23 ianuarie 2018

Mica Unire, Hora Unirii si Hanul lui Petrea Bacalu

Anul acesta aniversăm 159 de ani de la Unirea Principatelor Române prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești.

La 5/17 ianuarie 1859, în Moldova a fost ales în unanimitate liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul Partidei Naționale. Reprezentanții acestei grupări, ce avea ca obiectiv unirea Moldovei cu Țara Românească, au oscilat o vreme între a avea un candidat al lor și a-l susține pe Grigore Sturza, fiul fostului domnitor Mihail Sturza partizan al Rusiei.

1. Proclamarea Unirii de Th. Aman via wikipedia

Alegerea lui Al. Ioan Cuza s-a realizat în Casa Roset de pe Ulița Hagioaiei viitor bulevardul Independenței. Astăzi aici este  Muzeul de Istorie Naturală aflat în renovare din 2013.

Într-o situație precară se află și imobilul unde Cuza a fost votat în București în ziua de 24 ianuarie. În Hotelul Concordia de pe strada Smârdan nr. 39, la primul etaj, în camera 5, în "seara zilei de 23 ianuarie 1859, s-a hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, de către fruntaşii partidei naţionale, ca domn al Ţării Româneşti".

2. Hotelul Concordia via
  
La 5 ianuarie 1859, în Iași, între hanul lui Petrea Bacalu și prăvăliile situate în față, spre Ulița Sârbească (azi strada Lăpușneanu) și mai departe, pe Ulița Mare, mulțimea era adunată pentru a afla rezultatele votului celor 49 de deputați ce formau Adunarea Electivă. Din micul balcon din fier forjat al hanului, imediat după confirmarea alegerii sale, Alexandru Ioan Cuza a vorbit pentru prima dată în calitatea sa de domn al Moldovei mulțimii adunate în fața hanului , mulțime care, pentru a sărbători victoria Partidei Unioniste și alegerea lui Al.I. Cuza, a jucat pentru prima dată Hora Unirii

3. - Vedere aeriană asupra Pieței Unirii

Pentru a marca acest moment istoric, municipalitatea a hotărât ulterior amenajarea unei piețe care a fost numită în 1881 Piața Unirii iar la 27 mai 1912 a fost dezvelită statuia lui Alexandru Ioan Cuza, realizată de sculptorul italian Raffaello Romanelli.

4. - Dezvelirea statuii lui Al. Ioan Cuza în 1912

Hora Unirii este o poezie de Vasile Alecsandri, publicată pentru prima dată în 1856, în Steaua Dunării, revista lui Mihail Kogălniceanu, titlul original fiind Hora Unirei. Muzica a fost compusă de Alexandru Flechtenmacher.
 
Hanul lui Petrea Bacalu a avut și alte nume, pentru a atrage călătorii ce ajungeau la Iași pe nou linie de cale ferată Viena - Lemberg - Cernăuți – Pașcani - Iași (1870), hanul își schimbă firma devenind Otel Viena.

Scarlat Pastia, avocat, filantrop și primar al Iașului între 1877 - 1879, a cumpărat hotelul și i-a schimbă denumirea, acesta devenind Hotel România. Aici aveau loc întrunirile partidului conservator dar și cel liberal, la care au participat și  Lascar Catargi, Gheorghe Cantacuzino, generalul Gh. Mânu, Nicu Filipescu şi Take Ionescu.

 5. -  Otel Schiller și Academia Mihăileană
Reclamă Fotografia artistică Weiss, Farmacia J. Warner
 
Pastia a cumpărat și dughenele de peste drum, situate spre Uliță Sârbească și, deși acestea îi aduceau un venit important, le-a dărâmat hotărând să construiască pe locul lor un teatru modern. Proiectul a fost realizat de firma lui Gustave Eiffel însă dezacordului dintre municipalitate și Pastia privind amenajarea spațiului urban din fața clădirii l-a determinat pe Pastia să schimbe destinația acesteia, transformând-o într-un hotel a cărui construcție a fost terminată în 1882 și care a fost numit Hotelul Traian.
După demolarea dughenelor, Scarlat Pastia le propune edililor orașului să mute aici statuia lui Ştefan cel Mare din fața Palatului Administrativ dar a fost refuzat.
  
6. - Hotelul Traian

Hotelul România l-a adăpostit pe Mihai Eminescu în 1884, într-o mică odaie situată în podul șurii.

Incendiul care, în noaptea dintre 17-18 februarie 1888, a mistuit Teatrul din Copou l-a determinat pe Scarlat Pastia să transforme restaurantul din curtea hotelului în sală de spectacol unde s-a instalat o scenă și trei rânduri de loje, fiind cunoscută de ieșeni sub numele de Sala Pastia. Alte săli de spectacol erau la Circul Sidoli din Piața Uniri şi în Sala corului metropolitan.

Primarul Pastia a lăsat și o colecţie de legi intitulată Colecţia Pastra care mult timp a servit tuturor instanţelor judecătoreşti.

7. - Bd. Ștefan cel Mare

Hotelul a funcționat în continuare sub numele de Hotel Schiller până între cele două războaie mondiale și a fost naționalizat după 1945. 

 8. - Strada Cuza Vodă înainte de 1914 de construcția Palatului Braunstein
Hotelul Schiler, J. Frost, Frizer, Abramovici

Lucrările de amenajare a Pieței Unirii din anii ’60 au dus la demolarea clădirii, pe locul acesteia fiind amplasat în prezent parcarea din fața blocurilor turn și a cinematografului Victoria.

9. - Piața Unirii
via wikipedia.ro, digibuc.ro, facebook.com/iasifotografiivechi, facebook.com/Iasi.Jassy, facebook.com/iasi.vip, delcampe.net, okazii.ro

Un comentariu:

Radu.pe spunea...

Ma bucur ca mai discuta cineva despre istoria orasului Iasi si mai uitam de lupta politica care a saracit zona Moldovei.