04 mai 2020

Sabin Bălașa

Sabin Bălașa (1932, Dobriceni jud. Olt - 2008, București) a fost pictor, scriitor și regizor de filme de pictură animată.

A absolvit în anul 1955 Institutul de Artă Nicolae Grigorescu din București, iar în 1965 a urmat  cursurile Academiei de Limbă și Cultură Italiană din Siena și cursurile Academiei de Pictură din Perugia.

Exponent al romantismului cosmic, a realizat în Iași în intervalul 1968-1978 celebrele murale intitulate Elogiul tinereţii care înnobilează Sala Pașilor Pierduți a Universității Al. I. Cuza.
Sabin Bălașa s-a simțit în Iași ca acasă, motiv pentru care declara cu umor că este "moldovean de origine oltean".
Pe holul Corpului A al UAIC, pe o suprafață ce acoperă aproximativ 276m², sunt prezentate 18 picturi murale de inspirație patriotică ce reflectă sufletul, tinerețea, istoria și poezia poporului român.
Prima pictură a fost cea a lui Mihai Eminescu în 1964 apoi cele 2 de la capetele sălii în 1969 iar între 1977-1979 sunt realizate picturile suprarealiste. 
Vizitarea Sălii Pașilor Pierduți se poate face gratuit, fără a fi necesară o programare prealabilă.
În articolul despre bd. Carol I (Copou) am prezentat cele 18 picturi murale din holul numit și Sala Pașilor Pierduți. Picturile pot fi admirate și aici.

1. - Eminescu (1964? 1968) în Sala Pașilor Pierduți

2. - Galaxia Iubirii (2002) - Aula UAIC IAȘI

Temele majore ale picturilor lui Sabin Bălașa sunt reprezentate prin femei sculpturale cu aer mitic amintind de muzele și nimfele din povești, bărbați meditând sau muncind, animale fantastice, hibrid între inorogi fără coarne și centauri, iar fundalul picturilor amintesc de adâncul unui ocean. Lumina albastră ar fi lumina visului și a spațiului. Culoarea a avut o semnificaţie puternică pentru artist care declara: „Ne reprezintă pe noi, oamenii care am ajuns să zburăm în spaţiul cosmic. Albastrul meu e din Mioriţa şi din Eminescu, adică din matricea noastră spirituală”.

3. - Insula

A mai realizat și alte picturi murale la Academia de Studii Economice din București, Sala Rondă din Hotelul Intercontinental ?, la Universitatea Dunărea de Jos din Galați și la Agricola Internațional din Bacău.

4. - Feerie - (2006 - Biblioteca ASE) - video

Pe holul Facultăţii de Inginerie din Galați sunt 2 lucrări ale lui Sabin Bălașa, fresca Naşterea poporului român (Războinicii) realizată în 1975 și găzduită inițial în Muzeul Militar Central din Bucureşti, a fost mutata chiar de către artist în 1988 la demolarea muzeului, dar și lucrarea Hora terminată în 1990, ilustrează o horă de fete care trasează teritoriul României Mari alături de teritoriile cedate în urma Tratatului de la Berlin din 1878: Cahul, Ismail şi Bolgrad.

 5. - Nașterea poporului român (1975/1988)

6. - Hora Românească (1990) via

În 1982 a realizat fresca Nuntă Cosmică din fostul Hotel Bucureşti (azi Radisson Blue) care îmbină scena nunţii din balada Mioriţa cu momente din balada meşterului Manole. Autorităţile comuniste au dorit să îmbrace nudurile în costume populare fiind revoltate de goliciunea personajelor și cu greu au fost convinşi de importanţa operei.

7. - Nuntă Cosmică (1982)

În 1973-1976, Primăria Bucureşti i-a cerut lui Sabin Bălaşa să picteze portretele lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu. Mai târziu, Sabin Bălaşa a fost acuzat că a fost un promotor al cultului personalităţii.

8. -  Ceaușescu Pace - Omagiu din partea tineretului (1979)

9. -  Omagiu (1978)

10. - Omagiu (1979)

 11. - Cântarea României

Arta lui Bălaşa este străbătută de mituri în care omul şi Universul au o puternică legătură, astfel că temele creaţiei îşi au resursele în legendele, istoria şi prezentul poporului român, în mituri şi simboluri umane generale, precum şi în probleme ideatice şi sociale contemporane.
Nu toate picturile lui Bălașa au fost dominate de suprarealism, în perioada 1947-1960 a realizat picturi cu o tematică obișnuită.

12. - Chiulangiul

Pictorul care îşi vindea operele cu mii sau zeci de mii de euro, a pictat în 1978 o frescă în Dobriceni Olt fără să ceară bani, în şcoala în care a învăţat iar mama sa a predat.

A realizat ilustrații pentru cărțile publicate în anii 1980, de exemplu seria de romane Cireșarii de Constantin Chiriță aveau coperta ilustrată de Sabin Bălașa.

 13. - Cireșarii - Roata Norocului

14. - Cireșarii - 5 volume

15. - Ilustrații de Sabin Bălașa

Cele mai cunoscute tablouri ale sale sunt Tinereţe, Solemnitate, Orgoliul, Exodus, Luntraşul, Luceafărul, Himera, Miracol, Seniorii, Atlantida, Dimineaţa planetei, Comete, Icarus.
Lucrările sale se găsesc în muzee şi în colecţii private din Italia, Franţa, Suedia, Germania, SUA, Israel, Norvegia, Canada, Australia. 

16. - Vise (1983)

 17. - Muza (1983)

 18. - Călătoria (1988)

A scris și 3 romane: Deșertul Albastru (1996), Exodul spre Lumină (2002), Democrație în Oglinzi (2006) și a fost regizor a 12 filme de pictură animată: youtube.com

Sabin Bălașa s-a stins din viață în data de 1 aprilie 2008 și fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași, oraş de care se simţea legat sufleteşte şi pe care îl considera locul unde s-a afirmat ca artist. Mormântul se află pe Aleea Scriitorilor unde se odihnește și Ion Creangă.

De curând am descoperit site-ul www.sabinbalasa.com unde sunt prezentate multe opere ale pictorului Sabin Bălașa.

 19. - Ion Creangă

20. - The Palette - Self portrait

21. - Come Lord

 22. - The Devil who paints angels

 23. - Dawn

 24. - Nymphes (1993)

 25. - Autumn muses (1992)

  26. - Marea călătorie (1993)


Niciun comentariu: