Chiar în timpul domniei lui Matei Ghica (1753-1756) în Iași a ajuns o trupă de evreice care "au jucat la curte în fața boierului și boieroaicei".
1. - Avram/Abraham Goldfaden
Șimen Mark (Șimen Marc/Simion Marcu), care avea o cofetărie în ospeția hanului Ilie Armeanul din colțul străzii Baston (azi strada C. Langa), a inaugurat în luna mai 1875 o grădină de vară în ograda casei Baștă/ Băștiței/Băștioaei ce aparținuse Ruxandrei Balș, în zona unde astăzi este Banca Națională din bd. Ștefan cel Mare. Ion Mitican descrie această grădină: "în spatele casei era o livadă cu arbori bătrâni mărginită de două șiraguri de prăvălii din piatră, sprijinite una în alta, făcând concurență grădinii Chateau aux Fleurs deschisă de frații Otto și Daniel Max".
În gradina lui Marcu erau organizate și concerte, în anul 1876 aici erau prezentate piese și cântece vesele de frații Lemisch,
cântăreți din Brod (Polonia) cu faimosul Berl Broder (Margulis), de trupa lui Israel Grodner care interpreta cântece
hasidice sau de trupele de comedianți evrei din Odesa. Piesele erau inspirate de moravurile cotidiene: Fabricantul de tutun, Femeiușca din Odesa sau Dame de la Odesa care i-au adus reclamații pentru repertoriul scandalos și dialogurile
decoltate. Aici actorul Israel Grodner împreună cu ajutorul său Suher Goldștein, cânta diferite cuplete
printre care și cele scrise de Goldfaden.
2. - Grădina lui Simon Mark și frații Lemisch - ziar Perdaful - Iași 1876 mai 2
După ce și-a prezentat singur operele în Grădina lui Șimen Mark din Ulița Mare, Avram Goldfaden realizează că publicul preferă comediile presărate cu cântece satirice inspirate din folclor, așa că a format o trupă de teatru cu tineri cântăreți dornici să joace teatru, Goldfaden devenind astfel producător, dramaturg, regizor, compozitor și libretist.
Una dintre primele cronici consacrate teatrului evreiesc nou-înființat e semnată chiar de Mihai Eminescu, pe atunci gazetar la Curierul de Iassi, a participat pe 19 august 1876 la reprezentațiile a patru scenete în limba idiș despre care a scris în rubrica Notițe Teatrale că „nu au un mare interes dramatic, însă jocul actoricesc este excelent”.
3. - Cronica scrisă de Mihai Eminescu în august 1876
Astfel, așa cum scrie Mihai Eminescu, Joi în 19 August s-a jucat: 1) "Lumea ca un paradis" (cântecel satiric), 2) "Filozoful amorezat și hasidul (habotnicul) luminat", dialog, 3) "Socrul și ginerele", 4) "Fișel harabagiul cu rândașul său Sider", comedie. Despre piese avem puține de zis, ele nu prezintă vreun mare interes dramatic, dar jocul actorilor a fost excelent. ... Directorul trupei are un glas simpatic (bariton) și figură plăcută. Ariile sunt evreiești, iar publicul, compus în mare parte din coreligionari ai actorilor, petrece bine.
Eminescu mai publicase articole despre teatrul din Iași, la 4 iulie publicase o cronică despre spectacolele tinerilor actori Manolescu, Ionescu, Arceleanu și Alexandrescu, prezentate în grădina Chateau aux fleurs (lângă Poșta de pe strada Cuza Vodă), iar mai târziu avea să publice și cronicile spectacolelor teatrului de vară, înființat de Petre Alexandrescu: Seratele teatrale din Grădina Primăriei (25 august) și Teatru în Grădina Primăriei (29 august).
Din cei „vreo 6 inși" actori evrei, trei ne sunt cunoscuți: Avram Goldfaden, Israel Grodner și Suher Goldștein. Grodner l-a însoțit pe Goldfaden în turneele din Botoșani, Galați, Brăila și București și a fost principalul actor din trupa lui Goldfaden până la apariția lui Sigmund Mogulescu.
Mihai Eminescu amintește că spectacolul a avut loc într-o grădină pe Ulița Mare, deci se referă la Grădina lui Șimen Mark, nu la Pomul Verde.
Cu acești doi actori Grodner și Goldștein, Avram Goldfaden a pornit la
„crearea unui teatru permanent la Iași", cum îi scria la 4 octombrie
1876 lui Moise Finkel, un prieten cântăreț din
Odessa, invitându-l să-i fie partener:
Locurile s-au vândut de la 3 mărci și până la 50 centime. Primele reprezentații au fost în grădina lui Marcu, apoi în grădina Cazinoului La
Pomul Verde.
Așa cum mărturisea mai sus, trupa de teatru se mută în grădina Pomul Verde unde va avea un succes răsunător, dar nici aici nu rezistă mult pentru că vremea s-a răcit și nu se mai putea juca în aer liber. Singura sală acoperită din oraș pe care o putea închiria Goldfaden i-a fost refuzată de proprietarul ei, un anume Reicher, așa că Goldfaden s-a văzut nevoit să părăsească Iașul după ce a activat aici mai puțin de un an.
Ajuns la Botoșani, a închiriat o sală mare, astfel, aici au avut loc primele spectacole ținute de Goldfaden într-o sală de teatru. Nici nu apucase bine să organizeze primul spectacol că a început înrolarea pentru războiul ruso-turc și a scăzut numărul spectatorilor, eveniment ce însă îl inspiră să scrie piesa Recruții.
Din Botoșani a plecat la Galați unde o va coopta pe Sara Segala, devenind prima actriță a teatrului evreiesc, tot aici, cu ajutorul unui pictor, realizează și decoruri speciale pentru spectacole. Trupa merge la Brăila și în cele din urmă la București unde a jucat în primăvara anului 1877 pe scena permanentă a salonului Lazăr Cafegiu de pe Calea Văcărești.
În București, fiind multă populație evreiască, piesele au avut și mai mare succes, deși presa israelită locală le primise cu răceală, din motive religioase. Viața teatrală evreiască cunoaște o rapidă înflorire, afișele anunțând spectacole în București la: Grădina națională izraelită, Societatea dramatică izraelită de sub direcția lui Moșe Horowitz, Primul teatru evreiesc din București de sub direcția renumitului poet popular A. Goldfaden, Marele teatru evreiesc la Lazăr Cafegiu, Grădina Jignița, Salonul Pomul verde din capitală, sau la Marele teatru evreiesc la Steaua Roșie.
Succesul pe care l-a înregistrat trupa sa, l-a determinat pe Avram Goldfaden să scrie și să prezinte peste douăzeci de piese de teatru între 1876-1877, printre care: Recruții (Di Rekruten), Șmendrik (Shmendrik, oder Di komishe Chaseneh), Mireasa mută (Di Shtumeh Kaleh), Guturaiul (Der Katar), Vrăjitoarea (Di Kishefmakhern) sau Cizmar și croitor (Shuster un Shnayder).
În vara anului 1879 trupa lui Goldfaden pleacă într-un turneu în Imperiul Țarist, având reprezentații în Odesa, Harkov, Moscova și Sankt-Petersburg, dar teatrul evreiesc va fi interzis în Rusia în septembrie 1883 așa că va prezenta spectacole în Polonia, Austria și Anglia, pentru ca apoi să se oprească în America (New York) în 1887 unde montează piesa Trompeta fermecată având un rol semnificativ în dezvoltarea music hall-ului new-yorkez.
Peste doi ani, Goldfaden se întoarce în Europa, activează la Paris și Lviv, apoi revine în București în anul 1892
ca director al teatrului Jignița lucrând alături de Lazăr Zuckermann, Marcu (Mordechai) Segalescu și mai târziu Iacob
Kalich.
Prin 1895 venea în turneu la Iași, jucând pe scena de la Sidoli și Pomul Verde (aprilie-septembrie).
Avram Goldfaden a părăsit Bucureștiul în 1896 și pleacă în America, apoi se mută la Paris în 1903, dar nici aici nu a avut succesul dorit și revine în America unde "îndură lipsuri și trăind decepționat". Solicitat de Asociația tinerilor vorbitori de ebraică, scrie o piesă în această limbă, organizând și o trupă cu care în martie 1906 dădea primul spectacol de acest gen în America, devenind astfel părintele teatrului în limba idiș dar și în limba ebraică.
A murit pe 9 iulie 1908 la New York fiind numit de ziarul New York Times un Shakespeare al
evreilor, dar lăsând familia în mare sărăcie încât soția era nevoită să ceară ajutor unui prieten din Polonia scriindu-i că America știe doar să facă înmormântări frumoase.”
Avram Goldfaden a publicat multe volume de versuri, a creat zeci de piese de teatru, de la lucrări revuistice și operete până la lucrări de anvergură cu subiecte biblice și caracter istoric, a scris nenumărate cuplete, a tradus și adaptat zeci de piese și a compus nemuritoare melodii care se cântă și astăzi. Mai multe detalii găsiți aici.
În scrisoarea din 4 octombrie 1876 trimisă lui Moise Finkel din
Odessa, Avram Goldfaden povestește ca Primele reprezentații au fost în grădina lui Marcu apoi în grădina Casinoului La
Pomul Verde.
Ion Mitican scrie ca Pomul Verde din Iași a fost deschis de Ușer Hirsehman în toamna 1876 într-o “căsuţă
doar cu un singur etaj”, în vadul vechiului Casino de Viena din strada
Primăriei, numit anterior Casino de Iassi și mai apoi Cazinoul La Pomul Verde. Era situat pe strada Gh. Mîrzescu, alături de tipografia de la nr. 17, întemeiată în
1865 de Herşcu Goldner, editorul lui Ion Creangă.
Evenimentul de deschidere a cazinoului din 1876 era adus la cunoștința publicului: “Subsemnatul antreprenor cazinoului comercial, pronumit astăzi “La Pomul Verde”, ce am mai ținut odată cu D. Buch, situat în orașul Iași, despărțitura III-a, strada Primăriei, am onoarea a face cunoscut onor public că aranjând zisul stabiliment nou, foarte elegant cu un bun biliard pentru kigel și carambollage și cu cele mai fine băuturi, cu prețuri foarte moderate, precum și serviciul prompt, rog pe onor publicul a ne onora cu vizite numeroase. Deschiderea va avea loc în sara de 30 octombrie 1876, cu muzică civilă”.
Trupa de teatru a lui Avram Goldfaden a avut un succes răsunător în Grădina Pomul Verde, însă vremea rece nu le-a mai permis să joace mult timp în aer liber așa că trupa lui Goldfaden părăsește Iașul.
Pe scena din grădina ieșeană de la Pomul Verde urcau alte trupe precum a lui Al. Evolschi și Mihai Popovici de la Teatrul Național, jucând prin 1877 piesele: "Doi surzi" și "Hoțul și fanaragiul".
Prin 1888, la Pomul Verde, antreprenorul Regenstreich deschide un cabaret cu muzica pianistului Braun și a violonistului Gh Borteanu, ieșenii fiind adunați în încăpătoarea odaie dinspre grădină, cântând șlagăre la modă împreună cu artistele de pe podium “franceze, picante, germane blonde, italience brunete”: Ce frumoasă melodie/ Într-un vals frumos! /Fie polca cât de vie/ Nu-i așa duios... ” (Rudolf Suțu)
Ion Mitican ne povestește destinul Grădinii Pomul Verde, astfel prin decembrie 1896 avea concurență, în rând cu Teatrul Național, în str. Căpitan Păun nr. 18, se deschisese cârciumioara “La respect General”, adresată celor ieșiți de la spectacole: “Un eveniment colosal, senzație care va zgudui High-Life-ul nocturn al urbei noastre. Mâine se inaugurează cu un program splendid noul local al lui Moise Zinger inventatorul fleicii naționale pur sang.”
Vechea clădire scundă a cazinoului Pomul Verde, așezată cam de-a hoarță pe strada Primăriei, este distrusă într-un incendiu, iar în vara anului 1899, pe locul căsuței de la nr 15, se construia un bloculeț modern și cochet aliniat după clădirea de la numărul 13, din colțul străzii Căpitan Păun (numită apoi 9 Mai și acum Agatha Bîrsescu). Strâmtorată de noua zidire, în dosul căreia rămăsese cu poarta prin strada Căpitan Păun numărul 23, în fața Teatrului Național, faimoasa grădină Pomul Verde pierdea prin 1901 zidul ce-i înconjura așezarea, cât și arcul de la intrare.
Pe scena de la Pomul Verde, mai ales vara, se organizau spectacolele trupelor de teatru și varietăți românești și evreiești, unele venite din străinătate.
Prin 1911 grădina este modernizată de Isidor Aschenazi “conducătorul trupei israelite din Iași” adăugându-i iluminare (ecleraj) electrică, iar în primăvara următoare îi construia un acoperiș din tablă pe stâlpi din fier. Sosind din America într-o vizită în România actorul Boez Yong/Young cu soția sa, renumita actriță Clara Yong/Young, jucau câteva spectacole la grădina Pomul Verde cu trupa lui Așchenazi. Entuziasmați de jocul Clarei, după spectacol, studenții o întâmpinau cu aclamații și o duceau la hotel într-o trăsură trasă de ei, uimind-o profund.
Rudolf Suțu a scris un articol în ziarul Opinia din august 1926 unde vorbește despre "Pomul verde, din strada Gh Mărzescu unde astăzi sunt niște case cu două etaje, alături de casele Goldner, era odinioară o căsuță mică cu un singur etaj unde se afla vestitul local de petreceri de pe vremuri zis Pomul Verde, după grădina aflată în dosul acestuia care exista și astăzi dar care actualmente servește pentru reprezentațiile de vară ale trupelor israelite în trecere prin Iași". Aici se serveau bucate alese: icre negre, curcan, pui, gerveuri, șampanie, cotnar, Feslaner ... bucuria tinerilor care făceau noapte albă după ce se închideau berăriile la 12 noaptea, aici continuând petrecerea.
Rudolf își amintește că Pomul Verde a ars iar în locul lui a fost construită o clădire modernă, rămânând grădina unde mai aveau loc reprezentații teatrale.
Revendicată când de cafeneaua de pe colț, de la numărul 13, când de depozitul de vinuri instalat la numărul 15, bătrâna grădină Pomul Verde ajungea până în zilele celui de-al doilea război mondial.
După abdicarea lui Carol al II-lea și instaurarea dictaturii
militaro-fasciste, la 9 septembrie 1940, Direcția Generală a Teatrelor
și Operelor Române interzicea artiștilor evrei să apară pe scenele teatrelor și operelor românești și să mai joace în limba idiș.
Bătrâna grădină Pomul Verde își închidea porțile după al doilea
război mondial, dar în decembrie 1944 o formație de tineri actori evrei au
începuse să țină spectacole în Sala Scala (strada Ştefan cel Mare, colţ cu Podul Vechi) numită de ei Teatrul Evreiesc.
Teatrul Evreiesc va fi recunoscut oficial abia la sfârșitul anului 1949 prin decizia nr. 419 din 15 noiembrie 1949, semnată de Președintele Marii Adunări Naționale, profesorul C. I. Parhon.
Grădina Pomul Verde va fi redeschisă în 1950 de Teatrul Evreiesc de Stat (TES) Iași.
În martie 1971, primarul Ioan Manciuc aprobă sistematizarea zonei iar clădirile sunt demolate pentru amenajarea unei esplanade între Teatrul Național și Mitropolie. A fost demolată și vechea tipografie a lui Herscu
Goldner înființată prin 1865 unde Junimea tipărise Convorbirile
literare și Ion Creangă operele, dar și imobilul familiei domnitorului Hangerli. Tipograful Herșcu Goldner
murise în 1906, afacerea fiind preluată de Alexandru
Țerek.
La împlinirea a 100 de ani de la înființarea
primului teatru profesionist în limba idiș din lume, în data de 27 decembrie 1976, a fost inaugurat bustul lui Avram Goldfaden de lângă Teatrul Național, în apropierea fostei
Grădini Pomul Verde. Lucrarea îi aparține sculptorului Iftimie Bârleanu iar pe soclu este următoarea inscripție: Avraham Goldfaden 1840-1908. Actor, dramaturg, întemeietorul primului teatru profesionist din lume în limba idiș.
În
2002, când s-a organizat prima ediție a Festivalului Internațional de
Teatru Avram Goldfaden, a fost dezvelit un obelisc amplasat în parcul unde a funcționat celebra grădină a teatrului Pomul Verde, având inscripția: "Aici a fiinţat primul
teatru evreiesc din lume (Pomul Verde) întemeiat în 1876 de Avram
Goldfaden".
4. - Ziarul Lupta, 1886 - D. I. Cuperman - antreprenorul gradinei Pomul Verde
5. - Gradina Pomul Verde 1892 - Die Grunhorn sau Miska si Moska, A. Friedman, Solomonescu, Schonsohn, Rachela, Silbermann - Tipografia H. Goldner -
sursa
6. - 1892 - M. Horovitz, Hellmann, Friedler, Goldring, Friedman, Stirk, Bernstein, A. Axelrad, Solomonescu, Albert - Adolf Blanc, Tipografia H. Goldner -
sursa7. - Grădina Apollo, fost Pomul Verde - august 1896 - via Muzeul Teatrului Evreiesc Iași.
8. - Gazeta de Iassi, 1897 - Caffene Pomul Verde - Herman Ehrlich - str. Primăriei nr 15
Teatrul Evreiesc de Stat (TES) din lași (1949-1963)
În 1945, la București a luat
naștere asociația culturală Idischer Kultur Ferband (IKUF), care a
desfășurat o bogată activitate în domeniul culturii idiș: a organizat
diferite conferințe, a înființat revista IKUF Bleter și trupa de teatru
IKUF.
La 1 august 1948, la propunerea Comitetului Democrat Evreiesc și a
Asociației culturale evreiești IKUF, a fost înființat
Teatrul Evreiesc
de Stat din București iar
Teatrul Evreiesc de Stat (TES) din Iași a luat
ființă prin decretul nr. 419 din 15 noiembrie 1949 și semnată de profesorul
Constantin Ion Parhon,
președintele Marii Adunări Naționale.
Odată cu decretul de recunoaștere oficială a Teatrului evreiesc i se
predase clădirea fostului cinematograf Phoenix din strada Gându nr. 2-4
și Grădina Pomul Verde din strada 9 Mai, nr 4 (numită acum strada Agatha
Bârsescu), fostul cinematograf Scala din strada Ștefan cel Mare fiind sortit dărâmării pentru
lărgirea bulevardului.
La 21 decembrie 1950 Teatrul
evreiesc începea oficial stagiunea, iar din anul 1956 lua numele
inițiatorului primului teatru evreiesc, Avram Goldfaden, cu prilejul
aniversarii a 80 ani de la înființarea teatrului.
TES Iași a fost condus de actorul și regizorul Iso Schapira, secretar a fost istoricul Ițic Șvarț-Kara, scenograf Izu Schärf și compozitorul Bernard Segall, dirijorul teatrului.
Activitatea teatrului a fost
bogată, cu peste o sută de premiere (prima în martie 1950, Comoara de
Șalom Alehem), piese din dramaturgia clasică și contemporană, cărora li
s-a adăugat un număr mare de spectacole cu păpuși și spectacole de
revistă în limba română.
Repertoriul era clasic evreiesc, precum și
creații noi autohtone, personificate în scenă de actorii Solomon
Friedman, Abram Naimark, Marcel Finkelescu, Nușa Grup-Stoian, Ruhele
Heller-Shapira, au fost prezențe constante pe afișe.
Pe scena teatrului și a
grădinii se jucau piesele Tevie Lăptarul, Herșele Ostropolier, Bravo mie
sunt ieșean, Punctul pe i... și multe spectacole de varietăți cu
traducere în limba română prin căștile introduse la bănci.
În condițiile în care populația evreiască a fost puternic afectată de
Pogromul de la lași, din iunie 1941 și de emigrările în masă ce au
urmat războiului, numărul de spectatori ai Teatrului Evreiesc de Stat
(TES) din lași a scăzut constant. În ultimii ani de activitate, s-a
jucat mai mult în limba română, considerându-se probabil că, în felul
acesta, spectacolele vor mai atrage public.
Din păcate TES lași s-a
desființat în 1963 după cele patru premiere
din 1962: Să cânte muzica, Punctul pe i (spectacol de revistă în limba
română), Simpaticul Charlie, Dumbrava minunată.
35. - Repetiții pentru piesa Zu singen un zu sogn, de Y. Kara și Simele Schneider, Aprilie 1956
- The State Yiddish Theater, Iasi, Romania -
sursa
36. - Scenă din piesa Hershele Ostropoler, 1950 - The State Yiddish Theater, Iasi -
sursa
37. - Scenă din piesa Der bester husn (The Best Fiancé), de Y. Kara, 1952 -
sursa
38. - Scenă din piesa The Bewitched Tailor bazată pe opera lui Sholom Aleichem, 1953 -
sursa În Iași a mai existat
un Teatru Evreiesc până prin anul 1960 situat în strada Gându, înspre
strada Arcu, în apropierea Colegiului Național, unde în 1920 existase cinematograful Elisabeta, redenumit cinematograful Phoenix și apoi preluat de TES Iași prin 1949.
39 . - Teatrul Cinema Elisabeta - strada Gându - ziarul Opinia 1918
40. - 1925 - Teatre și cinematografe în Iași - Cinema Elisabeta - str. Gândul
Cinema Trianon, Elisabeta, Sidoli, Elysee, Ateneul Tătărași
41. - Cinematografe în 1927 - Cinema Elisabeta - str. Academiei (Arcului)
42. - 1932 - Cinema Phoenix -
Cabaretul Tingl Tangl vorbit și cantat în limba germană
43. - Cinema Phoenix - 1932 - Ziar Noutatea
44. - Teatre și Cinematografe - Cinema Phoenix
Pe măsură ce evreii din Iași
emigrau în Israel și a scăzut numărul de spectatori, teatrul s-a desființat, iar datorită sistematizării zonei, clădirea Teatrului Evreiesc de Stat A. Goldfaden din strada Gându a fost demolată în 1963, la fel ca vechea clădire vecină, unde a existat Academia Mihăileană.
Pe harta din 1955 este identificat un Teatru în locul clădirii lungi a Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) de astăzi,
cu observația că atunci nu exista porțiunea de stradă care ajungea în
strada Arcu în
continuarea străzii Gavriil Musicescu.
Ion Mitican amintește că din fostul teatru a rămas ca amintire doar zona din spate, unde era depozitul de decoruri. Imobilul rămas a fost naționalizat în 1950, iar până în 1989 aici au locuit
diverse persoane sau au funcționat o serie de ateliere meșteșugărești. Terenul a fost
retrocedat în anii '90 și clădirea a fost transformată într-un spațiu comercial prin 2004.
Pe Lista Monumentelor Istorice (LMI) din 1992, figura și această clădire pe strada
Arcu nr. 11, fosta strada Filimon Sârbu nr. 11, ca monument din secolul
al XIX-lea, deși e posibil ca anul construcției să fie 1920.
Suferind un amplu proces de
degradare, clădirea a devenit o ruină și după ce a fost achiziționata de o firma
privată locală, porțiunea dinspre strada Arcu a fost demolată în 2005 în doar câteva zile existând suspiciuni cu
privire la modul în care a fost declasat de pe Lista Monumentelor Istorice.
Imobilul se remarca prin balconul în stil
oriental, acum a rămas doar o parcare pentru Oficiul Registrului Comerțului de alături.
La
Muzeul Teatrului Evreiesc de la Casa Muzeelor din strada Vasile Alecsandri nr. 6 sunt afișate machetele teatrului demolat în 1963 și o galerie cu fotografii ale colectivului
artistic de la TES Iași.
45. - Teatrul Evreiesc de Stat Iași - str. Gându nr 2 - stagiune 1952
- via Muzeul Teatrului Evreiesc Iași
46. - Academia Mihăileană și Teatrul Evreiesc în dreapta
47. - Strada Arcu - Cinema Victoria și clădirea Teatrului Evreiesc în stânga
48. - 1969 Teatrul evreiesc
49. - 1996 - Teatrul evreiesc dinspre strada Arcu
50. - Clădirea teatrului demolată în 2005