Pe strada Lascăr Catargi s-ar fi aflat colonelul Al. I. Cuza în noaptea alegerii ca domn al Moldovei, deși unele legende îl localizează la Hotelul Europa din zona Unirii, însă Neculai Gane spunea ca Al. Ioan Cuza dormea în casa socrului său, Pavel Stoianovici în casa părintească din strada Română.
2. - În colțul din dreapta este strada Lascăr Catargi spre zona Independenței
- Str. Lascăr Catargi nr. 1
- pe partea stângă, unde astăzi este o terasă, a existat o casă demolată prin anii '80 pentru reconfigurarea zonei spre casa
A. D. Xenopol (
Vila Riria) din strada Vasile Conta și spre fostul imobil Adacea din bd. Independenței. În anii 70-80 aici era tutungeria lui Dima Mihai, o cizmărie și un studio foto. -
detalii
5. - În dreapta se observă casa de la intersecția cu strada Vasile Conta - 1928
6. - Pe stânga se observă casa de la intersecția cu strada Vasile Conta,
în dreapta este Policlinica
7. - Piața Dimitrov spre strada Vasile Conta, intersecție cu fosta stradă A. D. Xenopol în anul 1983
7b. - Casa de la intersecția cu strada Vasile Conta -
sursa
8. - Terasa dinspre strada Vasile Conta
9. - Imobilul de lângă terasă
- Pe dreapta sunt 2 case la care au supraviețuit gardurile vechi de metal.
10. - Strada Lascăr Catargi nr. 6
11. - Strada Lascăr Catargi nr. 6
12. - Strada Lascăr Catargi nr. 6 - 1928
- Strada Lascăr Catargi nr. 8
În 1923 la adresa str. Lascăr Catargi nr 8 locuia avocatul Poni P. Alex.
13. - Strada Lascăr Catargi nr. 8
- Str. Lascăr Catargi nr. 3 - pe stânga este un imobil Art Deco
14. - Strada Lascăr Catargi nr. 3A
- Casa Haimovici - str. Lascăr Catargi nr. 5
Casa Haimovici a fost realizată după planurile arhitectului Grumăzescu de antrepriza D. Grossman.
Pe strada Lascăr Catargi nr. 7 a fost sediul Asociației Naționale a Veteranilor de Război Iași
16. - Casa Haimovici - nr. 5
17. - Casa Haimovici - nr. 5
18. - Ziarul Opinia 1913 - Catargi 5, Jeanne Unter
- Laboratorul de Sănătate Mintală (LSM) administrat de Spitalul Socola
Aici a fost Laboratorul de Sănătate Mintala (LSM) condus de Spitalul Socola, în curte sunt clinici medicale private și un Centru de recuperare Medicală.
În una dintre clădiri a locuit și lingvistul și filologul
Iorgu Iordan (1888-1986) fost membru titular și vicepreședinte al Academiei Române. Între anii 1945-1947 a fost ambasador al României la Moscova apoi fondator și primul director (1949-1962) al Institutului de Lingvistică al Academiei Române.
19. - Laboratorul de Sănătate Mintală (LSM)
20. - Casa unde a locuit
Iorgu Iordan -
sursa Pe dreapta sunt 2 clădiri noi
21. - str. Lascăr Catargi nr. 10
22. - str. Lascăr Catargi intersecție cu str. Buna Vestire
- intersecție strada Buna Vestire, unde există pe dreapta o clădire cu un detaliu interesant.
23. - Detaliu casă
Despre casele de aici din 1890 a scris Rudolf Șuțu: înspre colţul
str. Română cu str. Buna Vestire, erau fostele case Făurescu, astăzi
ale d-nei Maria S. Zăhărescu. Dinspre colţul celălalt al str. Buna
Vestire, sunt vechile case Cozadini, iar alături a fost vestita crâşmă
La Greci, astăzi casă, prefăcută mai târziu, a d-lui C. Tăutu. Un loc
viran, se’ntindea în spre str. Sf. Neculai, în dosul Medianului, unde
apoi s’au construit mai recent diferite case.
- La intersecția cu strada Buna Vestire este o casă pe al cărui fronton scrie anul 1894?
24. - Casa de la intersecția cu strada Buna Vestire
25. - Casa de la intersecția cu strada Buna Vestire - 1928
- Casa Possa - str. Lascăr Catargi nr. 9
Pe stânga este o casă despre care a scris Rudolf Șuțu în cartea Iașii de odinioară: fostele case Gherghel, cumpărate mai târziu de preotul Possa. Aici a fost și Școala primară de sub direcțiunea d-nei Profira Giurcănescu, mama d-nei Maria S. Zăhărescu. Mai târziu a fost și Institutul Rang, iar ceva mai în susul străzii, tot în casele Possa, multă vreme a fost Institutul Schenk. În locul actualelor case ale d-lui dr. Possa, erau mai demult niște case mici locuite de fostul perceptor Iasinschi.
Aici a locuit prin 1885 doctorul St. Possa de la Spitalul Paşcanu care a militat pentru ca statul să asigure țăranilor asistență medicală gratuită. În jurul anului 1902, împreună cu un colaborator al său dr. Al. Ananiescu încearcă în tratamentul tuberculozei Lecitina, iar mai târziu cura cu carne crudă (Zomoterapia)
În 1923, locuința medicului Possa Ștefan era la adresa str. Lascăr Catargi nr 42.
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 9 era Centrul de recoltare și conservare de sânge.
Aici a funcționat un timp Laboratorul de Sănătate Mintala ce aparținea de Spitalul Socola, Policlinica Sportivă în anii 70 și a fost Centru de Transfuzie.
27. - Școala de fete nr. 1 Sărăria - casele D. Gherghel din strada Română
27b. - Institutul Frebelian Rang - strada Română nr 3
În 1909, ziarul Dimineața a organizat o tombolă având ca premiu o casă din Iași în
strada Romană nr. 9,
situată în cea mai frumoasă poziție a orașului, cu 6 încăperi, tramvaiul electric în fața casei, stradă canalizată și luminată electric, premiul în valoare de 20.000 lei. -
sursa
28. - Casa din strada Romană nr. 9 - anul 1909
- Rudolf Sutu descrie câteva case de pe la 1890 aflate până la intersecția cu strada gen. Berthelot, case mai greu de identificat: Mai sus, veneau vechile case clădite de către preotul Andrei Panuş. Casele au fost vândute mai târziu drului Russ junior lui Papa Russ cum i se spunea de către colegii săi medici şi studenții de la medicină. Alături erau casele clădite de către fostul consilier de curte Meleghi şi moștenite de către d-na dr. Hurmuzescu, apoi trecute d-nei maior Văleanu, iar astăzi aparținând d-lui Wachtel. Urmau: casele Triandafil, foaste ale unei d-ne Carp; casele Cervinov, donate epitropiei casei Sf. Spiridon, de la care le-a cumpărat d-ra dr. Macarovici, astăzi fiind proprietatea d-lui inginer Hurmuzescu; casele foaste ale Anicăi Borş, apoi ale d-lui dr. M. Manicatide, astăzi ale d-lui avocat L. Pilat; casele Neculai Gheuca, care dimpreună cu alți doi cunoscuți ieșeni de pe vremuri Iancu Botez şi Iancu Alexandrescu, făceau parte trustrei în permanență din consiliul județean. Au rămas de spirit cuvintele lor, de atunci, în mintea ieşenilor, când erau întrebaţi de ce mereu fac parte din consiliul judeţean: „Noi nu ne schimbăm niciodată; guvernele se schimbă". Neculai Gheuca a fost un om avut, vesel și bisericos. De sfântul Neculai onomastica sa şi a Țarului Rusiei, se ducea la biserica Sf. Neculai cel domnesc, îmbrăcat în frac, clac, ghete de lac şi punându-și toate decorațiile ce le avea. Cu Neculai Gheuca a dispărut un bătrân ieşan simpatic, cu un suflet foarte larg şi bun.
- Casa Stog - str. Lascăr Catargi nr. 11 -
Aici a locuit medicul pediatru Stog. În 1945, casa de pe strada Lascăr Catargi nr. 11 bis, cu suprafață de 565 metri pătrați și 16 camere era în proprietatea Ecaterinei Dumitrescu care a închiriat casa Ministerului Educației Naționale apoi imobilul a fost preluat de stat.
Acum este sediul unei Grădinițe.
29. - Grădiniță - Afterschool
- Casa prof. dr. Dobrovici - str. Lascăr Catargi nr. 13?
Profesorul Dobrovici era recunoscut și după mașina sa, un Mercedes cu nr. 1-IS-314.
În 1923 la adresa str. Lascăr Catargi nr 13 locuia medicul Mârzescu Constantin.
30. - Casa prof. dr. Dobrovici
La adresa Lascăr Catargi nr. 15A este imobilul numit Blocul Academiei construit prin 1955 după ce terenul a fost oferit angajaților ce lucrau în mediul academic.
- Casa Măzăreanu - str. Lascăr Catargi nr. 12-16 ?
- pe partea dreaptă, la nr. 16 sunt 2 clădiri, una lungă cu etaj și una cu un singur nivel.
Aici a locuit generalul Sotir Măzăreanu 1893-1982, director al instituțiilor de învățământ din armată, a participat ca tânăr ofițer în Primul Război Mondial. În septembrie 1916 a fost luat prizonier de trupele germane iar după doi ani de prizonierat în Germania a fost eliberat și s-a întors în țară unde și-a continuat studiile la Facultatea de Drept din Iași.
Pe soția sa, Octavia, a cunoscut-o la Cernăuți, după înfăptuirea Marii Uniri, în casa lor se vorbea germana, fiica lor studia pianul și se citea mult, biblioteca familiei conținând numeroase volume ale marilor clasici. În timpul celui de al doilea război mondial a fost comandant al Regimentului 50 Infanterie din cadrul Diviziei 10 Infanterie, comandant al Regimentului 2 Grăniceri, comandant adjunct al Diviziei 4 Infanterie și comandant adjunct al Diviziei 4 Munte. După război, a fost aghiotant la Casa Regală, comandant al Garnizoanei Iași și director general al școlilor și liceelor militare din România.
Pe timpul când era Comandantul Garnizoanei Iași, a locuit la etajul casei din strada Lascăr Catargi nr. 16. În fiecare dimineață, trăsura, trasă de doi cai, îl ducea, pe distinsul general la cazarmă.
În anul 1948, regimul comunist l-a dat afară din armată fără drept de pensie. A urmat o perioadă foarte grea pentru familia sa, au fost nevoiți, pentru a se întreține, să vândă mai toate obiectele de valoare din casă, inclusiv pianul și sabia generalului.
Ginerele generalului a fost prof. dr. Mircea Rusu personalitate marcantă a Facultății de Stomatologie din Iași, unul dintre întemeietorii Clinicii de stomatologie infantilă de pe str. Lăpușneanu. Generalul Sotir Măzăreanu a fost rudă cu regretatul poet ieșean Mihai Ursachi.
În 1923 la adresa str. Lascăr Catargi nr 16 locuia avocat Eraclide Xenofon iar în 1932 la adresa str. Lascăr Catargi nr 12 locuia avocata Iacoby Lucia
32. - Casă
33. - Casă
- Restaurant Oscar fost Corrido - str. Lascăr Catargi nr. 12-16
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 14 era Biroul teritorial de informare și documentare tehnică.
34. - Casă
- Lascăr Catargi nr. 15
- pe stânga este o casă veche unde în anii '70 a fost Institutul de Istorie.
35. - Casă nr. 15
- intersecție strada Logofăt Tăutu (fostă strada Sulfinei) - face legătura între strada Nicolae Gane (ulița Butu din 1841) și ulița Buna-Vestire, nume primit în 1866. Prin 1861 acest tronson era numit Ulița Asachi. Mircea Ciubotaru descrie istoria acestei străzi: în 1948 a primit numele de Pavel Tcacenco (1892-1926), activist comunist român de etnie rusă, unul din principalii lideri ai mișcării comuniste din Basarabia și România anilor 1920, ucis la capătul unui șir de arestări, evadări și încercări de trecere a Nistrului în U.R.S.S. În 1964 strada primește numele de Str. Sulfinei până în 2012 când a fost redenumită în Logofătul Tăutu, probabil o confuzie pentru că boierul lui Ștefan cel Mare nu are o legătură directă cu Biserica Buna Vestire (numita și Blagovișteniei) din capătul străzii, biserica fiind o ctitorie mai nouă, prin reclădirea în 1818-1820 de vornicul Ioan Tăutu și soția sa Maria a unei biserici mai vechi (ante 1744). Printre personalitățile istorice care au sprijinit aceasta biserică se numără Theodor Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Vasile Pogor și Petru Poni.
35b. - Portretul banului Ioan Tăutu și al soției Maria - Biserica Buna Vestire
Rudolf Șuțu pomenește de Pensionatul Weitzecker din strada Tăutu care se deosebea prin frumoasele producții de scrimă. Aici printre alții a învățat şi Paul Ventura, fratele aceleia care a fost o distinsă doamnă din Iaşi Lucia N. Cananău.
- cam din această zonă a fost luată perspectiva pentru tabloul realizat de pictorul polonez Ludovic Stawski - Vederea Iaşului la 1842 - detalii
36. - Ludovic Stawski - Vederea Iaşului la 1842 - donaţie Iancu Codrescu, 1880
Muzeul de Artă Iaşi
- pe stânga, lângă intersecție
În 1932 la adresa str. Lascăr Catargi nr 17 locuia avocat Gherculescu Dan-Ranol
37. - Casa pe stânga
38. - Bloc interbelic pe dreapta
- pe stânga 2 case frumoase
39. - Lascăr Catargi nr 19
40. - Lascăr Catargi nr 21
- peste drum este Institutul de Arheologie Iaşi (IAI)
- Fostul Institut de Arheologie Iaşi (IAI) - str. Lascăr Catargi nr. 18, fost nr. 43 -
IAI este un institut de
cercetare în domeniul arheologiei care funcționează sub egida Academiei
Române. Institutul a fost fondat în 1990 prin desprinderea secției
de arheologie a Institutului de Istorie și Arheologie A.D. Xenopol înființat în 1941 de profesorul Ilie Minea.
Pe la 1910 aici locuia prof. dr.
Leon Sculi Logoteti care a studiat medicina în Franța, iar în 1879 se întoarce la Iași ca profesor de anatomie și histologie la nou înființata Facultate de Medicină, ajungând primul decan al Facultății de Medicină. Se formează ca chirurg în clinica profesorului Ludovic Russ senior și este numit profesor de chirurgie în 1881, fiind precursorul neurochirurgiei la noi în țară. A introdus
asepsia și antisepsia precum și radiologia la spitalul Sf. Spiridon și a format chirurgi precum Ernest Juvara, Ion Tănăsescu, Paul Anghel și Nicolae Hortolomei. A decedat în 1912 având domiciliul în casa din str. Lascăr Catargi, nr 43 (actual 18). Pe la 1930 casa aparținea lui Eduard și Esmeraldei Sculy Logotheti (Logothetides). În 1939, după decesul celor doi, casa este împărțită între moștenitori: Maragreta Herescu, Şerban
Sturdza, Geta Iarca și Enric
Sculy.
detaliiÎn perioada interbelică proprietarii imobilului erau Sofia și Heinrich Wachtel. Familia Wachtel era cunoscuta în Iași încă din 1886 când Moritz Wachtel și partenerul său Dinescu au înaintat Primăriei o cerere în care solicitau înființarea unei fabrici de frânghie și țesături în zona numită Longa Vita (azi Târgușor Copou). În 1890, Moritz Wachtel și W. Dinerman au fondat Banca Moldova de pe strada Cuza Vodă, unde astăzi este Oficiul Poștal. La 11 iunie 1948 are loc actul de naționalizare a fabricilor primind numele de Fabrica Textila Roșie din cartierul Târgușorul Copou. Pe locul fabricii Textila din Copou a fost construit cartierul Exclusiv Residence.
Imobilul IAI a fost cumpărată de Șerban Dimitrie Sturdza iar Institutul s-a mutat pe strada Codrescu Nr. 6.
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 16 era sediul pentru Academia de științe sociale și politice - Institutul de istorie și arheologie A. D. Xenopol .
Astăzi, clădirea unde marii cercetători și istorici ai țării, precum Vasile Pârvan, Orest Tafrali, Ion Nestor, Vladimir Dumitrescu sau Mircea Petrescu-Dîmbovița, au activat, se degradează și riscă să se dărâme.
Rudolf Șuțu a scris despre casele dr. Sculy care au fost ale bătrânului bogat Brănişteanu, despre care ieșenii cei vechi știau mereu, că e bolnav, că nu iesă deloc din casă, că e aproape paralizat și că, aproape de sfârșitul vieţei sale, nici nu mai știa ce face. Înspre vale, era crâșma lui Varzare, apoi casa zidită de către avocatul Constantinescu, pe care a cumpărat-o după ce ajunsese proprietatea vărului lui Constantinescu, Cerbu, d-na Profira Giurcăneanu, astăzi (1890) aparținând d-nei dr. Bălăceanu.
41. - Lascăr Catargi nr 18
41b. - Fostul Institut de Arheologie
- Lascăr Catargi nr. 23
- pe stânga este o casă veche
42. - Lascăr Catargi nr 23
- Lascăr Catargi nr. 18A
- pe dreapta găsim un bloc interbelic
În 1923 la adresa str. Lascăr Catargi nr 20 era medicul Anghel D. Paul.
43. - Lascăr Catargi nr. 18A
- Clădirea fostului Tribunal militar din Iași - pe stânga, str. Lascăr Catargi nr. 25
În 1923 pe str. Lascăr Catargi nr 25 era Școala de croitorie bărbătească V. Mălinescu numită Școala de Meserii Inferioare.
În 1932 Şcoala industrială de Ucenici Nr. 1 era în localul Școalei de meserii V. Mălinescu. În 1932 era Şcoala comercială elementară de băieți Gh. Mârzescu, iar cea de fete era mai jos pe str. Tăutu.
În 1923 la adresa str. Lascăr Catargi nr 25 locuia medicul Nubert Nadejde Elena și medicul Nubert Grig.
În comunism aici a fost Tribunal militar din Iași, în Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 25 era Colegiul de avocați ai județului.
44. - Lascăr Catargi nr. 25
- Lascăr Catargi nr. 27 -
lângă fostul Tribunal militar este un șir de case cu un singur nivel
45. - Lascăr Catargi nr. 27
46. - În 1930 la nr 27 locuia Alexandru Zarifopol deținând unul
dintre puținele automobile din județul Iași
- Fostul Azil Balș - str. Lascăr Catargi nr. 20 fost nr 41 sau 37 - pe dreapta este o casă care a fost mult modificată în ultimii ani
Inițial, imobilul a fost deținut de contesa Eliza Balş (1841-1898), fiica lui Lupu Balș (1791-1844) logofăt al Moldovei în vremea domniei lui
Mihail Sturza (domn intre 1834-1849) și fiica Efrosinei Ghika. Eliza a avut un fiu din căsătoria cu Alexandru Moruzi de la Pechea (1817-1878) de care a divorțat în 1857 și o fiică din cea cu Matache Dumitru Beldiman. Se mută în Italia împreună cu soțul dar după câțiva ani îl
părăsește pe Beldiman pentru un conte italian. În 1863, la Florența,
Beldiman îl provoacă pe conte la duel, pentru a-și repara onoarea de soț
înșelat dar niciunul dintre protagoniști nu a fost rănit.
Eliza este descrisă în cartea
Din prima tinerețe, amintiri de
Radu Rosetti ca fiind o femeie deosebit de frumoasă, foarte înaltă, cu trăsături clasice și ochi negri.
În testamentul datat 1897, Eliza a lăsat lăsa moștenire fiicei sale, Maria Beldiman, o jumătate din avere, cealaltă epitropiei Sf. Spiridon, inclusiv casele de pe fosta str. Română de la nr. 41, actuala strada Lascăr Catargi. În aceste case, epitropia trebuia să înființeze Azilul de bătrâni Logofeteasa Efrosina Balş și „să îngrijească animalele din casă până la moartea lor”. Azilul își începea activitatea în 1899 care va dura până în 1948, când a fost naționalizat. În curte se observă un alt imobil cu un fronton interesant.
În cartea Cel mai nou ghid al Iașului din 1932 este specificat Azilul de bătrâni şi infirmi Logofeteasa Eufrosina Balș la adresa de atunci Str. Lascăr Catargi nr. 37, despre care autorul N.A. Bogdan declară: "în
mai toate aceste stabilimente, lumea nevoiașă găsește oploșire și căutare, sau lecuire fără plată, așa că este o adevărată binefacere
opera acestor instituții, ce fac podoaba sentimentelor de umanitate ale
vechilor ieșeni, ce au contribuit cât se poate de mult la crearea și continuarea lor". În 1913 azilul avea 24 de locuri.
Despre Azilul de bătrâne Logofeteasa Balş din str. Lascăr Catargi 37 a scris și Rudolf Șuțu: asilul
Elisa Balş, foaste dintâi ale mamei contesei Elisa Balş, la moartea ei,
printre diferite danii şi testamentul ce l-a lăsat, s’a găsit şi
rândurile scrise de mâna ei că lasă un fond pentru întreținerea bufnițelor din grădină. Tribunalul de atunci a numit un custode pentru a
se ocupa de aceste bufnițe. La inventarierea averei ş’au găsit cusute
printre perdele şi ascunse prin canapele bonuri cu cupoane neîncasate şi
prescrise. Până şi în rochia cu care a ținut să fie îngropată, s’au dat
de fișicuri cu bani, lucruri de artă, dantele scumpe etc. În ograda
caselor pe care le locuia, trecătorii admirau zilnic o cușcă piramidală
în care își trăiau traiul sute de păsări, iar în casă era o armată de... mâți şi câni, cari nu știau şi nu au știut niciodată ce însamnă lipsa
şi foamea, atât de bine erau îngrijiți. De pe urma Elisei Balş totuși a rămas o instituție atât de umană: asilul de bătrâne din strada aceasta.
În 1923 la adresa str. Lascăr Catargi nr 20 locuia medicul Anghel D. Paul.
47. - Lascăr Catargi nr. 20
48. - Casa Elizei Balș înainte de modificări
48b. - Casa Balș și casa Ronetti Roman - via Ion Mitican
49. - Modificările casei Eliza Balș
- Casa Ronetti Roman - str. Lascăr Catargi nr. 22 (fosta str. Romana nr. 39)
Aici a locuit Ronetti Roman (născut Aron Blumenfeld 1853? 1847-1908), poet, scriitor și dramaturg român de etnie evreiască care a scris la 1900 piesa de teatru
Manasse, dramă în patru acte despre dragostea imposibilă dintre doi tineri, un român și o evreică - Lelia, nepoata lui Manasse Cohen din Fălticeni. La 12 martie 1901 a avut loc premiera în limba română pe scena Teatrului Național din Iași, a iscat controverse, chiar în sânul comunității evreiești. În 1925, piesa Manasse a făcut subiectul
unui film după scenariu scris de Scarlat Froda și regia Jean Mihai.
Ronetti Roman fost prietenul și colegul lui Mihai Eminescu și I. L. Caragiale la gazeta Timpul din București (1878). Mai multe detalii pe
wikipedia.
Aici a funcționat o Policlinică cu plată și un Afterschool.
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 22 era Policlinica specială cu plată.
50. - Lascăr Catargi nr. 22
- Vila Irimia - construcție G. & N. - strada Lascăr Catargi nr. 24
după intersecția cu Fundacul Lascăr Catargi urmează două case vechi
51. - Vila Irimia - via Cel mai nou ghid al orașului Iași 1932
52. - Lascăr Catargi nr. 24
53. - Pe alee, în spate este Vila Tălmăcescu - 1932
- alături este o casă frumoasă - Lascăr Catargi nr. 26
54. - Lascăr Catargi nr. 26
- Casa Petre Andrei - str. Lascăr Catargi nr. 29 - Monument istoric IS-II-m-B-03796
- peste drum este casa unde a locuit
Petre Andrei (1891-1940), savant, sociolog, filosof, profesor și om politic, membru post-mortem (1991) al Academiei Române. Voluntar în Primul Război Mondial, a fost profesor la Catedra de Sociologie a Universității din Iași, deputat din partea Partidului Național-Țărănesc, subsecretar de stat și apoi ministru în mai multe guverne din România interbelică.
În 1910 urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie ale Universității din Iași unde profesorii Dimitrie Gusti și Ion Petrovici sunt impresionați de calitățile tânărului student, oferindu-i acestuia distincția „Magna cum laude”. Obține o nouă bursă pentru continuarea studiilor doctorale și se specializează la Universitatea din Berlin, unde urmează cursul de logică și istoria filosofiei dar și la Universitatea din Leipzig.
Deși era scutit de serviciul militar, fiind orfan de tată și singurul susținător al familiei, se înrolează ca voluntar în Primul Război Mondial. Participă la luptele de la Oituz, Slănic și Valea Cașinului, în care se distinge prin acte de bravură, fiind decorat cu „Steaua României”, „Coroana României” și „Crucea de război cu bare”.
Imediat după Primul Război Mondial, obține doctoratul cu teza Filosofia valorii. Devine profesor în învățământul liceal, iar din 1922 este profesor la Catedra de sociologie a Universității din Iași. Ca profesor, se numără printre cei care se opun introducerii politicii în Universitate, fiind, de altfel, de-a lungul întregii sale vieți, un adversar al extremismului, atât fascist, cât și bolșevic. Intră în politică în Partidul Național-Țărănesc, alături de numeroase personalități ale culturii și științei iar între 1928 și 1933 este deputat, apoi subsecretar de stat la Departamentul Agriculturii și Domeniilor (1930–1931), subsecretar de stat la Ministerul Instrucțiunii Publice și Cultelor (1932–1933) și ministru al Educației Naționale (1938–1940), în această din urmă calitate inițiind o lege de organizare a învățământului superior.
Schimbarea regimului politic din România, prin renunțarea la tron a regelui Carol al II-lea și instaurarea regimului legionaro-antonescian de extremă dreapta, a avut unele urmări pentru Petre Andrei: a fost scos din învățământul superior, urmărit, anchetat și persecutat. În timpul unei percheziții domiciliare pe în 1940, când urma să fie arestat pe nedrept de legionari, pentru a evita situația în care se afla Nicolae Iorga la acea vreme, a ales să își pună capăt zilelor.
Lucrările filozofului Petre Andrei au fost redescoperite după 1970, când a început culegerea și retipărirea operei sale. Petre Andrei a reușit să realizeze 15 lucrări, 5 cursuri universitare, peste 40 de studii și articole de specialitate, 25 de recenzii, 35 de conferințe și cuvântări, 3 rapoarte la legi și peste 75 de discursuri și intervenții parlamentare. Savantul este considerat drept unul dintre întemeietorii sistemului științelor sociologice din România. A fost numit post-mortem membru al Academiei Române în 1991.
55. - Lascăr Catargi nr. 29
- Casa Balmuș-Nupert
- La intersecția cu strada Nicolae Gane este un fost sediu al CAR Moldova.
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 31 era Balmus Petre
56. - Lascăr Catargi nr. 31 - Casa de Ajutor Reciproc Moldova
- urmează pe stânga intersecția cu strada Nicolae Gane, pe peretele clădirii a rezistat o veche placă cu numele străzii
Neculae Gane - DISP. III - (Disp = Dispărțirea).
57. - Indicator stradal
- intersecție
strada Nicolae Gane - strada a avut numele de Ulița Butu numita astfel prin 1841 după numele unui proprietar, probabil vel stolnicul Ioniță Bută (Buta), mort pe la 1827. A primit numele fostului primar
Nicolae Gane (1838 - 1916) deputat în 1870 din partea grupării junimiste, prefect și de cinci ori primar al orașului Iași: 1872 –1876, aprilie - iunie 1881, 1887 – 1888, 1895 – 1899 și 1907 – 1911. A fost membru al societății
Junimea, publicând nuvele și poezii lirice în revista Convorbiri literare. În calitate de primar, s-a remarcat prin următoarele realizări: aducțiunea apei potabile la Iași din sursa Țimișești, proiect pentru care a fost atacat în presa vremii, a încheiat în anii 1872-1873 un contract de asfaltare și întreținere a străzilor și trotuarelor cu un englezul W. O. Callender, în perioada administrației sale a fost întocmit un studiu asupra diverselor sisteme de tracțiune pentru realizarea transportului public urban, a inaugurat în 1896 clădirea Teatrului Național, la data de 6 mai 1899 a inaugurat Uzina Electrică Comunală, iar un an mai târziu începea exploatarea tramvaielor electrice. A devenit membru al Partidului Național Liberal în anul 1883 fiind ales de mai multe ori deputat și senator din partea acestei formațiuni politice. În martie 1888, pentru o scurtă perioadă, a îndeplinit funcția de ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor în Guvernul lui Ion C. Brătianu. Pe aceasta stradă se află și casa unde a locuit, azi muzeu în renovare.
- Școala Primară nr. 33 Mihail Kogălniceanu - str. Lascăr Catargi nr. 28 - Monument istoric IS-II-m-B-03795
- Școala a fost construită în 1895 ca parte a programului național de edificare a învățământului românesc din acea perioadă, condus de
Spiru Haret, motiv pentru care și întreaga sa arhitectura se înscrie in stilul recunoscut astăzi sub denumirea scoală tip Spiru Haret.
În 1932 Școala primară de băieți M. Kogălniceanu avea numărul 9.
În 1959 era numită Școala Elementară Mixtă de 7 ani Mihail Kogălniceanu, iar în anii 70 avea numele de Școala nr. 12.
Între 1919 - 1922 aici a învățat și
George Emil Palade (1912-2008) născut pe stradela Sărăriei, fost biolog, medic și om de știință american de origine română, specialist în domeniul biologiei celulare, laureat în 1974 al premiului
Nobel pentru fiziologie și medicină împreună cu Albert Claude și Christian de Duve pentru descoperiri privind organizarea funcțională a celulei ce au avut un rol esențial în dezvoltarea biologiei celulare moderne. Pe peretele școlii, lângă intrare, a fost amplasată o placă memorială.
În 1923 la adresa str. Lascăr Catargi nr 28 locuia avocat Ionaşcu Traian.
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 28 era Școala Generala nr 12
58. - Lascăr Catargi nr. 28
- Grădinița nr. 20 - str. Lascăr Catargi nr. 30
În 1932 la adresa str. Lascăr Catargi nr 30 locuia avocat Pilat Laurenţiu
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 30 era Casa de ajutor reciproc in învățământ
59. - Lascăr Catargi nr. 30
- urmează Lascăr Catargi nr. 32 și 34
În 1890, pe partea aceasta erau proprietățile deținute de Natalia Turculet nr 25, Lupu Zalmanovici nr 23, Gheorghe Crupenschi nr. 29, până la intersecția cu strada Th. Pallady.
60. - Lascăr Catargi nr. 32
61. - Lascăr Catargi nr. 34
- Palatul Grigore Sturdza - Școala Varlaam Mitropolitul - peste drum, la adresa str. Lascăr Catargi nr. 33 - Monument istoric IS-II-m-B-03797
În anul 1850 a fost construit în stil neoclasic
Palatul Sturdza deținut de Grigore (Grigorie) Sturdza, fiul mai mic al domnitorului
Mihail Sturdza.
În 1919 a fost cumpărat de către principesa Olga Sturdza pentru Societatea Națională Ortodoxă a Femeilor din România, filiala Iași.
În lucrarea
Călăuza Orașului Iași din 1923 în lista de Scoli Private apare și
Institutul de Domnișoare al Societății Ortodoxe Române din str. Lascăr Catargi. Între
1939-1942 a existat
Liceul Ortodox de fete Doamna Elena Cuza al Societății Naționale a Femeilor Române pe str. Lascăr Catargi nr. 46. A mai avut numele de
Școala ortodoxă națională Elena Odobescu, în timpul comunismului a fost sediul
Școlii de partid Ștefan Gheorghiu, iar după 1990 aici au funcționat
Studioul Teritorial TVR Iaşi (SRTV) și Studioul Radio Iași.
În lucrarea Cel mai nou Ghid al Iașului din 1932 avem o descriere a Liceului Ortodox de fete Elena Odobescu din strada Lascăr Catargi Nr. 20. Aflăm astfel că Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române a fost înființată în anul 1910 cu un Liceu de fete în București, iar în anul 1915 a luat ființă cea mai însemnată dintre filiale, Liceul Ortodox Elena Odobescu din Iaşi, luând locul renumitului Liceu Humpel. La început a funcționat în localul din Str. Carp, aparținând mai târziu Şcolii Normale de Conducătoare, iar în anul 1920 Societatea Ortodoxă a cumpărat fostul palat Mihail Sturza din Str. Română amenajându-l pentru școală. Localul e înconjurat de un parc vast, frumos îngrijit, unde elevele îşi petrec recreațiile. Directoarele care au condus această instituție, în care educația națională şi religioasă vin în primul rând, au fost: D-ra Ana Severin, D-na Victoria Constantinescu, D-ra Semiramiza Dimitriu, D-na Maximovici, D-na Elvira Balmuş (1924). În anul 1928 liceul a obținut dreptul de publicitate. Corpul didactic e format din cei mai distinși profesori din Iaşi, unii universitari, contribuind cu toții la o temeinică pregătire a elevelor şi la justificarea numelui de una din cele mai bune instituții românești de cultură, pentru educația fetelor din întreaga Moldovă.
Într-o prezentare din 1930 aflăm că liceul a fost condus de doamnele profesoare Ana Severin, Victorie Constantinescu, Artemiza Dimitriu, Sofie Maximovici până în 1925, apoi de prof. Elvira C. Balmuș. Atenție se dă învățării limbilor străine prin aducerea de pedagoage din străinătate, precum și pregătirea temeică a fetelor pentru toate îndatoririle sociale.
În anul 2004, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a reintrat în posesia Palatului și a inițiat ample lucrări de renovare, iar în 2019 a inaugurat un corp nou de clădire dedicat liceului.
Mitropolitului Varlaam a fost un cărturar de seamă al veacului al XVII-lea și a înființat prima școală superioară din Moldova în 1640.
Sediul școlii este înconjurat de un parc dendrologic cu arbori seculari.
Între 1939-1942 a existat Liceul Ortodox de fete „Doamna Elena Cuza” al Societății Naționale a Femeilor Române pe strada Lascăr Catargi nr. 46.
În 1950 aici era Școala Pedagogică nr. 2.
62. - Liceul ortodox de fete Elena Odobescu -
sursa
63. - Palatul Grigore Sturdza -
sursa
64. - Palatul Sturdza - via delcampe
66. - Liceul de fete ortodox Elena Odobescu
67. - Liceul ortodox - via BCU Iași
68. - Liceul ortodox de fete
69. - Școala ortodoxă națională Elena Odobescu -
sursa
70. - Regina Maria la Școala Ortodoxă a Femeilor Române din Iași - iunie 1916 -
sursa
71. - Eleve la Școala ortodoxă Iași - anul 1935 - via delcampe
72. - Clădirea dinspre strada Nicolae Gane
73. - Școala Varlaam Mitropolitul
74. - Liceul ortodox de fete Elena Odobescu
- str. Lascar Catargiu nr 20, director Elena C. Balmuș
- mai sus este un bloc de locuințe Lascăr Catargi nr.33A
75. - str. Lascăr Catargi nr. 33A
- Rudolf Sutu a relatat situația caselor din aceasta zonă, pentru perioada 1880—1890: Alături sunt casele mai recent clădite, ale d-nei Maria Tulbure, după care urma palatul Sturdza, care ocupa parte din str. Română, din str. 40 de Sfinți (astăzi general Berthelot) şi str. N. Gane.
Când bezede Grigorie Sturdza a cumpărat acest palat, s’a mutat din fosta locuință domnească din str. Lozonschi, care a fost vândută pentru construirea Seminarului Veniamin Costachi. Palatul din str. Română a fost transformat cu totul, construindu-se încă o casă mai mică pentru fiul lui bezedea Grigorie, unde era şi o sală pentru diferite sporturi, gimnastică şi scrimă. Pentru a face un parc mare împrejurul casei şi a avea spațiu larg, bezede a răscumpărat toate proprietățile dimprejur, dărâmând-le şi făcând o frumoasă grădină, în care a cultivat singur tutun bectimis, cel mai bun tutun ce se găsea pe atunci la Iaşi. S’a lovit fiul de domn însă de încăpăținarea unui vecin al său, conu Iancu Vidraşcu, proprietarul imobilului care astăzi face colțul între strada Lascăr Catargi şi str. foastă 40 de Sfinţi, imobil încunjurat de proprietatea lui bezede, care dorea, foarte mult să nu aibă nici într-o parte vre’o altă proprietate străină. A oferit lui Iancu Vidraşcu o sumă însemnată de bani, pentru ca să’i răscumpere imobilul; totul a fost în zadar, căci Vidraşcu ca şi morarul dela Sans-Souci, a vrut să-şi păstreze casa.
Se mai putea vedea în palatul Sturdza, în timpul răsboiului nostru, când era instalat aici ministerul munițiilor, inițialele şi stema familiei Sturdza, frumos lucrate, deasupra uşelor, a sobelor, precum şi deasupra geamurilor de sticlă mat de la ambele mari saloane din etajul de sus şi cel de jos. In palatul Sturdza, în ziua de Sf. Grigorie, onomastica lui bezede Grigorie Sturdza, se’ntindea în totdeauna o masă mare, iar după masă cunoscutul avocat ieşan de pe vremuri Ion Barozzi, care era şi avocatul casei lui bezede, făcea împreună cu soţia sa muzică, amândoi fiind pianiști talentați, iar cei mai tineri dansau. Printre musafirii obișnuiți erau căpitanul Găluşcă şi soția sa, Costică Bogonos, Vlad Cuzinschi, prieteni de ai fiului lui bezede; Leon Gheorghiu cu soția sa, profesorul tânărului fiu al lui bezede; Vântu, cunoscut la Iaşi şi la Huşi. La sfârșitul mesei Vântu rădica un toast în sănătatea principelui şi a elevului său, adăugând și citatiuni latinești, pe care a doua zi le dădea elevului său, să le traducă.
Tânărul Sturdza, care era foarte vesel, se ruga de profesorul său Vântu să danseze. Acesta habar n’avea de dans, însă cedând rugămintelor şi ale lui bezede Grigorie, se amesteca şi dânsul la joc, în hazul tuturora.
Dincolo de palatul Sturdza, după ce treceai partea despărțitoare dintre imobilul Vidraşcu şi spitalul de copii Caritatea, veneau casele unde au fost cândva instalate şi secțiile III şi IV ale tribunalului Iaşi, după arderea tribunalului dela Palatul Administrativ. Aici a stat multă vreme și Al. Ghica Brigadir, căsătorit pe atunci cu d-na Maria Mavroeny, în urmă Dahon. Multe petreceri frumoase au avut loc în această casă primitoare. Alături, era o grădină care se prelungea până la casele locuite astăzi de d. C. Sturdza, unde odinioară locuia colonelul Boronescu. În spre deal, a fost de mult şi Institutul Daudin de Perier şi locuința bătrânului fost profesor Pangrati, tatăl d-lui E. Pangrati, rectorul Universității din București. Astăzi o alee frumoasă leagă strada aceasta de fundacul 40 de Sfinţi.
Înspre piaţa Sturzoaei, era un întins loc viran, unde de câțiva ani încoace s’au construit mai multe case; apoi o casă veche, pe locul căreia astăzi este orfelinatul Principesa Maria; apoi piaţa Sturzoaia, unde a fost şi Pensionatul Curius.
- peste drum, la
intersecția cu strada Theodor Pallady - drumul se numea în 1853 Ulița Paladi, după aga Teodor Paladi, atunci la colțul cu Ulița Asachi (str. Lascăr Catargi) era casa maiorului Vasile
Mălinescu. Strada a fost redenumită Theodor Pallady înainte de 198 cinstind memoria marelui pictor
Theodor Pallady (1871-1956), nepotul agăi Teodor.
- Casa Emil Racoviţă - str. Lascăr Catargiu, nr. 36 - Monument istoric IS-II-m-B-03798 - azi Grădinița cu program prelungit nr. 8
Emil Racoviță (1868–1947) a fost un savant, explorator, speolog și biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran - peșteri și pânze freatice de apă).
Emil Racoviţă s-a născut în această casă pe data de 15 noiembrie 1868, a fost elevul scriitorului
Ion Creangă, studiind bazele științelor naturii cu savantul
Grigore Cobălcescu la
Liceul Institutele Unite. A studiat la Facultatea de Științe din Universitatea Sorbona, apoi lucrează la laboratoarele din stațiunea de biologie marină de la
Banyuls-sur-Mer, unde efectuează o serie de scufundări pentru a studia viața subacvatică. La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societății zoologice din Franța.
Participă ca naturalist al Expediției antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei
Belgica, condusă de Adrien de Gerlache. La aceasta expediție a luat parte și tânărul Roald Amundsen - în calitate de ofițer secund al navei, cel care a devenit ulterior primul om care a ajuns la Polul Sud (1911) și unul dintre cei mai mari exploratori ai tuturor timpurilor.
Emil Racoviță a rămas în istoria științei ca descoperitor al
balenei cu cioc. În apropierea
regiunii Palmer din Antarctida, expediționarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei Belgica și oferă nume unor insule, una numită de Racoviță insula Cobălcescu. În perioada când Belgica a fost prizoniera ghețurilor în martie 1898 - februarie 1899, naturalistul expediției, împreună cu ceilalți oameni de știință, au întreprins numeroase observații și cercetări științifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuție științifică mai mare decât a tuturor expedițiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a întreprins un studiu aprofundat asupra vieții balenelor, pinguinilor și a unor păsări antarctice, care i-a adus o reputație bine meritată.
În 1900, Emil Racoviță devine director-adjunct al Laboratorului Oceanologic Arago din Banyuls-sur-Mer unde va iniția un program internațional de cercetare numit Biospeologica, care să studieze fauna peșterilor.
Ideea lui Emil Racoviță de a se organiza în România o instituție de stat pentru un turism care să respecte natura, se materializează în anul 1926 când fondează Oficiul Național de Turism (ONT), oficializat în 1936 prin decret regal.
Emil Racoviță a fost ales academician în 1920 și a fost președinte al Academiei Române în perioada 1926 - 1929.
În casa în care s-a născut Emil Racoviță au funcționat alte instituții de învățământ, precum Școala Elementară Comercială de băieți la vechea adresă strada str. Lascăr Catargi nr. 25, din anul 1924 până în 1936, când s-a unit cu Școala Comercială Superioară (Şcoala publică de comerţ şi finanţe) formându-se Liceul Comercial de Băieți, iar localul în care a funcționat Școala Comercială Elementară a devenit sediul Inspectoratului Școlar Iași din strada Muzelor (azi str. Nicolae Bălcescu).
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 36 era Grădinița de copii cu orar normal Nr. 8 iar la nr. 38 era Institutul de cercetări în construcții și economia construcțiilor I.N.C.E.R.C.
Astăzi aici este Grădinița cu program prelungit nr. 8.
Rudolf Șuțu a scris despre casele din această zonă, coborând dinspre Sărărie: casele Luca de odinioară sunt ocupate astăzi de către Școala de sericicultură; apoi casele de astăzi ale generalului Gherculescu; casele foaste Ciupercescu, mai târziu ale lui A. D. Holban; casele foaste Mălinescu, unde e acum o şcoală de croitorie; casele unde astăzi e şcoala comercială gr. I, mai înainte vreme aparținând defunctei Aristia Bossie; apoi foastele case Zalmanovici; şcoala primară M. Kogălniceanu;
76. - str. Lascăr Catargi nr. 36
77. - Emil Racoviță -
sursa
78. - Posibil
Émile Racovitza în prima fotografie subacvatică - 1899 de
Louis Boutan
- Clubul Sportiv Politehnica Iași și Centrul Cultural German - str. Lascăr Catargi nr. 38
Urmează
Corpul C al Politehnicii, sediul
Clubului Sportiv Politehnica Iași și Centrul Cultural German Iași, o instituție culturală înființată în 1994 la inițiativa Societății Culturale Româno-Germane cu scopul de a promova în Iași limba și cultura germanofonă prin cursuri de limbă și examene, prin biblioteca pedagogică și o gamă variată de evenimente culturale. -
kulturzentrum-iasi.roLa intrare se observă sigla Facultatea de Construcții.
În 1923 la adresa str. Lascăr Catargi nr 38 locuia medicul Gancevici Corneliu.
În 1890, pe partea aceasta erau proprietățile deținute de Anna Malinescu la nr 27, iar în spate era Iorgu Holban. Mai sus, lângă strada Ralet era proprietatea Ecaterina Luca la nr. 25.
79. - Clubul Sportiv, Centrul Cultural German - fost Facultatea de Construcții
80. - Casa Holban - strada Română
- școală pe locul doamnei Aglaia A. D. Holban
- Lascăr Catargi nr. 35
- peste drum este o casă ascunsă de copaci
În 1923 la adresa str. Lascăr Catargi nr. 35 locuia ing. arhitect L. Goldenberg
81. - str. Lascăr Catargi nr. 35
- intersecție
Strada General Henri Mathias Berthelot - strada și-a primit numele în 1930 în amintirea generalului
Henri Mathias Berthelot (1861-1931) care a fost găzduit în anii 1916-1918 în casa medicului profesor George Bogdan. Strada s-a mai numit
Biserica Sfinții 40 de Mucenici, după numele bisericii ridicate de hatmanul Vasile Roset la 1760, peste drum era terenul spătarului Ioan Gheuca, apoi a lui Costache Sturza, ocupată de
Liceul Militar în 1880 și apoi de Spitalul Militar din 1948.
În cimitirul bisericii, dezafectat până în 1890, au fost mormintele lui
Gheorghe Asachi, ale poetului Alexandru Hrisoverghi și pictorului bisericesc Eustatie Alțini. Aici a fost diacon
Ion Creangă în perioada 1859-1863.
81b. - Stradă în Iași - de Adam Bălțatu -
sursa
- Pictorul
Adam Bălțatu (1889-1979) a realizat lucrarea de mai sus, de la intersecția străzii Lascăr Catargi cu strada gen. Henri Mathias Berthelot,
în fundal se observă turla Bisericii 40 de Mucenici, clădirea fostei grădinițe de copii de pe locul actualei Filiale Iași a Academiei Române și o clădire auxiliară a Spitalului Militar, astăzi, dezafectată; în prim plan-dreapta, clădirea triajului fostului Spital Caritatea, casa Măgureanu, casa prof. Ioan Lupu și casele Dediu. Pictura a fost realizată după 1960, anul sistematizării parțiale a străzii prin demolarea părții de la stradă (trei camere) a caselor Dediu din centrul imaginii.
sursaTabloul
Stradă în Iași - de Adam Bălțatu se găsește în colecția MNAR București.
- la intersecție este un bloc - str. Lascăr Catargi nr. 37
La parter a existat cafeneaua Maideyi.
În 1890, pe partea aceasta erau proprietățile deținute de Iancu Vidrașcu la nr 12, învecinate mai jos cu cele deținute de Principele Grigorie Sturza.
82. - Imobil nr. 37
- pe dreapta este intersecția cu strada Ralet - numele provine probabil de la Ioan Ralet proprietar pe aceasta stradă la 1880.
- Casa Casetti - urmează un bloc interbelic în stil Art Deco, pe perete a supraviețuit un indicator stradal cu numele vechi al străzii Karl Marx - str. Lascăr Catargi nr. 40
Aici a locuit familia Casetti.
- este urmata de o clădire în stil neromânesc - brâncovenesc - str. Lascăr Catargi nr. 42
- Fost Spital Caritatea - azi Spitalul de Urgență Sf. Ioan - Ambulatoriul IRO (Institutul Regional de Oncologie)
Încă mai există vechea clădire a Spitalului Caritatea
de la intersecția străzilor Berthelot cu Lascăr Catargi, acum Spitalul
de urgențe, parte din Institutul Regional de Oncologie (IRO) inaugurat
în 2012 după o investiție de 85 milioane euro, construit în curtea
fostului Spital de Urgențe Sf. Ioan din Copou.
Casa
a aparținut familiei Al. Ghica Brigadir. În ultimul sfert al veacului
al XIX–lea intră în proprietatea Elenei Rosetti - Cuza care
înființează Spitalul Caritatea împreună cu doctorul Russ - senior.
N. A. Bogdan descrie în 1904 istoria Spitalului de Copii Caritatea: a fost înființat prin inițiativa unei Societăți de Doamne, în frunte cu D-na Eva de Basily născută Calimachi-Catargi şi Doctorul L. Russ senior, pe la sfârșitul anului 1879, acest spital fusese instalat mai întâi în câteva odăi din spitalul S-ta Treime din Tătăraș. S-au strâns fonduri prin diferite ofrande, serbări şi conferințe iar în ziua de 17 Iunie 1890 s-a putut inaugura deschiderea acestui spital într-un local propriu, din strada 40 de Sfinți, unde fu instalat cu tot confortul necesar și după toate cerințele igienei şi științei. Între cei mai însemnați donatori ai acestei instituții se numără M. M. L. L. Regele şi Regina, Măria sa Doamna Elena Cuza, Principesa Maria Cuza-Moruzi, Charles Batiques, Principesa Aglaia Moruzi, Ec. Teodosia Andriowna, Eug. Ghica-Comănești, Ana Catargi, Natalia Ghica, Maria Haritonescu, E. și D. Suceveanu, Alex Plaino, etc.
În 1904 acest spital avea un venit anual de 64.568 lei iar cheltuieli 64,110 lei şi întreținea un număr de 40 paturi pentru copiii bolnavi. În anul 1899, spitalul Caritatea a primit dela Principesa Maria Moruzi, fostă Cuza, donația moșiei Ruginoasa, cu condiție de a înființa şi acolo un spital de Copii.
În 1890 aici era Spitalul de Copii Caritatea, la nr. 2, urma proprietatea lui Neculai Făgărășanu, a lui Petru Poni, urma terenul deținut de Principeza Maria de România, apoi Feldman și în spate proprietatea lui Jaques Leibovici.
În 1932 aici era Spitalul de copii Caritatea cu adresa Lascăr Catargi nr. 16 iar la nr. 18 era Serviciul central medical C.F.R..
86. - Fostul spital Caritatea
87. - Spitalul de copii Caritatea înființat în 1880
89. - Casă
- Casa Levin (Leon Bogdan) - peste drum de spital este o clădire istorică și în spate Studioul teritorial Iași al Radiodifuziunii Române (1956) - str. Lascăr Catargi nr. 44
În 1890, de la intersecția cu strada Ralet începea proprietatea lui
Leon Bogdan nr. A23, apoi urma cea a lui Alexandru Volutză până în strada Ianov (azi B. P. Hașdeu).
În casa lui Leon Bogdan
(viitoare casă J. Lewin - Levin) poposea adeseori și Lascăr Catargi, (1823-1899), ieșean care a dat numele acestei străzi, a întemeiat Partidul Conservator, ajuns ministru în varii guverne, președinte al Camerei Deputaților și cel de-al șaselea prim ministru al României. De la balconul acestei case, Catargi le-a mulțumit ieșenilor pentru alegerea sa ca
senator în Parlamentul de la București.
Aici a locuit și prim ministrul
Ionel Brătianu, în casa bancherului
Levin,
unde aveau loc consiliile urgente, uneori ținându-se și la Take Ionescu, reprezentantul Partidului Conservator Democrat, pe strada Lățescu nr. 4 (azi strada Titu Maiorescu), în locuința farmacistului Konia, sau la primarul
George Mârzescu în Copou lângă Universitate. Casa de pe strada Română a fost martora informațiilor privind căderea, sub ocupație germană a Munteniei, Olteniei, Dobrogei, a orașelor București, Ploiești (23 noiembrie/6 decembrie 1916), Buzău, Brăila și Focșani (în ziua de Crăciun – 25 decembrie/7 ianuarie 1916). În același birou au avut loc tratativele cu trimișii țărilor aliate (Albert Thomas, ministrul Apărării francez și Emile Wandervelde, ministrul belgian; au mai ajuns emisari din America, Italia, Anglia) sosiți la Iași (prin mai-iunie) pentru a vedea situația de pe frontul răsăritean. Tot aici s-a cristalizat înțelegerea cu ministrul Rusiei pentru ca aproximativ 30.000 de ostași și ofițeri români ardeleni, prizonieri din armata austro-ungară, aflați în lagărul de la Darniţa-Kiev, să formeze un corp de voluntari capabili să lupte alături de armata română pentru eliberarea Transilvaniei.
Din această casă a emis Radio Moldova începând din 1941. Pe perete este o placă comemorativă: "În această casă, unde în timpul
primului război mondial marele om politic Ion I. C. Brătianu a lucrat
pentru România Mare. Aici s-au inaugurat la 2 noiembrie 1941 emisiunile
postului de radio Moldova".
În Lista abonaților din anul 1971 pe bd. Karl Marx nr. 44 era Radio Iași.
90. - Sediul Radio Iași
- Rudolf Sutu a descris casele din aceasta zona pornind dinspre Sărărie, pe partea stângă: După vechile case Voluţă, fost consilier la curtea de apel, urmau apoi casele foaste ale lui Leon Bogdan,
unde găzduia în totdeauna Lascăr Catargi când venea la Iași. Lascăr
Catargi, ieşan de origină, avea o nespusă plăcere să vie cât de des în
orașul în care s’a născut. Pe când era șeful guvernului conservator,
amicii săi politici când îl primeau la gară, ca să’l conducă la
locuința din str. Lascăr Catargi, îi cântau cam, cu glas când mai domol,
când destul de tărișor pe melodia ariei din M-me Angol - Baras est roi, Lange est sa reine:
Lascăr e rege
Frosa’i regină,
Şi toţi lingăii
Cu guşa plină.
Nu era zor
Numai decât,
Fostul guvern
Să-l dăm de gât.
Cântec, ce din Iaşi a pornit și și-a făcut drum şi la București şi de care conu Lascăr făcea şi dânsul haz întotdeauna.
- Leon Bogdan - În cartea Iașii de Odinioară Vol. II, Rudolf Sutu povestește despre Leon Bogdan,
fiul cel mare al vornicului Emanuel Bogdan şi al Anei Ghica. Leon
Bogdan a fost căsătorit pentru prima oară cu Natalia Mavroeny, una din
frumusețile Iașului de pe vremuri şi care odihnește acum în cimitirul
Eternitatea, alături de surorile ei Lucia Mavroeny şi Maria Dahon.
Era
şi un devotat membru al Jockey Clubului, având o mare pasiune pentru
cai şi echipagiile sale erau date ca model. Trăsurile lui, totdeauna în
cea mai bună stare, lustruite, cu alămurile şi nichelurile
strălucitoare. Avea doi cai negri, înalți, cu coamele şi cozile lungi,
pe cari adeseori Leon Bogdan îi mâna cu măestrie la Copou, înhămați la
un frumos docar, sau la un brec înalt, boit în negru şi cu caroseria
roșie, care’i servea la dresarea cailor. Leon Bogdan era şi un
călăreț eminent, călărind cu eleganță cai frumoși şi de rasă, în Aleia călăreţilor dela Copou. Era şi un devotat membru al Jockey Clubului nostru, făcându-și partida zilnic cu intimii săi.
La
moartea sa prematură, a lăsat fiicelor şi soției sale de a doua, Lucia
Bogdan, fiica marelui Mihail Cogălniceanu, mai multe moșii şi o frumoasă
casă în Piatra Neamț.
La
Iași a locuit în str. Lascăr Catargi, în frumoasa casă, actuala
proprietate Lewin. Pe vremuri, în casa aceasta trăgea totdeauna în gazdă
Lascăr Catargi, de câte ori venea la Iaşi.
Silit
de prietenii săi politici şi în centra voinței sale a ocupat şi
funcțiuni publice fiind prefect de poliție la Iaşi sub ultimul guvern al
lui Lascăr Catargi. Mai în urmă, dorind a fi mai aproape de frumoasele
sale moșii din jud. Neamț, a vândut casa din Iaşi şi şi-a cumpărat o
frumoasă vilă la Piatra Neamț, unde s’a instalat cu familia sa, iar după
rugămințile localnicilor şi mai cu samă ale lui P. P. Carp, a primit prefectura județului Neamț pe timpul când Carp a fost prim ministru. Leon Bogdan a murit încă tânăr, la moşia sa Dobreni, regretat de o lume întreagă.
- Ion I. C. Brătianu - cunoscut și ca Ionel Brătianu, (n. 20 august 1864 – d. 24 noiembrie 1927), a avut un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă.
Ion I.C. Brătianu era fiul cel mare al oltencei Pia Pleşoianu și al lui Ion C. Brătianu, fost prim-ministru și fondator al Partidului Național Liberal. A fost de cinci ori prim-ministru, de trei ori ministru de interne, de două ori ministru al apărării naționale și de două ori ministru al afacerilor externe, fiind considerat cel mai mare om politic și de stat al României.
În 1907, Ion I.C. Brătianu, ministru de interne, împreună cu ministrul de război gen. Alexandru Averescu, au condus cu mână forte acțiunea de reprimare a țăranilor răsculați. Conflictul a culminat în 18 martie când a fost declarată starea de urgență, fiind mobilizați 140.000 soldați, armata română a deschis focul asupra țăranilor folosind chiar artileria în Oltenia, sate întregi fiind distruse și peste 11.000 de țărani au fost omorâți.
Pe 8 decembrie 1909 acesta a fost victima unui atentat, Gheorghe Stoenescu, lucrător C.F.R., l-a împușcat în timp ce se îndrepta spre casă de la ședința Senatului. Ulterior, atentatorul și-a justificat acțiunea ca un protest împotriva clasei politice, considerându-l pe primul ministru vinovat de scumpirea traiului zilnic.
În anii 1914-1916, Ion I.C. Brătianu a fost marele artizan al alianței României cu Antanta, negociind cu abilitate și tact condițiile intrării țării în război.
A fost criticat în urma înfrângerilor armatei române din 1916, Octavian Goga, care considera compromisă unirea Transilvaniei cu România, a scris despre „epidemia de meningită morală” care bântuie România: „Brătienii, mici negustori sectari, girează cu numele lor falimentul public... Va mai avea atâta putere furnicarul ăsta nenorocit, să-i măture cândva, cu toată șleahta de bandiți și găinari care mișună în umbră”.
În timpul refugiului familiei regale și a Guvernului la Iași din noiembrie 1916, primul-ministru Ion I.C. Brătianu a locuit pe strada Lascăr Catargi, aproape de casa unde era găzduit Saint Aulaire, ambasadorul Franței. Întrunirile guvernamentale se țineau în locuințele miniștrilor, liberalii se întruneau pe strada Gheorghe Asachi la Emil Costinescu, ministrul de Finanțe, la primarul Mârzescu din strada Carol, conservatorii la ministrul D. Grecianu tot din strada Carol, Parlamentul la Teatrul Național, iar Senatul în Aula Universității.
Șederea în Iași a lui Ion I. C. Brătianu a durat până pe 27 octombrie/9 noiembrie 1918 când guvernul dădea ultimatum trupelor ocupante să părăsească teritoriul României și se pregătea întoarcerea la București.
Războiul României cu Puterile Centrale și aliații lor s-a încheiat printr-o înfrângere, consfințită prin Pacea de la București (24 aprilie/7 mai 1918). Marea Unire nu a fost rezultatul războiului României alături de Antanta, ci consecința a două evenimente: căderea țarismului și destrămarea monarhiei austro-ungare.
Ion I.C. Brătianu a fost conducătorul delegației române la Conferința de Pace de la Versailles, convingând aliații de justețea revendicărilor teritoriale ale Regatului Român. Similar cu tatăl său, politica acestuia a fost orientată împotriva străinilor, în special a evreilor, luând o varietate de măsuri antisemite. De asemenea, acesta a refuzat inclusiv să semneze "Tratatul asupra minorităților" cu puterile aliate, părăsind clădirea Conferinței de la Paris.
În 1922, după ce avuseseră loc realizarea și recunoașterea Marii Uniri, a preluat guvernarea, asumându-și reforma agricolă și votarea noii constituții din 1923.
A fost căsătorit de două ori, prima dată cu Maria Brătianu, cunoscută ca prințesa Maria Moruzi-Cuza, văduva lui Alexandru Al. Ioan Cuza, fiul domnitorului Cuza Vodă. A doua soție a fost Eliza Brătianu, născută Știrbei, nepoata dinspre tată a lui Barbu Știrbei, ultimul domnitor al Valahiei și fosta soție a conservatorului Alexandru Marghiloman.
Regele Ferdinand I a fost puternic influențat în deciziile sale de fruntașul liberal, pe care îl considera zodia bună a României, iar pentru acest lucru și-a atras de la opozanți renumele de rege neîncoronat.
Când regele Ferdinand I a murit în 1927, guvernul condus de Ionel Brătianu a rămas în fruntea țării, sub domnia regelui minor Mihai.
În același an, Ionel Brătianu a murit subit pe 24 noiembrie 1927 în urma unei laringite infecțioase la numai 63 de ani, „mâna de fier” care conducea statul român moare în condiții extrem de suspecte, asemeni regelui Ferdinand, cu câteva luni înainte. Moartea sa a determinat și reacția ziarului de opoziție Dreptatea: „S-a stins încă unul dintre cei care au ținut pe umerii lor greaua sarcină a realizării celui mai mare ideal românesc: întregirea neamului.”
92. - Ionel Brătianu - via wikipedia
93. - Discursul lui I.C. Brătianu în Piața Unirii - ziarul Le Miroir din 21 Octombrie 1917
94. - Societatea română de Radiodifuziune - studioul teritorial Iași
- Radio Iași - str. Lascăr Catargi nr. 44
Legăturile Iașului cu radioul încep în 1 octombrie 1896 când
Dragomir Hurmuzescu, „părintele radioului românesc” este numit conferențiar la catedra de matematică a Facultății de științe a Universității din Iași, iar o lună mai târziu primește şi postul de profesor de fizică la Liceul Internat din Iași. În anul 1901, Hurmuzescu realizează la Iași, experimentele de comunicație prin radio ale lui Guglielmo Marconi, Alexandr Stepanovici Popov şi ale altora, din perioada 1895-1901.
În iunie 1902 are loc la Iași primul Congres al Societății pentru înaintarea științelor, ocazie cu care Hurmuzescu prezintă trei lucrări științifice şi susține conferința „Telegrafia fără sârmă”.
La 11 septembrie 1941, Consiliul de Administrație al SRR, prezidat de prof. univ. dr. Ion Petrovici a hotărât înființarea Postului de Radio Moldova, a cărui misiune era să acopere zona Moldovei, Basarabia, Bucovina și Transnistria.
S-au realizat amenajări în imobilul din str. Lascăr Catargi nr. 19, destinat să adăpostească postul de 5 kW, iar la 2 noiembrie 1941 răsunau pentru prima dată în eter cuvintele „Aici Radio Moldova, pe frecvența de 259 de metri”, aceste vorbe fiind rostite de Petre P. Andrei, cel care, timp de mulți ani a fost crainicul postului. Directorul postului era G. Iamandi, iar director tehnic ing. R. Rusănescu, secondat de inginerii Valentin Bude, Radu Marian, M. Breviman și Marcu Filip.
Postul, conceput după ultima tehnică a momentului, a fost construit de casa italiană Magnet Marelli, în licență americană R.C.A., prevăzut cu lămpi italiene Fivre, un post identic fiind instalat în acea perioadă şi la Veneția.
Conținutul emisiunilor programului vorbit al oricărei stații sau oricărui post de radio-emisie avea un conținut propagandistic, iar sursele de informare erau agențiile de presă Reuters, Stefani, Transocean, D.N.B., T.A.S.S. şi posturile de radio-emisie Roma, Daventry, Beyrenth, Budapesta.
După război, radioul își încetează activitatea pana pe 1 mai 1956 când funcționează ca studio teritorial sub denumirea Radio Iași până în anul 1985 când toată activitatea studiourilor teritoriale, inclusiv a Radio Iași a fost desființată.
Emisia postului a fost reluată odată cu Revoluția Română din 1989, începând cu data de 22 decembrie, ora 15:00, în aceeași zi cu celelalte 6 studiouri teritoriale şi 2 locale din țară.
La 2 noiembrie 1996, la 55 de ani de emisie, Radio Iaşi deținea un emițător de 1000 de Kw, pe unde medii 1053 KHz şi deservea opt județe din România şi Republica Moldova
La 60 de ani de la prima emisiune radiofonică din vechea capitala a Moldovei, pe 2 noiembrie 2009, în spatele vechiului sediu s-a inaugurat noul Bloc de Producție al Radio Iași. Mai multe detalii
aici.
95. - Radio Iași
96. - Noul bloc de producție Radio Iași - inaugurat în 2009 - via Agerpress
- urmează un bloc vechi
- peste drum este o casă veche, renovata recent - str. Lascăr Catargi nr. 41
În strada Lascăr Catargi nr 39 era Căminul studenților evrei.
98. - Casă
- Casa Teleman - pe stânga este o casă cu iederă și un salon de înfrumusețare Victor's Salon - str. Lascăr Catargi nr 43
Casa verde cu două intrări separate a aparținut prof. dr. Vasile Rășcanu în perioada interbelică, iar în anii '70 a intrat în posesia prof. dr. Gheorghe Teleman și dr. Constantin Raut. Medicul Gheorghe Teleman a condus Maternitatea Elena Doamna și în 1972 clinica de Obstetrică și Ginecologie de la Spitalul C. I. Parhon, s-a stins din viață în 1992 la vârsta de 70 de ani.
Aici a locuit și
Cezar Petrescu (1892-1961), romancier, nuvelist, traducător și gazetar român, redactor la Adevărul, Dimineața, Bucovina, Țara nouă, Voința, fondator și codirector al revistei social-politice și culturale Hiena și din 1955 membru titular al Academiei Române.
Cezar Petrescu s-a născut în 1892 în cătunul Hodora din comuna Cotnari. A fost primul dintre cei șapte copii pe care inginerul Dimitrie Petrescu și Olga Comoniță i-au avut, fiind urmat de un frate și cinci surori. Copiii au rămas fără tată în 1907 când scriitorul nu împlinise încă 14 ani. Devenită văduvă, mama le repeta copiilor. “Aveți grija, eu nu o să pot să dau nici averi băieților, nici zestre fetelor, dar am să mă străduiesc să vă dau un singur lucru: o diplomă universitară“.
Familia Petrescu s-a mutat la Iași unde mama sa avea o casă moștenită. Cezar Petrescu a locuit împreună cu familia pe strada Albineț nr. 36 în perioada 1907-1910 când era elev la Liceul National, unde a susținut bacalaureatul în anul 1911.
În perioada 1910 – 1914 Cezar Petrescu a locuit in casa de pe strada Lascăr Catargi la nr. 32, fostă Asaki, Română, Karl Marx.
De aici, Cezar pleca la cursurile de la Universitate unde a obținut licența în drept în anul 1915, deși nu a profesat niciodată ca jurist. Sora sa Corina a fost elevă a Liceului Oltea Doamna.
Își continuă studiile în drept la București, iar familia s-a mutat în casa cu nr. 48 din str. Păcurari ce aparținea părinților lui Petru Comarnescu care locuia împreună cu fratele său în apropiere, pe strada Carp, în zona blocurilor rusești.
După obținerea licenței, Cezar se reîntoarce la Iași şi începe să publice în ziarele din localitate: Opinia şi Iașul, fără semnătură sau cu pseudonime : C.P., C. Zar sau Iago.
Mihai Gafiţa amintea că Cezar Petrescu pleca de la redacție, trecea prin piața Unirii și ajungea acasă în Păcurari.
În 1918, el a părăsit Iașiul si s-a mutat la București, continuându-și activitatea de gazetar, a debutat ca prozator abia în primăvara anului 1922, la 30 de ani, cu volumul de nuvele „Scrisorile unui răzeș” încununat de două premii, Premiul Academiei Române și Premiul Societății Scriitorilor. Aceste distincții l-au determinat pe Cezar Petrescu să se dedice definitiv scrisului.
Opera lui Cezar Petrescu cuprinde circa 70 de volume publicate: romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie și memorialistică.
În anul 1927, îi apare primul roman Întunecare, carte considerată de critica literară drept vârful întregii sale opere scriitoricești. Inspirat de Balzac, Cezar Petrescu și-a propus să realizeze o cronică a societății românești a veacului XX, cronică pe care a împărțit-o în șase cicluri: Rodul pământului - prezintă viața oamenilor de la țară și, ca o mențiune, în cadrul acestui ciclu este cuprins și romanul Apostol, care poartă o dedicație pentru profesorul Nicolae Apostol, cel care i-a intuit talentul și l-a îndemnat să scrie. Celelalte cicluri au fost „Război și pace”, „Târgurile unde se moare”, „Capitala care ucide”, „Fantasticul interior” și „Satyricon”. În afară de cronica societății românești a secolului XXI, Cezar Petrescu și-ar fi dorit să scrie și o cronică a veacului XIX, intitulată „Rădăcinile din celălalt veac”. „Romanul lui Eminescu” ar fi trebuit sa facă parte din acest ciclu.
Literatura pentru copii este, fără îndoială, la fel de valoroasă, „Fram, ursul polar” fiind cartea cea mai cunoscută a lui Cezar Petrescu, opera fiind scrisă în doar doua săptămâni.
Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului - în colaborare cu Mihail Novicov. În 1955 este ales membru titular al Academiei Române.
O pasiune mai puțin cunoscută a scriitorului Cezar Petrescu a fost grafica. Printre cele mai elaborate se numără câteva portrete inspirate din operele unor artiști români cunoscuți, precum Iosif Iser (1881-1958), sau străini, precum Jean-Louis Forain (1852-1931).
La 45 de ani se mută la Bușteni, casa unde a locuit începând din 1937 este acum Muzeul Cezar Petrescu. La moartea sa, în 1961, casa a fost donată de către familie statului român, una dintre surorile scriitorului devenind primul muzeograf al acestui lăcaș memorialistic. Este înmormântat în Cimitirul Bellu. În Iași există o stradă Cezar Petrescu înspre Valea Adâncă. - via
prof. Coman Corneliu În 1932 la adresa str. Lascăr Catargi nr 43 locuia avocat Raicu Ioan
100. - Casă
101. - Covoare Tebriz - 1936
- intersecție
strada Pinului - Mircea Ciubotaru ne descrie și istoria străzii Pinului, o frumoasă alee spre Fundacul Patruzeci de Sfinți, ce a fost deschisă în 1930 și numită atunci Str. Nouă, apoi redenumită în 1932 Str.
Dimitrie Greceanu, în memoria fostului primar al Iașilor (1911-1912), om politic conservator (1859-1920), ministru al Justiției, mort după atentatul din 8 decembrie 1920 de la Senat. În 1948 aleea a devenit Str.
Olga Bancic după numele activistei comuniste din Basarabia, luptătoare antifascistă, eroină a Rezistenței franceze din perioada ocupației naziste a Franței. În 1964 strada a fost redenumită din nou Str. Pinului.
- Fost Casa g-ral. adj. D. Gherculescu - demolată, str. Lascăr Catargiu nr. 48.
În casa generalului Gherculescu a fost reședința ambasadorului Franței în România, contele Saint-Aulaire, în perioada 1916-1918.
Casa construită în 1896 era mai sus de cea cu numărul 44 unde în timpul refugiului a locuit primul-ministru Ionel Brătianu, probabil primarul Gheorghe Mârzescu a dorit ca cei doi să locuiască în apropiere, mai ales că în august 1916 România s-a aliat cu Antanta alături de Franța, Anglia, Rusia, Italia și Belgia. Legația franceză era adăpostită în Palatul Ghica din strada Gavriil Musicescu (fostă Banu). Regina Maria a subliniat virtuțile contelui de Saint-Aulaire care a știut să întrețină „flacăra entuziasmului atunci când nici o încurajare nu venea de nicăieri“.
În curte exista și un salcâm japonez, Monument al naturii, care a avut aceeași soartă cu a vechii clădiri demolate în 2018.
Inițial terenul aparținea consilierului local PSD Gabriel Surdu, apoi a fost vândut lui Bogdan Alexandru Ionascu, cel care controlează societatea Help Flux SRL, Adriana Farm și Farma Rod.
detalii.
102. - Casa G-ral.Gherculescu unde a locuit ambasadorul
