Pagini

07 noiembrie 2017

Bojdeuca lui Ion Creangă

 1. - Bojdeuca din Țicău via delcampe.net

Bojdeuca lui Ion Creangă este o casă din cartierul Țicău (numită în trecut și Valea Plângerei), unde a locuit între 1872-1889 marele povestitor Ion Creangă. Căsuța a devenit muzeu în 1918, fiind prima casă memorială din România.

Bojdeuca l-a găzduit pe Ion Creangă începând din vara anului 1872, după ce fusese răspopit și nevoit să părăsească locuința din incinta Mănăstirii Golia în care a trăit din 1866. 
Aici va locui împreună cu Tinca Vartic, alături de care își va petrece tot restul vieții, în Ţicăul Iaşului, într-o „bojdeucă de căsuţă”, situată pe o ulicioară dosnică, „plină de noroi când sunt ploi mari şi îndelungate zise şi putrede iar la secetă gemea colbul pe dânsa”, cum îi mărturisea într-o scrisoare lui Titu Maiorescu în 1887.

În anul 1875, este numit într-o comisie de examinare a cărților didactice, ocazie cu care face cunoștință cu Eminescu, care avea apoi să îl introducă la Junimea, unde Creangă publică, în același an poveștile „Soacra cu trei nurori” și „Capra cu trei iezi”. În această casă a scris colecțiile "Povești, Povestiri" și "Amintiri din copilărie".

În iunie 1876, Mihai Eminescu se va muta aici pentru câteva luni. Poetul a rămas încântat de acest fel de viață, de peisajul rustic din jurul bojdeucii unde „când se lasă sara, coborau turme de oi, buciumul suna cu jale, apele izvorau clar din fântâne, de undeva, dinspre biserica Vulpe sau Sf. Haralambie, se auzeau toaca răsunând mai tare”.  În iunie 1883, Mihai Eminescu sosește la Iași ca trimis al ziarului Timpul, fiind găzduit din nou, la bojdeuca lui Creangă.

 2. - Bojdeuca din Țicău via delcampe.net

În anii următori, suferind de epilepsie, starea de sănătate a lui Creangă se deteriorează tot mai mult, viața sa împărțindu-se între publicarea unor noi scrieri, concedii medicale și tratamente.

În iunie 1889, Creangă află din ziare despre moartea lui Mihai Eminescu, moment care avea să îi grăbească și lui sfârșitul, moment survenit la 31 decembrie 1889, în urma unei crize de epilepsie. În a doua zi a anului 1890, este înmormântat la Cimitirul Eternitate din Iași. 

3. - Ion Creangă (48 ani), A. C. Cuza (stânga) și  Nicolai Andriescu Bogdan (dreapta)
 - fotograf Siegmund Packer 1885 la Slănic Moldova 
via Muzeului Literaturii Romane Iași
Bojdeuca mai avea o prispă înspre nord, unde se afla şi ușa de intrare şi un cerdac, o logie populară, cu deschidere generoasă spre orizontul dinspre răsărit, sprijinit de dealurile Ciric şi Sorogari: ”în odaia din stânga şi-a făcut un pat sănătos de blană de stejar, şi-a așezat o masă oleacă boierească pentru scris, un raft pentru cărți, iar lângă vatra sobei cu horn și-a pus o măsuță rotundă cu trei picioare cu scaunele mici şi veselă ca la Humulești: străchini adânci, linguri de lemn, cofe, ceaun de tuci, oale de lut în care fierb bine sarmalele, cuptorul era pregătit pentru poale în brâu și alivenci înecate în smântână.”

 4. - Bojdeuca din Țicău via delcampe.net 

În perioada 1984-1989, la Bojdeuca "Ion Creangă" au avut loc lucrări de consolidare a terenului, de amenajare a unui amfiteatru în aer liber cu 250 de locuri, de construire a unei clădiri, special gândită pentru a adăposti expoziția documentara "Viata și opera lui Creangă" și Biblioteca Bojdeucii.
În clădirea nouă sunt expuse cărți, fotografii și documente, care ilustrează viața povestitorului pe când era școlar, preot și învățător, scriitor, "Bucoavna" unul din primele abecedare, manualele didactice originale alcătuite de Ion Creangă, colecția revistei "Convorbiri literare" din 1867-1889 în care și-a publicat opera.

  5. - Bojdeuca din Țicău via delcampe.net
În anul 1990, în fața Bojdeucii a fost instalată statuia lui Ion Creangă, realizată de studenții Academiei de Arte Plastice.

Bojdeuca "Ion Creanga" organizează anual 4 sărbători devenite tradiționale: 2 ianuarie - ziua înmormântării scriitorului; 1 martie - ziua de naștere; 14-15 aprilie - Zilele Bojdeucii - aniversarea inaugurării primului muzeu memorial literar din România; 31 decembrie - ziua morții scriitorului - "Colinde la Bojdeuca".

Bojdeuca „Ion Creangă” este cel mai vizitat muzeu din Iaşi, cu circa 100.000 de vizitatori anual, fiind o oglindă autentică a valorilor tradiționale.

Localizare: Strada Simion Bărnuţiu nr. 4, Iași

Program de vizitare: Marți - Duminică 10:00 - 17:00, Luni închis

via rador.ro  ,   muzeulliteraturiiiasi.ro, wikipedia.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu