În cartea de Anecdote populare (1943) de Th. D. Speranția am găsit poezia Clopotele din Sărărie (Iași), via Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca (BCU Cluj).
CLOPOTELE DIN SĂRĂRIE (Iaşi)
Nu ştiu, zău, de când anume,
Fie drept ori strâmb să fie,
Dar aud spunând prin lume
Că la Iaşi prin Sărărie
Clopotele la Biserici
Slujbă mare când vestesc
Intre ele chiar grăesc.
Iar la astă vorbă-anume
Cam vr’o cinci biserici stau
Şi cuvântul lor îşi dau
După rând, cum fişte-care,
Are clopot mic sau mare.
Astfel sfântul Haralambe
După cât am auzit
Are clopot potrivit;
Sfântul Atanasie iară
Ca un sfânt vestit şi el
Are clopot măricel.
La biserica din vale
Care Vulpe se numeşte
Şi la cea mai de pe coastă
Căre-i zic Buna-Vestire
Cam aşa se povesteşte
Că sunt clopote ce sună
Mărunțel cu glas subţire.
Iară clopot mare, zdravăn
Tare’n glas şi gros la ton
E la sfântul Spiridon.
Când e zi de sărbătoare
Pentru ce, nu ştiu să spun,
Hai Buna-Vestire ’ncepe
Ea dintâiu:
„Vin bun, vin bun (bis)
Apoi sfântul Haralambe
Mai de sus din deal răspunde:
Unde-Unde ? Unde-Unde ? (bis)
Iară sfântul Atanase
Liniştit, cam gros la glas
Şi ceva cam ştii pe nas.
Zice pe dată, parcă se ’ntrece:
La Bolta-Rece! La Bolta- Rece ! (bis)
Astfel de vorbă cum se rosteşte
Vulpea din vale, hai glăsueşte:
— Cine plăteşte? cine plăteşte? (bis)
Sfântul Spiridon
La aste toate
Ca cel mai mare
Face cum poate,
Şi le răspunde şi el pe dată
Cum chiar îi este şi datoria:
E-pi-tro-pia !!.. E-pi- tro-pia!!... (bis).
