Am grupat o serie de articole mai vechi pentru a forma un
tur pietonal complet ce cuprinde:
Palatul Culturii fostă Curte Domnească până la 1806, bulevardul
Ștefan cel Mare și Sfânt cu Mitropolia (1887), Mănăstirea Trei Ierarhi (1635),
Piața Unirii cu statuia lui
Al. Ioan Cuza (1912) și Hotelul
Traian construit de
Gustave Eiffel (1882), strada
Lăpușneanu pe unde se plimba
Mihai Eminescu, bulevardul Carol I (
Copou) cu
Universitatea Al. Ioan Cuza (1860) și
Parcul Copou, bulevardul
Independenței cu Statuia Independenței, Biserica Sf. Spiridon, Facultatea de Medicină și Farmacie (
UMF - 1879), ne întoarcem în Piața Unirii, urmăm traseul de pe
strada Cuza Vodă cu Filarmonica,
Teatrul Național și Mănăstirea Golia, vizităm zona
Târgul Cucului,
Hala Centrală apoi urmăm bulevardul Anastasie Panu și înapoi la
Palatul Culturii.
1. - Vedere orașul Iași
- Palatul Culturii și Complexul Palas
Turul începe de la
Complexul Palas inaugurat
în 2012 și aflat în spatele
Palatului Culturii, pe locul
Curții Domnești atestată într-un document emis la
8 octombrie 1434 de către Ștefan al II-lea, fiul domnitorului
Alexandru cel Bun.
Palatul Culturii, astăzi clădire muzeală, a fost construit pe locul fostului
Palat Domnesc inaugurat în anul 1806 de
Alexandru Moruzi dar distrusă de incendiul din 1827. După ce a rămas timp de 13 ani în ruine, în 1843 clădirea a fost transformată de
Mihail Sturdza în
Palat al Ocârmuirii și mai apoi a devenit
Palat Administrativ și de Justiție în 1859, după mutarea capitalei la București. În timpul guvernării lui
Dimitrie A. Sturdza, între 1906 - 1925, palatul a fost reconstruit în stil neogotic după planurile arh.
Ion D. Berindey (Berindei) iar din 1955 a primit destinație culturală.
Mai multe detalii am scris
aici.
2. - Palatul Culturii în 1960
- În fața Palatului este
statuia domnitorului Ștefan cel Mare realizată de către sculptorul francez
Emmanuel Frémiet și inaugurată în anul
1883 în prezența
Regelui Carol I. Pe părțile laterale ale piedestalului se află două reliefuri din bronz: cel din stânga reprezentând
Lupta de la Codrii Cosminului (Suceava) din anul 1497 împotriva polonezilor și cel din dreapta este scena
Luptei de la Podu Înalt (Vaslui) din 1475 împotriva otomanilor conduși de
Suleiman Pașa când Ștefan i-a condus pe cei 49.000 de moldoveni, polonezi, unguri și transilvănenii împotriva a 120.000 de turci și munteni trimiși de Radu cel Frumos care fusese înlocuit de Ștefan cel Mare de pe tron.
Calul ar avea piciorul drept ridicat amintind de rana domnitorului care i-a grăbit sfârșitul.
Statuia este flancată de către două
tunuri realizate în fabrica de oțel a germanului
Alfred Krupp, trofee din
Războiul de Independență de la 1877 ce au fost cucerite de Regimentul de dorobanți din Copou și dăruite orașului de către Regele Carol I.
Există o legendă ca statuia nu l-ar reprezenta pe Ștefan cel Mare ci pe un domnitor polonez, lucru neadevărat luând în considerare stema Moldovei de pe pieptul calului. Când s-a luat hotărârea de a se realiza statuia marelui domnitor, încă nu se știa adevăratul chip al lui Ștefan cel Mare fiindcă majoritatea scenelor votive în care fusese pictat se aflau în Bucovina anexată de Monarhia Habsburgică în 1774. Gheorghe Asachi a realizat o descriere a domnitorului pe baza informațiilor din cronica lui Grigore Ureche, din tabloul în ulei de la Mănăstirea Putna și a celui din scena votivă de la Bădeuți, restaurat greșit. În timp ce se executa statuia, episcopul Melchisedec Ștefănescu, cu ocazia unei călătorii făcută în 1881 în Bucovina ocupată de austrieci, a descoperit un portret al domnitorului pe una din paginile unei evanghelii dăruite de Ștefan cel Mare fostei Mănăstiri a Humorului. De-abia acuma s-a constatat cu surprindere că marele domnitor avea un alt chip, care nu semăna sub nicio formă cu cele din machetele prezentate sculptorului francez și că Ștefan cel Mare nu purtase barbă. Sculptorul Emmanuel Fremiet deja terminase statuia folosind documentația greșită realizând în bronz un chip închipuit, și din păcate modificarea statuii era foarte costisitoare. Mai multe detalii
aici.
Mai multe detalii despre
statuia lui Ștefan cel Mare găsiți pe
wikipedia.
- Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt
Pe vremuri, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt făcea parte din Ulița Mare alcătuită din Podul Verde (Copou) ce era unit cu Ulița Sârbească (str. Lăpușneanu) și cea Boiereasca (dinspre Curtea Domneasca azi Palatul Culturii), alcătuind Ulița Mare care se întindea în 1830 de la zidul Curții până mai sus de poarta Grădinii Publice Copou unde era bariera orașului (vama).
Înspre Bulevardul Ștefan cel Mare, pe partea dreaptă, este Biserica Sf. Nicolae Domnesc și Muzeul Casa Dosoftei (Casa cu arcade).
- Biserica Sfântul Nicolae Domnesc a fost construită de domnitorul
Ștefan cel Mare în perioada 1491-1492 și refăcută în anii 1884-1904 de arh. francez André Lecomte du Noüy, prin demolare și reconstruire pe aceeași fundație și aproximativ în forma sa inițială. I se mai spune Sfântul Nicolae-Domnesc fiind situată în imediata vecinătate a vechii Curți Domnești și pentru că aici au fost încoronați aproape toți domnii Moldovei, de la
Despot Vodă (1561) până în 1856 la
Grigore Alexandru Ghica. În perioada 1677-1682, Biserica Sf. Nicolae Domnesc a îndeplinit rolul de catedrală mitropolitană. Fresca din dreapta intrării prezintă familia regelui Carol I cu regina Elisabeta, principesa Maria, principele moștenitor Ferdinand (viitorul rege Ferdinand I), principesa Maria (viitoarea regină Maria), principesa Elisabeta și principele Carol (viitorul rege Carol al II-lea).
Mai multe detalii despre Biserică găsiți pe
wikipedia.
- Alături este
Casa Dosoftei, numită și
Casa cu arcade ce a fost construită în secolul al XVIII-lea în preajma vechii Curți Domnești și unde era pe la 1680 locuința mitropolitului cărturar
Dosoftei Barilă care a tipărit la Mitropolie în limba română principalele cărți liturgice, unele traduse de el însuși. În prezent aici este secția de literatură veche a
Muzeului Literaturii Române din Iași, înființată în 1970.
Mai multe pe
wikipedia.
Video din 1970 -
link
- Centrul Civic din zona bulevardului Anastasie Panu a fost reconfigurat în perioada 1968-1989 prin construirea unor clădiri publice: Hotelul și Magazinul Moldova, Casa Pătrată (Prefectura), Teatrul Luceafărul, Palatul de Justiție și Hala Centrală.
În spatele Bisericii Sf. Nicolae Domnesc este Hotelul Moldova inaugurat în 1983, foarte apreciat la vremea respectivă și datorită piscinei. Hotelul a fost construit după planurile arh. Gheorghe Cheptea, care a fost timp de 14 ani arhitectul șef al județului Iași care a mai proiectat Blocul Cina de pe strada Ștefan cel Mare din Iași (1975), Esplanada Teatrului Național, Pasajul Unirii, sediul Institutului de Proiectare din Iași (1969), Restaurant Ciric, Restaurant Corso, Facultatea de Medicină Veterinară din Copou (1972), Hotel Bucium (1965) și a realizat sistematizări pentru cartierele Alexandru cel Bun și Mircea. Astăzi Hotelul Moldova aparține Unita Turism Holding, cel mai mare lanț hotelier din țară cu 25 de hoteluri în 11 orașe.
Peste drum este fostul Complex Moldova (Magazin Universal Moldova), deschis la 1 decembrie 1972, realizat după planurile opera arh. ieșean Victor Mihail Mihailovici, printre primele clădiri din Moldova dotate cu scări rulante. În 2015, complexul a fost transformat în clădirea de birouri Moldova Center.
Continuăm pe pietonalul bulevardul
Ștefan cel Mare și Sfânt care a primit acest nume în 1883 când este inaugurată statuia lui
Ștefan cel Mare.
Turul pietonal îl găsiți
aici.
3. - Str. Ștefan cel Mare - Iași (Jași)
- Piața Unirii
Ajungem în
Piața Unirii care a fost amenajată pe la 1890 în amintirea manifestațiilor pentru
Unirea Principatelor de la
24
ianuarie 1859 când la intersecția străzilor Arcu, Golia (Cuza Vodă) și
Tălpălari (azi Săulescu), din fața
hanului Petrea Bacalu, azi parcarea de la
Cinema Victoria, s-a sărbătorit Mica Unire prin alegerea colonelului Al. Ioan Cuza în mod unanim la Iași și la București. Aici s-a dansat
Hora Unirii, ţinându-se de mână boieri, neguţători, săteni, tineri şi bătrâni. Versurile erau scrise de
Vasile Alecsandri în 1856 iar muzica a fost compusă de compozitorul
Alexandru Flechtenmacher.
Detalii despre
Mozaicul de marmură din Piața Unirii găsiți
aici.
Piața Unirii este dominată de statuia lui
Alexandru Ioan Cuza realizată de sculptorul italian Raffaello Romanelli și inaugurată la data de 27 mai 1912 în prezența regelui Carol I, a principilor Ferdinand și Carol al II-lea. Mai multe pe
wikipedia.
Lângă statuie este
Grand Hotel Traian construit în 1882 după proiectele ing. francez Gustave
Eiffel (1832-1923). Mai multe detalii pe
wikipedia.
Din piață se poate admira
Palatul Braunstein construit în 1914 de Adolf Braunstein, un antreprenor evreu care deținea mai multe magazine în împrejurimi. Mai multe detalii pe
wikipedia.
Explicații detaliate despre istoria
Pieței Unirii din Iași găsiți
aici.
4. - Piața Unirii prin 1950
Statuia lui Al. Ioan Cuza și Palatul Braunstein
- Strada Lăpușneanu
Din Piața Unirii se ramifică strada pietonală
Lăpușneanu, numită inițial
Ulița Sârbească, parte a fostei Ulițe Mari (azi bd. Ștefan cel Mare) ce a primit numele de azi pe la 1866 în onoarea lui
Alexandru Lăpușneanu,
domnitor al Moldovei între 1552 - 1561 și
1564 - 1568, care a mutat capitala regiunii de la
Suceava la Iași.
Pe străvechea stradă Lăpușneanu s-au plimbat scriitorii: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, George Topîrceanu, Demostene Botez etc.
Turul pietonal îl găsiți
aici.
5. - Muzeul Unirii
- Bulevardul Carol I (Copou)
După ce traversăm pasajul Mihai Eminescu,
în partea dreaptă este
Hanul Binder apoi ajungem pe
bulevardul Carol I (Copou) numit în trecut
Podul Verde ce era unit cu Ulița Sârbească și cea Boierească (dinspre Curtea Domnească) alcătuind Ulița Mare.
Turul pietonal poate fi consultat
aici.
- Bulevardul Independenței
Ne întoarcem de pe bd. Carol I și înainte de pasajul Mihai Eminescu facem stânga pe
bulevardul Independenței fost bulevard Gheorghe
Dimitrov, I. C. Brătianu sau Ulița
Târgului de Sus. Numele bulevardului a fost dat de parcul și
statuia Independenței inaugurat în 1980 în prezența lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu. Povestea statuii o găsiți
aici.
Turul bulevardului
Independenței îl găsiți
aici.
7. - Statuia Independenței în 1983
- Strada Cuza Vodă
Ne întoarcem înspre Piața Independenței apoi facem stânga pentru a ajunge din nou în Piața Unirii de unde pornim în turul pe
strada Cuza Vodă numită în trecut Ulița Golia, după numele mănăstirii de pe această stradă. Pe vechea uliță s-au păstrat casele din Iașiul vechi, multe fiind locuite doar la etaj iar la parter erau diverse prăvălii.
Turul pietonal este
aici.
8. - Piața Unirii înspre Piața Cuza Vodă
- Strada Anastasie Panu
Turul pietonal pornește de la Palatul Culturii până la intersecția cu strada Elena Doamna. Turul pietonal este
aici
În spatele
Halei, la intersecția cu strada Armeană, găsim
Biserica Sf. Sava
care se afla în zona fostului oraș medieval ce s-a format în zona
vechii Curți Domnești (actualmente zona Palatului Culturii), din poarta
căreia pornea Ulița Veche numită Podu Vechi după pavare, care făcea
legătura cu Dealul Sărărie. Lateral, se află impozanta clădire din
cărămizi, fostă Școala Profesională Sf. Sava, astăzi sediul Fundației
Solidaritate și Speranța.
Mai sus se află
Biserica Armenească unde s-a găsit o placă de piatră cu o inscripție în care se afirmă că biserica a fost construită în anul
1395.
În apropiere este
Casa Memorială Otilia Cazimir și
Biserica Zlataust. Lângă biserică a copilărit scriitorul
Ionel Teodoreanu
care s-a născut și a trăit în Iași până în anul 1938 numindu-l „dulcele
Târgul al Ieșului” și pe care îl descrie în romanul La Medeleni și în
scrierile Fata din Zlataust, Ulița copilăriei și Casa bunicilor.
- Târgul Cucului (strada Elena Doamna)
În
Târgul Cucu puteți admira
Casa Iosef Zoller,
Biserica Bărboi cu
Turnul Clopotniță iar mai sus este
Sinagoga Mare construită în perioada 1657-1671, fiind cel mai vechi edificiu de cult mozaic de pe teritoriul României.
Traseul pentru strada
Elena Doamna și zona cunoscută sub numele
Târgul Cucului începe din Parcul de lângă
Biserica Bărboi și poate fi verificat
aici
Din Podul Bucșinescu puteți merge pe bd. Tudor Vladimirescu pentru a vizita Campusul Studențesc al Politehnicii TUIASI.
Sper că v-a plăcut călătoria noastră.
10. Palatul Administrativ azi Palatul Culturii
O listă cu evenimentele din orașul Iași aveți
aici.
Mai multe detalii despre
ce poți vizita în orașul Iași găsiți
aici.
via
iasi.travel, delcampe.net, ebay.net,
Orasul Iasi,
fb.com/iasifotografiivechi,
fb.com/Iasi.Jassy,
link utile,
curierul-iasi.ro,
wikipedia,
iasi.travel,
ziarullumina.ro,
tramclub.org,
mitican.weblog.ro