04 iunie 2021

Carti, ziare si lucrari despre Istoria orasului Iasi


1. - Copertă Anuarul Statistic al Regiunii Iași din 1960

M-am gândit să adun într-o listă o serie de Cărți, ziare și lucrări despre Istoria orașului Iași:

- N.A. Bogdan  (Nicolai Andriescu-Bogdan) - Orașul Iași - odinioară și astăzi, schițe istorice și administrative (1904)
- N.A. Bogdan - Orașul Iași. Monografie istorică și socială, ilustrată (1915)
- N.A. Bogdan - Regele Carol I şi a doua sa capitală (1916)
- N.A. Bogdan - Din trecutul comerțului moldovenesc și mai ales al celui ieșean (1925)
- N.A. Bogdan, C.I. Eremia - Cel mai nou ghid al Iașului (1932)
- N.A. Bogdan - Călăuza orașului Iași (1923)
- N.A. Bogdan - Societatea Medico-Naturalistă şi Muzeul Istorico-Natural din Iaşi (1919) .
- Nicolae Leon - Amintiri (1922)
- Rudof Șutu - Iașii de odinioară Vol. I, Vol. II  (1923)
- Ioan Dafin - Figuri ieșene Vol. I, II (1927)
- Ioan Dafin - Iașii cultural și social (1928-1929)
- Radu Rosetti - Alte Povești Moldovenești (1920)
- Radu Rosetti - Amintiri (1925)
- Radu Rosetti - Amintiri din copilărie (1925)
- Radu Rosetti - Amintiri din prima tinerețe (1927)
- Ion Simionescu - Orașe din România (1929)
- Cornel Săteanu - Figuri din Junimea (1932)
- Gheorghe Ghibănescu - Mitropolia Moldovei și Bucovinei -  Pelerin în Iași
- Nicolae Timiras - Ioan Creangă (1933)
- George Panu - Amintiri de la Junimea din Iași (1934)
- Constantin Moruzan - Portrete ieșene (1939)
- Iacob Negruzzi - Amintiri din Junimea (1939)
- Jean Pascal - Priveliști ieșene
- Dan Bădărău şi Ioan Caproşu - Iașii vechilor zidiri până la 1821 (1974)
- Dan Badarau, Ioan Caprosu - Iașii vechilor zidiri (1974)
- Georgeta Podoleanu - Iașii în arta plastică (1974
- Ion Mitican - Strada Lăpușneanu de altădată (2002)
- Ion Mitican - Urcând Copoul cu gândul la Podul Verde
- Ion Mitican - Ulița Mare din demult uitate vremuri
- Ion Mitican - Din Târgu Cucului în Piața Unirii (2003)
- Ion Mitican - Evreii din Târgul Cucului de altădată
- Ion Mitican - Vechi locuri și zidiri ieșene (2004)
- Ion Mitican - Iașul care nu mai este
- Ion Mitican - Cu Mihai Eminescu și Ion Creangă prin Târgul Ieșilor (1990)
- Ion Mitican și Constantin Ostap - Cu Iașii Mână-n Mână Vol. I, II (1997, 1999)
- Ion Mitican și Constantin Ostap - Iașul între adevăr și legendă (2000)
- N. Peiu, Constantin Ostap - Lungul drum al apei (2012)
- Constantin Ostap, Ionel Maftei - Trăitori sau trecători prin Târgu' Iașului (1998)
- Constantin Ostap, Olga Rusu, Dan Jumară, Ștefan Oprea, Ion Mitican și Liviu Papuc - Caragiale în Iașii Junimii (2002)
- Constantin Ostap - Parfum de Iași (2002)
- Constantin Ostap - Despre Iași - numai cu dragoste (2005)
- Anatole Leroy Beaulieu - Evreii și antisemitismul (1892)
- I. Niemirower - Ochire asupra istoriei comunității israelite din Iași (1907)
- Alecu Russo - Piatra Teiului și Iași și locuitorii săi în 1840 (1909)
- Corneliu Sumuleanu - Procesul cârciumarilor din Iași (1910)
- A. Verea - Iașii, icoane visătorii (1917)
- M.A. Halevy - Comunitățile evreilor din Iași și București până la 1821 (1931)
- Jacques Pineles - Istoria evreilor (1935)
- H. Gherner, Beno Wachtel - Evreii ieșeni în documente și fapte (1939)
- Marius Mircu - Pogromul de la Iași 29 iunie 1941 (1947)
- Matatias Carp - Cartea neagra, suferințele evreilor din România 1940-1944 (1948)
- Ion Istrati - Străvechiul Iaşi întinereşte (1952)
- Ion Istrati - Iaşul nostru (1957)
- Marcel Breslasu - În târg la Iași 1917 (1955)
- V. Rascanu, Gh. Nastase - Istoricul spitalului orășenesc clinic de adulți din Iași (1956)
- Ștefan Bârsănescu - Academia domnească din Iași, 1714-1921 (1962)
- Ghe. Curinschi - Monumente de arhitectura din Iași (1967)
- Ctin, Agrigoroiaei Elidia, Hutanu Georgeta - Monumente din municipiul și județul Iași - ghid bibliografic (1969)
- Ion Miclea - Iașii marilor iubiri (1971) 
- Ctin Botez, Dem. Urma, L. Esanu - Istoria unei citadele muncitorești Nicolina Iași 1892-1972 (1972)
- Aristide Buhoiu, Mircea Radu Iacoban - 4 Martie 1977, Secunde tragice, zile eroice. Din cronica unui cutremur (seria Reporter XX) (1977)
- Gheorghe Zaharia - Iasul în lupta revoluționară și democratica (1979)
- Constantin Cihodaru, Gheorghe Platon - Istoria oraşului Iaşi (1980)
- Gh. Platon, V. Cristian - Istoria Universității din Iași (1985)
- Alexandru Andronic - Iașii pana la mijlocul sec. al XVII-lea (1986)
- D. Ivanescu - Documente din arhive iesene vol. III – documente literare (1988)
- Ctin. Botez, Adrian Pricop - Tradiții ale ospitalității românești prin hanurile Iașului (1989)
- C-tin Liviu Rusu, Ioan Holban, Ioan Caprosu, Dumitru Vacariu, Lucian Vasiliu - IASI/ IASSI/ IASSY/ IASHI/ JASSY (1994)
- Olga Rusu, Ctin Liviu Rusu - Iașii intre legendă și istorie (1996)
- Olga și Ctin. Liviu Rusu - Iași - Orașul din inima (1998)
- Cătălin Mihuleac - Dispariția orașului Iași (1998)
- Dan Badarau - Istoria Iașilor pana la 1821
- I. Kara - Contribuții la istoria obștii evreilor din Iași (1997)
- Ioan Caprosu, Petronel Zahariuc - Documente privitoare la istoria orașului Iași (2000)
- Vasile Luca - Iași ... istorie și spirit
- Eugen Herovanu - Orașul amintirilor  
- Val Gheorghiu - Uși celebre, uși umile
- Gheorghe Iacob - Iași, memoria unei capitale

 Lucrări și cărți lansate după anul 2000

- Sorin Iftimi - Strada Copou
- Sorin Iftimi și Aurica Ichim - Strada Ștefan cel Mare Iași (2016)
- Sorin Iftimi și Mădălin Văleanu - Piața Eminescu (2015)
- Sorin Iftimi - Heraldică și arhitectură
- Sorin Iftimi - Iași simbolurile unui oraș simbol (2008)
- Sorin Iftimi - Vechile blazoane (2014) 
- Sorin Iftimi și Aurica Ichim - Iașii în Primul Război Mondial 1916-1918 (2016) 
- Laurențiu Rădvan - Orașe vechi, orașe noi (2014)
- Laurențiu Rădvan - Iaşi – oraş al diversităţii (2015)
- Laurențiu Rădvan şi Mihai Anatolii Ciobanu - Planurile orașului Iași în arhive străine (2020)
- Dan Dumitru Iacob - Harta orașului Iași și a zonei înconjurătoare din 1855, Evreii din Iaşi în secolul al XIX-lea, Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea, Pieţele oraşului Iaşi în secolele XVIII–XIX 
- Dascălu Nicolae, Iftimi Sorin - Pelerin în Iaşi (2000)
- Panopol Vasile - Pe uliţele Iaşului (2000)
- Nicoleta Franck - De la Iași la Geneva, de pe Bahlui la Leman. Amintiri (2000)
- Viorel Erhan - Mănăstiri și biserici din orașul Iași și împrejurimi (2003)
- Viorel Erhan - Învățământul ieșean (2007)
- Ștefan Oprea - Școala ieseană de teatru (2005)
- Valentin Ciucă - Un secol de arte frumoase la Iași (2004)
- George Voicu - Pogromul de la Iași (28-30 iunie 1941) – prologul Holocaustului din România (2006)
- Leon Volovici - De la Iaşi la Ierusalim şi înapoi (2007)
- Gheorghe Iacob - Iaşi: memoria unei capitale (2008)
- Valentin Ciucă - Iașii intre medieval și modern (2008) 
- Gheorghe Iacob, Alexandru-Florin Platon - Istoria Universităţii din Iaşi (2010)
- Eugen Suceveanu - Iașul nobiliar al veacului al XIX-lea. Strălucire și declin (2010) 
- Leonidas Rados - Primele studente ale Universităţii din Iaşi: 1.Facultatea de Litere şi Filosofie (1879-1897) (2011)
- Antonio Sandu, Beatrice Bianca Vlasa, Cornel Baroi, Oana Bradu, Simona Usurelu, Ana Maria Boboc, Irina Morariu - Heritage buildings in Iasi (2013)
- Cătălin Tănase - Conservarea naturii în Grădina Botanică din Iaşi (2016) 
- Ion Agrigoroaiei - Orașul Iași: „Capitala rezistenței până la capăt” (1916-1917) (2016)
- Richard Harrison - The Iasi Kishinev Operation, 20-29 August 1944: The Red Army's Summer Offensive Into the Balkans (2017)
- Radu Ioanid, Elie Wiesel - The Iaşi Pogrom, June-July 1941: A Photo Documentary from the Holocaust in Romania (2017)
- Costin Petrescu, Virginia Barbu - La Iași, în timpul războiului, 1916–1917: însemnările unui pictor refugiat (2018)
- Mihai Bulai, Lucian Roșu, Alexandra Cehan, Cosmin Ceucă, Tiberiu Teodor-Stanciu - Iași – șapte trasee turistice tematice: manual de explorare urbană (2018)   
- Ioana Gafton - Fundaţia universitară „Regele Ferdinand I“ din Iaşi: scurt istoric pe baza documentelor (2018)
- Iana Balan, Cătălin Botoșineanu, Adrian-Bogdan Ceobanu, Vasilica Mîrza, Petronela-Raluca Podovei, Adrian Viţalaru - Iași: capitală de război (2018)
- Jil Silberstein - Dor de Iași. Imagini din Iașul vechi/ Images du vieux Iaşi/ Images of Old Iaşi (2018)

Anuare, Ghid-uri  
- Primul Anuar Ghid al Mun. Iași (1935) 
- Anuarul statistic al regiunii Iași (1960)
- Anuarul Universității Mihăilene 1935
- Călăuza pentru vizitatorii orașului Iași (1936) 
- Anuarul seminarului Veniamin Costache - 1937-1941 - Iași 1942
- Recensământul General Al României din 1941-1944 
- V. Marineanu & P. Stati  - Ghidul Mun. Iași cu cele 5 circumscripții (1946) 

Alte lucrări
- Notițe Istorice și Arheologice Din Moldova (1885)
- Geografia jud. Iași - V. Receanu, Gh. Ienachescu și I. Creangă (1892)
- Monitorul comunei Iași 1901
- Apelul și statutele Asociației Frăția Moldovei Unite și Memoriul ieșenilor privitor la revendicările orașului Iași prezentat Maiestății Sale Regelui Ferdinand (1919)
- Almanahul Orfanilor Din Război Pe Anul 1922
- Darea de seamă și Bilanțul Spitalului israelit din Iași și a Secțiunei Chevra hedoische pe anii 1925-1927 (1928)
- Al IV-lea concurs hipic - Iași septembrie 1928
- Dare de seamă asupra Activității Soc. Propășirea Iașilor 1929
- Almanah cooperativ pe anul 1929 întocmit de Banca populara Tomeștii, jud Iași
- Patruzeci de ani ai liceului internat C. Negruzzi din Iași 1895-1935
- Salonul oficial de arta plastică al Moldovei, Academia de arte frumoase - Iași 1941
- Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei - (1974)
- Iași, oraș al marilor destine (1986) 

Ziare
- Albina românească - digibuc - omeka.bjc.ro
- Arhiva albinei -
- Opinia -
- Epoca -
- Curierul de Iași
- Lupta 
- Evenimentul
- Universul
- Adeverul
- Dimineaţa
- Mişcarea
- Flacăra Iaşului
- Cronica Iaşului
 
Reviste
- Dacia Literară 1840-1859 
- Bondarul 1861-1862
- Contemporanul 1881-1891
- România literară 1855
- Convorbiri literare - la Iași intre 1867-1885 apoi se muta în București
- Revista Zorile - organ al Soc. Studenților Universitari din Iași 1902
- Cultura română 1903-1911
- Perdaful 1904
- Neamul Romănesc 1906-1916
- Viața Românească 1906-1948
- Viitorul Social 1907-1947
- Arta românească 1908-1912
- Facla 1910-1940
- Arhiva genealogică 1912-1913
- Absolutio 1913-1916
- Gandul nostru 1921-1928
- Minerva
- Revista revistelor 1924-1947 
- Zorile luminei 1925-1926
- Cercetari istorice 1925-1943
- Revista critică 1927-1940
- Arta si arheologia 1927-1938
- Cuvinte literare 1929-1931
- Lumea nouă 1932-1943 
- Grai moldovenesc 1932-1937
- Alfa 1933 
- Atheneum 1935-1940
- Cetatea Moldovei 1940-1944
- Curier ieșean 1941-1943
- Iașul literar 1949
- Cronica 1966
- Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei 2001-2019
- Buletinul Ioan Neculce (seria nouă Buletinul Muzeului Municipal Regina Maria) 1995-2019
- Tribuna
- Listă Publicațiile periodice din Iași 1820-1906 link
 
Nuvele, Teatru, Comedii
- Vasile Alecsandri - Iașii în carnaval (1845), Chirița în Iași (1850)
- Dimitrie Anghel - Fantome (1911), Fantome și portrete... la Iași
- Mihail Sadoveanu - Strada Lăpușneanu (1921)
- Liviu Rebreanu - Adam și Eva (1925)
- Ionel Teodoreanu - La Medeleni I, II, III (1925-1927), Ulița copilăriei (1923), Bal mascat (1929), Fata din Zlataust (1931), Golia (1933), În casa bunicilor (1938)
- Cezar Petrescu - Cartea Unirii 1918-1928 (1929)
- Eugen Lovinescu - Mite (1934), Bălăuca (1935)
- Sandu Teleajen - Turnuri în apă (1935) 
- Alexandru Mitru - Iașii în legende și povestiri (1979)

Link-uri utile

07 mai 2021

Statuile alegorice de pe UAIC

Pe acoperișul Universității Alexandru Ioan Cuza (UAIC) veghează o serie de statui alegorice.

Palatul Universitar a fost inaugurat în 21 octombrie 1897 în prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta, însoțit de principele Ferdinand cu principesa Maria, Carol al II-lea, ministrul lucrărilor publice Ion C. Brătianu, ministrul Instrucțiunii Spiru Haret și rectorul Neculai Culianu. La înființare universitatea avea trei facultăți: Drept, Filosofie (Litere) și Teologie.
Clădirea Universității este extinsă în 1929 când încep lucrările conduse de arh. I. G. Pompilian și C. Ursescu, recepția fiind în 1933 deși noul corp al Facultății de Drept era parțial terminat.
Cutremurul din 1940 îi provoacă Universității o serie de stricăciuni și dărâmarea statuilor alegorice de pe acoperiș. Probabil au fost reparate, ele fiind observate în pozele din anii 1970. 

Astăzi, doar 4 statui mai există pe clădirea UAIC, 3 în partea de jos înspre strada Toma Cozma și una pe celălalt colț al clădirii, spre Campusul Titu Maiorescu. 

Nu se știu foarte multe detalii exacte despre autorii statuilor, am să prezint mai jos informațiile găsite pe internet: 
- probabil primele lucrări au fost realizate și de Ion Georgescu (1856-1898), primul sculptor român modern, care în Iași a realizat și statuia lui Gheorghe Asachi (1890) de pe bd. Ștefan cel Mare,  Ștefan Ionescu-Valbudea (1856-1918) a realizat basorelieful cu alegoria Știința de pe fronton dar și medalioanele de pe fațada Universității din Iași, iar Dimitrie Tronescu (1843-1906), profesor de sculptură la Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi, ar fi executat busturile Al. I. Cuza, Gr. A. Ghica şi Veniamin Costache destinate clădirii Universităţii ieşene.
- Figurile alegorice (muzele) montate pe frontispiciul Palatului Universităţii inaugurat în 1897 ar fi fost realizate de Wladimir C. Hegel (1838 – 1918). Sculptorul francez de origine polonezo-germană a mai realizat în Iași statuia lui Miron Costin (1888) de lângă Filarmonică și statuia lui Vasile Alecsandri (1906) din fața Teatrului Național. 
- Statuia Femeia Gânditoare este amplasată în extremitatea de jos a clădirii și ar fi opera sculptoriței Zoe Băicoianu (1910-1988). 
- Cele două perechi: țăranca - oțelarul și intelectualul - studenta au fost realizate prin 1961 de sculptorii Vladimir Florea (1922-1984), Vasile Condurache (1919-1999) și Eftimie Bîrleanu (Bârleanu) (1916-1986).
 
1. - Universitatea Veche
 
2. - Intrările UAIC

3. - UAIC în 1980
 
 
1. - Statuia reprezentând o mamă cu un copil este instalată pe extremitatea clădirii dinspre Campusul Titu Maiorescu și a supraviețuit până astăzi. 
Probabil este una din cele 4 statui montate inițial pe vechea clădire a Universității inaugurată în 1897 în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta.
- Imagine din zilele noastre găsiți aici
 
4. - În dreapta este statuia dinspre campusul Titu Maiorescu 

5. - Statuia dinspre campusul Titu Maiorescu

6. - Statuile de pe acoperișul corpului vechi
 
7. - Statuile de pe acoperișul corpului vechi

- Intrarea dinspre statuia lui Mihail Kogălniceanu, spre Sala Pașilor Pierduți, era vegheată de două statui feminine ce au fost mutate în Grădina Botanică pentru a nu fi afectată structura de rezistență, peretele de la intrarea în clădire având fisuri după cutremurul din 1977. 
Probabil, statuile montate pe vechea clădire a Universității reprezentau Justiția și Literatura și ar fi opera sculptorului Wladimir C. Hegel (1838 – 1918).

8. - Intrarea dinspre statuia lui Mihail Kogălniceanu
 
 
9. - Statuile de pe intrarea dinspre statuia lui Mihail Kogălniceanu 

10. - Statuile de pe acoperișul corpului vechi

11. -  Intrarea dinspre statuia lui Mihail Kogălniceanu

 
12. - Intrarea dinspre statuia lui Mihail Kogălniceanu
 
13. - Intrarea dinspre statuia lui Mihail Kogălniceanu

14. - Universitatea în 1970
 
15. - Intrarea dinspre statuia lui Mihai Kogălniceanu în zilele noastre
 

- Statuile sculptate în granit dinspre intrarea principală, montate pe cornişa frontispiciului central, reprezentau înfrățirea dintre țăranii agricultori, muncitorii și intelectualii și probabil au fost instalate în preajma Centenarului Universității din 1960. 
Se pare că perechea din dreapta a fost realizată în 1961 de sculptorii Vladimir Florea (1922-1984) şi Vasile Condurache (1919-1999), monumentul din piatră cu o înălţime  de 4 metri fiind numit Descătuşarea. Eftimie Bîrleanu (Bârleanu) (1916-1986) și Vasile Condurache au realizat grupul statuar montat pe aceeaşi cornişă, în partea stângă. - detalii
Perechile erau grupate în două perechi a câte doi: țăranca - oțelarul și intelectualul - studenta și nu apar în imaginile de la începutul anilor 1960, dar sunt vizibile în video-ul de la Deschiderea anului universitar din anul 1967. 
După ce au fost date jos, au fost tăiate bucăți și depozitate în spatele Universității lângă Castelul de Apă până prin anii 2000 când au fost mutate un timp în Grădina Botanică după care au dispărut. Detalii aici.

16. - Intrarea principală
 
17. - Statuile de la intrarea principală în 1986 - via agerpres

18. - Statuile de la intrarea principală în 1967
 
19. - Siderurgistul (oțelarul) din Grădina Botanică, parte din perechea de statui din stânga 
 
20. - Intrarea principală 
 
 
21. - Intrarea principală 
 
22. - Intrarea principală 

 23. - Intrarea principală

24.  - Intrarea principală 
 
25.  - Intrarea principală  

26. -  Statuile de pe acoperiș
 
27. - Statuile de pe acoperiș în 1970

28. - UAIC în 1978

29. - 1960 ? - Doar o singură statuie deasupra acoperișului din dreapta
 
30. - Intrarea principală via Google Street View
 
 
- Perechea de statui de la următoarea intrare din fața statuii lui Al. Dimitrie Xenopol este existentă și astăzi. Aripa de Sud-Est, cu intrarea la Facultatea de Drept, a fost restaurată în 1959 în vederea Centenarului Universității din 1960. 
Statuile ar reprezenta Științele, în stânga este o femeie, în dreapta un bărbat și pot fi observate în video-ul din 1967.
- Imagine din zilele noastre găsiți aici

31. - Perechile de statui de pe UAIC
 
32. - Statuile de pe UAIC 
 
33. - Statuile de pe UAIC 

34. - Statuile de pe UAIC  - via fb.com/iasifotografiivechi

35. - Statuile de pe UAIC - via Google Street View

36. - UAIC
 
- Statuia Femeia Gânditoare este amplasată în extremitatea de jos a clădirii și ar fi opera sculptoriței Zoe Băicoianu (1910-1988). 
- Imagine din zilele noastre găsiți aici

37. - UAIC 

38. - UAIC în 1970

39. - Statuia dinspre strada Toma Cozma

40. - Vechea statuie din margine
 
41. - Vechea statuie din margine

42. - Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC)
 
- Existau statui asemănătoare și pe fostul Palat Administrativ

43. - În dreapta sus, statui pe Palatul Administrativ
 
44. - Statui pe Palatul Administrativ
 
45. - Video cu UAIC în 1944
 
46. - Video - Deschiderea anului universitar la Iași (1967)
Sunt vizibile și statuile de pe UAIC
 

- Imagini din zilele noastre cu statuile de pe acoperișul Palatului Universității Alexandru Ioan Cuza - via https://www.facebook.com/Ovid.Meyer
 
- Mai multe informații despre Statuile de pe UAIC via ziaruldeIasi
 
- Mai multe despre UAIC și zona Copou găsești aici.
 



- via delcampe.net, fb.com/iasifotografiivechi

21 martie 2021

Strada Anastasie Panu

În trecut, strada Anastasie Panu avea numele de Ulița Sfânta Vineri, după numele bisericii construite la începutul sec. al XVII-lea și demolată prin 1879 din cauza stării avansate de degradare. Porțiunea ce ajungea spre Biserica Albă (azi strada Elena Doamna) se numea Ulița lui Papafil. După 1911, ambele părți luau numele lui Anastasie Panu, fost om politic, jurist, membru al Căimăcămiei de Trei din Moldova, președinte al Consiliului de miniștri de la Iași, care avusese o casă pe această stradă. 

- Anastasie Panu (1810-1867) era fiul lui Panaiotache Panu, român din Macedonia și al Elenei Miclescu, fiica paharnicului Manolache Miclescu. Anastasie urmează studii de drept la Iași și în anul 1845 intră în magistratură la Huși ca membru al Tribunalului Fălciu, unde mai târziu este numit președinte. Panu este demis de domnitorul Mihail Sturdza și apoi închis pentru trei luni la cazarma din Galați pentru susținerea candidaturii pentru deputat a lui Lascăr Rosetti, în defavoarea domnitorului. Ajunge Ministru al Justiției în 1852 în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica (1804/1807-1857). Înfocat partizan al Unirii, Panu este numit împreună cu Vasile Sturdza și cu Ștefan Catargiu în Căimăcămia de Trei a Moldovei ca locțiitor al logofătului Dreptății în perioada octombrie 1858 - ianuarie 1859 când în lipsa unui domnitor erau numiți de obicei câțiva boieri care să conducă principatul (Locotenență Domnească). În înțelegere cu Sturdza, conlucrează pentru realizarea scopului național împotriva lui Catargiu, care avea interese dubioase, iar la 5 ianuarie 1859 colonelul Alexandru Ioan Cuza este ales Domnitor al Moldovei. Sub domnia lui Cuza, Panu a fost Președintele Consiliului de Miniștri și Ministru de Interne. În 1867 capătă o boală incurabilă și moare în drum spre Viena, la vârsta de 57 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași. Mai multe pe iasimulticultural.ro.

1. - Anastasie/Anastase Panu
fotografiat de Carol Popp de Szathmari
 
2. - Portretul Comitetului Unionist din Iași din anul 1856 - 1. Dimitrie Ralet, 2. Constantin Negri, 3. Anastasie Panu, 4. Mihail Kogălniceanu, 5. Arhimandritul Neofit Scriban, 5. Manolachi Costache-Iepureanu, 7. Dimitrie Kracti, 8. Petru Mavrojeni, 9. Dimitrie Cozadini, 10. Constantin Hurmuzachi, 11. Dimitrie A. Sturza.

- Ulița Sfânta Vineri - lega Palatul Domnesc cu Ulița Albă (azi strada Elena Doamna) și la sfârșitul sec. al XVI-lea era o zonă centrală a târgului Iașilor și una din principalele sale zone comerciale. Spațiul dinspre strada Palat a fost sistematizată încă din anii '60 când a fost demolat Cinematograful Scala, Restaurantul Dunărea precum și alte magazine. Demolările pe această stradă încep în 1974, activitatea intensificându-se după cutremurul din martie 1977. La început s-au îndepărtat ruinele fostelor clădiri de vizavi de Hală distruse în timpul bombardamentelor și unde se instalau în anii 1950 trupele de circ, iar mai târziu a fost distrus șirul de dughene spre biserica Sfântul Nicolae Domnesc. Centrul Civic din zona bulevardului Anastasie Panu a fost reconfigurat în perioada 1968-1989 prin construirea unor noi clădiri publice: Hotelul și Magazinul Moldova, Casa Pătrată (Prefectura), Teatrul Luceafărul, Palatul de Justiție și Hala Centrală.

3. - O porțiune din strada Anastasie Panu în 1917 - via OrasulIasi
 
3b. - Studiu de sistematizare a zonei centrale din orașul Iași anii 1960 

- Astăzi strada Anastasie Panu unește strada Palat cu strada Elena Doamna și face legătura între pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt și Esplanada din fața Palatului Culturii.

La intersecția strada Palat cu strada Ștefan cel Mare, exista Casa Daniel, demolată în 1941, apoi urma șirul lung de clădiri cu fostul Hotel St. Petersburg.

- Hotelul St. Petersburg
Înspre Bulevardul Ștefan cel Mare, după șinele de tramvai, pe spațiul verde din partea stângă, este o placă comemorativă pe care scrie: Pe acest loc, unde se afla Hotelul Petersburg, s-a desfășurat în ziua de 27 martie/ 8 aprilie Adunarea populară a revoluționarilor din Moldova care a dat semnalul începerii revoluției burghezo-democratice din 1848 în țările române.
Astfel, pe colțul Uliței Podu Roș și a Uliței Mari, exista o clădire cu boltă pentru trăsuri care aparținuse lui Petru Șchiopu, Grigore al III-lea Ghica, apoi logofătului Grigore Ghica. Aici a fost sediul Hanului (Ospătărie - Otel) Petersburg, proprietatea lui Conrad Resensburg, care a tot mutat sediul hotelului prin mai multe zone ale orașului: până la 1836 în imobilul serdarului Anastasie Voinescu unde astăzi este Liceul Național (unde a existat Academia Mihăileană) de pe strada Arcu, apoi pe ulița Golia (azi Cuza Vodă) în Palatul Callimachi, unde în 1837 poposește și nobilul Anatol de Demidov însoțit de pictorul Denis Raffet care realizează un desen cu panorama din curtea hotelului.
Așa cum stă mărturie placa memorială, hotelul dinspre Ulița Mare a fost scena Revoluției de la 1848 găzduindu-i pe tinerii care la 27 martie 1848 cereau ca domnitorul Mihail Sturza să realizeze reforme de ordin administrativ și cultural anunțând dorința de emancipare concretizată la Unirea de la 1859.

4. - Hotelul St. Petersburg - via delcampe.net
 
5. - Hotelul St. Petersburg - via iasifotografiivechi

Casa Pătrată (Prefectura) - str. Anastasie Panu nr. 60
Pe colțul străzii Ștefan cel Mare cu strada Anastasie Panu a fost construita Clădirea Prefecturii după proiectul arh. Nicolae Vericeanu, fiind dată în funcțiune în anul 1969. Nicolae Vericeanu a fost arhitectul șef al orașului și a mai proiectat Policlinica de Stomatologie Infantilă de pe strada Lăpușneanu, Facultatea de Chimie, clădirea Rectoratului, Sala Gotică de la Cetățuia, Capela de depuneri de la cimitirul Eternitatea, porticul de la intrarea în Catedrala Veche, clopotnița de la Biserica Sf. Nicolae Copou și sediul Prefecturii din Vaslui.
Casa Pătrată are curte interioară și a primit acest nume datorită formei dar și pentru ca unește 4 străzi importante din Iași: pietonalul Ștefan cel Mare cu școala Gheorghe Asachi și Mănăstirea Trei Ierarhi, strada Anastasie Panu cu Esplanada Palatului Culturii și Muzeul Dosoftei, strada spre fostul Magazin Moldova și strada Costache Negri. Și clădirea prefecturii din Constanța a fost construită în formă pătrată, după proiectul de la Iași.  
În biroul foștilor prim-secretari era organizat biroul lui Nicolae Ceaușescu când venea în Iași și de unde a ținut câteva cuvântări. Ultima vizită în Iași a lui Nicolae Ceaușescu a fost în septembrie 1989, cu doar două luni înainte de revoluția anti comunistă.
În perioada 1974-1979, aici a avut biroul și Ion Iliescu când era Prim Secretar de Partid, după 1989 devenind Președintele României.
Există și o legendă locală legată de această clădire, strada avea piatră cubică pe motiv că trepidațiile mașinilor ar fi descurajat eventualii atacatori să îl împuște din mașină pe Ceaușescu când era în biroul din Iași.
La intrarea dinspre Palat este un mozaic ce amintește de regimul comunist invocând Industria, Agricultura și Arta.
Astăzi clădirea este sediul Consiliului Județean Iași și al Prefecturii.

6. - Strada Anastasie Panu înainte de reconfigurarea 
spre strada Palat - via iasifotografiivechi

7. - Vizita de lucru a lui Nicolae Ceaușescu în Iași - 26 mai 1970
Discurs de la balconul Consiliului Județean - via fototeca.iiccmer.ro

8. - Festivitate cu ocazia vizitei lui Ceaușescu

- Terenul unde se află acum Consiliului Județean Iași era altădată ocupat de locuințe și dughene iar înspre str. Anastasie Panu era o veche uliță numită Stradela Daraban urmată de un șir de clădiri. Pe Ștefan cel Mare, înspre strada Costache Negri (fost Podul Vechi), era o clădire mică cu 2 etaje, apoi urma clădirea unde existase în 1911 Oficiul Poştal nr. 2 și în 1940 Cinematograful Scala cu tavanul mobil organizat de Agenția teatrală Ath. D. Gheorghiu, redenumit în anii 1950 Cinema Arta apoi Cinema Pușkin, după care urma Restaurantul Dunărea, o Farmacie unde fusese pe la 1909 Sucursala Poștelor și Telefoanelor, iar pe colțul cu str. Costache Negri era o Alimentară. Șirul de clădiri a fost demolat prin 1963-64. Peste drum de strada Costache Negri a existat la 1922 Tipografia Modernă apoi Farmacia Lochman (La Hygea) funcționând lângă Casa Pătrată din 1969 până în 1977 când a fost demolată.  Mai multe în lucrarea Sorin Iftimi și Aurica Ichim - Strada Ștefan cel Mare Iași. 

9. - Vedere înspre Palatul Administrativ - anii 1930 - via iasifotografiivechi
 
10. - Iași în 1941 - Restaurant Dunărea și Cinematograful - via OrasulIasi

- Casa Dosoftei (Casa cu arcade) - str. Anastasie Panu nr. 69
A fost construită în secolul al XVIII-lea, astăzi găzduiește Secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române din Iași, înființată în 1970. Este cunoscută și sub numele de Casa cu Arcade datorită porticului înalt cu cinci arcade. Această casă este ultima clădire rămasă dintre dughenele existente altă dată în mahalaua negustorească a Sfintei Vineri, iar ca stil se apropie de casele tradiționale existente și astăzi în cartierele cu specific turcesc din Istanbul sau în alte zone din preajma Mării Negre, cum ar fi Kutaisi (Georgia).
Casa tiparniță a mitropolitului Dosoftei a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași având 1677 ca an al construirii. Această casă cu arcade a făcut parte inițial din incinta Bisericii Sf. Neculai Domnesc construită de Ștefan cel Mare în perioada 1491-1492; în latura spre Hotelul Moldova se poate observa și zidul de incintă al acestui lăcaș de cult.  
Orest Tafrali a susținut că această clădire ar data din vremea lui Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568) și că ar fi fost reședința mitropolitului după strămutarea capitalei Moldovei la Iași.
Alți cercetători, printre care Nestor Vornicescu și Petru Comărnescu, au considerat că aici ar fi fost locuința mitropolitului cărturar Dosoftei Barilă (1671-1674, 1675-1686) sau că aici ar fi funcționat, între anii 1679-1686, prima tiparniță din Moldova, înființată de același mitropolit, unde au fost tipărite: Dumnezeiasca Liturghie (1679, 1683), Psaltirea de-nțeles (1680), Molitălvnic de-nțeles (1683), Parimiile preste an (1683) și Viața și petriaceria sfinților (4 vol., 1682-1686).
Casa Dosoftei a fost restaurată de către Direcția Monumentelor Istorice între anii 1966-1969, vechile ziduri fiind conservate în bună stare iar acoperișul a fost refăcut după o stampă din 1845 a lui J. Rey.
În această clădire a fost deschisă la 7 august 1970 Secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române din Iași. În muzeu se găsesc exponate unicat: o copie a unui Pateric (manuscris slavon din 1350-1380), un Liturghier tipărit de Macarie (1508, considerat prima tipăritură de pe teritoriul românesc), un Apostol copiat de Popa Bratu din Brașov (1559-1560), un Molitvelnic tipărit de Dimitrie Liubavici, un Triod tipărit de Coresi (1578), Psaltirea slavonă tipărită de Coresi, Cartea românească de învățătură sau Cazanie (scrisă de mitropolitul Varlaam Moțoc în 1643, considerată prima tipăritură în limba română din Moldova), Psaltirea în versuri (tipărită de mitropolitul Dosoftei în 1673) și o Evanghelie din 1682, ce a aparținut tot mitropolitului, Biblia de la București (tipărită de Șerban Cantacuzino în 1688), un Hronograf care a aparținut lui Mihai Eminescu, precum și cele mai vechi copii ale letopisețelor lui Grigore Ureche și Miron Costin.

11. - Ulița Sfânta Vineri - litografie din 1845 de J. Rey.
În partea dreaptă se observă actuala Casă Dosoftei iar în fundal turlele Mănăstirii Sf. Vineri

12. - Casa Dosoftei în 1962, înainte de renovare, în spate este Casa cu Vulturi - foto Oliver Velescu
 
13. - Muzeul Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul
 
14. - Video Muzeul Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul (1970)

- Dosoftei Barilă (1624-1693) - mitropolitul și cărturarul moldovean a fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 2005, pentru viața pilduitoare a învățatului Ierarh Dosoftei, evlavia sa călugărească și înțelepciunea sa sfântă, în tâlcuirea cuvântului lui Dumnezeu, pentru luminarea slujitorilor sfintelor altare și a poporului credincios, precum și păstrarea dreptei credințe, având data de prăznuire anuală la 13 decembrie. În anul 1975, în semn de omagiu față de marele cărturar Dosoftei, unul dintre primii care au promovat tipărirea de cărți în limba română, a fost dezvelită o statuie din bronz realizată de sculptorul ieșean Iftimie Bârleanu, care a mai realizat statuia lui Ioan Vodă cel Viteaz din cadrul Grupului Statuar al Voievozilor, statuia lui Ion Creangă din curtea Bojdeucii, statuia lui Abraham Goldfaden de lângă Teatrul Național, statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare din Suceava, Dimitrie Cantemir (Huși), Ion Neculce (Prigoreni), Nicolae Iorga (Botoșani), Elegie (Liveni) etc. - Mai multe pe wikipedia

15. - Statuia lui Dosoftei de Eftimie Bârleanu, imagine din 1983

- Pe porțiunea până la Hală era un șir de dughene demolate în anii '70 pentru sistematizarea bulevardului, unde negustorii din vremuri de demult vindeau: lămpi, fitiluri, hogeacuri, sineală (albăstreală pentru rufe), var, badanale (pensule), căldări, cofe (cană de băut), bulgări de sare etc. Nu au rezistat nici fostele cazărmi militare, etajate, din coasta Casei Dosoftei.

16. - Ofițeri ruși din Regimentul 8 batalionul 2 - Iași (Yassy - Яссы) Octombrie 1916
Fotografie de lângă statuia lui Ștefan cel Mare spre Casa Dosoftei
 
17. - Festivitatea de inaugurare a statuii lui Ștefan cel Mare din Iași din
 5 iunie 1883 în prezența regelui Carol I - via iasifotografiivechi
 Perspectivă spre Ulița Sf. Vineri 

18. - Vedere spre strada Anastasie Panu
 
19. - Strada Palat spre str. Anastasie Panu în 1944 

- Biserica Sfântul Nicolae Domnesc - Str. Anastasie Panu nr. 65
În spatele Muzeului Dosoftei este biserica construită de Ștefan cel Mare în perioada 1491-1492 și refăcută în anii 1884-1904 de arhitectul francez André Lecomte du Noüy, prin demolare și reconstruire pe aceeași fundație, aproximativ în forma sa inițială, înlăturându-se adaosurile ulterioare.
A primit numele domnesc pentru a se deosebi de alte biserici cu numele Niculae, fiind situată în imediata vecinătate a vechii Curți Domnești unde erau unși aproape toți domnitorii Moldovei, de la Despot Vodă (1561) până în 1856 la Grigore Alexandru Ghica. În perioada 1677-1682, Biserica Sf. Nicolae Domnesc a îndeplinit rolul de Catedrală Mitropolitană. Biserica a fost sfințită la 2 octombrie 1904, în contextul serbărilor naționale de comemorare a 400 de ani de la moartea lui Stefan cel Mare, în prezența întregii familii regale și a mai multor membri ai guvernului. Fresca din dreapta intrării prezintă familia regelui Carol I cu regina Elisabeta, principesa Maria, principele moștenitor Ferdinand (viitorul rege Ferdinand I), principesa Maria (viitoarea regină Maria), principesa Elisabeta și principele Carol (viitorul rege Carol al II-lea). Mai multe pe wikipedia

20. - Familia regală a României la ceremonia de sfințire
a bisericii Sfântul Nicolae -  2 octombrie 1904

21. - Biserica Sfântul Nicolae Domnesc 

22. - Biserica Sf. Nicolae și Casa cu vulturi în stânga - anii '70 

23. - Biserica Sf. Nicolae în 1944

24. - Biserica Sf. Nicolae - Elevație înainte de restaurarea din 1904  
 
- Strada 6 Martie și Strada Dreaptă - În spatele Bisericii Sf. Nicolae Domnesc era Strada Dreaptă ce unea strada Anastasie Panu cu strada 6 Martie care a primit numele după evenimentul din 1945 când a fost instalat guvernul Petru Groza, reprezentând instaurarea regimului comunist în România. Pe vremuri strada 6 Martie pornea de la Palat spre Biserica Barnovschi, după sistematizarea Centrului Civic a mai rămas doar o porțiune din vechea stradă, cea din spatele Teatrului Luceafărul, numită astăzi strada Grigore Ureche. Pe la 1700 purta numele de Ulița Târgului de Jos, Strada de Jos, Ulița Rusească și C. A. Rosetti în 1911.

25. - Ultima imagine din strada 6 Martie - via Ion Mitican
 
26. -  Tunel pe strada Dreaptă cu ramificații pe str. A. Panu, C. Negri, 
Biserica Sf. Sava și Palatul Roznovanu - ziarul Opinia 1927 - via Corneliu Coman

27. - Planul din 1843 - 1-Podul Vechi (Costache Negri), 2-Biserica Sf. Vineri, 
3-Biserica Sf. Neculai (Domnesc), 4-Ulița Sf. Vineri, 5-Ulița târgului de gios, 6-Biserica Sf. Lazăr, 
7-Biserica Barnovschi și Ulița Beilicului, 8-Ulița Cizmăriei
 
- Casa cu vulturi (Fabrica de lumânări) - nr. 67 lângă biserica Sfântul Nicolae Domnesc
Ion Mitican o descrie ca fiind "o construcție impozantă, cu două rânduri, avea niște vulturi pe acoperiș și balcon la etaj". Se spune că la subsol existase Pulberăria țării până la mutarea în Copou pe locul Institutului de Chimie. Prin anii 1870, în clădire funcționase Fabrica de lumină a vestitului făclier Gh. Șerban, vestită pentru lumânările de ceară adevărată fără fum, cu parfum de flori (tei, salcâm sau mentă) și care luminau fără deosebire și casele bogaților și ale săracilor. Până la răspândirea curentului electric, în Iași existau mai mulți vânzători de lumânări: Solomon Braunstein cu firma Îngerul, Lobel A. cu Elefantul, Marcu Adelsberg toate pe str. Sft. Lazăr, Steaua Moldovei în Mahalaua Broscăriei, Diana pe str. Colonel Langa, Carmen Sylva S.A. pe Nicolina nr. 38 și cunoscutul I. Motaș din Piața Unirii care în seara deniilor de Paști aprindea câteva mii pe trotuarul din fața magazinului și în piață. Fabrica de Lumânări a fost preluată în 1926 de Ioan Gh. Popovici și până prin 1940 a aparținut familiei dr. Motoc. Chiar după naționalizarea din 1947, în magazinul de la parter se vindeau lumânări albe de stearină și mai ales lumânările mari pentru botez, vândute de Cooperativa Meșteșugărească. A coexistat un timp cu noul magazin Moldova, de vizavi, dar a fost demolată pentru construcția Hotelului Moldova. Cei doi vulturi de pe acoperiș erau salvați de profesorul Mandache Leocov și duși la Grădina Botanică. 

28. - Casa cu vulturi în 1950
 
29. - Casa cu vulturi în 1973 - de Hans Oerlemans

30. - Casa cu vulturi - via iasifotografiivechi


31. - Vulturul din Grădina Botanică - via iasifotografiivechi

- Hotel Moldova - str. Anastasie Panu nr. 31
Inaugurat în anul 1983, era foarte apreciat la vremea respectivă și datorită piscinei. Hotelul a fost construit după planurile arh. Gheorghe Cheptea, care a fost timp de 14 ani arhitectul șef al județului Iași și care a mai proiectat Blocul Cina de pe strada Ștefan cel Mare din Iași (1975), Esplanada Teatrului Național, Pasajul Unirii, sediul Institutului de Proiectare din Iași (1969), Restaurant Ciric, Restaurant Corso, Facultatea de Medicină Veterinară din Copou (1972), Hotel Bucium (1965) și a realizat sistematizări pentru cartierele Alexandru cel Bun și Mircea.
Amplasat în centrul civic și istoric al orașului Iași, complexul reunește un hotel de 3 stele cu 143 camere single, duble și apartamente, restaurant, sală de conferință și o piscină.    
Hotel Moldova Iași face parte din lanțul hotelier timișorean Unita Turism Holding care mai deține alte 13 hoteluri în 9 orașe din țară. Mai multe pe unita-turism.ro

32. - Festivitate lângă Hotel Moldova - via iasifotografiivechi

33. - Strada Anastasie Panu în anii '90 - via iasifotografiivechi
 
34. - Hotel Moldova în 1996 - de Alex Krakowsky 

34b. - Zona de amplasare a Hotelului Moldova anii 1978-1979
- din colecția Voica Maria și Nicolae Pușcașu

 - Hotelul Ramada - str. Grigore Ureche nr. 27
Lipit de Hotelul Moldova este Blocul Moldova construit în 1985, iar în spate spre complexul Palas este Hotelul Ramada deschis în anul 2008 pe locul fostului hotel Orizont. Hotelul turistic pentru tineret Orizont era înscris în planul B.T.T. (Biroul de Turism pentru Tineret) din 1987 cu numele Casa de Cultură a Științei și Tehnicii pentru tineri. La inaugurare a participat și Nicușor Ceaușescu care s-a declarat încântat de lucrare.
 
35. - Hotel Moldova, Orizont și Teatrul Luceafărul - 1983  - via iasifotografiivechi

- Moldova Center fost Magazin Universal Moldova - str. Palat nr. 1
Peste drum de Hotelul Moldova este Clădirea de birouri Moldova Center care a transformat Magazinul Moldova deschis la 1 decembrie 1972 și construit după planurile arhitectului ieșean Victor Mihail Mihailovici. Magazinul a fost printre primele clădiri din Moldova dotate cu scări rulante. În 2015, complexul a fost transformat în clădirea de birouri Moldova Center

36. - Moldova - Magazin Universal - via sanuuitam.blogspot.com
 
37. - Magazin Universal Moldova 

38. - Magazin Universal Moldova
 
39. - Raionul de țesături din Magazinul Moldova - via sanuuitam.blogspot.com

- Achim Stoia - între Moldova Center și clădirea Prefecturii este strada care unește str. Anastasie Panu cu str. Costache Negri. A făcut parte din strada Agatha Bârsescu până la sistematizare purtând în vechime numele de Ulița Strâmbă, Ulița Nemțească Mare sau Căpitan Păun. Astăzi ne amintește de  compozitorul român Achim Stoia (1910 - 1973) născut în Sibiu, student la Conservatorul din București în perioada 1927-1931 și apoi la Paris 1934-1936, iar din 1943 s-a stabilit la Iași unde devine profesor de teorie-solfegii și armonie și mai târziu rector al Conservatorului. Între 1948-1961 a fost dirijor al Filarmonicii Moldova și între 1950-1959 director al acesteia. 

40. - Strada Anastasie Panu - via sanuuitam.blogspot.com

- Casa de la nr. 73
Cu excepția Magazinului și al Hotelului Moldova, avem puține fotografii cu imobilele de pe strada Anastasie Panu de după Casa cu Vulturi până la Hală. 
Ion Mitican scrie despre fosta „răcherie” de la numărul 73 a lui C.D. Anghel, bunicul poetului Dimitrie Anghel care a avut și el o casă tot pe această stradă și de brutăria Pâinea săracului (Cantina Pâinea săracilor) de la nr. 7 unde primăria oferea necăjiților o pâine gratuită.
 
41. - Ulița Sf. Vineri cu Biserica Sf. Nicolae Domnesc 

42. - Ulița Sf. Vineri cu biserica Sf. Nicolae Domnesc și statuia lui Ștefan cel Mare
 
43. - Casa Dosoftei și Biserica Sf. Nicolae Domnesc 

43b. - Casa din spatele Bisericii Sf. Nicolae Domnesc 
 
43b. - Strada Anastasie Panu dinspre Biserica Sf. Nicolae Domnesc 
 
43c. - Strada Anastasie Panu dinspre Biserica Sf. Nicolae Domnesc 
 
43c. - Vedere spre strada Anastasie Panu dinspre Turnul Palatului Culturii

44. - Strada Anastasie Panu spre Casa Dosoftei și Biserica Sf. Nicolae - via OrasulIasi
Reclamă iaurt-înghețată 
 
45. - Fosta fabrică de lumânări - de Ion Mitican 

46. - Magazinul Moldova și în dreapta Magazinul de Metalo Chimice Ciocanul
 
46b. - Magazinul Moldova și în dreapta Magazinul de Metalo Chimice Ciocanul
 
47. - Magazinul Moldova și Magazinul de Metalo Chimice Ciocanul
 
48. - Strada Anastasie Panu - via iasifotografiivechi 

În continuarea Moldova Center spre Hală este Blocul  B1, urmat de Blocurile H1-2 construite prin 1979, iar în capăt este Complexul Comercial Dunărea cu terasă, foarte apreciat în anii '90. 

49. - Blocul H2 cu terasa Dunărea 

49. - Strada Anastasie Panu via Google Earth 3D

- Continuăm drumul pe lângă Blocul Moldova de lângă Hotel Moldova și facem dreapta înainte a ajunge la Judecătoria Iași și ajungem la Teatru.

50. - Blocul Moldova

- Judecătoria Iași - str. Panu Anastasie nr. 25  
Judecătoria Iași are două secții: Secția civilă și Secția penală care funcționează în Palatul de Justiție din strada Anastasie Panu nr. 25. Din 2014 Tribunalul Iași are sediul în Palatul de Justiție situat pe strada Elena Doamna nr. 1A, clădire realizată cu sprijinul Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare. - Link Judecatorie

51. - Judecătoria Iași

- Teatrul Luceafărul - str. Grigore Ureche nr. 5
În spatele Judecătoriei este Teatrul pentru copii Luceafărul fondat în fondat la 1 martie 1950 și continuatorul Teatrului de Păpuși de Stat Iași care avea sediul în curtea Bisericii Catolice de pe Ștefan cel Mare, în fostul cinematograf Dacia cu 200 de locuri. În 1973, numele instituției s-a schimbat în Teatrul pentru Copii și Tineret Iași, iar în 1977, după cutremur, trupa s-a mutat la Casa de Cultură a Studenților.
Un deceniu mai târziu, artiștii s-au instalat în clădirea care a fost construită special pentru ei "la sud de strada 6 martie", în dreptul clădirii Tribunalului județean.
Proiectarea s-a realizat la ICPROM de grupul de tineri arhitecți Victor Tăușan, Dan Vișan, Dan Andrei și Adrian Popovici secondați de directoarea teatrului regizoarea Natalia Dănăilă. S-a realizat o sală poligonala (un hexagon) cu posibilități multifuncționale, în maniera celor trei tipuri de teatru: "arena" - cu scena rotundă înconjurată de spectatori, "elisabetan" sau "alee" cu avanscena prelungită în mijlocul sălii și spectatorii pe cele două laturi, cât și "italian" sau clasic cu scena în fața publicului.
Lucrările au început în 1978 de Trustul local de Construcții (T.A.G.C.M), șeful punctului de lucru fiind maistrul Mihai Stoleru care mai construise Complexul studențesc Tudor Vladimirescu, blocul Cina și Liceul pedagogic. Când a fost săpată fundația teatrului adâncă de vreo cinci metri, din cauza ploilor, groapa s-a transformat într-un lac dar după un timp scurt apa a dispărut. S-a investigat fundația descoperindu-se o spărtură a unei rețea de hrube subterane cu bolți din piatră ce se ramificau în alte rute: două drumuri coborând dinspre str. Anastasie Panu spre tipografia din vale, iar altele două mergând dinspre Palatul Culturii către Biserica Barnovschi. Au fost puțin studiate pentru a nu se întârzia proiectul de construire al noului Centru Civic.
Cu ajutorul I.G.L.L. Iași, instituție condusă de ing. Mihai Dumea care avea în execuție blocurile din bulevardul Anastasie Panu, la 30 decembrie 1987 Teatrul pentru copii și tineret Luceafărul, complet echipat, a fost inaugurat cu un spectacol deosebit.
Clădirea era considerată "o capodoperă arhitectural-artistică, fără egal în țară și rară în Europa, concepută și realizată în întregime de specialiști și lucrători ieșeni". Sala elegantă, hexagonală, cu 450 locuri avea, pe lângă scena clasică, și una mecanică, centrală, tot hexagonală, acționată de pompe pneumatice care o pot ridica din podele. Instalația o realizase IUPSR, globurile cu franjuri din cristal pentru policandre, cât și cele doua lampadare "mirese" din cristal se turnaseră în fosta fabrică de sticlă din Dorohoi, placajul acustic de lemn fiind realizat de lucrătorii Fabricii de mobilă din Socola, iar tapițeria de Cooperativa Mobilă și Tapițerie. Pe lângă sala mare, are și una cu 150 locuri, pentru spectacole miniaturale cu instalații speciale. Deasupra intrării putem observa o stemă metalică care combină masca teatrală cu o liră.
Duminică 10 ianuarie 1988, a început stagiunea, în care se prezentau trei spectacole: la orele 11.00 "Sânziana și Pepelea", la ora 16 "Alba ca Zăpada" și la ora 18,30 "Chirița la Iași".
Echipa Teatrului pentru Copii și Tineret Luceafărul Iași susține un repertoriu permanent de cca 30 de titluri, jucate pe sezon de peste 350 de ori, atrăgând anual în medie 75.000 de spectatori. Celor patru-cinci premiere ale fiecărei stagiuni li se adaugă evenimente de amploare, organizate cu parteneri importanți, reprezentanțe diplomatice și culturale străine, instituții europene și românești, poate cel mai important fiind organizarea Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT).  - sursa . Mai multe detalii pe luceafarul-theatre.ro

52. - Teatrul Luceafărul în 2007

53. - Teatrul Luceafărul

- În spatele Teatrului Luceafărul este un ansamblu de locuințe format din 3 blocuri turn P+8 cu denumiri inspirate de numele unor eroi din Războiului de Independență din 1877:  Maior Gheorghe Șonțu, Walter Mărăcineanu și Peneș Curcanul, iar alături este Biserica Sfântul Lazăr.

54. - Ansamblul de 3 blocuri turn

- Biserica Sfântul Lazăr - str. Dimitrie Gusti nr. 1
Inițial, pe locul bisericii de astăzi, era o biserică din lemn cu hramul Sf. Lazăr, construită prin 1703-1704 de domnitorul Mihai Racoviță în apropiere de Vama Domnească (Carvasara) și de casele părintești ale voievodului. Lăcașul de cult a fost incendiat de turci, fiind refăcut din cărămidă pe temelie de piatră de către Sandu și Luca Grigorie pe la anul 1785. Biserica Sf. Lazăr, numită și Biserica de la Vama cea Mare a fost ridicată la rangul de mănăstire și închinată la Sfântul Mormânt de la Ierusalim. Călugării greci stabiliți aici au construit case egumenești și chilii pe ruinele caselor domnitorului Mihai Racoviță și au înzestrat biserica cu părticele din moaștele a trei sfinți: Haralambie, Teodor Stratilat și Mihail Sinador (Mihail al Sinadelor) existente și astăzi. Prin Legea secularizării averilor mănăstirești din 1863, Mănăstirea a fost desființată, și-a pierdut proprietățile, iar călugării greci au părăsit-o. Biserica a ars pe la 1822, fiind reparată de Grigore Luca.
În exteriorul bisericii, lângă peretele nordic al pridvorului, se află o piatră funerară de marmură cu următoarea inscripție în limba română cu litere chirilice: "Supt această peatră odi[hnesc] robii lui Dumnezeu Hristodulo și [...] sa Despina cea întâi născută la anul 1805 mai 5 și săvârșit[ă] la anul 1835 martii 13 iar acea din al doile născută la 1790 și săvârșită la anul 1835 mai 2".
Are mai multe vitralii realizate de Constantin și Ana Ichim la 1981 iar frescele sunt opera din 1984 a pictorului Constantin Călinescu. Între 1977-1987 când s-au construit blocurile de la nord de biserică și Teatrului Luceafărul, s-a găsit fostul cimitir al bisericii.
Sfântul Lazăr a fost unul din primii ucenici ai lui Iisus Hristos. El a fost înviat după patru zile de către Iisus în ziua dinaintea intrării Sale triumfale în Ierusalim. Mai târziu, Lazăr din Betania a devenit primul episcop de Kittium (Cipru).

55. - Biserica Sf. Lazăr - anii '90 - via iasifotografiivechi

- Catacombe - fiind aproape de Vamă, casele aveau hrube etajate, cu multe ramificații spre toate punctele cardinale pentru depozitarea mărfurilor și ca ascunzătoare în vremuri de demult. În funcție de profilul negustorului, în bolțile subterane se păstrau butoaie cu vin, ceară, miere de albine, brânzeturi, postavuri, piei și mai târziu covoare, mătăsuri, mirodenii etc.
În timpul războiului, beciurile orașului au fost prefăcute în adăposturi împotriva bombardamentelor, fiind inspectate de maistrul genist Vasile Căliman, însărcinat cu Apărarea Pasivă. Împreună cu o echipă de soldați au înlăturat pereții provizorii din lemn, pentru a realiza căi de ieșire în caz de prăbușire a unui capăt. În 1985 povestea că multe dintre hrubele părăsite aveau întindere nebănuită, cu mai multe ramuri sub casele mahalalei. Ajungea și la marele beci de lângă Farmacia Beceanu, un drum trecea pe sub vechea Hală, traversa strada Anastasie Panu și ograda fostului Han Daniel, ajungând în catacombele fostei Vame de pe malul Bisericii Sfântul Lazăr, ce cuprindeau câteva ulițe subterane cu intrarea prin beciul cârciumii Plevna. Au fost distruse de sistematizarea anilor '80, unele fiind astupate de fundațiile blocurilor și a fostei Bănci Agricole azi sediul SRI. Alte beciuri străpungeau strada Costache Negri, precum cea despre care își amintește inginerul Eugen Deutch, locatar pe vremea războiului la numărul 6, care a găsit în pivnița de sub casă intrarea unei hrube inundate, despre care bătrânii spuneau că ajungea până la Mănăstirea Golia.

 - Ne întoarcem în spatele Teatrului Luceafărul și mergem pe strada Grigore Ureche, fostă Ulița Târgului de Jos, Uliță Rusească, C. A. Rosetti, 6 Martie, unde pe stânga este Casa cu Absidă.

- Casa cu absidă - str. Grigore Ureche nr. 7 - A fost construită între anii 1983-1989 păstrând amintirea unei vechi zidiri ce a aparținut cronicarului Ienache Kogălniceanu (1730 - 1795), autorul „Letopisețul Ţării Moldovei de la domnia întâi și până la a patra domnie a lui Constantin Mavrocordat (1733-1774)”. Casa cu Absidă de demult era împrejmuită cu ziduri și avea intrare din fosta strada a Halei, printr-un portal numit Poarta cu Zid, care împreună cu imobilele din curte adăposteau Hanul Daniel. Vizitând locul în vara anului 1974, când începuse sistematizarea centrului civic, scriitorul Mircea Radu Iacoban, secretar al Asociației Scriitorilor, găsea vechile clădiri ruinate și înconjurate încă de străvechiul zid ocrotitor gros de vreun metru. Coborând în beciul Casei cu absidă, rămânea uimit de lărgimea și înălțimea bolților din piatră din subteranul inundat pe care îl cercetă într-o barcă de cauciuc. Mircea Radu Iacoban a publicat în revista Cronica un articol pe această temă, intitulat „Pogorâre în istorie”.
Casa a fost afectată de cutremurul din martie 1977 și s-a luat decizia de a fi demolată și reconstruită. Seismul din 4 martie 1977, de o intensitate de 7,2 grade pe scara Richter, cu epicentrul în zona Vrancea, s-a produs la ora 21:22 și a deteriorat în județul Iași aproximativ 4.000 de imobile, din care 297 s-ar fi prăbușit, au murit 4 persoane, din cele 1.570 de persoane decedate în întreaga țară și au fost rănite alte 204, la nivel național fiind 11.275 de răniți. Cutremurul a fost folosit ca pretext pentru a accelera sistematizarea teritoriului și locuințelor.
Noua construcție a fost realizată cu pietre și cărămizi din vechiul imobil, mai înspre Palatul Culturii, pe strada Grigore Ureche, ce pornește de la Palat spre Biserica Barnovschi, pe făgașul celei mai vechi trecători ieșene, numită pe la 1700 „Ulița Târgului de Jos” iar din 1911 a fost numită C. A. Rosetti și mai târziu 6 Martie.
Arhitectul noii clădiri a fost Vasile Nacu iar lucrarea a fost încredințată maistrului Gheorghe Stănescu din Trustul Local de Construcții (T.A.G.C.M). Imobilul a fost sediu al Asociației Scriitorilor, a unui "Atelier de țesut covoare pentru Cooperativa Miorița", iar la subsol a fost prevăzută o centrală de distribuire a căldurii la blocurile din jur.
Astăzi, în această clădire se află filiala Institutului Cultural Român din Moldova și filiala ieșeană a Uniunii Scriitorilor din România.

56. - Internatul cu vechea casa Kogălniceanu - de Ion Mitican

57. - Casa cu Absidă
 
58. - Demolarea Casei cu Absida în 1978 - imagine de Grecu Niculai
Hala de Peste și Biserica Sf. Lazăr - via iasifotografiivechi

- Poarta cu Zid și Hanul Daniel - Casa cu Absidă și Poarta cu Zid făceau parte dintr-un ansamblu de arhitectură din sec. XVIII-XIX, la fel de vechi ca și Casa Dosoftei sau clădirea de pe strada Bucșinescu nr. 21. Poarta cu Zid era un corp de clădire în formă de „L" pe un singur nivel, cu boltă de acces la îmbinarea celor două laturi. Pe întreg perimetrul clădirii exista un beci a cărui intrare nu a fost depistată, releveul efectuându-se într-un stadiu avansat de degradare a monumentului. Data de la începutul secolului al XVIII-lea, proprietate a familiei Kogălniceanu atestată printr-un document din anul 1731, în care se menționează: „casa a vel-căpitanului Vasile Kogălniceanu, în târgul de gios, de-năintea mănăstirii Barnovschi, deasupra budăiului sărat, între ulița ce se cheamă Herbinte și Ulița Frecăului". Aici ar fi una dintre locațiile unde se spune că exista „o clădire teatrală ce a fost construită de hatmanul Costache Ghica la îndemnul lui Gheorghe Asachi și a lui Veniamin Costachi” prin 1816-1817, în salonul căruia s-a jucat cel dintâi spectacol în limba română inițiat de tânărul cărturar Gheorghe Asachi în decembrie 1816. 
În 1833 era în posesia zarafului Michael Daniel care o cumpărase de la Vasile Kogălniceanu care înființează Hanul Daniel cam în dreptul bisericii Sf. Lazăr. Mai târziu hanul este transformat în Banca Daniel sau „Michel Daniel și fiii”, amplasată într-o zonă strategică fiind aproape de Chervăsăria (Vama Domnească) unde poposeau caravanele ce legau Orientul cu nordul Europei iar negustorii trebuiau să schimbe bani pentru taxe. Clădirea avea odăi încăpătoare și boltite la parter, iar la etaj un hol rotund cu picturi și stucaturi spre care urca o scară elegantă din lemn spre un „salon măreț” și „luxos mobilat” ce putea „cuprinde până la 200 persoane”. Din el se intra în altul mai mic „cu mobilă roșiatică”, după care apărea odaia cu mobilier albastru „de o frumusețe extraordinară”. Exista și un salon turcesc dotat cu mobilier oriental, urmat de alte patru încăperi mari, deasupra vestibulului fiind și o galerie pentru muzică. În decursul vremii a avut diferite utilizări, fiind pe rând conac, beilic, depozit de grâne, agie, dughene, liceu și locuință.

În 1925 urmașii bancherului Daniel au vândut clădirile lui Titus Patriciu, directorul Liceului privat Mihail Kogălniceanu, astfel, în partea sudică spre Biserica Sf. Lazăr, în casa hatmanului Ghica de la numărul 6, se instala liceul, în zidirea cu absidă și numărul 8 se adăpostea Internatul, iar într-o clădire nouă, construită alături, era Școala Comercială. După reforma învățământului din 1948, acestea intrau în folosința Școlii Sanitare, iar vechea zidire a hatmanului Ghica era transformată prin anii '60 în internat de fete. Din arhiva școlii reiese că proprietatea liceului cuprindea Poarta cu zid și Casa cu Absidă, ce formau o incintă închisă la nord de un zid din cărămidă lung de 11,5 m și înalt de 4,6 m și la est de un zid din piatră lung de 16,5 m și înalt tot de 4,6 metri și o clădire construită la începutul secolului XX.
Deși construite la un interval de aproape 100 de ani, aceste două clădiri Poarta cu zid și Casa cu absidă formau un ansamblu unitar cu totul deosebit de celelalte case boierești din Iașii secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea.
Mai multe detalii găsiți în lucrarea Poarta cu zid și Casa cu Absidă - de Florin Buimestruc din revista Cercetări istorice 1983-1984. 

59. - Poarta cu Zid (Hanul Daniel)

60. - Căminul de fete al Școlii Sanitare din strada 6 Martie

61. - Școala Comercială Superioară M. Kogălniceanu 
- str. C. A. Rosetti nr. 4 - anul 1932

- În spatele Casei cu Absidă se află blocul Muntenia construit în anul 1984, iar înspre Judecătoria Iași este Blocul 6 Martie ce amintește de vechea stradă ce ocolea Poarta cu Zid și Casa cu Absidă și ajungea în strada 7 Noiembrie (azi Sf. Lazăr, fostă Ulița Carvasaralei sau Podul Lung) pe de o parte și pe alta până la Biserica Nicolae Domnesc spre Palat. Numele 7 Noiembrie amintește de ziua din 1917 când bolșevicii conduși de Vladimir Ilici Lenin au preluat puterea. În stânga spre strada Anastasie Panu este Baroul Iași

- Baroul Iași - a fost constituit în 1864 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza prin Legea pentru constituirea corpului de advocați care și-a continuat activitatea în această formă până în 1954 când au fost organizați sub forma Colegiilor județene de avocați, fiind subordonate la nivel național Ministerului de Justiție. După 1989 se modifică legislația pentru independența profesiei de avocat și privatizarea profesiei, înființându-se cabinete individuale de avocatură, cabinete asociate și societăți civile profesionale.

 
62. - Blocul 6 Martie, Casa cu absidă și blocul Muntenia

- Ieșim în strada Sf. Lazăr unde în față se observă turnul Bisericii Barnovschi, în dreapta admirăm o clădire interesantă apoi facem stânga spre trecerea de pietoni pentru a ajunge în strada Anastasie Panu.

63. - Strada Sf. Lazăr

- Sediul Serviciului Român de Informații (SRI) - str. Sfântul Lazăr nr. 3
Inițial clădirea a fost construită pentru Banca Agricolă care ajungând în pragul falimentului a fost preluată de banca austriacă Raiffeisen (RZB).

64. - Sediul Serviciului Român de Informații Iași
 
 65. - Banca Agricolă - via sanuuitam.blogspot.com

- În strada Sf. Lazăr mergem pe lângă blocul Mihail Kogălniceanu lângă care este o intrare în pasajul subteran, dar înainte de a traversa strada, ne amintim de o Sinagogă care exista pe aceste locuri. Ansamblul de blocuri Moldova, Muntenia, 6 Martie și Kogălniceanu, care sunt construite simetric față de Palatul Judecătoriei, au împrejur un șir de figurine în formă de oameni amintind de Hora Unirii

66. - Blocul Kogălniceanu de pe strada Sf. Lazăr spre str. Anastasie Panu

- Sinagoga Cizmarilor (Finkelstein, Cizmarake ) - str. Cizmăriei nr. 16 
Înspre intrarea în Pasajul de la Hala Centrală a existat Sinagoga Cizmarilor ctitorită în 1871 de Avram Cizmar zis Finkelstein. Acum aici este blocul Mihail Kogălniceanu de pe str. Sf. Lazăr nr. 2A. Imagini din anul 1963 găsiți aici.

67. - Sinagoga Cizmarilor în 1963 

68. - Sinagoga Cizmarilor în 1963

- Hanul dascălului Teodosie - colțul străzii Cizmăriei azi str. Sf. Lazăr
Casa de pe colțul vechii străzi avea bolți cilindrice și beciuri adânci care au produs probleme edililor când au hotărât reconfigurarea și mutarea străzii mai spre vest. În 1830 vechea ospeție cu numele „Hanul dascălului Teodosie” era în posesia doctorului Eustație Rola, protomedicul Iașilor care cerea „Divanului Cnejiei Moldovei s-o scoată la mezat cu locurile și binale ce se află pe dânsele în Cizmărie”, adică avea o ogradă întinsă, cu mai multe zidiri și care a fost parcelată mai târziu pentru dughenele ce se deschideau în fața Halei, după 1872. Proprietatea ajunge la negustorul Zisul Kaufma.

- Traversăm strada, apoi mergem spre strada Anastasie Panu, unde la stradă este Blocul Ghica Vodă cu sediul Casei Județene de Pensii din str. Anastasie Panu nr. 17-19, apoi traversăm prin Pasajul subteran spre Hală.

69. - Blocul cu sediul Casei Județene de Pensii

 - Pasajul pietonal subteran Sfânta Vineri - a fost inaugurat în 2012 după 6 ani de la începerea lucrărilor, în construcția pasajului fiind integrate și ruinele unei case boierești descoperite în urma săpăturilor, ceea ce a dus la oprirea proiectului pentru un an. Vestigiilor datează din sec. XVII-XVIII și erau la o adâncime de 8 metri faţă de strada Anastasie Panu. Casa a aparținut cu siguranță unui boier care deținea o funcție la Curtea Domnească deoarece se afla într-o zona importantă, la intersecția uliței Sfânta Vineri cu Ulița Cizmarilor (fostă str. dr. Ghelerter). Fundația avea ziduri din piatră, groase de aproape un metru și înalte de circa 4 metri, cu o lungime de 30 de metri si o lățime de 15 metri.   
La suprafață a existat o altă casă cu o scară monumentală din lemn între parter și cele două etaje, aici funcționând o cofetărie și o fabrică de pâine. În 1942, etajele erau deja șubrezite de bombardamente și incendii, fiind demolată prin 1965.  
Tot în 2012 în pasaj s-au inaugurat Galeriile de Artă ale Municipiului Iași cu expoziția artistului ieșean Dan Hatmanu. În subteranul Halei Centrale, înspre strada Anastasie Panu, este amenajată o Piață Agroalimentară.
 
70. - Lucrările la Pasajul de la Hala Centrală - via iasifotografiivechi
 
71. - Pasajul de la Hala Centrală și traseul străzilor de odinioară
 
Ulița Cizmăriei - primise numele după atelierele de cizmărie unde se reparau ciubotele târgoveților, breasla cizmarilor având ca loc de închinăciune Biserica Sfântul Lazăr din apropiere. În 1955, strada purta numele doctorului Ghelerter care a ridicat un spital în apropiere. Strada ținea de la Costache Negri (fost Podul Vechi), până jos la intersecția cu strada Ghica Vodă și 6 Martie (azi strada Grigore Ureche, fostă Ulița Târgului de Jos, Ulița Rusească, C.A. Rosetti), fiind continuată în jos de strada 7 Noiembrie (azi Sf. Lazăr, fostă Ulița Carvasaralei sau Podul Lung). Strada a dispărut după sistematizarea de lângă Hala Mare, iar in partea de sud de strada Anastasie Panu s-a reamenajat strada Sf. Lazăr pe un nou traseu perpendicular pe strada principală.

72. - În stânga este Strada Cizmăriei

- Hala de zid și fier
În 1871, primarul Constantin Cristodulo-Cerchez a decis modernizarea vechii piețe Sfânta Vineri prin mărirea suprafeței și construirea de clădiri moderne care să permită conservarea și vânzarea alimentelor perisabile în condiții igienice. Sunt realizate exproprieri ale terenurilor din jur, inclusiv cimitirul mănăstirii, iar planurile clădirilor sunt realizate de ing. Gustave Eiffel, arhitectul turnului din Paris și a Statuii Libertății. Eiffel a realizat mai multe proiecte pentru județul Iași: Grand Hotel Traian inaugurat în 1882, mausoleul familiei P. P. Carp de la Țibănești (aproximativ 1885) și Podul de cale ferată peste râul Prut, realizat în 1876 lângă Ungheni, comandat și construit sub jurisdicția Imperiului Rus, care lega provincia de frontieră a Basarabiei cu România.
Halei este construită sub coordonarea inginerului Cazaban și a arhitectului Niciman folosind mutelci trimiși din Paris. Hala din Fier și Zid a fost inaugurata pe 23 aprilie 1873 de primarul Nicolae Gane în primul său mandat. Era realizată pe o structură metalică cu acoperiș de tablă, avea 182 gherete destinate comercializării alimentelor perisabile (carne, brânzeturi, fructe), iar la subsol erau spații de depozitare și instalații frigorifice economice, unele răcite cu gheață transportată iarna de pe Bahlui și din lacurile târgului, în 1926 existând în Iași vreo cinci ghețării ce vindeau gheață și vara. Cu timpul, hala a devenit neîncăpătoare și în partea de Vest se amenaja o piață deschisă cu barăci și mese pentru cereale și legume, obținându-se în total 326 locuri de vânzare. În spatele Halei, spre strada Podu Vechi (azi str. Costache Negri), pe locul fostului han Misir, mai la margine, se opreau carele cu lemne și fân, unde toamna se înșirau mustăriile și grătarele încinse. Lângă fostul altar al Bisericii Sfânta Vineri, marcat printr-o cruce monumentală ca o troiță, a fost construită și Hala de Pește cu fierăria rămasă la construcția Abatorului din Tătărași construit în 1897, Hala rezistând până prin 1988, când a fost demolată pentru construirea clădirii ANAF. Aici inițial se vindeau cereale și făină, iar mai târziu s-au adăugat spații pentru depozitarea și vânzarea peștilor.
Acoperișul Halei Mari s-a prăbușit parțial într-o iarnă în anii ’60, posibil 1968, ca urmare a zăpezii depuse după ninsori abundente, ulterior luându-se decizia ca întreaga structură să fie complet demolată.

73. - Hala de zid și fier în 1944 

74. - Partea de Sud a Halei cu cele 2 intrări dinspre A. Panu
- în dreapta este șirul de clădiri cu Farmacia Beceanu

75. - Hala Mare, în stânga se vede Trei Ierarhi - via iasifotografiivechi
Zona cu șirul de căsuțe prăvălii dinspre Ulița Cizmăriei spre Farmacia Beceanu 
- Reclame Magazin Gheorghe Iancu, Ziar Universul, Dimineața
 
76. - Hala Mare în 1904 la intersecția str. Anastasie Panu cu str. Cizmăriei (str. Dr. Ghelerter)
- în dreapta este turnul Bisericii Armene 
 
77. - Hala Mare - în dreapta este turnul Bisericii Armene  
 
 78. - Din același unghi ca mai sus, cu Turnul Golia 

79. - 1920 - Colțul Halei de N-E înspre strada Adamache (Bărboi)
- Biserica Armeană și Turnul Golia  (Jași - Piața Halei) 
 
80. - Hala cu Biserica Armeană - 
Reclamă Regia Monopolurilor de Stat (Local Debit)

81. - Colțul Halei de N-V și în stânga turnul Golia - anii '40 ?
 
82. - Pictură Piața Mare din Iași - de Iosif Iser (1938)

83. - Hala

85. - Video - Zi de târg în Iașul interbelic (1944)
 
- Hala Centrală - fost str. Anastasie Panu nr. 31, azi str. Anastasie Panu nr. 46
Noua Hală a fost realizată după planurile arh. Cristian Constantinescu și a fost inaugurată la 23 august 1977. A fost reabilitată în anul 2000 transformându-se în Hala Centrală Shopping Center. Hala de Pește a continuat să fie folosită până în 1988, când a fost demolată ca urmare a planului de sistematizare a zonei, pe locul ei construindu-se clădirea Direcției Generale a Finanțelor Publice ANAF. Un fragment din structura metalică a Halei de zid și fier este expus în parcul de lângă Facultatea de Construcții de pe bd. Dimitrie Mangeron nr. 1.

86. - Inaugurare Hala Centrală - ziarul Scînteia septembrie 1977

87. - Hala Centrală și sediul ANAF în construcție - anii 90 - via iasifotografiivechi
 
88. - Hala Centrală - via sanuuitam.blogspot.com 
 
89. - Hala Centrală și Magazin Moldova
 
90. - Magazinul alimentar cu autoservire din Hala Centrală 

- Mănăstirea Sfânta Vineri - Pe locul Esplanadei Halei Centrale de astăzi, înspre bulevardul Anastasie Panu, exista Mănăstirea Sfânta Vineri, o biserică ctitorită prin 1594 de marele vornic al Țării de Jos, Nistor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche. Cutremurul din 1803 produce daune importante clădirilor mănăstirii, aceasta fiind abandonată și cimitirul alăturat lăsat în paragină. Câțiva ani mai târziu, pe la 1820, vistiernicul Petrache Sturza înființa în preajma mănăstirii o piață cu marfa expusă pe rogojini sau pe bucăți de saci. În Medeanul de la Sfânta Vineri  se vindeau de toate: varză, lulele pentru fumat, donițe de lemn, miere în faguri sau stoarsă, șaluri din Țarigrad sau slănină afumată. Prețul era stabilit de Vodă prin Pitac Domnesc verificat de Marele Agă (șeful politiei) sau de epistații agiei. Mănăstirea a fost demolată prin 1879, iar în 1895 pe locul altarului bisericii a fost instalat un monument, astăzi poate fi văzut în curtea Bisericii Bărboi din apropiere. Mai multe aici.

91. - Mănăstirea Sfânta Vineri  

92. - Medeanul de la Sfânta Vineri în 1940, colțul Halei de Pește 
spre clădirile de pe A. Panu - via iasifotografiivechi
 
93. - Spre Hala de Pește, în partea de Sud a zonei unde a fost Biserica Sf. Vineri 
era un șir de clădiri cu ferestre în formă de arc de cerc
Reclamă Electro - Metalo - Vasile Diaconu - via iasifotografiivechi

- Zona de peste drum de Hala Mare
Nu există multe imagini din partea dreaptă a străzii Anastasie Panu înspre strada Elena Doamna, dar avem câteva panorame din Turnul Goliei.

94. - În stânga este acoperișul Halei de Pește apoi șirul de clădiri de pe Anastasie Panu  

95. - Șirul de clădiri de pe Anastasie Panu
 
96. - Șirul de clădiri de pe Anastasie Panu

97. - Vedere generală din Turnul Golia
 
98. - Vedere generală din Turnul Golia - 1953 - via agerpres
 
99. - Hala cu vechea stradă Anastasie Panu - de Ion Mitican 
 
100. - În spatele Hale sunt cele două case identice/simetrice de pe Anastasie Panu 

101. - Str. Cizmăriei, în dreapta este una dintre casele simetrice - via iasifotografiivechi

102. - Hala cu Pește și una din clădirile simetrice de pe vechea stradă Anastasie Panu
 
103. - Vechea stradă Anastasie Panu, spre Farmacia Beceanu

- Mergem înspre Blocul ANAF construit prin 1994, în stânga cum ne uităm la Hală

104. - Esplanada de la Hala Centrală

- Hanul Misir - fost str. Costache Negri nr. 41
Pe la mijlocul Uliței Vechi din spatele blocului ANAF, "în dosul unor bolți cu arcada prăbușită", existau în anii războiului, zidirile fostului Han Misir, locul de popas al caravanelor venite la Vama Broștenilor din preajma Mănăstirii Sfântului Sava (1820). Avea ogradă mare, cam vizavi de Ulița Armenească (Strada Armeană), pe unde este astăzi intrarea în parcarea subterană de la Hala Centrală.
În 1841, hanul a fost în posesia căminarul Botez, apoi este cumpărat de frații Gheorghe și Ion Misir, negustori botoșăneni, care îl modernizează.
Așezat strategic în spatele vechii hale, hanul avea o sumedenie de clienți din rândul provincialilor veniți cu treburi în capitala Moldovei.  
În 1863, hanul este deținut nepotul Gavril (Gabriel) Ivan Misir care cerea Primăriei autorizație să repare „șirul de odăi aflătorii în ograda hanului ce am aice în despărțirea a 4-a, precum și a cârpi acoperișul lor”.
Prin 1897 se numea Otelul Stihi după numele noului stăpân G. C. Stihi, care cerea și el autorizație să întremeze acareturile pârjolite de un incendiu, vândute prin 1906 cu titlul pompos: Hotelul Stihi.
Lângă Hanul Misir, pe Ulița Veche nr. 43, despărțită de un grilaj de fier, era prin 1909 casa lui Grigore Mithridate Buiucliu (1840-1912), jurist și om politic de origine armeană. Era rudă cu celebrul Manuc-bei din București, a fost deputat (1888) și senator (1892) din partea județului Fălciu, membru al Junimii din 1866 și prieten cu Titu Maiorescu, membru al Înaltei Curți de Casație din București. Nu avea moștenitori, așa că lasă prin testament Academiei Române bogata sa bibliotecă dar și mare parte din avere constituind Fondul Grigore Buiucliu.
După moartea sa, Ulița Capela Armeană, care era situată în apropiere, a fost redenumită strada Grigore Buiucliu. Casa și strada au dispărut odată cu sistematizarea zonei Halei Centrale.
 
105. - Hotel Stihi (fost Misir) antreprenor M. Weiser - ziar Epoca 1896
- str. Vechie nr. 41 în cartierul exclusiv comercial, 
în apropiere de Palatul Administrativ, comunal și prefectura de politie 
 
106. - Magazinele Stihi - Rom englizesc, cognac fin 
- str. Anastasie Panu nr. 77 și str. Capela Armeană - 1890 - Ziarul Drapelul
 
- Capela Sf. Grigore Luminatorul - înspre Biserica Armeană, exista o uliță unde în 1605 a fost construită capela armeană Sf. Grigore Luminatorul, după numele apostolului armenilor. Micul lăcaș de rugăciuni a ars în incendiul din 19 iulie 1827, a fost dărâmată în 1860 și s-a început rezidirea edificiului, dar lucrarea a fost întreruptă din lipsa banilor, clădirea rămânând zidită numai din cărămidă având acoperiș. Ajungând o ruină, a fost demolată complet în 1899 pentru extinderea zonei Halei de Pește.

107. - Biserica armeană Sf. Grigorie Iluminatorul în 1870 - via iasifotografiivechi
 
- Hanul din Sfânta Vineri - fost la numărul 35
Zona fiind în preajma depozitelor Vămii Domnești, în zonă mai era un han numit Hanul din Sfânta Vineri, deținut de căminarul Coste Polieni și de postelnicul Vasile Pogor, tatăl junimistului, iar după 1897 de fostul primar care îl vinde Creditului Urban. Hanul avea două caturi, o boltă centrală la parter, cu câte 9 dughene laterale și vreo 20 odăi sus. Prin 1849 era condus de pitarul Simion Dima, iar prin 1855 de banul Iancu Zagura. 

- Ion Mitican descrie zona cuprinsă între strada Cizmăriei spre strada Elena Doamna: "după sfărâmarea dughenelor dintre Casa cu vulturi și fostul Han din Cizmărie, în cuprinsul căreia se adăpostea prin 1970 o Alimentară, intrau în gura buldozerelor și locuințele cochete cu grădinițe, terase, vitralii și grilaje ornamentale, înșirate în partea boierească a fostei ulițe, între strada Cizmăriei (Sf. Lazăr) și strada Elena Doamna. Păstrarea lor între noile construcții ar fi dat tradiții și alură elegantă bulevardului umbrit astăzi de uriașele blocuri".

108. - Imagine aeriană din 1917 - colțul cu Farmacia Beceanu 
și casele la nr. 22-14 și 15-17, în direcția spre str. Elena Doamna - via OrasulIasi 

- Farmacia Beceanu - numărul 26-28
Pe colțul dintre strada Anastasie Panu - Ulița Cizmărie și Hală, exista prin 1926 casa lui Martin Welt, apoi sediul Farmaciei lui Dumitru Beceanu (1896-1980), fost ofițer în rezervă al armatei române, a studiat la Universitatea din Nancy (1927) iar mai târziu a preluat conducerea Farmaciei Independența Română rămasă moștenire de la tatăl său. Beceanu a înființat în 1936 un laborator modern de produse farmaceutice unde se producea Dalin, Laxalin, Tusalin, Narin, Vinul tonic-Beceanu, Crema și Săpunul de Lăcrămioare etc. A creat un laborator de analize medicale și chimice sub dictonul "Controlați-vă corpul" și în 1941 era acționar majoritar și administrator la societatea anonimă română Droguemed, în 1947 a fondat societatea anonimă Comptoire Roumain devenind președintele consiliului de administrație un an mai târziu. Fiul farmacistului a fost prof. univ. dr. Dumitru Beceanu, specialist în Tehnologia produselor horticole la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Ion Ionescu de la Brad.
În timpul Pogromului din Iași din iunie 1941, în podul farmaciei lui Dumitru Beceanu și-au găsit adăpost cei doi angajați evrei, la care s-au adăugat aproximativ alți 20. Dr. Beceanu a ajutat Spitalul Elena Doamna cu mâncare, bani și medicamente, iar pentru faptele sale, institutul Yad Vashem din Israel i-a conferit titlul Drept între popoare.
Dumitru Beceanu l-a avut ucenic și pe Iustin Adace (Julius Adace) care își deschide o farmacie în clădirea de lângă Parcul Independenței. - sursa medichub.ro

109. - Farmacia Beceanu - de Ion Mitican

110. - Trăsuri lângă Farmacia Beceanu - anii 1930


111. - Farmacia dr. Beceanu - Piața Halei
 
112. -  Crema de lăcrămioare, Dalin, Baturin - Farmacia Dr. Beceanu, Piața Halei - via FC

- Casa de la nr. 22 - După Farmacia Beceanu era o casă mică apoi una cu parter și etaj. A fost demolată de dinainte de 1979

113. - Casa de la nr 22
 
- În imaginea aeriană din 1917, după imobilul de la nr. 22, se remarcă o casă care nu este prezentă în studiul din 1980, probabil a fost demolată și s-a construit un bloc specific anilor '30-'40 ce apare într-o fotografie realizată de la etajul casei lui Anastasie Panu la trecerea cortegiului funerar pentru primarul Ioan Manciuc din 27 martie 1979.
 
114. - Imaginea aeriană din 1917, casa din mijloc nu apare în studiul din 1980 
 
115. -  Funeraliile primarului Ioan Manciuc din 27 martie 1979 - via OrasulIasi

- Astăzi pe aceste locuri este Blocul masiv cu Arcadă de pe Anastasie Panu nr. 36-28, proiectat de arh. Bogdan Negoiță, unde la subsol este amenajat situl istoric Pivnițele Grigore Ureche

116. - Blocul cu arcadă

- Pivnițele cronicarului Grigore Ureche
În timpul sistematizării din iunie 1978, sub terenul din fața fostei Farmacii Beceanu, au fost descoperite hrube din piatră, pe două nivele suprapuse. Aveau plafonul înalt, lărgime mare și ziduri din piatră și cărămidă în stare bună, deși aparțineau veacului al XVI-lea sau al XVII-lea.
Arheologul Nicolae Pușcașu le-a salvat apelând la conducerea județeană, deși amenajarea lor întârzia sistematizarea bulevardului. Profesorul Ioan Caproșu spunea că aparțineau vremii cronicarului Grigore Ureche care locuise în aceasta parte a târgului, așa cum atestă un document emis pentru Alexandra și Vasile, copiii vornicului Grigore Ureche, pentru înstrăinarea pe la 1660 a unor case și dughene cu pivnițe de piatră, moștenite de la părintele lor, „case ce sunt împotriva mănăstirii lui Barnovschi Vodă”.
Arheologul Nicolae Pușcașu era considerat „inamicul sistematizării” haotice din Iași după ce a blocase în 1976 amplasarea unui bloc bară în strada Costache Negri, în fața bisericii Sf. Sava, unde a descoperit  în fundația pregătită pentru noile imobile, rămășițele unei clădiri medievale, socotite ale fostului Han Kervanserai. Astfel, blocul bară se transformase în turn și vechile ruine s-au acoperit cu folii din materiale plastice pentru ca viitorii cercetători istorici să le poată pune în valoare.
Inginerul Radu Onofrei de la Institutul de Proiectări a întocmit un proiect pentru refacerea hrubele lui Grigore Ureche, folosind izolare hidrofugă și protejarea incintelor cu o placă betonată întinsă deasupra  construcțiilor subterane, pentru a se permite circulația normală pe strada Anastasie Panu. Platforma întinsă deasupra beciului cronicarului Gr. Ureche era finalizată în vara anului 1978.
Revista Cronica din 19 august 1978 arăta că „recentele lucrări de amenajări urbanistice și sistematizare din zona centrală au permis descoperirea vestigiilor unui edificiu monumental din piatră, care a fost clădit în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Informații oferite de trei documente, respectiv din 23 februarie 1629, 20 martie și 18 iulie 1660, au dus la concluzia indubitabilă că respectivul edificiu a fost locuința cronicarul Gr. Ureche. Se mai păstrează pivnițele construite pe două nivele ce constituie o valoroasă mărturie a evoluției arhitecturii ieșene. Edilii efectuează în prezent, în colaborare cu arheologii, lucrări de consolidare și protecție a vestigiilor recent descoperite, urmând să fie incluse și valorificate ca monument de arhitectură”.

117. - Pivnițele în anii '90 spre blocul Casa Județeană de Pensii Iași

118. - Pasajul cu fostele beciuri - de Ion Mitican

 119. - Intrarea în beciurile cronicarului Grigore Ureche
sau ale Vămii - de Ion Mitican

- Cronicarul Grigore Ureche (n. cca. 1590 – 1647) - a fost primul cronicar moldovean de seamă a cărui operă s-a păstrat. A fost fiul lui Nestor Ureche, boier cu funcții politice importante la sfârșitul veacului al XVI-lea, purtător de solii la Poarta Otomană, mare vornic al Țării de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movilă, fratele lui Grigore a fost Nicolae Ureche spătarul.
A învățat carte la Liov (azi Ucraina), la Școala Frăției Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina și greaca, retorica și poetica. Reîntors în țară, a participat la viața politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar. În vremea domniei lui Vasile Lupu, a fost unul dintre sfetnicii apropiați ai acestuia, iar din anul 1642, urmând calea părintelui său, a ajuns mare vornic al aceleiași Țări de Jos.
A murit în anul 1647 în satul Goești (azi jud. Iași) din ținutul Cârligăturii și a fost înmormântat într-o criptă de la mănăstirea Bistrița din jud. Neamț.
În perioada 1642-1647, spre sfârșitul vieții, a scris Letopisețul Țării Moldovei cu titlul original: Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă. Este prima scriere din literatura română care se depărtează de stilul bisericesc și constituie începutul istoriografiei în limba română. S-a informat din scrierile slavone de curte, cronica Poloniei a lui Joachim Bielski și o cosmografie latină. Versiunea originală a circulat într-un mediu foarte restrâns și s-a pierdut foarte de timpuriu, astăzi se păstrează 22 de copii manuscrise, conținând integral sau parțial cronica lui Ureche. Prima publicare a textului s-a făcut în 1852 de către Mihail Kogălniceanu.
Letopisețul prezintă istoria Moldovei de la al doilea descălecat (1359), până la a doua domnie a lui Aron-vodă. Grigore Ureche a consemnat în mod obiectiv evenimentele și întâmplările cele mai importante, ținând foarte mult să fie nu un „scriitoriu de cuvinte deșarte, ce de dereptate“. Adversar al unei puteri domnești fără controlul boierimii, Ureche a scris cronica de pe poziția marii boierimi și a glorificat eroica luptă antiotomană a moldovenilor pentru neatârnarea țării și în special epoca lui Ștefan cel Mare.  
Lucrarea lui Grigore Ureche a fost continuată de Miron Costin (1633 – 1691) și opera 'Letopisețul Țării Moldovei de la Aron Vodă încoace' cu fapte din 1594 până în 1661, anul morții lui Ștefăniță Lupu.

- Dinspre Hală până în strada Elena Doamna, avem informații dintr-un studiu realizat de cercetătorul Florin Buimestruc în anul 1980 de dinainte de sistematizare. De aici, până spre strada Elena Doamna, predominau clădiri frumoase ocupate de comercianți, medici, farmaciști și militari, construite după planurile unor arhitecți cunoscuți: ing. A. Klepper, L. Goldemberg, H. Nacht sau arh. G. Micul. În anii '80, numerotarea clădirilor dinspre Hală începea cu nr. 20 până la nr 4 pe partea stângă. Voi reda informațiile mai jos:

- Casa de la nr. 20 - este o construcție care prin caracteristicile arhitectonice se situează în grupul clădirilor din secolul al XIX-lea, deși o găsim menționată abia în 1920, când aparținea lui V. Pella. La acea dată, clădirea se afla într-o stare care îl determină pe proprietar să solicite o autorizație pentru reparații radicale. Tot V. Pella va modifica și fațadele, care în 1922 vor căpăta aspectul neoromantic, pe care îl vedem și astăzi. Tipul de plan, tipic pentru construcțiile din secolul trecut, este bazat pe principiul simetriei, având încăperile grupate în jurul vestibulului. Sistemul constructiv pe ziduri portante, cu tavane drepte, precum și materialele folosite la construcția și mai apoi la repararea și modificarea acestor clădiri, sunt în general aceleași. Astfel, la fundații este utilizată piatra și mai târziu betonul, zidăria este executată din cărămidă, iar șarpanta este din lemn cu o învelitoare din tablă. Tâmplăria ușilor și ferestrelor ce s-a mai păstrat la unele case, are decorații întâlnite la majoritatea caselor construite în secolul al XIX-lea în Iași.

120. - Casa de pe A. Panu nr. 20

- Casa Dimitrie Anghel nr. 18 - cam vizavi de biserica Barnovschi, exista casa poetului Anghel, construită la jumătatea sec. al XIX-lea „pe un loc viran, lângă a fraților Pavel și Hristache (Zarifopol)“. De-a lungul anilor, casa a suferit o serie de reparații și transformări care i-au modificat în parte forma. Astfel, dacă în 1902 J. Marcovici nu face decât să înlocuiască „cărămizile umede cu altele uscate", în 1904, noul proprietar, A. Gheorghiu, va „repara zidul de la intrare, va începe înlocuirea stanelor de lemn care susțin acoperișul deasupra scărilor prin stâlpi de zid, înlocuirea scărilor de lemn cu scări de piatră, înlocuirea dușumelelor putrede, facerea de pardoseli din beton, repararea tencuielilor și înlocuirea cărămizilor măcinate, repararea crăpăturilor din pereți, facerea din nou a câtorva uși și ferestre, repararea geamlâcului înlocuindu-se materialele putrede". Cercetătorul Florin Buimestruc oferă o descriere a casei remarcând elementele arhitecturii  neoclasice pe structura vechii case țărănești moldovene. Construită pe un singur nivel are încăperile dispuse de o parte și de alta a unui vestibul, încăperile de serviciu sunt la demisol în jumătatea de nord a clădirii. Fațadele sunt tratate în stil neoclasic, cu un restrâns repertoriu de elemente decorative, grupate aproape toate pe fațadele nord și sud aflate spre cele două străzi ce încadrau clădirea. Elementul dominant îl reprezintă pridvorul, marcat de un fronton triunghiular clasic, susținut de patru coloane de secțiune trilobată. De remarcat faptul că acest tip de coloane nu se mai întâlnește la nicio altă construcție existentă în prezent la Iași. Fără capitel, doar cu o abacă subțire, coloanele se sprijină pe o bază înaltă. Ușa și ferestrele au un ancadrament ce se regăsește și la cornișă. Nici planul nu a fost ferit de adaptarea la necesitățile diverșilor proprietari care au reîmpărțit spațiile existente sau au adăugat noi încăperi. Totuși, datorită structurii pe ziduri portante, structura de bază s-a păstrat, relevând un plan tipic pentru casele boierești de la începutul sec. al XIX-lea, cu pridvor situat în axul median și încăperile dispuse de o parte și de alta a unei săli vestibul. Fațadele, tratate în stil neoclasic, au suferit și ele modificări datorită reparațiilor suferite în timp.

Ion Mitican a scris despre această casă preluând textele lui Dimitrie Anghel, numit și „poetul florilor”, care a descris-o în volumul Fantome (1911) și în amintirile din pagina Tata. Poetul își amintește cum la 16 ani, în anul 1888, a trebuit să-și părăsească casa, când, din cauza crizei economice, tatăl lui, arendaș și comerciant, a pierdut moșia din Cornești și casa din Ulița Sfânta Vineri, după investiții în domeniul agricol: „Urmez o stradă cunoscută (Sfânta Vineri), pe care am străbătut-o atâția ani de zile, și fără să mă gândesc la năvala anilor care au curs peste mine, de când trăiesc departe, mi se pare ciudat că prin grădini nu văd aceiași pomi, la geamuri aceleași figuri cunoscute. Oprit lângă un grilaj de fier, îmi reazim capul ca să privesc înlăuntrul unei curți și nu mai recunosc vechile case în care am stat. Străinul care s-a mutat și-a pus pecetea lui. E tăcere, nu văd nici o trăsură la scară, nici o siluetă de misit, nici o umbră de cerșetor. Și totuși, stând afară, mă strecor cu gândul înlăuntru, urc scările, trec ușurel prin ganguri și intru în odaia unde am copilărit. Cu puterea amintirii, așez lucrurile la loc, covoarele vechi cu flori șterse, iconostasul în firida din părete, rânduiesc icoanele îmbrăcate în argint, aprind candela, apoi, făcându-mă copil, îngenunchez o clipă și, aducându-mi brațul spre rugăciune, cerc să-mi aduc aminte pioasele cuvinte spuse altădată. Mă ridic în urmă și trec în altă odaie. Pe fereastră se văd clopotnițele vechi cu cruci strâmbe ale bisericii Barnovschi, și un clopot a prins să răsune și să se tânguiască prelung". Într-o încăpere alăturată o „revede” pe bunica, care îl crescuse, mama pierzându-se când era mic în 1879, mai târziu, tatăl lui Dimitrie Anghel se îmbolnăvise de durere, decedând în iulie 1888, iar la peste 3 ani de la publicarea volumului Fantome, la 13 februarie 1914, se pierdea și poetul.
Casa din strada Anastasie Panu nr. 18 (fosta Sfânta Vineri) a intrat în planurile sistematizării pentru realizarea noului bulevard, deși mai avea în octombrie 1970 o placă de marmură în amintirea scriitorului. Cu toate intervențiile intelectualilor vremii, printre care poetul George Lesnea și profesorul Gheorghe  Băileanu pentru păstrarea ei, a fost demolată cu buldozerul "prăvălind la pământ acoperișul, într-un nor de praf cu pagini de vechi jurnale, reviste, cărți, registre și fel de fel de lucruri urcate în pod de foștii locatari". Șirul de blocuri construit pe acest loc are o arcadă la mijloc care ar aminti de casa lui Dimitrie Angel dar și de cea de peste drum unde ar fi existat Casa lui Anastasie Panu. Mai multe detalii pe curierul-iasi.ro

121. - Strada Anastasie Panu în 1970, pe stânga Casa Dimitrie Anghel la nr. 18
apoi casa de la nr. 16 și nr. 14 -  via iasifotografiivechi

122. - Casa Dimitrie Anghel - via iasifotografiivechi

123. - Casa Dimitrie Anghel

123b. - Casa Dimitrie Anghel de Ion Mitican

125. - Placa pe casa unde a locuit poetul Dimitrie Anghel - de Ion Mitican
 

126. - Planul casei lui Dimitrie Anghel

- Dimitrie Anghel (1872-1914) - Dimitrie C. Anghel, tatăl poetului, a fost comerciant, arendaș, proprietar de moșii, deputat liberal, descendent din aromânii refugiați, iar mama lui Erifilia Leatris era grecoaică născută la Istanbul, originară din insula Antigona. După ce mama Erifilia se stinge prematur, în 1879, tatăl lui Anghel, angajat în câteva întreprinderi hazardate, dă faliment, ceea ce îi provoacă și moartea în 1888.
Cei patru copii vor avea totuși condiții pentru a-și desăvârși educația. Dimitrie, alintat Mitif, după ce urmase cursurile Institutului pedagogic condus de Lambrino, Institutele Unite și Școala de Belle Arte,  abandonează Gimnaziul Alexandru cel Bun în anul 1890, chiar în pragul absolvirii. Și-a descoperit vocația poetică prin apropierea de cercul socialist, unde e introdus de frații mai mari, Constantin D. Anghel, viitor membru în conducerea Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România, și Paul Anghel, astfel, în octombrie 1890, publică în paginile revistei Contemporanul primele versuri, de o inspirație eminesciană. Între 1893-1901, publică traduceri și creații proprii semnate Mitif în Adevărul literar, Lumea nouă științifică și literară, Vieaţa, Povestea vorbei, Evenimentul, Literatură și artă română, Pagini literare, Convorbiri literare, Curierul literar etc.

În vara anului 1902, se află la Dumbrăveni, unde, împreună cu St. O. Iosif, pe care îl cunoscuse la Paris, traduce poezii de Paul Verlaine, ce vor fi strânse în volum în 1903. Cei doi se implică în reapariția revistei Sămănătorul, la care Anghel colaborează cu traduceri, unele făcute cu St. O. Iosif, cu poezii și proză, semnând și cu pseudonimele Măghiran, Rozmarin, Florin, Teofil Jianu, V. Ieronim și Ion Fulga. La începutul anului 1905 apare prima lui carte de versuri intitulata În grădină.
Semnând A. Mirea, Anghel și St. O. Iosif încep să publice aici, apoi și în Viaţa românească, Reforma, Viitorul, Ordinea, Minerva, Minerva literară ilustrată, Cumpăna. Volumele lor se succed cu repeziciune: Legenda funigeilor (1907), Cometa (1908), Caleidoscopul lui A. Mirea (1908 și 1910), Carmen saeculare (1909), Cireșul lui Lucullus și Portrete (1910), primele trei cărți au fost premiate în 1909 de Academia Română.
În această perioadă, Anghel publică singur un al doilea volum de versuri numit Fantazii (1909) dar și traducerea piesei Amorul veghează, de Robert de Flers și G. A. de Caillavet (1909). Participă la șezători literare în Bucovina (1908, 1910), este membru fondator al Societății Scriitorilor Români, fiind ales vicepreședinte în primele trei comitete.
Mergând aproape zilnic în casa soților St. O. Iosif și Natalia Negru, Anghel s-a îndrăgostit de Natalia și a făcut tot posibilul să o seducă, deși prietenia dintre cei doi bărbați era la acel moment atât de strânsă, încât își semnau poeziile cu același pseudonim. Natalia își părăsește soțul și se mută la Anghel în 1910. Pentru Şt.O. Iosif această dublă trădare a avut un efect devastator. Pierzând-o pe femeia care i-a inspirat majoritatea versurilor și pe care o diviniza, înșelat de cel mai bun prieten, blândul și sensibilul poet n-a putut suporta șocul. La data de 22 iunie 1913, a murit în urma unei congestii cerebrale pe seama excesului de alcool și a tratamentului pentru sifilis.
Anghel este numit în 1911 inspector în Ministerul Cultelor și Artelor dar extenuat psihic, cu o viață conjugală furtunoasă, lucrează foarte puțin. Câteva proze și poezii, unele semnate Ola (Olla) Canta, pseudonim folosit în colaborare cu Leon Feraru, ce apar în Flacăra și în Înfrățirea, sunt ultimele scrieri.
Căsătoria celor doi, oficiată în noiembrie 1911, a creat în jurul familiei o atmosferă ostilă. Natalia Negru, membră fondatoare a Societății Scriitorilor Români, poetă, traducătoare și profesoară, începe să-și împartă viața de scriitoare cu cea de familie. Dacă primul soț era mult prea boem, Dimitrie Anghel este exact opusul: gelos, abuziv și violent.
În scurt timp, căsnicia s-a transformat într-un coșmar pentru Natalia, care mărturisește în romanul Helianta: „Mai multe zile m-a ținut încuiată în casă, singură, ca într-un turn, sfâșietor despărțită de fetița mea, în imposibilitatea de a-mi relua libertatea. Eram condamnată la moarte de el, pe care începusem să-l ador”.
La 27 octombrie 1914, în locuința de la Tecucel, Natalia Negru îl amenință cu divorțul, într-o scenă de gelozie, Anghel a tras un glonț spre fereastră, doar să o sperie, rănită ușor prin ricoșeu, aceasta leșină, poetul crezând că a omorât-o și-a tras un glonț în piept.
Rănit grav, va mai trăi două săptămâni de chinuri pe patul de spital al fratelui său, dr. Paul D. Anghel. Moare de septicemie la 13 noiembrie 1914, după ce și-a rupt pansamentele. Este înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași, în timpul ceremoniei de înhumare o necunoscută i-ar fi strigat Nataliei: „Mizerabilo, care omori pe toți oamenii mari ai țării!”.
Curând, războiul avea să provoace a treia tragedie în viața Nataliei Negru. În timpul unui bombardament al armatei germane, schija unei bombe lansate dintr-un zeppelin a lovit-o pe Corina, fiica sa iubită; aceasta a murit în septembrie 1916, la vârsta de 11 ani.
Victor Eftimiu, în lucrarea Portrete și amintiri (1965) îl descrie pe Dimitrie Anghel: „Printre scriitorii noștri, de obicei colțuroși în legăturile lor de toate zilele, lipsiți de acea simpatică mlădiere a oamenilor cărora le zicem bine-crescuți, Anghel răsărea ca un civilizat, mai ales prin sufletul său delicat și foarte sensibil. Cu prietenii era cald, foarte comunicativ, duios, sincer. Poezia lui Anghel e numai o parte din sufletul său. Căci sufletul său închidea un amestec de sentimentalism și sarcasm, de fantezie și de melancolie orientală, ca un ecou de doină și ca un refren de poveste”.

Între anii 1971-1990, în conacul de la Corneşti (Miroslava, Iași), unde s-a născut poetul Dimitrie Anghel, a existat un punct muzeal. Aici erau expuse manuscrise, reviste, fotografii și cărți ale poetului. După Revoluția din 1989, punctul muzeal de la Cornești a fost închis temporar pentru restaurare, iar între anii 1990-1992, conacul, beciul și celelalte anexe au fost demolate până la fundație de către locuitorii din sat: „Conacul părintesc avea toate elementele corespunzătoare cadrului simbolist: iaz imens în apropiere, havuz, arbori stufoși, cișmea perpetuă, ținând loc de jet d’eau. Casa era prevăzută cu un imens balcon, sprijinit pe coloane groase, năpădite de plante agățătoare, iar în parc se întindeau mari rondouri de flori”. Între 2016-2020 a existat un nou punctul muzeal Dimitrie Anghel în Miroslava, valorificând fondul documentar al MNLR Iași, ce cuprinde fotografii ale poetului, cărți în ediții prime și traduceri de-ale sale, fotocopii după manuscrise, reviste literare la care a colaborat. 

127. - Dimitrie Anghel

128. - Ștefan Octavian Iosif, Dimitrie Anghel și Natalia Negru

- Casa lui Ioan Balomir (1816-1835) - în Planul de aducțiune a apei potabile în Iași, întocmit de Mihail de Hodocin la 1843, cam în această zonă apare casa lui Balomir, un artist plastic român, născut în anul 1794 la Seliștea Sibiului, care s-a mutat în anul 1816 la Iași, după ce își încetase activitatea Eustatie Altini, cel mai însemnat pictor din Moldova acelei epoci. Balomit a realizat portretele lui Teodor Balș, Andronache Donici, Iordache Drăghici, Ion Tăutu și soția sa Maria, portretul familiei Cantacuzino de la Biserica Tălpălari etc. Casa lui era pe Ulița Sf. Vineri, colț cu Ulița Cizmăriei, peste drum de biserica Barnovschi și vizavi de casa lui Anastasie Panu. Mai multe detalii în lucrarea Pictorul Ioan Balomir în Moldova de Sorin Iftimi.

- Casa de la nr. 16 - era o construcție din sec. al XIX-lea, o găsim menționată în 1904 când proprietarul de atunci, N. Duduică primește o autorizație de reparație. La această dată, clădirea este destul de șubrezită necesitând urgente lucrări de consolidare a unor ziduri cu cărămizile măcinate din cauza umezelii. Moda „înnoirii" fațadelor îl determină pe noul proprietar din 1924, farmacistul A. Engel, să „transforme acoperișul formând o mansardă, cu acoperământ din tablă de fier". De asemeni, ferestrelor de pe fațada principală li se adaugă ancadramente de factură neoclasică. Dispoziția planimetrică rămâne neschimbată, încăperile fiind dispuse de o parte și de alta a unui vestibul.

129. - Casa de pe A. Panu nr. 16

130. - Strada Anastasie Panu nr. 16-14

- Casa de la nr. 14 - într-o recipisă din 1896 se arată că L. Vaisman a plătit „suma de 10 bani 02 pentru o clădire cu etaj, zona II, în suprafață de 20,05 mp", descriere ce nu corespunde casei cu parter ce există astăzi. Faptul că în intervalul 1900—1936 nu s-a eliberat nici o autorizație de construcție, iar planul din 1936 corespunde cu cel de azi (din 1980), ne îndreptățește să considerăm intervalul 1896 - 1900 ca perioadă în care a fost ridicată această casă. Dintre lucrările de întreținere mai importante menționăm introducerea instalației de apă în 1929 și subzidirea zidurilor în 1936. Planul, având încăperile dispuse în jurul unui antret, a fost afectat de desele reorganizări ale spațiului ce s-au efectuat în timp. Puținele elemente decorative sunt grupate pe fațada principală, având ferestrele marcate prin ancadramente de factură barocă.

131. - Casa de pe A. Panu nr. 14

132. - Imagine aeriană din 1917 - via OrasulIasi
- nr. 12-4 și 7-5 în direcția spre str. Elena Doamna

- Casa de la nr. 12 - o găsim menționată într-un document din 1890, când proprietarul de atunci, V. Govinu, „plătește o taxă de 10 bani pentru casa din str. A. Panu". După o reparație mai importantă în 1896, când i se reface tâmplăria ușilor și ferestrelor, precum și acoperământul, în 1926 clădirea capătă o nouă înfățișare. Noul proprietar, dr. E. Savini (fost proprietar și al casei de la nr. 4), în urma unei reparații radicale, a „ridicat fațada principală cu modificarea acoperișului și înlocuirea ușilor și ferestrelor, înlocuirea geamlâcului de lemn cu unul din cărămidă. Structura planului rămâne însă același, cele 5 încăperi fiind dispuse în jurul unul mic vestibul. Dintre modificările mai importante suferite de fațade, semnalăm apariția unei frize ce înconjoară clădirea pe două laturi și noul aspect al geamlâcului datorită formei ce i se dă acoperișului.

133. - Casa de pe A. Panu nr. 12

 - Casa de la nr. 10 - a fost construită în anul 1932 de către L. Diamant, lucrările fiind executate de firma „Construcții de Întreprinderi tehnice și Construcțiuni: ing. L. Goldemberg & H. Nacht. Cu parter și subsol, clădirea are planul compus din 10 încăperi. Fațadele sunt tratate folosind elemente decorative asemănătoare cu cele folosite la casele învecinate, cu fațada principală marcată de o ordonanță de coloane cu capitel compozit.
 
134. - Casa de pe A. Panu nr. 10

- Casa de la nr. 8 - este și ea o clădire de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În 1915 clădirea necesita lucrări de consolidare a zidurilor, proprietarul G. C. Anastasiu solicitând la acea dată autorizația necesară, eliberată de Primărie. În 1921, noul proprietar, J. Grunspan instalează o baie, iar în anul următor, construiește un geamlâc din zidărie. Dispoziția încăperilor este cea obișnuită, grupate fiind în jurul unui mic vestibul. Tendința vremii de a „înfrumuseța fațadele vechilor case, îl va face pe proprietar ca în 1924 să apeleze la serviciile ing. A. Klepper. Acesta, folosind elemente de factură neoclasică, dă casei aspectul pe care îl vedem și astăzi.

135. - Casa de pe A. Panu nr. 8

- Casa de la nr. 6 - este o construcție care, prin caracteristicile arhitectonice, o putem considera ca aparținând sfârșitului secolului al XIX-lea. Pentru prima dată o găsim menționată în 1912 ca proprietate a lui I. Pincu, comerciant, reprezentantul „Fabricii și rafinăriei de zahăr Ripiceni" din București. Reparată deseori în cursul vremii, clădirea a suferit doar două modificări mai importante în 1925, pivniței i s-au adus îmbunătățiri, fiind transformată în depozit de spirt, iar în 1937, pe fațada sudică, s-au adăugat două încăperi. Clădirea se încadrează în tipul caselor cu parterul supraînălțat, cu intrarea plasată în axul median, având încăperile grupate în jurul unui vestibul. Noul intervine doar în repertoriul decorațiilor, folosindu-se, alături de elemente de factură neoclasică și elemente specifice barocului, ca în cazul pridvorului și rampei scării, tratate într-o manieră specifică arhitecturii ieșene din jurul anului 1900.

136. - Casa de pe A. Panu nr. 6 (posibil casa de la nr. 12?)

- Casa de la nr. 4 - era o construcție de la sfârșitul sec. al XIX-lea, menționată pentru prima oară în 1907 ca fiind proprietatea avocatului H. G. Niculeanu, apoi aparținând în 1917 doctorului E. Savini, în 1918 lui C-tin Federber, în 1921 lui H. Spigler care obține în 1933 un certificat de proprietate din care reiese că imobilul avea la acea dată "5 odăi de locuit, sală de baie și antret. În 1917 se repară „un calcan dinspre str. Adamache ieșit puternic din verticală, cu dislocări serioase, ce amenință a se prăbuși", iar în 1925 se înlocuiește zidăria umedă cu cărămidă nouă. Apartenența acestei clădiri la categoria caselor boierești construite în Iași la sfârșitul sec. al XIX-lea, este susținută și de tipul planului. Acesta, bazat pe principiul simetriei, cu intrarea în axul median, are încăperile dispuse în jurul unui vestibul. Fațadele sunt tratate în stil neoclasic, cu intrarea încadrată de coloane cu capitel compozit, ce susțin un fronton triunghiular. Același tip de coloane decorează și fațadele dinspre stradă, alcătuind o ordonanță ce încadrează ușile salonului ce se deschid spre o terasă barocă.

137. - Casa de pe A. Panu nr. 4

- Hampton by Hilton Iasi - str. Anastasie Panu nr. 26
Astăzi, la intersecția cu strada Elena Doamna, este fostul Hotel Europa din cadrul complexului World Trade Center Iași, preluat în 2014 de lanțul internațional Hilton. Hotelul are 15 etaje, centru de fitness, restaurant cu bar și patru săli de conferință pentru 150 de participanți. 

138. - Hotel Europa în 2014

- Traversăm strada spre Parcul Anastasie Panu, înspre strada Grigore Ghica Vodă, fostă Ulița Trapezănească de la denumirea grecească trepeza care înseamnă bancă, adică a celor care schimbă baniPe această stradă ar fi locuit în perioada 1700-1740 și Vasile Măzărachi, uneori scris Măzărache, Mazarache, Mazarachi, Mazaraki, un negustor moldovean care a ocupat importante dregătorii ale statului, ajungând jitnicer, vel-vistiernic și pârcălab de Chișinău. Avea mai multe case în Iași, magazii, prăvălii și dughene, un document al vremii vorbește despre proprietățile lui Măzărachi de pe strada Trapezenească. În anul 1752 a ctitorit în Chișinău biserica Măzărache, cea mai veche construcție din capitala Republicii Moldova.  

139. - Parcul Anastasie Panu - via iasifotografiivechi

- Biserica Adormirea Maicii Domnului (Barnovschi) - str. Ghica Vodă nr. 26
A fost construită în prima jumătate a secolului al XVII-lea, ctitorul ei fiind domnitorul Miron Barnovschi-Movilă al Moldovei (1626-1629, aprilie - iulie 1633), construcția începând în anul 1627. Domnitorul a mai ctitorit biserica Sf. Ioan Botezătorul, mănăstirea Bârnova, Hangu (Neamț) și Dragomirna (Suceava). Inițial, mănăstirea Barnovschi era înconjurată de un zid. În partea de sud a incintei mănăstirești, la o distanță de 50 metri de biserică, se află un turn-clopotniță datând din secolul al XVII-lea. Deasupra intrării boltite se află o tainiță unde erau ascunse odoarele mănăstirești în timpul invaziilor străine asupra Moldovei. Aici se găsesc trei clopote, cel mai mare are 400 kg și a fost turnat în 1628 la Liov. Lângă turn se pot observa și ruinele fostelor chilii, iar spre blocul de locuințe se poate distinge o poartă de intrare în beciurile fostei case egumenești din 1786. În curtea mănăstirii au fost construite chilii, case egumenești, o școală în limba greacă și anexe pentru călugări și oaspeți, însă acestea au fost demolate mai ales în anii ’80 când a început sistematizarea întregii zone. În biserică se află și o icoana făcătoare de minuni Sfânta Ana cu Maica Domnului în Brațe datând din 1625. În timpul săpăturilor arheologice din 1998, a fost descoperită în naos o criptă boltită din cărămidă care conținea unele oseminte, dar fără craniu, posibil trupul domnitorului Miron Barnovschi decapitat pentru că nu a trecut la religia islamică. Mai multe pe wikipedia.org/wiki/Biserica_Barnovschi

140. - Biserica Adormirea Maicii Domnului (Barnovschi) - 1930 

141. - Biserica Barnovschi și Școala Carmen Sylva
 
141b. - Turnul Bisericii Barnovschi în 1993 - via iasifotografiivechi

- Școala Carmen Sylva - str. Grigore Ghica Vodă nr. 24
În anul 1852 se înființase Școala de fete din Beilic, alături de alte patru scoli primare din Păcurari, Sărărie, Podu Lung și Tătărași. Denumirea Beilic vine din limba turcă însemnând "casă-conac pentru găzduire" și amintește de hanul din strada Ghica Vodă unde erau găzduiți dregătorii turci care veneau în Iași cu porunci ale Porții Otomane și unde a fost ucis domnitorul Grigore al III-lea Ghica deoarece a protestat împotriva pierderii Bucovinei după războiul ruso-turc din 1774. În anul 1897, Școala de fete funcționează într-o clădire nouă cu cinci clase și cancelarie pentru profesori. În 1898, Ministerul Cultelor și Instrucției Publice, prin decret regal semnat de Spiru Haret, oferă școlii numele de Școala primară de fete Carmen Sylva, amintind de Regina Elisabeta a României. Tot în anul 1898 se face și lucrarea de numerotare a școlilor și primește numărul 8. În anul 1924 exista o cantină unde serveau zilnic masa 30 de eleve, aveau ateliere de țesut covoare, de broderie și croitorie, exista și un lot agricol cultivat cu legume de către eleve. Înainte de începutul celui de-al doilea război mondial, la Școala de fete nr. 8, în afara învățământului primar, funcționau și trei clase complementare, cu atelier de țesut și croitorie. În urma Reformei Învățământului din 1948 i se schimbă numele în Școala elementară de 7 ani Mihai Eminescu nr. 1. După 1989, școala și-a recăpătat denumirea consacrată de Școala Gimnazială Carmen Sylva Iași. Mai multe pe scoala-carmen-sylva.ro

142. - Școala Primară de Fete Carmen Sylva 1902

- Centrul de Sănătate Mintală dr. Ghelerter - str. Ghica Vodă nr. 21 (monument istoric IS-II-m-B-03905)
În 1875, un grup de evrei au înființat Societatea Fraterna-Israelită din Păcurari pentru ajutorarea celor în suferință după deviza „ajutorul nu-ți vine de nicăieri, dacă nu ți-l cauți prin tine însuți". Membrii se adunau la locuința lui Michel Lazăr, cotizând lunar 1 franc plus 4 franci taxa de intrare pentru fondul de rezervă, iar în 3 ani se ajunge la 607 membri. În 1899 se cumpără imobilul din str. Ghica Voda nr. 29, în anul 1906 se formează o secțiune pentru ajutorarea orfanilor, se cumpără un al doilea imobil din str. Ghica Voda nr. 37, iar în 1911, la îndemnul medicului societății Dr. L. Ghelerter, se înființează un Ambulatoriu medico-chirurgical pentru acordarea de consultații medicale gratuite, ajungând ca la jubileul de 40 de ani din 1915 să se pună piatra fundamentală pentru Spitalul de copii. După război, societatea este ajutată de organizația internațională Joint Distribution Committee și în luna mai 1924, Spitalul de copii își deschide porțile. Imobilul devine neîncăpător și în 1937 se pune temelia unei clădiri mai mari realizată după planurile arh. H. Clejan.
Leon Ghelerter a întemeiat societăți de ajutorare, spitale și clinici, atât în Iași cât și în București, iar clinica sa din strada Ghica Vodă oferea consultații gratuite tuturor ieșenilor, indiferent de religie, mai ales pentru bolile de plămâni pentru a învinge tuberculoza.  
În clădirea mai mică, astăzi aflată în paragină, a existat un pavilion spitalicesc pentru copii, în anii '70 a fost Centru Radiologic unde se realizau radiografii pulmonare (MRF - micro-radio-fotografie), apoi sediul AJIRAM (Atelierul județean de reparații și întreținere aparatură medicală) și mai târziu a fost sediul Arhivei Poliției.
În clădirea reabilitată funcționează din 1994 Centrul de Sănătate Mintală Dr. Leon Ghelerter aflat în componența Institutului de Psihiatrie Socola, unde în 1995 a fost înființat primul Centru Alzheimer din țară, cu 60 de paturi.
Există o confuzie că aici ar fi existat Sinagoga Cismarilor pe strada Cizmăriei la nr. 16, stradă care își schimbă numele în strada Ghelerter. Mai multe aici

143. - Spital de copii dr. L. Ghelerter

144. - Fostul Centru Radiologic dr. Ghelerter

145. - Spitalul Ghelerter din strada Grigore Ghica via OrasulIasi

- Parcul Grigore Ghica - În grădina publică Ghica Vodă se află monumentul dedicat lui Grigore al III-lea Ghica, fost domnitor al Moldovei de două ori: 18 martie 1764 - 23 ianuarie 1767 și septembrie 1774 - 1 octombrie 1777 și al Țării Românești: 17 octombrie 1768 - 5 noiembrie 1769.
Grigore al III-lea Ghica a zidit lângă Mitropolie o școală ca urmare a reorganizării învățământului, construiește două fântâni deoarece alimentarea cu apă era o problemă pentru populația Iașului și a înființat o fabrică de postav (stofă) la Chipirești (jud. Iași).
În iulie 1774 se termină războiul ruso-turc început în 1768 și profitând de înfrângerea armatei turcești, austriecii au prezentat la tratative o hartă falsă sub pretextul că teritoriul Bucovinei le este necesar pentru trecerea lor din Transilvania în Galiția (azi teritoriu între Polonia și Ucraina).
Deoarece a protestat împotriva pierderii Bucovinei și a cerut ajutor Prusiei, austriecii au cerut turcilor să-l înlăture pe Grigore Ghica. Aceștia au trimis un capugiu (agent executor) la curtea lui Grigore, cu porunca de  a-l aduce viu sau mort la Istanbul.
Capugiul, ajuns la Iași, a întins domnitorului o cursă: pe 1 octombrie 1777 s-a prefăcut bolnav și l-a invitat la hanul Beilicului, unde erau găzduiți dregătorii turci. Grigore al III-lea al Moldovei este ucis, turcii îl decapitează, trupul domnitorului a fost înmormântat la mănăstirea Sf. Spiridon din Iași. 

În 1860 Gherghe Asachi propune un monument pentru domnul martir, domnul era reprezentat în picioare în costum de ceremonie, cu mâna dreaptă ridicată, în stânga îngenunchind o femeie în costum național, reprezentând Moldova îndurerată, cu mâinile împreunate, însă proiectul nu a mai fost realizat.

De-abia pe 1 octombrie 1875,  în apropierea fostului Beilic turcesc, a fost inaugurat monumentul din marmură albă sub forma unui sarcofag (cenotaf). Monumentul are gravată inscripția: 'În amintirea lui Grigorie Ghica V.V. ucis de turci la 1777, luna octombrie. Țara recunoscătoare'. În partea stângă a cenotafului este următoarea inscripție: 'Grigorie Ghica V.V. a protestat contra luarea Bucovinei', iar în partea dreaptă stă scris: 'Această pieatră s-a redicat de cătră Consiliul Comunal din Jassi în Anul 1875 Octomvrie 1'. Bustul fostului domnitor a fost donat orașului Iași de regele Carol, operă din marmură de sculptorul Karl Storck la propunerea consilierului Vasile Pogor și fost inaugurat la data de 29 august 1876, fiind martor și poetul Mihai Eminescu care a descris ceremonia într-un articol în ziarul Curierul de Iași. Bustul inițial s-a deteriorat în timpul bombardamentelor, a fost restaurat și dus la Muzeul de Artă din Palatul Culturii, unde se află și în prezent. În locul lui, în anul 1975, a fost amplasat un bust de piatră executat de către Lucreția Dumitrașcu Filioreanu. Grigore al III-lea Ghica este întâlnit în literatură ca personaj principal al primei piese de teatru scrise în limba română de un autor rămas necunoscut: 'Uciderea lui Grigore Vodă în Moldova exprimată sub formă de tragedie'. 

146. - Bustul lui Grigore al III-lea Ghica

147. - Proiectul monumentului imaginat de Gheorghe Asachi

- Cafeneaua Ienicerilor - fost str. Ghica Vodă nr. 18 – 20
Pe partea stângă spre strada Elena Doamna erau niște case vechi, sărăcăcioase, unde în anii '80 a funcționat un Centru de schimb pentru buteliile pentru aragaz. Alături era Cafeneaua Ienicerilor ce amintea de vremea când Portar-Bașa (paznicul Beilicului) își primea musafirii cu ordine de la Poarta Otomană. La nr. 32 era fostul Han Turcesc cu etaj și parter unde au poposit ostașii Eteriei adunați la Iași în 27 februarie 1921, mulți dintre ei fiind uciși în luptele cu trupele turcești la Drăgășani. În perioada interbelică hanul a fost sediul Comisiei locale a Sindicatelor și al Partidului Socialist fiind locul unde s-a hotărât participarea la marile greve naționale din octombrie 1920, mulți participanții fiind arestați pe 22 octombrie. Clădirile au fost demolate între 1986-1988. Ion Mitican declara că a căzut victimă sistematizărilor și o școliță din curtea Bisericii Barnovschi, făcându-se loc pentru alte hambare din cărămidă și beton numite blocuri, dar terenul a rămas pustiu și în zilele noastre după 40 de ani.

148. - Cafeneaua Ienicerilor

149. - Coadă la butelii pentru aragaz - via iasifotografiivechi

- Clădirea Nicolae Leon a UMF Iași - str. Grigore Ghica Vodă nr. 13
Clădirea a fost inițial sediul Universității particulare Petre Andrei (UPA) înființată în anul 1990 cu prilejul comemorării a 50 ani de la moartea filosofului, sociologului, juristului și omului de cultură Petre Andrei, membru (post-mortem) al Academiei Române când un grup de cadre didactice universitare, în frunte cu Petru P. Andrei, fiul savantului, a înființat Fundația Academică Petre Andrei (FAPA). Mai târziu, s-a format Universitatea Petre Andrei (UPA) cu trei facultăți: Drept, Economie și Psihologie, iar în 1998 a mai fost înființată Facultatea de Științe Politice.
Clădirea a fost achiziționată de Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Grigore T. Popa în 2014, reabilitată și inaugurată în 2019, având șase amfiteatre și o Aulă cu 230 de locuri.
Astăzi poartă numele lui Nicolae Leon (1862-1931), rectorul Universității ieșene între anii 1918-1921, care a avut ca principal domeniu de studiu parazitologia înființând primul laborator de parazitologie din țară și fiind primul profesor din România care a predat sistematic un curs de parazitologie, realizând și primele cercetări epidemiologice privind malaria în România.
Imobilul destinat inițial cazării studenților de la facultatea privată, a fost un timp cea mai înaltă clădire din Iași, având 13 etaje și o înălțime de 65 metri, urmat de Hotelul Unirea inaugurat în 1960 de 58 de metri, Hotelul Hampton by Hilton, fost Europa, cu înălțime de 55 de metri, Turnul Palatului Culturii Palatul Culturii 55 de metri. Recordul din Iași îl deține turnul UBC3 din complexul Palas, cu o înălțime de 73 de metri.

150. - Clădirea Nicolae Leon a UMF Iași fostă Universitate Petre Andrei

- Casa Burchi-Zmeu (Muzeul Municipal Regina Maria) - str. Zmeu nr. 3
A fost construită între anii 1800-1832 de către vornicul Ilie Burchi poreclit Zmău, care era în serviciul vistiernicului Iordache Roset-Roznovanu, iar în 1848 a dobândit rangul de vornic în vremea lui Mihail Sturdza. De această familie se leagă devastatorul incendiu din 1827, care a distrus mare parte din centrul orașului, inclusiv Palatul Domnesc, când un incendiu a pornit de la una din casele lui Ilie Zmeu ce se afla în zona Pieței Unirii, lângă Liceul Național și Academia Mihăileană.
Se presupune că actualul imobil din strada Zmeu a fost construit de Ilie Burchi după incendiu, alegând o zonă pe care o considera mai protejată. Membrii familiei Burchi sunt înmormântați la biserica Sf. Ioan Zlataust din imediata vecinătate unde își au mormintele Ilie Burchi, Elena Racoviță, cea de-a doua soție a sa, precum și mezinul lor, Alexandru. 
Aici s-au succedat numeroși proprietari sau ocupanți: în 1906 proprietara Olga Foti va dărâma zidul împrejmuitor, în 1919 dr. Ilie Şeptilici vinde imobilul principesei Olga Sturdza pentru Societatea Orfanilor de Război, la 1920 clădirea a fost sediul Brigăzii a II-a a Jandarmeriei, mai târziu aici a funcționat Institutul de Surdo-Muți Marele Voievod Mihai, după al Doilea Război Mondial casa a intrat în proprietatea Primăriei Iași, începând cu anul 1967 până la revoluție, clădirea a fost ocupată de Cooperativa Meșteșugărească, iar după 1989 a fost sediul unor firme particulare sau instituții de stat.
Muzeului Municipal este o reeditare a instituției care a funcționat la Iași în perioada interbelică, Muzeul Iașilor fiind înființat în 1920 la sugestia profesorului Gheorghe Ghibănescu care a fost promotorul constituirii unei societăți istorico - arheologice pentru a strânge „materialul istoric cu privire la Iași” și înființarea unui muzeu municipal „care să cuprindă în el tot ceea ce interesează Iaşii și prin el Moldova întreagă”. 
Prin decizia primarului Mihai L. Negruzzi din 1 octombrie 1920 s-a format Societatea culturală Muzeul orașului Iași. Din comitetul de colaboratori au făcut parte personalități ale urbei: Ornest Tafrali (întemeietorul Muzeului de Antichități în 1916, profesor de arheologie), Sever Zotta (directorul Arhivelor Statului, publicist și genealogist), N.A. Bogdan (autor al monografiei orașului din 1904, 1913),  M. Costăchescu (editor de documente slavone, cercetător), profesorul A.D. Atanasiu, Teodor Burada (folclorist, etnograf și muzicolog, a descoperit fragmente de ceramică și figurine de teracotă în apropierea satului Cucuteni, fapt care a dus la descoperirea culturii Cucuteni), Gheorghe Lascăr (profesor de matematică, director al Colegiului Costache Negruzzi, primarul orașului între 1904 - 1907) și Eugen Herovanu (jurist, prozator, primar al orașului în 1922).
Muzeul a fost instalat la începutul anului 1921 într-un imobil din curtea Mănăstirii Golia, astăzi dispărut. Clădirea fusese construită la finalul secolului XIX și găzduise până în 1907 Externatul Secundar de fete Oltea Doamna. Parțial distrus de un incendiu, imobilul a fost acordat Societății Invalizilor de Război și a fost reparat, ca mai apoi să găzduiască Muzeul Municipal.
Primul fond al muzeului a fost donat de chiar Primăria Iaşilor, care a pus la dispoziție toate documentele cu valoare istorică precum și biblioteca. În 1925 a trecut în patrimoniul muzeului și arhiva Primăriei dintre 1866-1894. Muzeul Municipal a făcut achiziții de la persoane particulare, printre acestea numărându-se 6 hărți di perioada 1730-1763, cărți, broșuri, documente, 6 bucăți de mozaicuri de la Sarmizegetusa, 15 documente referitoare la Biserica Zlataust, o stampă a Iaşilor vechi, săbii și albume turcești, 6 condici turcești și 7 caiete grecești din prima jumătate a sec. al XIX-lea conținând copii după actele Porții Otomane referitoare la Moldova și multe altele. Potrivit inventarului întocmit de Ioan Bogdan și Traian Ichim în 1924, muzeul avea, după 3 ani de funcționare, 4.658 de obiecte, pentru ca numărul acestora să ajungă în anul 1931 la 9.112.
Societatea a funcționat până la desființarea din anul 1934 când, sub auspiciile gravei crize economice și a războiului, colecția s-a destrămat. Unele acte au ajuns la Arhivele Statului, o parte din piese la Muzeul de Istorie înființat în 1964, alte piese și documente s-au deteriorat fiind depozitate în condiții improprii sau au dispărut.  
Casa Burchi-Zmeu a fost restaurată în perioada 2013-2015 și din 2016 a fost amenajat Muzeul Municipal din Iași, la etaj are 4 săli de expunere, 2 holuri pentru exponate plus o sală multimedia, la parter 5 săli de expunere, 3 holuri pentru exponate la care se adaugă subsolul clădirii unde sunt afișate obiecte descoperite în săpăturile arheologice din Iași. Cele 3 săli de evenimente găzduiesc periodic diferite manifestări culturale, prilejuite de lansarea unor volume sau de sărbătorirea unor date importante la care participă personalități ale Iașului.
Pentru a întregi activitatea Muzeului, instituția a primit în administrare două spații expoziționale: Galeriile de Artă Dan Hatmanu din Pasajul Sfânta Vineri și Galeriile Dumitru I. Grumăzescu de pe strada Lăpușneanu. Mai multe detalii în lucrarea Casa Burchi-Zmeu de Sorin Iftimi și pe muzeulmunicipalreginamariaiasi.ro
 
151. - Muzeul Municipal Regina Maria 

- Traversăm parcul înspre strada Anastasie Panu, loc ocupat în 1980, până la intersecția cu strada Sf. Lazăr, de clădirile cu numerele 5-17. Redau mai jos informațiile din studiul realizat de cercetătorul Florin Buimestruc în anul 1980 și concluzia de la sfârșitul studiului.

- Casa Balif - nr. 5 - este o clădire construită în 1815 de către spătarul Mihalache Idieru, pe locul cumpărat de la hanul Afenduli. Caracteristicile arhitectonice ale acestei case sunt specifice caselor boierești construite la Iași în prima jumătate a sec. al XIX-lea. Îmbunătățirile aduse de diverșii proprietari nu au afectat structura planului, care, bazat pe principiul simetriei, are încăperile dispuse de o parte și de alta a unei săli mediane. Salonul, situat spre stradă, este marcat în fațadă prin ieșirea în rezalit. De partea cealaltă a clădirii există un cerdac pe sub care se intră în pivniță. Fațadele sunt trate unitar, în stil neoclasic, elementul dominant reprezentându-l pridvorul de pe fațada sudică. Acesta este marcat de un fronton triunghiular, susținut de două perechi de coloane dorice. Ion Mitican îi face și el o descriere: era o zidire cu arhitectură veche moldovenească, locuită de familia Balif. Avea cerdac, terasă la intrare și derigi ca niște coloane, printre care se intra în holul cu uși laterale, ce dădeau în odăile largi și luminoase. Fusese ocolită un timp de demolări fiindcă se afla în Lista monumentelor istorice, de unde trebuia să dispară. Așteptând mutarea dureroasă la apartamentul din bloc, pe care urma să-l primească, proprietarul era mâhnit căci în jur se aflau sumedenie de mobile și relicve bătrânești pe care nu reușise să le dea unui muzeu. Printre ele se găsea și o veche masă de lucru cu sertare și o cutie muzicală. Schimbând tamburele cu știfturi se puteau auzi uitate melodii de demult. Fusese construită, probabil, la fosta Școală de Arte și Meserii din Ulița Sfântului Ilie, care prin 1867 obținuse medalia de bronz a Expoziției Universale din Paris pentru asemenea exponat. Ziua de duminică 25 mai 1986 găsea bătrâna zidire descoperită, cu ferestrele și ușile smulse iar vineri 30 mai, în mijlocul grădinii pustiite mai rămăsese o movilă de moloz și resturi de cărămizi. Cercetătorul Florin Buimestruc oferă o concluzie: valoarea documentară a acestei case este incontestabilă, monument de arhitectură fiind înscrisă pe Lista oficială a monumentelor istorice și de arhitectură în R.S.R. la nr. 1496, dacă ținem seama și de faptul că la Iași nu mai există nicio altă clădire de acest tip, păstrată atât de aproape de forma originală. Demolarea ei însă este un exemplu privind superficialitatea cu care sunt tratate monumentele ce se mai păstrează încă la Iași.

Casa este imortalizată de pictorul Călin Alupi (1906-1988), unul din cei mai importanți reprezentanți al post-impresionismului românesc, elev în 1925 la Academia de Belle Arte din Iași, alături de Corneliu Baba și Mihai Cămăruț este ales ucenic al lui Nicolae Tonitza pentru pictura schitului Durău. Când se întoarce de pe front află că multe tablouri i-au dispărut sau au fost distruse. În 1947 devine profesor la Academia de Belle Arte din Iași care se desființează în 1954 și se stabilește în București fiind profesor la Școala medie de arte plastice până în 1963 când Institutul pedagogic din Iași (fostul Belle Arte) își redeschide porțiile și se întoarce ca profesor. 

152. - Casa Balif de pe A. Panu
 
153. - Casa Balif - de Ion Mitican
 
154. - Tabloul lui Călin Alupi - Strada Anastasie Panu și biserica Bărboi - sursa
 
 

 155. - Casa de pe A. Panu

- Casa de la nr. 7 - o găsim menționată în 1904 ca aparținând lui N. Nicolaide, iar într-un act din 1924 se specifică faptul că este o clădire cu etaj. Dacă până în 1926 imobilul suferă doar mici reparații, la această dată este necesară refacerea zidurilor, prin înlocuirea unor cărămizi vechi cu altele noi. Clădirea, având planul identic la parter și etaj, are încăperile dispuse în jurul casei scării. Tratarea mai puțin generoasă a acestei clădiri ne face să apreciem că, de la început, a fost construită în ideea împărțirii spațiului în apartamente și având o parte a parterului rezervată pentru comerț (cu intrare separată, dinspre stradă). Deși cu etaj, având fațadele decorate în stilul eclectic specific epocii, această construcție nu afectează armonia străzii.

156. - Casa de pe A. Panu nr. 7

- Casa de la nr. 9 - construită de asemeni în sec. al XIX-lea, o găsim menționată în 1909 ca fiind proprietatea lui I. Fenerștein. În 1916, Creditul Financiar Urban din Iași răspunzând la o somație a Primăriei, precizează că acest imobil a fost temporar în administrația sa, trecând prin vânzare publică în proprietatea Băncii Iașilor. Dintre reparațiile mai importante, o menționăm pe acea din 1909 când proprietarul solicită o autorizație „voind a construi din nouă antretul scărilor precum și schimbarea lor cu altele, de material nearzător, de a face reparațiuni de întreținere la întreg imobilul. În urma acestei intervenții, planul casei având încăperile dispuse de o parte și de alta a unul vestibul, rămâne neschimbat. Fațadele sunt tratate uniform, în stil neoclasic.

- Casa de la nr. 11 - Societatea Filantropică Steaua a fost înființată în 1906 (sau 1881 ?) pentru "a da instrucțiune primară și profesională fetelor israelite din acest oraș". Astfel se formează "Școala primară Israelită de fete Steaua" care s-a tot mutat în mai multe sedii, unul era pe strada Elena Doamna.  Casa a fost construită în 1922 după multe eforturi din partea celui care îi poartă numele, și adăpostea Școala primară și profesională de fete David Herzenberg. Funcțiunea pentru care a fost proiectată a impus aerul auster, atât în tratarea planului-identic pentru parter și etaj, cât și al fațadelor. Plastica acestora se rezumă la utilizarea cărămizilor aparente pentru marcarea ancadramentelor de la ferestre. După primul război mondial, în clădirea din curtea școlii a fost înființat un Cămin pentru orfanii evrei. În anul 1915, Școala Steaua era dirijată de Loja Bnei Brit. Școala avea "atelier de croitorie cu mașinile necesare", iar prin 1939, aproximativ 300 de eleve urmau cursuri profesionale complete de 5 clase practicând croitoria și broderia, la care se adăugau lecții de limba română și franceză. Aici exista și o bibliotecă școlară organizată de Sara Goldștein. Mai târziu devine sediul Școlii practice de comerț N. V. Ștefăniu, iar în anul 1954 aici a funcționat Școala Populară de Artă. Ion Mitican spune ca inițial acest loc era ocupat de brutăria faimosului brutar Constantin Mavropoul Fleașcă care s-a mutat mai târziu pe strada I.C. Brătianu (bd. Independenței).

157. - Școala primară și profesională de fete David Herzenberg
a Societății filantropice Steaua
 
158. - Școala primară si profesională israelito-romîno de fete 
a societății filantropice Steaua - Iași - str. Elena Doamna 

- Casa de la nr. 13 - a fost construită în 1935 de către doctorul H. Poplicher după planurile arh. G. Micul, lucrările fiind executate de „Antrepriza I. Schleier - Gr. Hirsch". Clădirea se compune din subsol, parter, etaj și mansardă, având 48 de încăperi. Prin noua concepție asupra împărțirii spațiului și al tratării plastice, această construcție este una dintre primele clădiri cu adevărat moderne ce s-au ridicat la Iași în prima jumătate a secolului XX.

159. - Clădirea modernă de pe Strada A. Panu nr. 13 - via iasifotografiivechi

160. - Inginer I. Schleier în colaborare cu Arhitect Gr. M. Hirsch
- str. Elena Doamna nr. 45 - din Primul Anuar - Ghid al Municipiului Iași - 1935

- La nr. 15 - a existat o casă, care la 1899 era proprietatea A. Krakel. În jurul anului 1900, N. Moruz, chiriaș, transformă dependințele în fabrică pentru pungi din hârtie. Clădirea nu mai exista în 1980.

- Casa lui Anastasie Panu - posibil numărul 15, în spate avea gardul Bisericii Barnovschi
Numele străzii Anastasie Panu este dat de imobilul în care a locuit politicianul Anastasie Panu (1810-1867), care a avut un rol important la organizarea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc din iulie 1857 și la protestul împotriva falsificării acestora de caimacanul Nicolae Vogoride. În 1995, Rodica Eugenia Anghel a realizat un studiu intitulat Casa Anastasie Panu (1) unde scrie că primele informații despre imobil apar într-o mărturie hotarnică din 1856 efectuată la cererea lui Panaite Panu, tatăl lui Anastasie, "pentru măsurătoarea locului din Iași, la ulița Sf. Vineri", prilej cu care sunt prezentate documente din anul 1832 când Hariton Alcaz îi vinde lui Panaite Panu o dugheană cu pivniță și locul ei. În noiembrie 1856, Panaite Panu, împreună cu soția sa, Elencu Panu Miclescu donează fiului Anastasie Panu casele din strada Sf. Vineri. În ianuarie 1867, după decesul lui Anastasie Panu, a fost întocmit un proces verbal unde menționează că imobilul din ulița Sf. Vineri a fost închiriat Şcolii publice din Iași, de către s. I-a Corpul portăreilor Tribunalului Iași. Rămasă fără stăpân, pe la 1896, adăpostea Hanul Tomeștilor, iar prin 1911 devenea proprietatea lui Archil Gheorghiade. 

În vara anului 1978, după ce s-a finalizat platforma întinsă deasupra beciului cronicarului Grigore Ureche, lucrările de sistematizare au continuat cu demolarea casei; în zonă nu s-a permis accesul, interzicându-se staționarea ori fotografierea clădirilor, probabil ca să li se piardă complet amintirea. După demolarea caselor Dimitrie Anghel și Anastasie Panu, în decembrie 1985 s-a ajuns și la cele trei case din capătul străzii.
Ion Mitican oferă o descriere conform unei prețăluiri din 1861: casa avea două rânduri (etaje), pereți din cărămidă, temelii din piatră și acoperiș din șindrilă. La rândul de jos se afla tradiționalul antreu cu ușile celor șase odăi mărginașe și un iatac, iar la etaj un antreu mai mare cu cinci odăi, un ietăcel și marele salon de petreceri, din care se putea ieși în balconul central. Nu lipsea pivnița gospodărească, cuhnea, șura pentru trăsuri și grajdul pentru trăpași (rase de cai), hambarul masiv din scânduri, coșerul, grădinița cu pomi la spate și aceea cu flori în față, toate înconjurate cu un zăplaz (gard) care probabil a înlocuit zidul împrejmuitor nelipsit caselor boierești de pe vremuri.
Despre poziționarea casei avem mai multe surse, dar nu s-a păstrat nicio fotografie: N.A. Bogdan în Monografia orașului Iași (1913) scrie că la sfârșitul anului 1865, Gimnaziul Alexandru cel Bun s-a mutat în casele lui Anastasie Panu din strada Sf. Vineri, lucrarea Iași Efigii culturale (2003) scrie că Gimnaziul Sfântul Sava (Colegiul Național din Mănăstirea Sfântul Sava) s-a mutat în anul 1865 în casele lui Anastasie Panu sub numele  Alexandru cel Bun, iar în ultimii ani, în vechea clădire a tribunalului județean, iar Ion Mitican scria: "latura nordică a străzii, pe care se afla Farmacia Beceanu, se ocupa de blocul masiv în care sălășluiește BRD, arcada marcând zona casei poetului florilor cât și a casei lui Anastasie Panu ce a fost vizavi, în parcul golaș din spatele Bisericii Barnovschi", în alt text, Mitican amintește de "casa cu două rânduri care avea în spate gardul bisericii Barnovschi".

161. - Fațada la stradă a casei lui Anastasie Panu din str. Sf. Vineri în anul 1912
unde a funcționat Școala de Fete din 1850 

162. - Imaginea din 1917  - 1. - Casa lui Dimitrie Anghel
2. - Posibil Casa lui Anastasie Panu care este despărțită de biserică de un gard  
3. - Probabil grajdul pentru trăpași sau hambarul de care scrie Ion Mitican
4. - Biserica Adormirea Maicii Domnului Barnovschi
5. - Școala Carmen Sylva

- Casa de la nr. 17 - seamănă cu imobilul din desenul Casei lui Anastasie Panu,  ambele au 2 etaje cu 6 ferestre, este vizavi de casa lui Dimitrie Anghel, are în spate gardul bisericii Barnovschi și pe la 1900 adăpostea un han.
Cercetătorul Florin Buimestruc o descrie în anul 1980: este tot o construcție din secolul al XIX-lea pe care o găsim menționată în 1906 ca fiind proprietatea lui I. Aguștain. De-a lungul anilor clădirea suferă o serie de reparații și lucrări de întreținere, mai importante fiind cele din 1911, când noul proprietar, A. Gheorghiade, comerciant, introduce canalizarea și apa curentă, și cea din 1915 când se schimbă ușile, ferestrele și dușumelele, se pune „tablă nouă plumbată" și „reconstruiește balconul din lemn prin tabller de beton susținut prin traverse de fier dublu T având parapet de fier". Într-un certificat de proprietate, eliberat în 1934 lui I. G. Popovici, se specifică: „această clădire principală se compune din parter și etaj, având 7 odăi, 3 săli, un hol și o pivniță. La etaj, 2 scări cu 8 odăi și o sală". Fațadele sunt tratate în stil neoclasic, cu un restrâns repertoriu al elementelor decorative. Este menționată existența la 1911 a unui mic han compus din 6 odăi, situat în grădina „cu copaci și iarbă care se coase" a acestei case.

163. - Casa de pe A. Panu nr. 17

164. - Fereastra casei de pe A. Panu nr. 17 urmată de clădirea modernă de la nr 13
 
- Casa Niţescu - Ion Mitican își amintește de această casă spunând: în vara anului 1978, echipele demolării se aflau în zona Farmaciei Beceanu și a casei Niţescu de pe colțul străzii 7 Noiembrie (azi Sf. Lazăr). Era o casă începută în timpul războiului și rămasă neterminată, fiind deținută de inginerul Emil Nițescu, fostul director al regionalei CFR Iași. În ogradă, sub niște uși grele metalice, se cobora într-un beci străvechi ce comunica cu alte hrube înalte, cu tavane boltite și trăinicie de cetate medievală.

165. - Strada 7 Noiembrie (dr. Ghelerter, Sf. Lazăr) colț cu strada Anastasie Panu - via iasifotografiivechi
Reclama La luna nouă, în spate se observă un tramvai și peretele Farmaciei Beceanu
 
166. - Restaurant și Berărie La îndulcirea inimei (Iancu A. Iukel) 
- str. Cizmăriei 25 vizavi de Farmacia Beceanu
 
- În Cel mai nou ghid al orașului Iași 1932-1932 găsim câteva referințe la strada Anastasie Panu:
Şcoala particulară - practică de comerț „N. V. Ştefăniu - Str. Anastase Panu.  In localul şcoalei profesionale de fete „Steaua“
Scoala proiesională „David Hertzenberg“ Str. Anastase Panu.
Hala centrală - Str. Anastasie Panu 5l.
Bodega Palatului - Str. Anastasie Panu 79
Bodega La Carpaţi - Str. Anastasie Panu 27
Cârciuma La Ilie - Str. Anastasie Panu 60.
Cofetăria Moldovei - Str. Anastasie Panu 58
Farmacia Populară (Emanoil Lupu) - Str. Anastasie Panu 35
Farmacia La Coroana (Al. Enghel) - Str. Anastasie Panu 52
Depozit de medicamente Droguemed - Str. Anastasie Panu 4.
Vopsele, produse chimice La Cămila - str. Anastasie Panu 47
Vopsele, produse chimice La Marinarii - str. Anastasie Panu 31.
Libraria Ion Creangă - str. Anastasie Panu 48.
Libraria Iaşilor - str. Anastasie Panu 46.
Libraria Saul Segal - Strada Anastasie Panu 52,
Consumul Palatului - str. Anastasie Panu 61
Bacania Bazarul dulce - str. Anastasie Panu, (Pavilion 2).
Cafenea Elefant - str. Anastasie Panu 53
Drojdie La Frankel Sura - str. Anastasie Panu 30.
Incaltaminte La Tăranca - str. Anastasie Panu 36-38
Fabrica de lumânări Popovici Gh. Ioan - str. Anastasie Panu 67,
Ferarie La Oţelul - str. Anastasie Panu 43.
Atelier mecani si armurarie Frații Reinhorn - str. Anastasie Panu 45
Sticlarie La Ionas Feldman și fiu - str. Anastasie Panu 58
Sticlarie La Gospodăria modernă - strada Anastasie Panu 27
Depozit vin La Zeleanu Simon - str. Anastasie Panu 24,
Brutarie La Gram Strul - str. Anastasie Panu 25,
Brutarie La Climer Lazer - str. Anastasie Panu 72,
Birou Fabrica Dobrogea vopsitorie chimica din Sos. Nicolina - str. Anastasie Panu 39 pavilion comun
Banca Federala Băncilor Populare şi a Cooperativelor de Producţie şi Consum - str. Anastasie Panu 9.
Casa de Credit a Agricultorilor din Iaşi - str. Anastasie Panu.
Medic Grosu Suzana - str. Anastasie Panu 43
Dentist Girota Grosu - str. Anastase Panu 17
Moașă B. Start Sor. - str. Anastasie Panu 17
Avocat Drimer Samuel - str. Anastasie Panu 11
Avocat Marcovici Israel - str. Anastasie Panu 35
Avocat Stanciu Pascu - str. Anastasie Panu 12
Avocat Stoianovici Gheorghe - str. Anastasie Panu 15
Stagiari din Baroul Iasi Leibil Pincu - str. Anastase Panu 35

- Reclame pe strada Anastasie Panu și zona Halei
 
167. - Liceul particular Gheorghe Asachi - str. Anastasie Panu nr. 4

168. - Dr. C.I. Parhon - prof Clinica boalelor nervoase si mentale - str. Anastasie Panu nr. 8
 
169. - Depozit de uleiuri, lacuri, vopsele La Marinarii (I. Marcu) 
- str. Anastasie Panu nr. 33

170. - Colectura norocoasă Hermes (B. Hepescu si H. Forescu) 
- str. Anastasie Panu nr. 29

171. - Depozit de uleiuri, lacuri, parfumerie La Cămila 
- str. Anastasie Panu 47
 
172. - Renumita librărie Saul Segall - str. Anastasie Panu 52
 
173. - Boiangeria și Spălătoria Chimică Martin Buchholzer fondată în 1897
 - Birou de primire Anastasie Panu nr. 74 

174. - Crâșma Anghel str. Anastasie Panu nr. 77 
ocupată de N. Nedelcu - 1913
 
175. - Dr. Suzana Grossi - Asistenta - strada Anastasie Panu

176. - Ferăria Comerțul - Frații Katz & Co  - Piața Halei nr. 1

177. - Frânghierie si Pânzeturi Zeida I. Rosi  - str. Cizmăriei nr. 39

178. - Fabrica de lumânări Regina Albinelor Ion N. Haraga 
- str. Sft. Lazăr nr. 18, Str. Cizmăriei nr. 39

- Concluzie - cercetătorul Florin Buimestruc declara în anul 1980: studiul construcțiilor de pe strada A. Panu ne relevă aspectul arhitectonic al orașului Iași la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, caracteristic prin tipul de clădiri modeste ca volum și tratare plastică și nu prin cel al palatelor sau a marilor case boierești. Neglijarea acestui aspect, datorat în mare măsură și comparației cu arhitectura altor timpuri și civilizații, a creat opinia eronată, că arhitectura secolului al XIX-lea este lipsită de orice valoare. Dar, diferitele aspecte ale dezvoltării unui oraș, a organizării sale (cum ar fi de pildă legile urbanistice ce limitau la un moment dat la 8 numărul tipurilor de case ce se puteau construi în Iași), nu pot fi studiate și valorificate decât prin păstrarea acestor clădiri “în situ“, pe străzi sau cartiere constituite. Acest aspect, subliniat și la Congresul de la Zurich, privind conservarea monumentelor Istorice din 1974, ar trebui să stea la baza studiului urbanistic al orașelor centre Istorice, cum este și cazul orașului Iași.


Mai multe informații despre strada Lăpușneanu găsiți aici.

Informații despre bulevardul Carol I (dealul Copou) găsiți aici.

Mai multe informații despre bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt găsiți aici.

Despre strada Cuza Vodă găsiți informații aici.

Mai multe despre bd. Independenței găsiți aici

Mai multe informații despre Piața Unirii găsiți aici.

 


- via iasi.travel, OrasulIasi, iasifotografiivechi, wikipedia.ro, ziaruldeiasi.ro, curierul-iasi.ro, sanuuitam.blogspot.com, delcampe.net, link utile, cărțile Evreii ieșeni în documente și fapte - H. Gherner, Beno Wachtel (1939), Din ulița Domnească în Arcărie - Ion Mitican (2011), Poarta cu zid și Casa cu Absidă - de Florin Buimestruc, Un aspect al Urbanismului la Iași la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea - Florin Buimestruc, Casa Anastasie Panu (1) - Rodica Eugenia Anghel.