Casa Veronica Micle

Pe strada Nicolae Gane nr. 14-16 a existat una dintre casele în care au locuit soții Ștefan și Veronica Micle. Încă din primăvara lui 1873, aici au loc reuniuni literare la care participă Samson Bodnărescu, Miron Pompiliu, Matilda Cugler (Poni), Ioan Slavici și poetul Mihai Eminescu, după întoarcerea în țară în anul 1874. Serate literare mai erau organizate în casa lui Vasile Pogor (Muzeul Literaturii) din apropiere, unde era sediul Junimea, în Hanul lui Petrea Bacalu din Piața Unirii sau la Hotelul Binder.

Familia Micle a locuit în Iași la mai multe adrese: casa de pe strada Butu nr. 401 (azi strada Nicolae Gane), pe strada Petru Rareș și în casa de pe Strada Humpel.

 1. - Casa soților Micle de pe strada Nicolae Gane
   

Veronica Micle (1850 - 1889), născută Ana Câmpeanu, a publicat nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii, dar este mai ales cunoscută pentru relația avută cu Mihai Eminescu, poetul național.

În 1860 când este înființată Universitatea din Iași, Ștefan Micle este numit profesor universitar la catedra de fizică și chimie. Veronica Micle se înscrie la Școala Centrală de fete pe care o termină în 1863 cu calificativul eminent iar la examenul de absolvire din comisie făceau parte, printre alții, Titu Maiorescu și Ștefan Micle, viitorul ei soț.

Cei doi se căsătoresc în anul 1864 în Cluj, deși Veronica Micle avea vârsta de 14 ani și între ei era o diferență de vârsta de 33 de ani. Ştefan Micle se ocupă de educaţia tinerei sale soţii, aceasta luând lecţii de franceză, de literatură universală, de canto şi pian.

Ștefan Micle și Veronica au avut două fete: Valeria, născută în anul 1866 și căsătorită Micle-Gruber, alintată Greiere și Virginia Livia (1868), alintată Fluture. Câteva momente din viața soților Micle sunt prezentate de  Eugen Lovinescu în romanul Bălăuca.

 2. -  Veronica Micle cu Virginia, fiica cea mică în braţe şi Valeria stând alături

 via Muzeul Literaturii Iași

În 1869, Veronica Micle contribuie la înființarea și bunul mers al unei școli profesionale de fete și începe să fie activă în viața literară.

În primăvara anului 1872 face o călătorie la Viena pentru un tratament medical, ocazie cu care îi este prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 debutează în revista Noul curier român cu două scrieri în proză.

În 1874 a publicat versuri în “Columna lui Traian”, iar apoi în “Convorbiri literare”. Din 1879 a colaborat cu revistele “Familia”, “Revista nouă” şi “Revista literară”.

În 1874, Mihai Eminescu se mută la Iași unde este numit director al Bibliotecii Centrale aflată în clădirea Universității de Medicină și Farmacie și va locui în Iași până în octombrie 1877, timp în care are cu Veronica o relație tumultuoasă. În această perioadă a mers des în casa familiei Micle, la seratele literare ale Veronicăi.

În timpul Războiului de Independență din 1877, Veronica Micle a fost soră de caritate, a făcut parte din „Comitetul central pentru ajutorul ostașilor români răniți”. 

3. - Veronica Micle si Mihai Eminescu via wikipedia.ro

Până în anul 1876 Mihai Eminescu scrie foarte multe poezii care dovedesc zbuciumul din sufletul său: Iubind în taină, Eu număr, ah!, plângând, În liră-mi geme și suspin-un cânt, Ce șoptești atât de tainic, Zadarnic șterge vremea, Venin și farmec, Gelozie și multe altele.
Până la urmă Eminescu reușește să se desprindă din vraja ei și scrie în poezia M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire: „Cum mulțămesc eu soartei că am scăpat de tine, Făr-a comite, Doamnă, păcatul moștenit. Azi iarăși mă văd singur și fericit și bine!”

Între poeziile scrise după august 1876 sunt câteva în care Eminescu afirmă explicit că schimbarea s-a produs la inițiativa Veronicăi. De exemplu, în poezia Ah, cerut-am de la zodii sau în O stradă prea îngustă.
Urmează o perioadă în care în manuscrise apar poezii care exprimă fericirea pe care i-a dăruit-o Veronica: Dormi! , Cărțile, Tu mă privești cu marii ochi sau Terține.

Cu timpul pasiunea lui Eminescu se mai domolește. El hotărăște să se mute la București în octombrie 1877 unde lucrează ca redactor la ziarul Timpul.
Mihai Eminescu se îndrăgosteşte de Mite Kremntiz, secretara personală a regelui Carol I şi îi răspunde rareori Veronicăi la scrisori, primind numeroase reproşuri.

În 1879, după moartea lui Ștefan Micle, legătura dintre cei doi se reia printr-o scrisoare de condoleanțe când îi mărturisește: „viața mea, ciudată și azi și neexplicabilă pentru toți cunoscuții mei, nu are nici un înțeles fără tine”.  Lunile septembrie și octombrie le petrec împreună într-un fel de lună de miere. 

4. -  Veronica Micle de Nestor Heck

La sfârșitul lui martie 1880 îi cere să-i spună clar ce are de gând în legătură cu viitorul lor. După o săptămână de frământări, el îi răspunde în 4 aprilie că unirea lor oficială poate să aibă loc numai după ce va avea „o poziție cât de cât asigurată”. Veronica îi răspunde la rândul ei că numai el este de vină pentru starea în care se află și care „desigur că îți place mult”. Acum intervine ruptura care se amânase câteva luni de zile.

Separarea lor durează până în decembrie 1881. Din această perioadă s-au păstrat câteva scrisori disparate, majoritatea expediate de Veronica.

La finele lunii decembrie 1881 ea se duce la București unde se întâlnește cu Eminescu și reușește să-i redeștepte iubirea.
Veronica îl cunoaște pe I. L. Caragiale încă din perioada când acesta lucra la ”Timpul”, le făcuse cunoştinţă chiar Eminescu. Caragiale este numit pentru o scurtă perioadă revizor şcolar, în Moldova pe circumscripția Neamţ-Suceava. În tot acest timp, deşi prieten al lui Eminescu, Caragiale, spun specialiştii, nu ezită să o curteze insistent pe Veronica Micle şi îl critică pe poet, chiar într-o perioadă în care cei doi erau certaţi. Se pare că şi Veronica Micle, supărată de infidelităţile şi indiferenţa lui Eminescu cu Mite Kremnitz şi Cleopatra Lecca, fiica pictorului Lecca, îi stârnește gelozia față de Caragiale cu care avusese între timp o legătură. Când implică pe Eminescu în recuperarea scrisorilor trimise lui Caragiale, Eminescu l-a bruscat pe Caragiale la Maiorescu acasă. 

În 1872, Veronica, sub pseudonimul Corina, publica două lucrări în proză în revista Noul curier român: Rendez-vous și Plimbarea de mai în Iași iar majoritatea poeziilor sunt publicate în Convorbiri literare. Mai colaborează la Columna lui Traian, Familia, Literatorul, Universul literar. În 1887 apare volumul de poezii care cuprinde poezii originale, prelucrări după Théophile Gautier și Lamartine și aforisme.
  

5. - Mihai Eminescu, Iași în 1884, foto Nestor Heck

Potrivit lui Octav Minar, biograful Veronicăi Micle, odată cu declanşarea bolii lui Eminescu, în 1883, pentru Veronica Micle a început suferinţa. Primul exemplar al volumului de Poezii i l-a trimis lui Eminescu, cu dedicaţia: “Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o mărturisire de neștersă dragoste, Bucureşti, 6 februarie 1887”. La sfârşitul anului 1888, Veronica Micle a venit la Botoşani, pentru a fi aproape de Eminescu, din ce în ce mai bolnav.
Iorga considera că viața și opera Veronicăi Micle „sunt ca una din acele drame antice, în care se cuprind trei piese deosebite, reprezentând cele trei faze ale aceleași acțiuni: greșeala, efectele ei înainte de expirare și pedeapsa”.
 
Veronica se afla la Bucureşti la moartea poetului, în 15 iunie 1889, la sanatoriul de boli mintale al doctorului Şuţu. Atunci a scris poezia “Raze de lună”, care a apărut în cotidianul România.
După moartea lui Mihai Eminescu, s-a retras la Mănăstirea Văratec și a murit în acelaşi an, în noaptea de 3 spre 4 august, în casa maicii Fevronia Sârbu, după ce a băut o sticluţă cu arsenic.

Veronica Micle scria, într-o poezie neterminată, datată 1 august: “O! Moarte vin de treci/ Pe inima-mi pustie şi curmă a mele gânduri/ S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi,/ Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi,/ Mi-e dor de-un lung repaos… Să dorm,/ Să dorm pe veci.”

A fost înmormântată lângă bisericuţa Sfântul Ioan din curtea mănăstirii Văratec. Casa din Târgu Neamţ, construită în 1834, în care Veronica Micle şi-a petrecut o mare parte a vieţii, a devenit în 1934 monument istoric iar în 1984 a fost redată circuitului turistic Casa memorială Veronica Micle.

În fața casei soților Micle de pe strada Nicolae Gane există o clădire interesantă.

 6. - Clădirea de peste drum de casa soților Micle de pe strada Nicolae Gane

 

Peste drum, pe strada Nicolae Gane nr. 7, este o clădire Monument Istoric având codul IS-II-m-B-03879, fost sediu al Administrației Financiare, Evidența Populației în anii '70, sediu pentru birourile UNISEM, ICCAPA (Întreprinderea pentru conservarea, comercializarea și aprovizionarea produselor agricole), Cerealcom, Comcereal, Romcereal, fost sediul al Centrului de Calcul și al Securității iar după 1990 al Direcției Agricole . Prin 1930 aici a locuit evreul Aschenazi (Askenasi) Lazăr. Imagini din interior găsiți aici. Imagini din interior găsiți aici.

Strada Nicolae Gane a fost locuită de numeroși scriitori și persoane importante:

- Pe strada Nicolae Gane nr. 6-8 (fostă strada Butu) locuia compozitorului Eduard Caudella care era vizitat de Ion Luca Caragiale și  Iacob Negruzzi.
- Pe strada Nicolae Gane nr. 3 este casa lui Eugen Botez care a scris sub pseudonimul Jean Bart.
- Pe strada Nicolae Gane nr. 22 A este Muzeul Nicolae Gane care a găzduit și Consulatul francez, sub direcția lui Victor-Thomas Place, Direcția Silvică, diferite servicii ale primăriei municipiului, iar între 1872-1916 a fost chiar locuința primarului, senatorului, academicianului și prozatorului Nicolae Gane iar din 1993 aici este inaugurat muzeul memorial.


În Lista monumentelor istorice din județul Iași  pe strada Nicolae Gane nr. 23 figurează Casa Adela Kogălniceanu deși unele scrieri o menționează lângă Casa Pogor. Adela s-a născut în 1848 în familia lui Lascăr Cantacuzino- Paşcanu şi a soţiei acestuia, Hariclea Vogoride. A fost educată la pension, ajungând una dintre cele mai erudite figuri feminine ale Moldovei. Cunoştea două limbi străine franceza şi germana. S-a căsătorit la insistența părinților cu Nicolae Rosetti- Roznovanu iar la nunta din 1867 a fost prezent inclusiv regele Carol I. Adela divorțează și se recăsătorește cu  Grigore Kogălniceanu, nepot de soră al lui Mihail Kogălniceanu. Prinţesa din Coroi, primind numele după cel al cartierului unde locuia, a avut  un sfârşit tragic în 1920 când a fost asasinată iar din palatul său a dispărut toate bijuteriile.  Mai multe aici.

Pe timpul când Ştefan Micle era rectorul Universităţii, soții Micle și cele doua fiice au locuit în clădirea unde astăzi este Biblioteca Centrală UMF, zona străzii Vasile Alecsandri. În fața casei există un stejar (Quercus Robur - Parvifolia), în vârstă de 450 de ani, martor viu al istoriei noastre literare. La înălţimea de 2,5 metri, pe tulpina stejarului cu frunze mici (o varietate naturală mai rară din flora noastră) se află un panou cu următoarea specificare: „STEJARUL VERONICĂI. Sub acest arbore străbun au trăit farmecul poeziei Mihai Eminescu şi Veronica Micle între anii 1876 - 1879“.

7. - Stejarul Veronicăi

via wikipedia, adevarul.ro, ziaruldeiasi.ro