoala de gospodărie casnică pentru fete „Principesa Maria”. Fetele, admise cu consimţământul Principesei, erau bursiere iar aşezământul a funcţionat până la 11 noiembrie 1937. În anul 1910, Şcoala de Menaj „Principesa Maria” era condusă de directoarea Elena Canano.
Din anii primului război Şcoala de Arte şi Meserii „Regina Maria” a devenit orfelinat pentru fete, administrat de Societatea „Ocrotirea orfanilor de război”. Aceasta construieşte în 1926–1927 un corp de atenanse, care este clădirea actuală a Moldoforest S.A. din str. Lascăr Catargi, alături va fi construit sediul pentru Direcţia Silvică Iaşi. Societatea „Reuniunea Femeilor Române”, prezidată de Zoe Gh. Mârzescu, preia administraţia între 1933-1937, când predă imobilele noului Institut de Asistenţă Socială „Regina Maria” de pe lângă Epitropia Spitalului Sf. Spiridon.
Regina Maria acorda această nouă folosinţă a imobilelor şi terenului cu titlu gratuit, pentru zece ani 1938– 1948.
Casa fostă a lui Gh. Asachi este renovată şi reamenajată, a fost desfiinţat balconul cu grilaj metalic de pe faţada dinspre strada Codrescu şi a fost zidită intrarea de sub balcon, pe frontispiciul faţadei s-a revopsit şi acoperit cu foaie de aur blazonul Casei Regale. În interior au fost amenajate laboratorul de psihotehnică şi selecţie profesională al profesorului Mihail Ralea, o cancelarie şi spaţii pentru serviciul neuroendocrinic al profesorului Leon Baliff. În atenansele alipite de clădire în formă de L erau camerele pentru căminul „Asociaţia Amicelor Tinerelor Fete”. În clădirea nouă, construită în anii 1926–1927, a fost instalată o clinică a spitalului „Sf. Spiridon”. În curte, a fost înlocuită piatra comemorativă pentru fiica şi nepotul lui Asachi şi aşezată pe soclul actual, piatra veche, deteriorată, se păstrează încă lângă peretele casei. Parcul a fost amenajat, defrişându-se copacii bătrâni şi tufarii şi plantându-se 140 de pomi fructiferi. Un monumental şi scorburos dud de lângă Institut este singurul păstrat până astăzi dintre copacii desigur plantaţi de mâna primului proprietar.
Institutul de Asistenţă Socială nu a putut funcţiona aici până în 1948, conform contractului de donaţie. În anii războiului şi după 1944, casele au fost folosite pentru Spitalul aviatorilor militari, apoi, după abolirea monarhiei în 1947 şi naţionalizarea proprietăţilor regale din 1948, ca sediu al Comandamentului Corpului 4 de Armată.
În anii ‘60 şi până în 1975, Casa Asachi a fost închiriată pentru locuinţe când terenul parcului a fost parcelat şi au apărut construcţiile grupului de pompieri militari şi altele, în continuare, dintre străzile Codrescu şi Lascăr Catargi, toate situate pe vechea proprietate a lui Gh. Asachi și a fost delimitată curtea Casei Asachi de aceea a clădirii Moldoforest.
În 1975 a fost demolată casa cea mică a lui Gh. Asachi, cu atenansele sale, pe locul lor s-a construit anexa nouă a Institutelor Academiei, mutate aici la începutul anului următor.  - sursa
Publicațiile lui Gheorghe Asachi link și wikisource.
 
116. - Școala de Menaj înființată de Principesa Maria 
în fostele case ale lui Gheorghe Asachi
 
116b. - Casa Asachi în 1938 - Institutul de asistență socială Regina Maria 
 
116c. - Iasi - Institutul tipografic a Albinei Române - Strada Asaki 
 
116d. - Albina romaneasca - Gazeta politica si literara - 1848

- Strada Lascăr Catargi nr. 54
- înapoi în strada Lascăr Catargi, peste drum găsim un bloc Art Deco cu sediu pentru Corpul J al UAIC - Departamentul de cercetări interdisciplinare 

117. -  Imobil
 
- Casa Stoicescu - Mărculescu - Monument istoric IS-II-m-B-03799 - Casa Stoicescu - Mărculescu - Str. Catargiu Lascăr 58, astăzi accesul este dinspre strada Sărărie nr. 155 
În capătul fundacului Ionescu este o casă frumoasă unde a locuit Garabet Ibrăileanu când lucra la revista Viața Românească. Într-un anunț de vânzare se specifică că această casă a fost construită în anul 1859.
Rudolf Șuțu amintește despre vechile case Angonescu, date de zestre Sevastiei Pascu, soția colonelului, mai târziu generalului Şerban Pascu, amândoi decedați. Astăzi aceste case aparțin d-lui Gh. Lascăr, fostul primar căruia Iaşul îi datorește în mare parte multă recunoștință pentru tot ce s’a făcut bun în acest oraș. 
 
Sorin Iftimi a dedicat un articol acestei case. Aflăm că imobilul de pe Lascăr Catargi nr. 58 și-a schimbat de multe ori adresa în funcție de renumeroarea străzii: str. Română/Lascăr Catargi nr. 17, Fundacul Lascăr Catargi nr. 3, Lascăr Catargi nr. 58, precum și str. Sărărie nr 20 (vechi 22).
Cea mai veche informatie despre proprietarii imobilului se referă la Elena Drăghici (1820-1860), care a vândut casa în 1852 pe care o primise ca zestre de la părinți. Elena era bunica istoricului Nicolae Iorga și sora lui Manolache Drăghici  (1801-1887), ultimul cronicar moldovean, autorul lucrarii "Istoria Moldovei pe timp de cinci sute de ani până în zilele noastre", publicată în 1857 la Institutul Albinei a lui Gh. Asachi. Elena Drăghici era fiica marelui vornic Iordache Drăghici și a Mariei Nacu care avea una din cele mai mari case din Iași, luxos mobilată, mai toţi diplomaţii străini sosiţi la Iași în acei ani erau găzduiţi în casa sa. Era o femeie „frumoasă, fină, șubredă de sănătate, mândră, foarte frumoasă, cultă, știa nemţește și franţuzește, iar în casa ei se vorbea numai franţuzește. Avea ochii mari, negri, frumoși, plini de căldură și semeţie, păr bogat, trăsături aristocratice, cânta cu măiestrie la pian, chitară, cânta din voce, acompaniindu-se la pian. Se știe că a tradus în românește din Dumas-tatăl și din unii scriitori germani, s-a păstrat numai romanul Adolphe de Benjamin Constant, tipărit la Iași în 1859". Elena Drăghici a murit la Iași, în 1860, având trei copii: Costache, Manole și Zulnia, fiica căsătorită cu Gheorghe Arghiropol, avea să fie mama marelui istoric Nicolae Iorga, în 1840.
Costache Angonescu a cumpărat în 1852 casa de la Elena Drăghici, el a devenit revizor al Ministerului din Lăuntru când a dobândit rangul de stolnic în 1842, rapid a fost avansat la rangul de paharnic iar în 1854 a obținut rangul de spătar.
Încă dinainte de 1900, accesul spre casă dinspre strada Română se realiza printr-un fundac deschis între proprietățile domnului Pogor și a colonelului M. Mavrodin (fostul căpitan de  la 1853). În partea din sus, proprietatea se învecina cu aceea a familiei Corjescu, iar jos cu proprietățile domnilor Ianov și Urzică. Casa are fațada principală orientată spre str. Lascăr Catargi, dovedind importanța uliței Muntenimii de Sus, în sec. XVII-XVIII era principalul drum spre Botoșani, înainte de deschiderea uliței Podul Verde.
Urmașii lui Costache Angonescu au făcut un împrumut la Creditul Funciar Urban, punând drept garanție această casă. Obligațiile financiare neputând fi onorate, familia a pierdut proprietatea asupra casei în 1902.
Primarul Gheorghe Lascăr a devenit proprietar al imobilului în 1907 prin cumpărare de la Creditul Urban cu adresa „str. Română nr. 3 vechi sau 17 actual”. În 1928, Gh. Lascăr, domiciliat în fundacul Lascăr Catargi nr. 11 (aceeași clădire), face demersuri pentru a construi un grilaj de fier pe temelie de piatră, dinspre str. Sărărie, gard ce a rezistat până în zilele noastre. Gheorghe Lascăr promisese casa ca zestre fiicei sale la căsătoria acesteia cu colonelul Gheorghe Stoicescu, document înregistrat în 1911. În 1929 adresa imobilului era pe str. Sărărie nr. 20.
Alexandrina Stoicescu-Mărculescu, fiica mai mică a generalului Gheorghe Stoicescu a primit ca zestre de la tatăl său casa veche, unde a locuit împreună cu soțul său, medicul pediatru Mărculescu.
Georgeta Stoicescu-Ianov, fiica cea mare a generalului Gheorghe Stoicescu, care locuia pe Sărărie în casa de vizavi, cere autorizație de construire în 1933 pentru „un imobil locuință în Fundacul Lascăr Catargi nr. 11, pe terenul moștenit de la Gh. Lascăr”.
În istoria culturală a Iașilor casa prezintă un interes deosebit deoarece aici a locui, într-o perioadă, criticul literar Garabet Ibrăileanu, clădirea fiind una dintre locațiile succesive ale redacției revistei Viața Românească.  - sursa
 
118. -   Casa Stoicescu - Mărculescu 
 
119. -   Casa Stoicescu - Mărculescu prin 1988 - via studioulbuftea

120. - Dinspre strada Sărărie

- Gheorghe Lascăr (1857-1929) a fost primar al Iaşului între 1904-1907 având realizări notabile, cea mai importantă lucrare realizată în timpul mandatului este proiectul aprobat în 1906, de alimentare cu apă din sursa Timişeşti, de la granița cu județul Neamț, de la aproape 100 km distanță de oraș, avantajul fiind o apă mai bună.  
În 1907, primarul Gheorghe Lascăr a încheiat contractul cu firma Union Baugesellschafz din Viena pentru lucrările de captare şi aducţiune a apei din Timişeşti şi este înfiinţat Serviciul Lucrărilor de Alimentare cu apă a oraşului.
Cişmelele publice şi fântânile din Iași nu făceau faţă cererii tot mai mari, la fel fiind şi cazul conductei pe apeduct care lega valea Ciricului de casa de apă de la Golia. Astfel, încă din 1899, când primar era Nicolae Gane la al 3-lea mandat, hidrologul englez William Heerlein Lindley, care mai proiectase astfel de lucrări de aducţiune pentru Varşovia, Hamburg, Craiova etc., prezenta 'Raportul definitiv asupra studiului pentru aducerea apei potabile în Iași', un anteproiect pe baza căruia s-au executat lucrările aducerii apelor de la Timișești, de la confluența Văii Nemţişorului cu Valea Moldovei, având ca sursă râul Ozana. Pentru lucrare s-a contractat la acea vreme un împrumut de 12, 5 milioane de lei de la un consorțiu de bancheri din București.
La Timișești s-a construit un dren cu adâncimea de aproximativ 14 metri de unde apa ajunge printr-o conductă realizată aproape în totalitate din fontă, a doua ca debit şi ca lungime din Europa la acea vreme, asigurându-se în medie 10.000-30.000 m3 apă/zi, drenul fiind construit din plăci de beton, transportul către Iaşi este realizat printr-o conductă având diametrul de 600 mm și o grosime a tuburilor de 40-50 mm. La execuţia lucrărilor au participat în jur de 3.000 de muncitori, pe lângă localnici fiind prezenţi şi numeroşi angajati italieni şi bulgari, potrivit datelor vremii, preţul fontei a crescut pe piaţa mondială din cauza solicitării foarte mari pe şantierul de la Iaşi.
Drenul vechi de la Timișești este funcțional și în zilele noastre, la peste 100 ani de la punerea în funcțiune a acestei aducțiuni. Astăzi Municipiul Iași este alimentat cu apă din două surse, una subterană, cea de la Timișești și o alta de suprafață din râul Prut, punctul de captare a apei brute fiind însă în localitatea Țuțora, în amonte de locul de vărsare al râului Jijia.
A fost aleasă această sursă și datorită diferenței de nivel de 100 metri de la Timișești până în Copou, astfel alimentarea este gravitațională pe parcursul traseului de 102 kilometri, singurul obstacol întâmpinat este dealul de la Oțeleni unde este folosit turnul piezometric de la Săbăoani, înălțimea coloanei de apă din turn având peste 9 metri. - detalii
După multe eforturi, lucrarile incepute în 1907 s-au finalizat prin noiembrie 1910 când conducta de aducţiune a apei în Iaşi ajungea în oraş, în timpul primarului Nicolae Gane la al 5-lea mandat, iar la 6 ianuarie 1911, de Bobotează, apărea şi apa, făcîndu-se sfinţirea în Piața Unirii, iar distribuţia începea după 5 aprilie 1911, drumul apei de la Timişeşti la Iaşi a primit denumirea de Conducta Regelui Carol I.
Inaugurarea oficială a avut loc în zilele de 26-29 septembrie 1911 când suveranul, regina şi principii moştenitori au venit la Iași  pentru a lua parte la serbările jubiliare ale Universităţii, primar fiind D. A. Greceanu.
În mandatul primarului Gheorghe Lascăr s-au derulat lucrările pentru canalizarea oraşului, de rectificare a albiei Bahluiului și un proiect de reamenajarea a zonei Râpa Galbenă prin care s-a deschis o mică stradă ce lega Strada de Sus (bd. Independenţei), de Esplanada Regina Elisabeta. Strada, astăzi dispărută, avea să poarte numele de Gheorghe Lascăr.
Gh. Lascăr a fost și director-adjunct al Colegiului Național din Iași (1893-1895), director al Colegiului Costache Negruzzi între 1900- 1905 și fruntaș al Partidului Conservator. În timpul mandatului a organizat festivităţile prilejuite de împlinirea a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la 2 iulie 1904, iar la 15 octombrie 1906 a participat la inaugurarea statuii lui Vasile Alecsandri din faţa Teatrului Naţional. 

120b. - Primarul Gheorghe Lascăr
 
121. - 6 ianuarie 1911 - Sfinţirea apei în Piața Unirii - sursa

- pe stânga după intersecție este clădirea Direcției Silvice Iași - str. Gheorghe Asachi 2  http://iasi.rosilva.ro/ și Compania Națională pentru Controlul Cazanelor și Instalațiilor de ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR)

122. - Direcția Silvică Iași

- pe dreapta - str. Lascăr Catargi nr. 62
Aici a fost sediul Radio Hit înființat în 1994 și în 2012 a unei școli primare cu predare bilingvă în limba română și în germană Hansel und Gretel.
 
123. - Casă

- Centrul de Cercetări Antropologice Olga Necrasov - cu adresa pe partea opusă - strada Codrescu nr. 2
- lângă CNCIR, este o clădire cu o arhitectură interesantă

124. - Imobil
 
- str. Lascăr Catargi nr. 64
 
125. -  Str. Lascăr Catargi nr. 64
 
126. - str. Lascăr Catargi nr. 64 ?
 
- La nr. 66 este un monument istoric IS-II-m-B-03800 cu titlul Școală - Str. Catargiu Lascăr nr. 66
Aici a locuit în anii 70 compozitoarea și pianista Dorina Crișan Rusu (1953-2006).

127. - Str. Catargiu Lascăr nr. 66
 
128. - Dorina Crișan Rusu - link TVR
 
În 1936, pe strada Lascăr Catargiu nr. 55 era sediul revistei Grai Moldovenesc  - avea articole despre literatură, artă, ştiinţă, cronici şi recenzii, avându-i colaboratori pe George Bacovia, Zaharia Stancu, Ghedeon Coca, Ion Pillat, George Lesnea, M. Sadoveanu, V. Eftimiu, N. Crainic. A fost publicată în perioada 1932-1937, director fiind A.G. Delafântânele. Ziarul a mai avut sediul în strada Victor Place nr. 5 din Piața Unirii.
 
129. - Ziarul Grai Moldovenesc (1936) - strada Lascar Catargiu nr 55

- Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mihail Grigore Sturza - str. Lascăr Catargi nr. 59
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mihail Grigore Sturza (I.S.U.J. IAȘI) a fost înființat în anul 1835 fiind cea mai veche instituție de pompieri militari din România. Istoria orașului Iași consemnează încă de prin secolul al XVII-lea nenumărate incendii care au făcut scrum deopotrivă bordeie şi curți boierești.
Încă de pe la 1777, Divanul Domnesc a dat grija „focurilor“ în seama podarilor orașului care aveau datoria de a interveni într-o astfel de situație. În anul 1809, la sesizarea Administrației ruse, Divanul Moldovei cumpără cai şi sacalele cu apă (butoi pe roți), tulumbe (pompe) de la Kiev iar locuitorii sunt obligați să intervină cu uneltele lor să ajute la stingerea unui eventual incendiu.
În 1835 s-a înființat o companie numită popular „roata de pojarnici“, prima unitate de pompieri din Țările Române. Pe la 1815, prin hotărâre domnească, toate mănăstirile din Iași trebuiau să aibă, în mod obligatoriu, șase căzi pline cu apă, gata să fie utilizate în caz de incendiu, șase căngi şi șase topoare. De asemenea, erau interzise construcțiile din lemn şi păstrarea unor cantități mari de păcură sau praf de pașcă doar în beci. Primul mare incendiu s-a petrecut în anul 1821, pagubele fiind de nemăsurat, au ars peste 250 de case, 11 biserici şi șase sinagogi. Marele incendiu din 19 iulie 1827, care a distrus o însemnată parte a orașului, a afectat puternic și noul palat domnesc. Vreme de 13 ani 'Curtea arsă' a rămas în ruină, Domnia căutându-și alte reședințe. Documentul mai prevedea înființarea unei bresle de tulumbagii (pompieri) alcătuită din 24 de oameni conduși de un căpitan, scoaterea cantităților mari de „materii arzătoare“ din oraș (cherestea, păcură, stuf, fân), iar locuitorii orașului să aibă pe la casele lor unelte trebuitoare în cazul unui incendiu.
La Biserica Trei Ierarhi și Biserica Vulpe erau detașați observatori care vesteau incendiile din oraș trăgând clopotul și afișând un steag de culoarea culorii cartierului unde s-a observat fum, iar în timpul nopții se aprindea un felinar ce lumina în culorile dorite.
Mult mai târziu au apărut şi școlile de subofițeri pentru unitățile de pompieri, pe lângă școlile militare ale Ministerului de Război, la București şi Câmpina. Astăzi, Instituția este subordonată Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și Departamentului pentru Situații de Urgență, în cadrul Ministerului Administrației şi Internelor și reunește servicii de urgență în domeniile prevenirii, stingerii incendiilor, protecție civilă și SMURD (Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare) și dispune de un Dispecerat Medical Integrat unde se primesc apelurile de urgență prin 112. - isujis.ro
 
130. - Detașamentul de pompieri
 
131. - Detașamentul de pompieri

- peste drum strada Lascăr Catargi nr. 68
 
132. - Imobil
 
133. - Imobil nr. 68A

- urmează o casă renovată recent
 
134. - Casă

- o casă veche - str. Lascăr Catargi nr. 64

135. - Casă
 
- peste drum la adresa strada Lascăr Catargi nr. 59
 
136. - Hotel Copou Inn
 
137. - Masterprint - NX print & packaging
  
- Piața Sturzoaiei
Domnitorul Grigore Alexandru Ghica a emis un hrisov pentru o piață de aprovizionare în 1850 pentru visterniceasa Elena (Elencu) Sturza, născută Ghica. Locul mai era cunoscut ca Medeanul Herestelelor, Medeanul Cherestelelor sau Piața din Copou.
În 1871 în Piața din Sărărie a Sturzoaei se vindea cherestea, lemne de foc, mangal și fân, locul fiind străbătut de prelungirea vechiului drum al Botoșanilor, numit atunci Ulița  Romană.
În 1895, Piața Sturzoaiei era delimitată la N-V de curtea Regimentului 13 Infanterie, de strada Sărărie la Est, strada Codrescu la Vest și de 11 proprietăți evreiești și o sinagogă la sud-est.
Aici era pensionul Curius prin anii 1920 despre care a scris Rudolf Suțu.
Între 1947-1964 a avut numele de Piața Ada Marinescu.
În 1890, înspre strada Codrescu era Cazarma Regimentului Ștefan cel Mare nr 13, urmată de Cazarma Regimentului 7 Călărași.

138. - Piața Sturzoaiei

- intersecție strada Sărărie
 
 139. - Casă
 
 
 
Alte informații despre istoria Bulevardului Carol (Copou) găsiți aici.

Mai multe despre strada Lăpușneanu găsiți pe turistiniasi.

Mai multe informații despre bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt găsiți aici.
 
Informații despre istoria străzii Cuza Vodă găsiți aici.

Mai multe despre bd. Independenței găsiți aici
 
Despre strada Anastasie Panu găsiți aici.

Informații despre strada Lascăr Catargi găsiți aici.
 
 
- via Misterele onomastice ale Iașilor de Mircea Ciubotaru, delcampe.net, fb.com/iasifotografiivechi, ebay.de, cărțile lui Ion Mitican, N.A. Bogdan, facebook.com/ComanCorneliu, Iașii de Odinioară - Rudolf Sutu