15 decembrie 2017

Iași 20 august 1944

În noaptea de 5 spre 6 iunie 1944, pe la miezul nopţii, avioanele anglo-americane au bombardat cartierul Copou.
Pe 20 august 1944, trupele sovietice au început una din cele mai sângeroase ofensive din istoria celui de-al Doilea Război Mondial: operațiunea Iași - Chișinău. Consecințele acestei bătălii a fost scoaterea României din război la 23 August și trecerea ei de partea Aliaților.

Trupele sovietice și în special două armate, frontul II Ucrainean, condus de Rodion Malinovski și frontul III Ucrainean, al lui Tolbuhin, au condus ofensiva. În fața sovieticilor se aflau aproximativ 50 de divizii ale germanilor, numite grupul Armatelor Ucraina de Sud, și două armate române, printre care și armata a III-ea care se afla în zona Cetății Albe. Armata sovietică era bine dotată fiind susținută de americani, aveau în dotare deja celebrele tancuri T-34, dar și o armă nouă, o mașină de lansare a rachetelor, intrată în istorie cu numele Katiușa. Astfel au înaintat repede, iar operațiunea  a durat până pe 29 august.

Operațiunea Iași-Chișinău a fost desfășurată de Uniunea Sovietică cu ușurinţă și fiindcă trupele americane au deschis al doilea front în Normandia, astfel, Germania nazistă a fost nevoită să își regrupeze trupele. Pe 20 august, la ora 13.00, trupele sovietice au intrat în Iași, depășind trupele Armatei a IV-a, aflată în retragere dezordonată.

Potrivit datelor sovietice, au fost încercuite și nimicite 18 divizii germane, circa 300 mii de soldați. Până la data de 13 septembrie 1944, când a fost semnat oficial armistițiul între URSS și România, sovieticii s-au comportat cu trupele române ca şi cu niște inamici, fără a lua în considerare ordinul Regelui Mihai. 


 1. - Artileria sovietica intră în orașul Iași. August 1944
Primăria (între 1911-1969) - Palatul Cantacuzino - Pașcanu, azi Starea Civilă -
strada Cuza Voda înspre strada V. Alecsandri 

  2. - August 1044 - Tancul Valentine IX al uneia dintre unitățile Armatei Roșii Iași

 3. - Populația orașului Iași salută venirea Armatei Roșii - 1944
În fața Hotelului Select (Administrația Financiară) și Palatul Braunstein 

  4. - August 1044 - Lupte pentru orașul Iași, Al doilea Front ucrainean -  
Castelul contelui Razdravana (Roznovanu ?)

5. - Controlor de trafic Iași -  08.1944
Palat Administrativ și de Justiție azi Palatul Culturii

6. - Vedere din avion spre orașul Iași. 1944

 7. - Artileria sovietica în zona orașului Iași 1944

 8. - Atacul tancurilor pe sectorul Iași - al doilea front ucrainean. 1944

 9. - Trupele din cel de-al doilea Front ucrainean conduc o ofensiva lângă Iasi

10. - Frontul 2 ucrainean. Soldatul instalează o linie telefonica la marginea orașului Iași. 05.1944

 11. - Soldatul instalează o linie telefonica la marginea orașului Iași. 05.1944

12. - Al 2-lea Front ucrainean. La marginea orașului Iasi  04.1944

 13. - Șanțurile germane de la marginea orașului Iasi.  05.1944

 14. -  Al doilea Front ucrainean. La apropierea de orașul Iasi - 05.1944

 15. - Grup de soldați si comandanți ai Gărzilor 27, regimentul de tancuri și muniții. 
După luptele pentru capturarea Iasiului - 08.194470

16. -Comandantul companiei a 3-a a Regimentului 97 de Grenadieri al Diviziei 46 de Infanterie  Helmuth Ott Hauptmann, vorbește cu soldatul de la postul din districtul Iași

 17. - Diploma de recunoștință pentru participarea la luptele pentru eliberarea invadatorilor fasciști ai orașului Iași - Korostelev Viktor Spiridonovici din 22 august 1944

 18. - Diploma de recunoștință pentru comandantul suprem al Gărzii Stalin Majore Matraev Ignaty Vasilievich - participant la luptele pentru eliberarea orașului Iași pe teritoriul României

19. - Diploma de recunoștință a comandantului suprem al Marelui Stat Major al Uniunii Sovietice, Sergent-major Stalin Vazhenina Valentina

20. -  Escadrila germana de lupta JG 77 (7. JG77) - Locotenentul general Wolf Dietrich Huy lângă avionul sau Messerschmitt Bf. 109F-4 la aeroportul din Iași - Iulie 1941

via dw.com, ziarullumina.ro, razboiulpentrutrecut.wordpress.com, goskatalog.ru, waralbum.ru, sovrhistory.ru, nationaalarchief.nl 
Tags:  Iași,  Iassy,  Jassy, Яссы, Ясси

Niciun comentariu: